Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
În Simbolul Credinţei mărturisim că Duhul Sfânt „de la Tatăl purcede“. Cea de-a treia Persoană din Sfânta Treime a primit fiinţa prin purcedere de la Dumnezeu-Tatăl, dar nu prin naştere, asemeni Fiului,
În această perioadă, numărul mănăstirilor a fost redus în toate ţările ortodoxe, iar averile lor - secularizate de statele respective sau etatizate. În Rusia, fiindcă mănăstirile aveau mari averi şi
Un frate l-a întrebat pe avva Tithoe: „Cum să-mi păzesc inima?“. Bătrânul îi zice: „Cum ne vom păzi inima, dacă ne deschidem gura şi pântecele?“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)
Facerea 10, 14: „Patrusim, Casluhim - de unde au ieşit Filistenii - şi Caftorim.“ Ultimii trei urmaşi născuţi pe linia lui Miţraim, fiul lui Ham, sunt Patrusim, Casluhim şi Caftorim. Numele lui Patrusim
Secolele XIX şi XX au adus în viaţa popoarelor din Răsăritul Europei o serie de curente, până atunci necunoscute. Acestea au influenţat, fără îndoială, în mare măsură dezvoltarea vieţii religioase şi a
Viaţa femeilor în vechiul regat al Israelului Căsătoria femeii iudee La fel ca în majoritatea ţărilor antice, căsătoria era ţelul suprem pentru întemeierea familiei. Părinţii erau cei care aranjau
Spuneau despre avva Serinos că lucra mult şi tot timpul mânca doi pesmeţi. A venit la el avva Iov, însoţitorul său - el însuşi mare ascet -, şi i-a zis: „La mine în chilie am grijă de lucrarea mea, dar
Facerea 10, 13: „Din Miţraim s-au născut: Ludim, Anamim, Lehabim, Naftuhim“ Sfânta Scriptură reia şirul urmaşilor lui Ham, cu fiii lui Miţraim, fratele lui Cuş, Put şi Canaan. Versetul de mai sus ne spune
Secolele XIX şi XX au adus în viaţa popoarelor din răsăritul Europei o serie de curente, până atunci necunoscute. Acestea au influenţat, fără îndoială, în mare măsură dezvoltarea vieţii religioase şi a
Povesteau că avva Sarmatas făcea adesea patruzeci de zile de penitenţă, după sfatul avvei Pimen, şi zilele acestea treceau la el ca o nimica toată. Odată, avva Pimen a venit şi l-a întrebat: „Spune-mi, ce-ai
Facerea 10, 12: „Şi Resen, între Ninive şi Calah. Aceasta e cetate mare.“ Versetul de mai sus ne prezintă continuarea traseului pe care Nimrod l-a avut ca împlinire a dorinţei sale de a cuceri şi domina cât
Articolul al VIII-lea din Simbolul Credinţei conţine esenţa învăţăturii creştine despre Sfântul Duh: „Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu
Biserica Ortodoxă Bulgară a fost socotită de Patriarhia Ecumenică schismatică între anii 1872-1945, primind în acest interval de timp Sfântul şi Marele Mir de la Bisericile Ortodoxe surori: rusă, română şi
Într-o zi, una dintre flori a venit posomorâtă la stăpâna sa, zâna Crina, şi îi spuse: - Mărită zână, eu sunt foarte tristă de ceea ce am aflat astăzi!, zise o floricică mică, albăstruie. - Dar ce s-a
Odată, un mare dregător a venit să-l vadă pe avva Simon, dar el, când a auzit, şi-a pus cingătoarea şi a plecat să cureţe un palmier. Oamenii dregătorului s-au apropiat şi au început să strige:
Facerea 10, 11: „Din pământul acela, el trecu în Asur, unde a zidit Ninive, cetatea Rehobot, Calah“ Iată că Nimrod străbate noi ţinuturi în dorinţa de a le stăpâni pentru a-şi crea o faimă în faţa
Articolul al VI-lea din Simbolul credinţei spune despre Domnul Hristos că „S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui“. Prin acest articol creştinii mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu, după ce
În Biserica Ortodoxă Română, în secolul al XX-lea s-a distins, prin nevoinţele sale duhovniceşti, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960). După 20 de ani de la moarte, la 8 august 1980, trupul său a fost
Avva Moise l-a întrebat pe avva Silvan: „Poate cineva s-o ia, în fiecare zi, de la-nceput?“. Bătrânul îi zice: „Dacă este harnic, poate să reînceapă şi în fiecare ceas“. (Pateric, ediţia Polirom,
Facerea 10, 10: „Împărăţia lui, la început, o alcătuia: Babilonul, apoi Ereh, Acad şi Calne din ţinutul Senaar.“ Faptul că Nimrod era om puternic şi vestit în vremea lui am aflat-o din fragmentele
Pentru că taţii sunt, de obicei, plecaţi din cauza serviciului, sunaţi-vă copilul atunci când nu sunteţi acasă. Spuneţi-i că vă este dor de el, că îl iubiţi mult, întrebaţi-l ce a mai făcut la şcoală
În Biserica Ortodoxă Română, în secolul al XX-lea s-a distins, prin nevoinţele sale duhovniceşti, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960). Din vara anului 1953, Sfântul Ioan se retrage cu ucenicul la o
Avva Sisoe l-a întrebat pe un frate: „Ce faci?“. El a răspuns: „Îmi pierd timpul, părinte“. Bătrânul îi zice: „Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu chiar şi când îmi pierd timpul“. (Pateric, ediţia
Facerea 10, 9: „El a fost vânător vestit în faţa Domnului Dumnezeu; de aceea se şi zice: «Vânător vestit ca Nimrod în faţa Domnului Dumnezeu».“ Despre puternicul Nimrod, Sfânta Scriptură continuă
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


