Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i‑a vizitat duminică, 26 aprilie, pe credincioșii Parohiei Sacu din Protopopiatul Caransebeș, județul Caraș-Severin. Ierarhul a pecetluit Sfânta Masă,
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i‑a vizitat duminică, 26 aprilie, pe credincioșii Parohiei Sacu din Protopopiatul Caransebeș, județul Caraș-Severin. Ierarhul a pecetluit Sfânta Masă,
La Palatul Copiilor din Tulcea a avut loc vineri, 24 aprilie, festivitatea de premiere a elevilor care s-au remarcat prin rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Religie, destinată seminariilor și liceelor teologice. La eveniment a participat Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, ai Comisiei Centrale de Organizare și Evaluare, precum și ai Patriarhiei Române.
Tineri din Parohia Cocorăștii Grind, județul Prahova, au marcat finalul lunii aprilie printr‑o tabără destinată participării la Campionatul Național de Ping‑Pong în București, perioada 24‑26 aprilie, în
De la începutul lunii aprilie, ASCOR București are un nou președinte, pe Elena Țuțuianu, studentă la Facultatea de Litere a Universității din București și membră activă a asociației de mai mult timp.
În prezența a numeroși credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a săvârșit duminică, 26 aprilie, slujba de punere a pietrei de
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
În Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica românilor din Chambésy-Geneva, Elveția. Această parohie, cea mai veche din Țara Cantoanelor, a împlinit anul trecut o jumătate de secol de la înființare, iar biserica are hramul „Învierea Domnului”.
Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din Meudon, Franța, a fost sfințită sâmbătă, 18 aprilie, de către un sobor de patru ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. Lăcașul de cult, care aparține Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Clichy, datează încă din secolul al XVIII-lea și a fost achiziționat, restaurat și pictat integral prin osteneala și contribuția financiară a părintelui paroh Aurel Grigoraș, în memoria fiicei sale, trecută la Domnul în urma unei grele suferințe.
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în zilele de 13 și 14 aprilie, au avut loc la Viena manifestările
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a slujit în noaptea de Înviere la Catedrala Episcopală din Leeson Park, Dublin, împreună cu un sobor de preoți și diaconi ai epa
În perioada pascală, Centrul socio-medical și rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja, județul Bacău, a beneficiat de sprijinul generos al unor comunități de credincioși, prin implicarea parohiilor și organizațiilor care au ales să fie alături de beneficiari prin donații.
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social-filantropic, a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, o nouă activitate de ajutorare a persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități aflate în situații de risc social.
Cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, Episcopia Sălajului a reînnoit tradiția proiectului social-filantropic „Lumini spre Înviere”, derulat prin Asociația eparhială Filantropia Porolissum. Anul acesta,
În Arhiepiscopia Târgoviștei, în zilele pascale s-au desfășurat mai multe activități filantropice menite să aducă bucurie și sprijin material celor aflați în nevoi. Prin implicarea parohiilor, a
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat înainte de Paști o nouă acțiune filantropică dedicată sprijinirii persoanelor aflate în dificultate, oferind ajutor și mângâiere sufletească în
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
De Ziua Internațională a Cărții și Bibliotecarului, 23 aprilie, Biblioteca Națională a României a organizat dezbaterea „Bibliotecile româneşti din diaspora”, la care au participat invitați din țară și
Lăcașul ansamblului mănăstiresc Seaca Mușetești din comuna Poboru, județul Olt, monument istoric de importanță națională, vechi de peste 500 de ani, va fi consolidat și restaurat cu fonduri europene.
Două genii ale sculpturii occidentale, Michelangelo Buonarroti (1475–1564) și Auguste Rodin (1840–1917), sunt reuniți la Muzeul Luvru din Paris, în cadrul expoziției „Michelangelo și Rodin. Corpuri vii”.
La Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” din cadrul Muzeului Municipiului București (MMB) are loc azi, 24 aprilie 2026, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Afișele Ligiei Macovei – mijloc de
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va organiza, la 24 aprilie 2026, o nouă ediție a „Săptămânii Naționale a Bibliotecilor”. Programul include dezbaterile intitulate
Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a cel
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
Sănătatea este unul dintre cele mai de preț daruri pe care le avem, iar grija față de ea ține în mare măsură de alegerile noastre de zi cu zi. Cancerele digestive, deși o realitate statistică, pot fi
În fiecare zi, în fața monitorului, analizez imagini care poartă în ele povești de viață, speranțe și temeri. Sunt medic radiolog, iar misiunea mea este să traduc aceste lumini și umbre din examinările CT ș
Suntem în a doua săptămână de prăznuire a Învierii Domnului, iar până la Pogorârea Duhului Sfânt, în toate zilele de miercuri și vineri este dezlegare la pește. Nu-i de mirare că răsfăţul culinar din
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial, fiind responsabile pentru aproximativ 32% din totalul deceselor globale, majoritatea (peste 85%) fiind reprezentate de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Controlul factorilor de risc (fumat, hipertensiune, diabet zaharat, dislipidemie, sedentarism, supragreutate) ar permite prevenirea sau întârzierea apariției acestor patologii severe. Odată instalată boala, controlul lor este și mai important pentru prognosticul pacienților.
