Revista presei
- Preotul Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti, a declarat pentru Agerpres că Sfântul Ierarh Nicolae este cel mai iubit dintre sfinţi şi a amintit că mâna
O transparenţă mai mare în procedura de adopţie, dar şi anumite facilităţi pe care statul le oferă, precum concediul de acomodare, au dus la creşterea numărului de familii care îşi doresc să ia acasă un
Luminată de blândețea unei după-amiezi de toamnă ruginie, biserica fostei Mănăstiri Negoieşti, din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, își proiectează pe bolta vălmășită de câțiva nori străvezii
De șapte ani, în orașul Otopeni, la doi pași de Capitală, se desfășoară – prea puțin cunoscut la cât este de frumos! – un simpozion internațional dedicat iconografiei contemporane. Este vorba, concret, de
Din timp în timp istoricii Bisericii noastre revin cu studii asupra începuturilor creștinismului pe teritoriul României. Poporul român, a cărui creștinare coincide cu etnogeneza, a primit creştinismul atât în
Se împlinesc astăzi 155 de ani de la nașterea Patriarhului Nicodim Munteanu, una dintre cele mai complete și complexe personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române, cu adânci rădăcini înfipte în viața și
Cum ar putea fi descrisă Vâlcea Olteniei de sub munte? Este locul revărsării frumuseții și al credinței, prin harul și darul lui Dumnezeu. Către orice zare, fie că-i Horezu, Călimănești sau Olănești,
Îl chema Nicolae pe bunicul său. Dar nu el era moșul de la care aștepta să primească în dimineața aceea un dar. Își lustruise ghetele și le lăsase peste noapte la prag. Le găsise în zori pline de zăpadă.
În Țara Sfântă, pe lângă locurile importante în care S-a născut, a trăit, a învățat, a pătimit, a înviat și S-a înălțat la Ceruri Mântuitorul, întâlnim câteva lavre palestiniene întemeiate de
Satul Copăceanca, județul Teleorman, este atestat documentar din 1620, când voievodul Gavril Movilă, domnul Țării Românești, „întărește lui Radu o funie și o jumătate de funie lui Simtion la satul
Nimic nu mărturisește parcă mai convingător despre taină decât varul imaculat al unei vechi biserici româneşti. El conservă în lumina lui o respirare, o clipă de veşnicie, pe care noi, fiinţe trecătoare
Patericul decupează mici scene din viața cotidiană a părinților deșertului, pe care mai apoi ni le pune în față fără alte comentarii: „Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: «De ce demonii îmi amăgesc su
Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi-a propus să dezvolte relaţii profesionale cu biblioteci din străinătate, îndeosebi acolo unde există comunităţi mari de români. Drept urmare, în cursul lunii
Lăudat în inegalabile poezii și în melancolice cântări, apostrofat de societatea care adesea își uită rădăcinile, el, țăranul, a trecut prin istorie molcom, asemenea unui pârâu ce în curgerea sa aduce
Armistițiul din 11 noiembrie 1918 a pus punct Primului Război Mondial și a deschis calea spre noi prefaceri în Europa. Din cenuşa imperiilor prăbuşite au renăscut, pe baza principiilor wilsoniene ale dreptului
Între cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi din lumea creştină, la loc de cinste se află Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, pe care îl sărbătorim vineri, 6 decembrie.
La 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, când evocăm și onorăm jertfele eroilor și martirilor care ne-au adus libertatea de care ne bucurăm astăzi, se cuvine să aruncăm o privire și asupra unui alt
Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos organizează începând din toamna aceasta un program de studii avansate privind viața duhovnicească și teologia ortodoxă. La acest program postdoctoral participă
Troparul Sfintei Muceniţe Filofteia, glasul al 8-lea: Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci
Troparul Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele