Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au desfășurat activități prin care au adus un omagiu marelui artist modern și universal, sculptorul Constantin Brâncuși.
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au desfășurat activități prin care au adus un omagiu marelui artist modern și universal, sculptorul Constantin Brâncuși.
Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale și Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” din Paris anunță deschiderea înscrierilor pentru un nou program de formare duhovnicească, intitulat „ABC-ul credinței”, o inițiere de la zero în esențialul vieții creștine. Proiectul se adresează tuturor celor care doresc să-L descopere pe Hristos nu doar prin cuvânt, ci ca mod de viață trăit și împărtășit. Cursul propune o întoarcere la începuturi, la alfabetul credinței, și vizează noțiunile care stau la baza vieții duhovnicești a creștinului.
În sala festivă „Ioan Imbroane” a Parohiei Iosefin din Timișoara a avut loc luni, 16 februarie, conferința cu tema „Misiunea tânărului creștin în lume”, susținută de părintele Damaschin de la
În cadrul activităților catehetice desfășurate de Sectorul de învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Timișoarei, marți, 17 februarie, în paraclisul de la demisolul bisericii Parohiei Dacia din Timișoara, a avut loc o cateheză demonstrativă susținută în cadrul Concursului Național Catehetic. Întâlnirea a fost organizată în colaborare cu Școala Gimnazială Nr. 19 „Avram Iancu” din Timișoara și face parte din activitățile pastoral-educative desfășurate constant sub coordonarea părintelui protopop Zaharia Pereș și a conducerii unității de învățământ. Cateheza cu tema „Familia Sfântului Ioan Botezătorul - model pentru familia creștină de astăzi” a fost susținută de profesorul de religie George-Antoniu Nicoară și s-a adresat elevilor din clasele a V-a și a VI-a ai unității de învățământ amintite, care au participat cu interes și implicare la această activitate educativ-religioasă.
50 de copii și tineri din mai multe zone ale județului Caraș-Severin participă în perioada 15-20 februarie 2026 la primele două tabere organizate în acest an la nivelul Episcopiei Caransebeșului: Tabăra de lideri „Tânăr și lider” și Tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 15 februarie, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Mare Mucenic Haralambie” din Vinaros, Spania, care și-a sărbătorit ocrotitorul. Alături de Preasfinția Sa au slujit părintele Nicolae Bogdan Păunescu, parohul comunității; părintele Augustin Malița, de la Parohia Segorbe; arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial; diaconul Cristian Sacaliuc. La slujbă au asistat Sergi Gordo Rodríguez, Episcopul catolic de Tortosa; Maria Dolores Miralles Mir, primarul orașului Vinaros; Juan Amat Sese, viceprimarul; preotul catolic Carlos Paris.
Credincioșii ortodocși români din Chicago s-au adunat vineri, 13 februarie, la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Împărați Constantin și Elena” pentru a lua parte la un eveniment de înaltă trăire spirituală și intelectuală. În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a avut loc lansarea volumului „Duhovnicii Sihăstriei sub cenzura comunistă”, semnat de părintele protosinghel Cosma Giosanu, egumenul Schitului „Sfântul Neagoe Basarab” din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul francez Nisa a sărbătorit sâmbătă, 14 februarie, împlinirea a 25 de ani de la înființare și a 10 ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale, aflată într-o etapă avansată de construcție și împodobire.
La Catedrala Episcopală Ortodoxă Română din Leeson Park, Dublin, Irlanda, au avut loc sâmbătă, 7 februarie, mai multe evenimente deosebit de importante pentru viața duhovnicească și administrativă a Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat duminică, 8 februarie, în Parohia ortodoxă română „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Manresa, Spania. Aici, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, cu ocazia împlinirii a 15 ani de slujire a părintelui Costinel Purcărea în această parohie, conform obispadoortodoxo.es. Din soborul de slujitori au făcut parte: părintele Aurel Bundă, protopop al Protopopiatului Catalunya I; părintele paroh Costinel Purcărea; arhid. Spiridon Burlacu, consilier eparhial, și arhid. Lucian Crașovan. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a pus în lumină semnificațiile duhovnicești ale Pildei Întoarcerii fiului risipitor: „Una dintre cele mai frumoase pilde spuse de Mântuitorul Iisus Hristos este cunoscută în Biserica Ortodoxă sub acest nume, deși mai potrivit ar fi să o numim «Pilda tatălui iubitor». De obicei, atenția cade asupra fiului care pleacă de acasă, își cere partea de avere și o risipește într-o țară îndepărtată. Rămas fără nimic și lovit de foamete, ajunge să păzească porci - o mare umilință pentru un evreu. Dorind să mănânce din hrana porcilor și neprimind nimic, «își vine în fire» și hotărăște să se întoarcă la tatăl său nu ca fiu, ci ca argat. Totuși, întoarcerea lui nu este motivată de pocăință adâncă, ci de foame. Cu toate acestea, tatăl îl vede de departe, aleargă în întâmpinarea lui, îl îmbrățișează și îl primește din nou ca fiu, îmbrăcându-l în haina cea scumpă - simbol al harului lui Dumnezeu. Aceasta arată că Dumnezeu nu Se rupe niciodată de om, chiar dacă omul se desparte de Dumnezeu”. În semn de apreciere pentru toată întreaga activitate, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei i-a oferit părintelui paroh Costinel Purcărea Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Iacov cel Mare”, iar preotesei Ordinul „Sfântul Apostol Iacov cel Mare”.
Credincioși din douăsprezece parohii din comunele Stănișești, Vultureni și Motoșeni, județul Bacău, au fost consultați în zilele de 17 și 18 februarie 2026, la Școala nr. 2 din localitatea Slobozia, comuna Stănișești, care a găzduit o amplă acțiune filantropică cu profund impact social și duhovnicesc, desfășurată în cadrul proiectului „Ajută un bătrân să zâmbească”, inițiat de Federația Filantropia a Patriarhiei Române.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, activităţile pastoral‑misionare, cultural‑educaţionale şi social‑filantropice organizate cu prilejul Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi au continuat luni, 16 februarie,
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în parohiile din protoieriile Târgoviște Sud și Pucioasa, județul Dâmbovița, au fost organizate, recent, colecte speciale destinate sprijinirii unor persoane aflate în situații medicale deosebit de dificile.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, miercuri, 11 februarie, cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de
În parohiile celor cinci protoierii ale Arhiepiscopiei Târgoviștei a fost organizată recent, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh
Mai multe universităţi din ţară au anunţat creşteri semnificative de taxe, începând cu următorul an universitar, între care se numără şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Conducerea
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a avizat forma finală a structurii anului școlar 2026-2027, astfel că elevii vor începe cursurile pe 7 septembrie 2026 și le vor încheia pe 18 iunie
Pe tot parcursul anului 2026, se va desfăşura o amplă campanie de conştientizare şi prevenire a consumului de droguri, adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani.
Casa Corpului Didactic București, în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București, a lansat ediția a V-a a Concursului Național „Vânătoarea de lectură în biblioteci”. Competiția se adresează
Patriarhia Română s-a văzut pusă, recent, în situația de a răspunde unor provocări care au revenit în actualitate, anume înscrierea copiilor la ora de religie și problema prostituției. Au fost emise comunicate care au reiterat poziția Bisericii noastre privind cadrul legal al orei de religie, dar și „îngrijorarea profundă și dezaprobarea față de inițiativa care vizează legalizarea prostituției, considerând că un asemenea demers este incompatibil cu învățătura de credință ortodoxă și cu respectarea demnității persoanei umane”. Unele semne din lumea contemporană ne dau prilejul unor înțelesuri mai adânci, după cuvântul părintelui Galeriu, „nimic întâmplător, totul proniator”.
Biblioteca Academiei Române, filiala Iași, organizează, în 26 februarie, conferința „Gheorghe Platon. 100 de ani de la naștere”, care va fi susținută de prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, membru
La Palatul Suțu din București are loc astăzi, 20 februarie 2026, vernisajul expoziției tematice „Domnii Mavrocordați în patrimoniul Muzeului Municipiului București”. Sunt expuse acte
Centrul Cultural „I. I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va organiza joi, 19 februarie, în ziua împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului, o
În Aula Academiei Române, filiala Iași, va avea loc, în 20 februarie 2026, conferința „Ioan Petru Culianu. O microistorie intelectuală”, susținută de profesorul Sorin Antohi, înscrisă într‑o serie de
Muzeul Băncii Naţionale a României (BNR) organizează, în perioada 10 februarie - 6 mai 2026, expoziţia temporară „Banii ne vorbesc - o istorie a leului de la metal la polimer”, realizată în colaborare cu RA
Ne apropiem de primăvară şi nu doar în natură au loc transformări, ci şi corpul nostru trece prin schimbări specifice, chiar dacă nu mai experimentăm atât de pregnant diferența între sezoane dată de
Medicii pediatri semnalează că, în plin sezon al virozelor, la unitățile de primiri urgențe au ajuns în ultima vreme tot mai mulți copii cărora părinții le-au dat preventiv antibiotice. În cazul virozelor
Tranzitul intestinal este influențat în mare măsură de ceea ce mâncăm. Totuși, dacă vă simțiți balonat și sunteți constipat, deși sunt multe alimente despre care se știe că pot cauza constipație, de vi
Observațiile unei echipe de cercetători americani ar putea schimba modul de abordare în recuperarea după un accident vascular cerebral. După cum reiese din datele publicate în revista de specialitate JAMA
Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că mai mult de o treime din cazurile de cancer diagnosticate la nivel global ar putea fi prevenite prin schimbarea unor obiceiuri dăunătoare, prin
Careul de cuvinte încrucişate cu tema „La centenarul Patriarhiei Române” a avut ca termen-limită de trimitere a scrisorilor sau mesajelor de răspuns ziua de 10 ianuarie 2026. Vă adresăm calde mulţumiri
La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. ORIZONTAL: 1) Primul
Careul de cuvinte încrucişate cu tema „Sănătate sufletească şi trupească” a avut ca termen-limită de trimitere a scrisorilor sau mesajelor de răspuns ziua de 10 ianuarie 2025. Vă adresăm calde mulţumiri
La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Ziua de 10 ianuarie 2024 a fost termenul-limită de trimitere a scrisorilor sau a mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an. Şi anul acesta am primit scrisori din toate regiunile ţării,
La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate, „Vorbiri pe teme muzicale”, şi o probă de re
Am primit mai multe mesaje şi scrisori. Au răspuns corect la ambele probleme, până la data stabilită, următorii participanţi: Georgică Manole - Hăneşti (Botoşani), Petrişor Ovidiu Ilina - Craiova
1. Albina casei, comoară de mare preţ a familiei. 2. Mlădiţele familiei binecuvântate. 3. Bijuteriile bunicilor. 4. Bunici de bunici. 5. Tatăl ginerelui meu. 6. Vârsta bucuriilor şi a nevinovăţiei. 7.
Duminică, 15 ianuarie 2023, a fost termenul-limită de primire a scrisorilor sau mesajelor de răspuns la concursul nostru tradiţional de la final de an, publicat în numărul din 23 decembrie al „Ziarului
La finalul Anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului, vă invităm la un concurs cu două probe: Priviţi cu atenţie imaginea alăturată şi identificaţi mănăstirea, localitatea
Două ore. Atât îți trebuie ca să ajungi din București într-o peșteră. Doar că nu în România, ci în Bulgaria. La 32 km de Ruse, peștera Orlova Chuka este un spectacol carstic im
Deloc întâmplător, drumul spre Kavala, locul în care Sfântul Apostol Pavel a pus prima dată piciorul în Europa, trece prin Haskovo, oraș din Bulgaria în care creștinii ortodocși
Cine caută atent găsește. Așa am ajuns, acum câțiva ani, într-un colț de natură, Pădurea Ceala, pe malul Mureșului, într-o pensiune aproape izolată, dar având tot confortul necesar,
Șapte milenii de existență, trei milenii și jumătate de cultură, civilizație, credință și democrație. Atena respiră faptul că e leagănul culturii, artei şi democraţiei. Când eşti acolo, eşti
Să mai rămânem vreme de o ediție a acestei rubrici în spațiul naturii urbane la a cărei frumusețe au dat și oamenii o mână de ajutor. Peste 10.000 de specii de plante într-un spațiu de 17
Dacă vremea vă împiedică temporar să vă relaxați admirând frumusețile naturii și vreți totuși să ieșiți din casă, una dintre cele mai frumoase alternative este vizitarea unui muzeu. Veștile
Desigur, salinele, așa cum le vedem astăzi, poartă urmele activității umane de extracție a materiei fără de care mâncarea n-ar prea avea gust, lucru excelent relevat în basmul „Sarea
Abia ce-au trecut 60 de ani de când primul om ieșea din atmosferă, pe orbita Pământului, pentru mai puțin de două ore (Iuri Garin, 12 aprilie 1961), și avem deja o mulțime de turiști spațiali! Asta
Sunt 4.260.000.000 de pagini de Internet cu sfaturi din categoria Do It Yourself (Faceți singuri). Ați citit bine, patru miliarde și un fleac de încă 260 de milioane. Definiția consacrată este „metoda
E o vorbă, adresată în special unora dintre jurnaliști și politicieni: România nu se termină în Chitila. Peste tot în această țară sunt lucruri formidabil de interesante, importante și fr
Publicăm astăzi rezolvarea corectă a careului de cuvinte încrucişate din luna decembrie 2019, cu tematica inspirată din Anul omagial al satului românesc.Mulţumim tuturor participanţilor la concurs şi
Începând din această vară, în orașul Rădăuți, județul Suceava, se întâmplă o minune, numită Clubul de lectură BookHaos Society. Se petrece în spațiul public, în parcurile din oraș și poate fi
Orele de zbor spre Buenos Aires sunt răsplătite întotdeauna, înaintea aterizării, cu o etalare aparent interminabilă a rețelei de 48 de cartiere ale orașului. „Perla râului La Plata”, „Parisul Americii d
A afirma despre orașul Budapesta că este unul dintre cele mai frumoase de pe continentul european nu este o simplă sintagmă pe care și obișnuitele ghiduri turistice o folosesc. Acest oraș are o strălucire
Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză) Matei 6, 14-21 Dacă veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor
„În vremea aceea arhiereii, cărturarii și bătrânii poporului L-au dus pe Iisus înaintea lui Pilat. Și au început să-L învinuiască, zicând: Pe Acesta am găsit răzvrătind neamul nostru și împiedicând s
Fraților, vai de cei necredincioși, că au umblat în calea lui Cain și, pentru plată, s-au dat cu totul în rătăcirea lui Valaam și au pierit ca în răzvrătirea lui Core. Aceștia sunt ca niște pete de
Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei (†787), era din Ravena, oraş important din Italia. Părinţii săi erau oameni bogaţi şi credincioşi. Sfântul Leon era preţuit de toţi pentru viaţa lui curată. De
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 472-473 „Cuviosul Neofit ieroschimonahul a fost un părinte cu înaltă viață duhovnicească în obștea
Încercarea de a defini familia drept celulă de bază a societății, în general, poate genera nenumărate răstălmăciri vecine cu ideologia progresistă. Teama sau mai degrabă injusta deschidere de
Corupția arată că, înainte de a fi o problemă naturală, este în primul rând o derivă morală, pentru că, așa cum există o corupție a trupului, există și una a sufletului. În acest context, păcatul este
Într-o conferință, Mitropolitul Antonie de Suroj spunea că nimeni nu trece un munte urmând pe cineva care are cunoștințe teoretice despre muntele respectiv, ci pe cel care mărturisește că l-a urcat, care
În persoana Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan (1930-2007), sufletul creștin își găsește un model deplin de viață închinată lui Dumnezeu, ca răspuns la chemarea și alegerea din partea


