În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
2025 a fost al cincilea cel mai cald din ultimii 125 de ani în România, temperatura medie naţională fiind de 11,04 grade Celsius, cu 1,97 grade peste media perioadei 1971-2000, relevă raportul „Starea Climei - Rom
Peste 4 din 10 angajaţi români cu vârsta de cel puţin 55 de ani sunt dispuşi să îşi continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel
Astăzi, de la ora 14:00, va avea loc şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în care se va vota învestirea Guvernului Luca Niculescu, potrivit programului stabilit de Birourile permanente
Ministerul Finanţelor a prelungit reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru perioada 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea
România trebuie să mai încaseze 6,43 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din care 2,08 miliarde de euro din cererea de plată nr. 5, aflată în evaluare la Comisia
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercetarea medicală progresează mai repede atunci când specialiștii își împărtășesc ideile, experiența și resursele. În acest spirit a fost creat Virtual Research Center (VRC), o platformă de colaborare
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Elevii români născuţi între 1 ianuarie 2009 şi 31 decembrie 2010, aflați în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, se pot înscrie, până la 18 decembrie 2025, în programul de burse Future Leaders Exchange Program (F
Într‑un sistem de învăţământ şubrezit, cu nemulţumiri de toate părţile, cu investiţii deficitare în infrastructura educaţională şi cu decizii luate în pripă, există cadre didactice care se dedică
„Drept aceea, frații mei iubiți, fiți tari, neclintiți, sporind totdeauna în lucrul Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul” (1 Corinteni 15, 58). În acest articol propunem spre
Un copil din trei a consumat alcool, 13% au fumat cel puțin o dată, iar aproape 70% dintre copiii de 10-14 ani joacă zilnic jocuri online. Aceste debuturi timpurii extrem de îngrijorătoare au reieşit dintr-un
Liceul Tehnologic „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş în colaborare cu SC Azomureş au lansat proiectul „Sprijin pentru viitor - Educaţie şi angajare în industria locală”. În urma parteneriatului, 10
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a selectat 9 asociaţii şi fundaţii în vederea derulării Programului „Susținerea educației în limba română în Ucraina”, care prevede acordarea de burse de studiu elevilor etnici români înscriși în clasele I-II, în anul școlar 2024-2025, în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Cuantumul bursei va fi de 2.000 de lei/elev. Consulul general al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, a spus, potrivit Agerpres, că România a acordat în 2025 românilor de pretutindeni fonduri nerambursabile în valoare de 3,5 milioane de euro, iar din această sumă 2,4 milioane de euro au mers către românii din regiunea Cernăuţi. Totodată, peste 1.200 de elevi din regiunea Cernăuţi au participat anul acesta la taberele ARC, finanţate din bugetul DRP. (O.N.)
Echipa „Tor” a Clubului „Robotics Oradea” din cadrul Universităţii din Oradea va reprezenta România la „All Japan Robot-Sumo Tournament 2025”, o competiţie cu tradiţie în Japonia, care va avea loc în
Peste 1.500 de specialişti au lucrat la elaborarea noilor programe şcolare pentru liceu după care vor învăţa elevii începând cu anul şcolar 2026-2027. Aprobarea programelor va fi urmată de elaborarea
Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) a deschis în această săptămână două centre de pregătire a viitorilor specialişti în energie şi transporturi. Facultatea de Energetică a UPB a inaugurat
Măsurile privind cumulul pensie-salariu nu vor afecta cadrele didactice pensionare care activează în sistemul de învăţământ, a dat asigurări ministrul Daniel David. Potrivit unui proiect al Guvernului,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis în teritoriu patru materiale informative pentru a fi integrate în activităţile de consiliere dedicate orientării elevilor către continuarea studiilor în
Poate nu întâmplător, anul acesta, la Moșii de toamnă, mi-am amintit, foarte viu, de un elev care sper că va fi fost și el prezent, pentru pomenirea tatălui său. Era un tânăr cu suflet frumos, care
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) reglementează rolul temelor pentru acasă, printr-un proiect de ordin publicat în consultare publică pe site-ul instituţiei. Pentru fiecare nivel de învăţământ sunt
Începând cu anul şcolar 2026-2027, învăţământul profesional/tehnologic se reorganizează în ţară, a anunţat Ministerul Educaţiei şi Cercetării. „Mă aștept ca pe filiera tehnologică să avem programe
Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 21-23 noiembrie, a doua ediţie a Salonului internaţional „Euro Politehnicus”, eveniment la care „vor fi prezente zeci de institute, universităţi, companii, st
Platforma Brio lansează „Atom Challenge”, o nouă competiţie digitală naţională destinată elevilor din clasele VII-XII interesaţi de domeniul ştiinţelor reale. Concursul oferă un cadru riguros de evaluare
Covor potopit de frunze ruginii, ici reavăn, colo ridat de seceta verii, așterne toamna peste lume. Răcoarea dimineții trâmbițează sosirea celei de-a treia fiice a anului. Berzele ne-au părăsit demult,
Strategia Naţională de Apărare a Ţării a fost lansată în dezbatere publică pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, iar la capitolul „Riscuri şi vulnerabilităţi” sunt enumerate şi probleme precum
Învăţământul tehnologic „nu duce lipsă de reglementări”, consideră Sorin Ion, secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar în Ministerul Educaţiei, însă este văzut „ca o soluţie de
Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Aura Danielescu, a transmis un mesaj către toate unităţile de învăţământ din judeţ, „ca îndemn la reflecţie şi la o mai mare atenţie acordată stării
Licee şi şcoli de elită din 11 ţări din Europa, Statele Unite şi Asia îşi vor prezenta, în 15 noiembrie, la Bucureşti, oferta educaţională, în cadrul Târgului pentru Licee de Elită în Străinătate.
„Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!” (Matei 15, 22) cerea ea, grăbind pasul din Canaanul îndepărtat. În suflet, purta doar chipul fiicei sale suferinde. În privire, era doar prezenţa Lui, Învăţătorul
Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației și Cercetării, a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2026 pe site-ul dedicat. Ministrul
Începând cu anul 2020, în prima joi din luna noiembrie este marcată, la iniţiativa UNESCO, Ziua internaţională împotriva violenţei şi a bullyingului în şcoli, inclusiv a cyberbullyingului. Fenomenul
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, ș
Sfântul Mare Mucenic Artemie (†362) s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea. De tânăr a intrat în armata romană, unde s-a remarcat prin vitejia sa. Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 252 „(Sf. Cuv. Teodora de la Sihla), acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ale
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


