Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Miercuri, 4 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, înconjurați de un sobor de
Joi, 5 noiembrie 2026, a avut loc, la Bârlad, în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Conferința semestrială de toamnă a preoților din cele trei protopopiate ale eparhiei (Huși, Vaslui
Joi, 5 noiembrie 2026, preoții Cercului pastoral Valea Drajnei, din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, judeţul Prahova, s‑au reunit în biserica Parohiei Posești pentru susținerea lucrărilor de
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 5 noiembrie, în mijlocul clericilor din Protopopiatul Târgu Mureș, cu ocazia conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul a
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” găzduiește azi, 4 noiembrie 2026, de la ora 16:00, vernisajul expoziției „Memorii pe sticlă: O călătorie fotografică în România interbelică”. Proiectul
La Cupola Palatului Braunstein din Iași va avea loc azi, 3 noiembrie 2026, începând cu ora 16:00, conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Catedrala Patriarhală din București strălucește în fiecare an prin slujbe, prin aducerea de sfinte moaște de peste granițe, prin cuvintele de învățătură ale ierarhilor, prin așteptarea pelerinilor la rând pentru cinstirea sfintelor moaște, prin florile cu parfum amărui de toamnă ținute în mâini ca ofrande aduse sfințeniei, dar și ca dar primit de la baldachin. De această dată, împreună-cinstirea Dreptului Lazăr cel înviat de Mântuitorul în Betania, ajuns ulterior episcop în Cipru, aduce o bucurie în plus. Câțiva pelerini care s-au închinat și au sărutat sfintele moaște ne-au împărtășit cu bunăvoință din trăirile lor duhovnicești.
Muntele Athos, expresie desăvârșită a celor mai profunde trăiri duhovnicești, istorie și tradiție ortodoxă milenară, adună an de an mii de pelerini din toate colțurile lumii, veniți aici în căutare de
Biserica nouă a Parohiei „Sfânta Vineri”-Pajura din Bucureşti a fost târnosită în 14 octombrie 2014 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române:
Pușkin spunea că „durerea este soarta celor vii”. Și credem că așa este. Pentru că din tot ce a creat Dumnezeu pe pământ, numai noi, creștinii, trăim în veșnicie și ne bucurăm de înălțătoarea suferință care, oricât de mare ar fi, reprezintă doar hotarul uneia și mai mari. Între digurile acestei paradigme se experiază durerea în aceste zile la Pechea, județul Galați, cea mai încercată așezare de furia apelor. Aici, dar și în celelalte localități afectate de inundațiile catastrofale de la jumătatea lunii septembrie, oamenii au ales durerea în locul disperării, pentru că ea este mântuitoare.
La Palatul Dornelor de la Vatra Dornei, în cadrul Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor”, poate fi admirată, în această perioadă, una dintre cele mai valoroase colecții de ouă încondeiate din țară. Piesele exp
Cuvintele sunt prea puține și prea sărace pentru a putea exprima în scris ceea ce reprezintă Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru capitala Moldovei. Mii de oameni dau mărturie despre ajutorul primit în boli grele, încercări fără ieșire, examene, accidente sau dureri sufletești. Duhul Sfintei, cea iubitoare de Dumnezeu și de oameni, învăluie orașul în aceste zile de sărbătoare și poartă de grijă tuturor pelerinilor care-i aduc cinstire. Lumina din ochii și de pe chipul credincioșilor, după ce s-au închinat Cuvioasei, exprimă bunătatea lui Dumnezeu transmisă nouă prin mijlocirea acestei sfinte.
Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport au semnat un protocol de colaborare în vederea implementării Programului Naţional „Campion în şcoală”. În cadrul proiectului care se va derula în
Palatul Roset-Roznovanu, în care funcţionează Primăria municipiului Iaşi Biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ridicată de voievodul Vasile Lupu între 1637
Uneori cuvintele se retrag în sine, și-n locul lor doar muțenia, lacrima, resemnarea sau țipătul înăbușit exprimă suferința oamenilor. Deznădejdea inundă inimile, precum furia viiturii rostogolite peste
Mănăstirea Vladimireşti, judeţul Galaţi, a cărei construcţie a început în 1938, după modelul Schitului Prodromu din Muntele Athos:
Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, filiala Iași, a adunat în cetatea istorică, între 19 şi 22 septembrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și
Uneori, orașele își pierd strălucirea, vitalitatea și rătăcesc spre sine pe căi spinoase. Se întâmplă însă că, la un moment dat, ceva sau cineva providențial le scoate din amorțire, rotește cheița sch
Mănăstirea Antim din Bucureşti, ctitorie a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti:
Poate că avea dreptate cine spunea că România e altfel. O dovadă ar fi în istoria căilor ferate: dacă în Anglia ele au apărut ca o necesitate, în urma dezvoltării industriale care avea nevoie de un mijloc de transport mai performant, pentru un volum tot mai mare de mărfuri, în România a fost invers, construcția de căi ferate a facilitat comerțul, inclusiv cel cu produse agricole, implicit producția și dezvoltarea economică.
Minusculul sat ialomițean Livedea din comuna Sinești este ca dulcele-amar dintr-un țipăt. Un alt fel de a te bucura acolo unde veșnicia a fost înghesuită în secundă și istoria s-a preschimbat în poveste. Un
Pe lângă splendorile peisajului, Banatul Montan oferă vizitatorilor întâlnirea cu construcții arhaice uimitoare, așa cum sunt cele 22 de mori de apă din localitatea Eftimie Murgu, județul Caraș-Șeverin,
Strada Şelari Hanul cu Tei Mănăstirea Stavropoleos Clădirea CEC şi Carul cu bere Pasajul
Probleme sunt și în partea de nord-est a județului Galați, în Protopopiatul Tg. Bujor, acolo unde mai multe locuințe din vecinătatea pâraielor Covurlui și Chineja au ieșit din matcă și au luat prin
Marți, 17 septembrie, am ajuns la Pechea, așezare situată de-o parte și de alta a pârâului Suhurlui, acolo unde, în 14 septembrie 2024, apele s-au „înstăpânit” peste întreaga comunitate, degradând vizibil configurația fizico-geografică a locului. Câteva mii de gospodării - și chiar șapte vieți omenești - au pierit în valurile învolburate ale potopului. Ce nu a fost luat de apă, acum, este compromis, îmbibat cu mâlul nemilos și dăunător sănătății.
După o vară sufocantă, caniculară, partea de sud a Moldovei a fost îngenuncheată de ciclonul Boris, care a făcut ravagii îndeosebi în județele Vaslui și Galați. Sunt afectați oamenii și întreaga creație,
Istoricul așezământ de la poalele Munților Făgăraș are de câțiva ani o bolniță pentru monahii încercați de suferințele trupești aduse de anii bătrâneții sau de tot felul de boli. În bolniță, monahii
Cine dorește să întâlnească un preot autentic de la țară, implicat trup și suflet în viața comunității, la bine și la greu, dar și cu o dragoste extraordinară față de copii, trebuie să meargă negreșit în Parohia Costuleni, în stânga Prutului, undeva la 18 kilometri de Ungheni. Părintele Anatol Pantelimon Sîrghi este, fără îndoială, unul dintre preoții care se ocupă nu doar de cele duhovnicești ale enoriașilor săi, ci și de păstrarea și cultivarea tradițiilor, de înfrumusețarea localității și mai ales de educația tinerilor.
Deasupra insulei Cipru Catedrala Arhiepiscopală din Nicosia Mănăstirea Maheras Mănăstirea „Sfântul Iraclidie” Sfânta Liturghie în
În perioada 30 august - 9 septembrie 2024, o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române a participat la mai multe momente liturgice la Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” din Limassol, unde au fost aşezate spre închinare moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, la Catedrala Mitropolitană din Limassol, precum şi la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” - Mesa Potamos din Mitropolia Limassolului.
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi
Fraților, voi v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași, de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei, care
Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Arhiepiscopul Constantinopolului (†351) s-a născut în Tesalonic. A fost hirotonit diacon de Sfântul Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi a fost notarul acestuia. Du
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 339-340 „Adunându-se frații în jurul Sfântului Gheorghe (de la Cernica), când zăcea în pat, au
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
Ziua de 9 noiembrie a fiecărui an este un prilej binecuvântat pentru a-l cinsti în mod solemn pe Sfântul Ierarh Nectarie, cel care este o lumină călăuzitoare pentru cei aflați în întunericul necazurilor și nep
Au trecut cinci ani de când Episcopul Gurie s-a mutat la viața veșnică, dar la Deva prezența sa este vie. Pacea și blândețea și starea de bucurie cerească radiantă pe care o purta în suflet cel dintâi arhipăstor al Devei și Hunedoarei au rămas neșterse în amintirea celor care l-au cunoscut. Mormântul său din Catedrala Episcopală din Deva a devenit un loc de reculegere, meditație, rugăciune și inspirație. Sunt oameni, preoți sau credincioși care, văzându-l o singură dată, au rămas marcați pentru veșnicie de prezența sa duhovnicească transformatoare. Privirea lui blândă care învăluia cu dragoste și bunătate divină persoana interlocutorului și rugăciunea sa vie aduceau îmbărbătare, spor de credință și nădejde. Cuvintele lui erau la fel de vii, mergeau la inimă. Și astăzi, citindu-le, luminează sufletul și întăresc dragostea de Dumnezeu.


