În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de sfințire a fost săvârșită de
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
Vineri, 11 septembrie, 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, „Sfântul Dumitru”-Slobozia, Cuza Vodă, Slobozia Nouă 1 și Amara 1, ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au primit ghiozdane, articole vestimentare și încălțăminte necesare pentru a începe școala în condiții mai bune.
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
Anul trecut, 150.861 de persoane au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, cu 5,23% mai puţine decât în 2024, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
În cadrul discursului său anual privind starea Uniunii pe care l-a susținut în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că deschide uşa pentru a
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat joi propunerea legislativă care prevede o interdicţie pe social media pentru copiii sub 13 ani, acces restricţionat pentru cei între 13 şi 15 ani și
În aceste zile se desfășoară la New York cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Dezbaterile de nivel înalt sunt programate între 22 și 28 septembrie. Președintele României, Nicușor Dan, va fi
Reuniţi săptămâna trecută la Cardiff, prim-miniștrii din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, toți lideri ai partidelor separatiste din țările lor, au revendicat „dreptul la autodeterminare” într-o
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Când intri în casa în care s‑a născut și a creat pictorul Alexandru Țipoia (1914‑1993), situată pe strada Nicolae Caranda din București, ești de‑a dreptul copleșit de diversitatea și valoarea
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Unităţile de învăţământ vor implementa, în perioada 15 octombrie - 15 decembrie 2025, Programul de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar - „Împreună prindem curaj”. Ministrul
World University Rankings 2026, unul dintre cele mai importante clasamente academice internaționale, a fost dat publicităţii de Times Higher Education (THE). Topul include, potrivit tvrinfo.ro, 2.191 de instituții di
A fost odată un rege care trebuia să ofere un premiu artistului care va picta cel mai frumos tablou cu imaginea păcii. Mulţi pictori şi-au încercat talentul. Dintre toate operele de artă, regele a ales două.
Muzeul Național Cotroceni (MNC) lansează ediția 2025 a proiectului „Cotroceni Creativ Junior”, un concurs de arte vizuale dedicat elevilor de gimnaziu și de liceu şi derulat „cu scopul valorificării
Anul universitar a început oficial în data de 1 octombrie, cu această ocazie având loc evenimente specifice în cadrul cărora reprezentanţii universităţilor au transmis studenţilor diferite mesaje de
Elevii din Bistrița care doresc să se pregătească suplimentar pentru Evaluarea Națională și examenul de bacalaureat se pot înscrie la cursurile de pregătire organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret
Instituţii de învăţământ din 12 ţări europene îşi vor prezenta ofertele educaţionale la evenimentul „The International University Fair”, care va avea loc sâmbătă şi duminică, la Sala Palatului din
Toamna a venit în parohia noastră cu roade bogate și cu inimile pline de mulțumire. Vara care a trecut nu a fost doar un timp al soarelui și al vacanței, ci mai ales o vreme a întâlnirilor, a rugăciunii și a cr
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti au încheiat un parteneriat care are ca obiectiv principal implementarea unui program
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a făcut un apel la întreaga comunitate de studenţi să participle la protestul de luni, 29 septembrie, începând cu ora 16:00, din Piaţa
Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca a intrat în posesia noului său sediu, după patru ani cât au durat lucrările de construcţie, şi include săli de curs şi de studiu individual, st
Universitatea Transilvania din Braşov (UniTBv) îşi deschide astăzi porţile publicului larg, în cadrul unei noi ediţii a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor” şi în care vizitatorii pot descoperi viitorul
Trei proiecte din România figurează pe lista câştigătorilor Premiilor europene pentru predare inovatoare din 2025, a anunțat Reprezentanţa în România a Comisiei Europene (CE), în total fiind premiați 117
De fiecare dată când o sărbătoare cu cruce roșie cade în timpul săptămânii, sunt prezentă și eu cu elevii mei la una dintre bisericile comunei Valea Doftanei („Sfinții Voievozi”, „Adormirea Maicii
Elevii de gimnaziu prezintă multiple vulnerabilităţi emoţionale şi manifestă simptome asociate cu oboseala cronică, anxietatea, nefericirea, singurătatea, precum şi comportamente cu risc crescut, precum
Fundația World Vision România a lansat primul apel pentru granturi mici, prin care ONG-urile pot accesa fonduri europene pentru inițiative care protejează copiii împotriva violenței în ecosistemul școlar. Cele 10 granturi, fiecare în valoare de 10.000 de euro, sunt destinate organizațiilor mici, înființate legal în România înainte de 17 septembrie 2024, care au avut în ultimii trei ani fiscali venituri medii de cel mult 250.000 de euro și activează în domeniul protecției copilului sau al educației.
Evaluările naţionale în clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi schimbate printr-un ordin care va fi emis cât mai curând, a anunţat ministrul educaţiei, Daniel David, citat de Agerpres. Evaluările vor
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în consultare proiectul de ordin privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare organizate cu finanţare de la
A fost odată ca niciodată... A fost odată o Zână bună și iubitoare. Dumnezeu a înzestrat-o cu toate darurile frumoase: un zâmbet minunat, o voce caldă, un chip angelic și o inimă atât de mare, cât să
Caracteristicile cheie ale sistemului educațional din România, cu accent pe învăţământul terţiar, au fost făcute publice prin intermediul raportului „Education at a Glance” întocmit de experţii OCDE. În
Peste 400 de orașe europene și nu numai vor găzdui, în ziua de 26 septembrie 2025, întâlniri cu cercetători și oameni de știință, iar „publicul va avea ocazia nu doar să-i cunoască, ci și să
Asociația Salvați Copiii Iași a lansat un apel către școlile din județele Iași, Botoșani, Galați şi Vaslui „care doresc să contribuie activ la diminuarea excluziunii sociale și educaționale a copiilor cu c
La Slatina s-a dat startul Olimpiadei Liceelor, o competiţie ce durează 10 zile şi însumează întreceri sportive, acţiuni de voluntariat şi spectacole între elevii liceelor din municipiul Slatina. În perioada 10
În fiecare an, la 8 septembrie, în toată lumea este marcată Ziua Internațională a Alfabetizării (ILD). Adoptarea acestei zile a fost o inițiativă a Congresului mondial pentru lichidarea analfabetismului, iar
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Fraților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei
Sfântul Apostol Codrat (^130) a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli. A propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar mai ales în Atena, unde a şi fost episcop. „Pentru apărarea creştinilor persecutaţi, el a sc
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 469-470 „(Schimonahia Tavefta Ursache) a fost cea mai aleasă stareță a Mănăstirii Agapia din secolul XIX
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
Pe 14 septembrie am sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci, un bun prilej de a vorbi despre Sfânta Cruce. Pentru creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce este lemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


