Enciclopedia online Wikipedia se opune folosirii inteligenţei artificiale (AI) în procesul de editare a articolelor prezentate pe platforma sa, a anunţat coordonatorul acesteia, Jimmy Wales, pentru că „nu are
Enciclopedia online Wikipedia se opune folosirii inteligenţei artificiale (AI) în procesul de editare a articolelor prezentate pe platforma sa, a anunţat coordonatorul acesteia, Jimmy Wales, pentru că „nu are
Preşedintele american Donald Trump a dat startul săptămâna trecută festivităţilor care marchează împlinirea a 250 de ani de la proclamarea independenţei Statelor Unite. Manifestările, care îl au în
Valul de căldură excepțional de săptămâna trecută este cel mai sever înregistrat vreodată în Europa Occidentală și nu ar fi putut avea loc fără încălzirea globală produsă de activitatea umană, spun
Țări și organizații din întreaga lume oferă ajutor Venezuelei, victimă a două cutremure care au provocat sute de morţi şi mii de răniţi, informează AFP. Au fost mobilizate echipe de salvatori, personal
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat NATO de „complicitate” în „războiul de agresiune ilegală” lansat împotriva Iranului de SUA şi Israel, ca reacție la declaraţiile se
Credincioșii Parohiei Mărțișor, Protoieria Sector 4 Capitală, au trăit momente de sărbătoare în Duminica a 3-a după Rusalii, cu prilejul Zilei Universale a Iei, pe care au serbat-o anticipat în 21 iunie 2026.
Programa pentru opţionalul „Ora de GIS”, care se adresează elevilor de liceu, filiera teoretică, profilurile real şi umanist, a fost aprobată şi publicată în Monitorul Oficial, a anunţat Ministerul
Viaţa albinelor, principalii polenizatori ai plantelor, este subiectul a două serii de ateliere educative organizate, în perioada 7-10 iulie 2026, pentru elevii orădeni de către Muzeul Ţării
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a anunţat oferta de 13.661 de locuri pentru admiterea din iulie 2026, dintre care 8.322 la studii de licenţă (cu 4.342 de locuri fără taxă), 5.093 la masterat şi
Ministerul Educaţiei a anunţat că încă 11 licee se alătură celor 32 deja selectate pentru a pilota planuri-cadru alternative, în cadrul „Programului Naţional pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în
La Palatul Culturii din Iași, în Sala „Tezaur” a Muzeului de Artă, va fi deschisă, în perioada 3-12 iulie 2026, expoziţia „Picasso la Palat!”, al cărei vernisaj va avea loc în 3 iulie. Vizitatorii vor
La Muzeul de Istorie din Suceava, în Sala Media, va avea loc, în 8 iulie 2026, vernisajul expoziției „Moda la Porțile Levantului”, care aduce în prim plan piese vestimentare și accesorii reprezentative pentru
Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 24 iunie 2026, a decis, prin vot secret, alegerea a patru noi membri corespondenți. Potrivit unui comunicat de presă al Academiei Române, au fost al
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită copiii, ca în fiecare an, la tabăra „Vara pe uliţă”, care va avea loc în perioada 6-31 iulie 2026 şi care oferă o paletă largă de activități de
În incinta Casei Pătrate și a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va avea loc, în perioada 29 iunie - 29 iulie 2026, simpozionul de creație „Casa Porților Deschise”, eveniment dedicat artei
Vara și-a intrat deplin în drepturi și ne arată acest lucru inclusiv termometrele. Temperaturile ridicate vin odată cu creșterea intensității radiațiilor ultraviolete. Transpirăm mai mult și ne bronzăm, pro
Digitalizarea sănătății nu mai aparține viitorului, ci face deja parte din viața de zi cu zi. Programările online, consultațiile la distanță, aplicațiile pentru monitorizarea stării de sănătate, dosarele me
Îmbătrânirea este un proces biologic natural care începe încă din a doua decadă de viață. Odată cu înaintarea în vârstă apare o inflamație cronică de intensitate redusă, care accelerează degradarea
Cancerul tiroidian este cea mai frecventă formă de cancer endocrin. Acesta se dezvoltă la nivelul glandei tiroide, situată la baza gâtului, responsabilă de producerea hormonilor care reglează metabolismul și creșterea. Deși incidența sa a crescut în ultimii ani, majoritatea cazurilor au un prognostic favorabil atunci când sunt diagnosticate precoce și tratate corespunzător.
Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea modernă, mai ales la persoanele cu vârsta peste 40 de ani.
Anunț privind finalizarea proiectului „Digitalizarea ZUPFINESTRE SRL prin achiziția de soft-uri și echipamente performante” - ZUPFINESTRE SRL anunță finalizarea implementării. Titlul proiectului „Digitalizarea ZUPFINESTRE SRL prin achiziția de soft-uri și echipamente performante”, proiect implementat în perioada 13.05.2025 – 30.06.2026, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3 – Scheme de ajutor pentru sectorul privat, în cadrul apelului „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”. Beneficiar: ZUPFINESTRE SRL, CUI 27663811, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/1489/2010, cu sediul social în sat Brătuleni, comuna Miroslava, str. Basarabia nr. 14, județul Iași, reprezentată legal prin administrator Zupcu Ionuț Cristi. Obiectivul general al proiectului a constat în îmbunătățirea competitivității și eficienței companiei prin adoptarea unor soluții digitale moderne, achiziția de echipamente IT performante și implementarea de aplicații software specializate pentru managementul activității. Prin implementarea proiectului au fost realizate investiții în infrastructura digitală a societății, contribuind la optimizarea proceselor interne, creșterea productivității și îmbunătățirea serviciilor oferite clienților.
Parohia ortodoxă română Agrieșel, Protopopiatul Beclean, judeţul Bistrița-Năsăud, organizează în data de 12 iulie 2026, ora 12:00, licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură murală în
Arhiepiscopia Aradului, cu sediul în Arad, Strada Episcopiei nr. 60-62, judeţul Arad, anunță conform articolului 7, alin. 23, din Legea nr. 50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
Mănăstirea Cernica, Protopopiatul Ilfov Sud, Arhiepiscopia Bucureştilor, anunţă organizarea licitaţiei privind adjudecarea lucrărilor de conservare-restaurare a catapetesmei de la Biserica „Sfântul Lazăr” di
Parohia Cioranii de Jos 2, Protoieria Urlați, județul Prahova, organizează în data de 19.07.2026, ora 11:00, licitația pentru atribuirea lucrărilor de conservare-restaurare a iconostasului de la biserica
Parohia Dănești, categoria a I-A, Protoieria Vaslui, cu sediul în comuna Dănești, sat Dănești, organizează licitație publică în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă, la
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi neclericale vacante: lucrător gestionar, Serviciul colportaj; contabil (contabilitate de gestiune), Serviciul colportaj;
Parohia „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Protopopiatul Tecuci, localitatea Cârlomănești, comuna Cerțești, județul Galați, organizează în
Parohia Cândești din comuna Vernești, județul Buzău, Protopopiatul Buzău I, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, organizează licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
Parohia Ortodoxă Finciu, Protopopiatul Huedin, judeţul Cluj, organizează în data de 5 iulie 2026, ora 12:00, licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură murală în tehnica „frescă”, pentru o
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță următoarele posturi clericale vacante, cu perioada de candidare până la 30 iunie 2026: diacon (fracțiune de normă ¼), Parohia Rodica
Parohia Matca 2, Protopopiatul Tecuci, judeţul Galați, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă, la biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și
Parohia Cândești din comuna Vernești, județul Buzău, Protopopiatul Buzău I, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, organizează licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
Parohia Ortodoxă Română Roșia Montană II, din localitatea Roșia Montană, județul Alba, Protopopiatul Câmpeni, categoria a III-a, rural, organizează în data de 24.06.2026, ora 12:00, licitație publică pentru
Parohia Ortodoxă Română Chechiș, Protopopiatul Baia Mare, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, organizează licitaţie pentru lucrările de pictură din nou, la biserica „Sfântul Proroc
Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, categoria I, cu sediul în municipiul Chișinău, str. Mircea cel Bătrân nr. 40, organizează licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în
Parohia Ortodoxă Română Hărman II (gradul II), Protopopiatul Prejmer‑Săcele, Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul în str. Aleea 14 nr. 23, comuna Hărman, județul Brașov, având hramurile „Învierea
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi clericale vacante, cu perioada de candidare 10-30 iunie 2026: – diacon cu fracțiune de normă
Parohia Ortodoxă Română Roșia Montană II, din localitatea Roșia Montană, județul Alba, Protopopiatul Câmpeni, categoria a III-a, rural, organizează în data de 24.06.2026, ora 12:00, licitație publică pentru
Parohia Ortodoxă Română Sântandrei II, din localitatea Sântandrei, județul Bihor, Protopopiatul Oradea, categoria a III-a, organizează licitația privind atribuirea lucrărilor de pictură murală în tehnica
Parohia Unirea 2 din Protoieria Băilești, județul Dolj, organizează, în data de 28 iunie 2026, licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în tehnica a secco, și a lucrărilor de pictură
Parohia „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”-Pallady organizează licitație pentru executarea lucrărilor de construire a imobilului Ds + P înalt + turlă, având funcțiunea de lăcaș de cult - biserică
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță următoarele posturi neclericale vacante: referent operații între sedii (registrator), Serviciul colportaj; lucrător gestionar, Serviciul
Parohia Faleza Sud din oraşul Arad, Protoieria Arad, Arhiepiscopia Aradului, cu sediul în Arad, str. Luceafărului nr. 8/A, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
„În vremea aceea, venind Iisus în părțile Cezareei lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții, Il
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (sec. I) sunt sărbătoriţi, astăzi, în Biserica Ortodoxă, pentru că sfârşitul lor martiric a avut loc la Roma, la 29 iunie, în anul 67, în timpul persecuţiei împăratului