În activitatea medicală de zi cu zi, fiecare pacient lasă în urmă mai mult decât un diagnostic sau un tratament. Analizele, investigațiile imagistice, evoluția bolii și răspunsul la tratament sunt informații
Grija față de copii este una dintre cele mai profunde expresii ale iubirii și responsabilității umane. În această grijă se regăsește nu doar atenția pentru nevoile zilnice, ci și preocuparea pentru
Deși este aproape exclusiv asociată cu tremorul și rigiditatea motorie caracteristice, boala Parkinson poate afecta deopotrivă calitatea somnului, vorbirea, starea emoțională și, uneori, chiar și simțul
O descoperire recentă a cercetătorilor australieni ar putea revoluționa metodele de tratament pentru recuperarea după un accident cardiovascular, ei identificând splina ca fiind o sursă majoră de inflamație
O nouă terapie genică experimentală dezvoltată de cercetătorii Institutului Karolinska, din Stockholm, în colaborare cu spitale și institute de cercetare din China, le-ar putea reda în doar câteva săptămâni
La fel ca în cazul oricărei boli, tratamentul pentru varice este adaptat fiecărui pacient. Ecografia Doppler identifică refluxul venos și ajută la alegerea tratamentului potrivit. Varicele pot fi tratate eficient
Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a încheiat un parteneriat strategic cu Ziarul LUMINA, publicație oficială a Patriarhiei Române. Documentul a fost semnat de reprezentanţii celor două instituţii astăzi, 8 aprilie 2026, în vederea dezvoltării și promovării educației medicale, obiectivul principal fiind facilitarea accesului populației la informații medicale corecte, validate științific și prezentate într-un limbaj accesibil. Se contribuie, astfel, la creșterea nivelului de alfabetizare în sănătate și la promovarea prevenției. „Educația pentru sănătate reprezintă un pilon esențial al unei societăți moderne. Prin acest parteneriat, ne asumăm un rol activ în diseminarea informației medicale de calitate și în susținerea unei culturi a prevenției, contribuind la creșterea gradului de conștientizare și responsabilitate în rândul populației”, ne-a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”.
Săptămâna Mare ne împarte între liniștea slujbelor la ceas de seară și agitația pregătirilor pentru Paști din timpul zilei. Poate nu degeaba în Moldova există vorba aceasta, că până la Florii toate
Între sănătatea inimii și sănătatea oaselor ar putea fi o legătură foarte strânsă, într-atât încât rezultatele unui control cardiac poate oferi și indicii privind riscul de fracturi, evidențiază un
Cei mai mulți dintre noi știm ce este hipertensiunea arterială, o afecțiune din sfera cardiovasculară constând într-o presiune crescută a sângelui pompat de inimă prin artere. Mai puțin cunoscută publicului
Bolnavii de Parkinson în stadii avansate pot beneficia de un tratament inovativ, mai eficient decât terapiile clasice, implementat la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad. Spre deosebire de tabletele
Tot mai mulți bătrâni au fost înșelați, în ultima vreme, cu suplimente alimentare sau medicamente promovate și vândute pe internet, relatează postul național de televiziune. Cumpărătorii au primit de fapt pa
Componenta activă a sistemului nostru locomotor este reprezentată de mușchi. Mușchii sunt cei care, utilizând energia furnizată de glucoza obținută din alimente, asigură realizarea mișcărilor. Prin tensiunea
Trecerea la ora de vară poate crește, pentru o perioadă, riscul de accident vascular sau cardiac, dar şi irascibilitatea. De asemenea, poate să scadă concentrarea, spre deosebire de trecerea la ora de iarnă, iar
Monitorizarea circumferinței taliei poate fi o modalitate la îndemână pentru anticiparea anumitor probleme de sănătate. Chiar și la persoanele normoponderale, surplusul de țesut adipos din jurul taliei
Societatea Română de Pneumologie a transmis, într-un comunicat de presă, că eliminarea tuberculozei ca problemă majoră de sănătate publică este posibilă, însă necesită eforturi susţinute, investiţii şi
Un studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii România arată că aproximativ 10-15% din proaspetele mame se confruntă cu depresia postnatală, iar psihologii organizaţiei evidenţiază importanţa monitorizării
Adesea, starea de dispoziție pe care o avem ne influențează alegerile alimentare. Însă și alimentele pe care le consumăm sau, mai bine zis, dieta generală pe care o avem ne influențează dispoziția. Toate funcțiile corpului nostru sunt controlate de sistemul nervos, având sediul central localizat în encefal, adică în creier, și în măduva spinării. Prin intermediul impulsurilor nervoase și al neurotransmițătorilor, mușchii și glandele primesc comenzi care determină toate mișcările pe care le realizăm, de la clipit la ridicat greutăți, și eliberarea compușilor de secreție, precum lacrimile, sucurile digestive, hormonii ș.a.
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El
În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberților și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din
Sfântul Apostol Simeon (†106) este „socotit frate al Domnului nostru Iisus Hristos”, după cum menţionează Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul VIII, pe luna aprilie. Sfântul Simeon era
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 690 „Pentru creșterea copiilor (Episcopul Chesarie Păunescu) învăța pe credincioși: – De la
Mănăstirea Hurezi din Arhiepiscopia Râmnicului este un loc cu un har special. Cu o vechime de mai bine de 300 de ani, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi se pregătește
Anul trecut, decidenţii politici din ţara noastră au anunțat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși intenția era de a stabiliza finanțele publice, o analiză aprofundată arată că aceste decizii au
Sfinţenia este atributul prin excelenţă al lui Dumnezeu. El împrumută din ceea ce are şi fiinţelor pe care le-a creat, atunci când acestea încearcă să se ridice la chemarea lor, aceea de a fi asemenea Lui. Sfi
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor


