Numeroși credincioși bucureșteni și pelerini au participat, în Duminica a 2‑a după Rusalii, 14 iunie 2026, la Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” din sectorul 4 al Capitalei, care și‑a sărbătorit
Numeroși credincioși bucureșteni și pelerini au participat, în Duminica a 2‑a după Rusalii, 14 iunie 2026, la Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” din sectorul 4 al Capitalei, care și‑a sărbătorit
Sfinții neamului nostru au fost cinstiți duminică, 14 iunie, la Catedrala Patriarhală din București, potrivit tradiției statornicite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992. În Duminica a 2
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, 14 iunie 2026, a avut loc sfințirea, cu Agheasmă și untdelemn sfințit, a Bisericii cu hramul „Botezul Domnului” din orașul Voluntari, județul Ilfov. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.
În fiecare an, a doua duminică după Pogorârea Sfântului Duh este închinată prăznuirii tuturor Sfinților Români. În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidențiat că Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu a fost „ascultată cu evlavie, trăită cu sfințenie și transmisă cu zel” și de sfinții din poporul român dreptcredincios.
Finalul anului de activitate 2025–2026 al Centrului de Excelență „Pași spre succes” Bacău a fost marcat în Onești printr‑o festivitate dedicată elevilor care s‑au remarcat prin rezultate deosebite și im
Când elevul de gimnaziu află că Decalogul a fost dat lui Moise acum 3.500 de ani, e convins că nu mai poate fi actual… Dar valabilitatea lui stă în dovada că Biblia cuprinde Cuvântul Celui Veșnic! Copiilor tre
Ministerul Educaţiei are în vedere realizarea unui cadru instituţional coerent care să reglementeze utilizarea inteligenţei artificiale în învăţământ, a declarat, recent, ministrul Mihai Dimian, la o
Aproape 150 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Emil Gârleanu” din Galaţi au participat, în 10 iunie, la evenimentul „Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri”, organizat de
Un joc de cuvinte într-o pauză, o discuţie cu colegii într-un loc de relaxare protejat cu umbrele colorate, participarea la o piesă de teatru, la un atelier de prăjituri sau la un club de robotică sunt câteva
Noutățile privind admiterea din luna iulie, transmise zilele acestea de universități din țară, pun accentul pe specializări în limbi străine sau în meserii ale viitorului. Universitatea Transilvania din
Satul Hobița, din comuna Peștișani, județul Gorj, va fi transformat, în perioada 24-28 iunie 2026, într-un spațiu cultural deschis, unde vor fi promovate tradiția, creația artistică și patrimoniul local,
Muzeul de Istorie din Suceava va găzdui, în 17 iunie 2026, vernisajul expoziției „100 de valori românești”, alcătuită din caricaturile-portret realizate de artistul Ovidiu Stanciu. Prezentarea acestora va fi
Înființată la Iași, în 1969- 1970, Editura Junimea a publicat primele cărți în 1970. Odată cu editura ia ființă și prestigioasa colecție Eminesciana, al cărei inițiator și coordonator, pentru 20 de ani (1
Muzeul Național al Țăranului Român invită publicul, în 17 iunie 2026, de la ora 17:00, la Atelierul de împâslit lâna prin tehnica apei şi săpunului, coordonat de Beatrice Iordan, educator
La sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca va avea loc, în 17 iunie 2026, vernisajul expoziției „Pânze, freamăt și șoapte”, o incursiune în universul cămășii tradiționale
Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Familia este locul în care omul învață încă din copilărie iubirea, iertarea, răbdarea și încrederea. Dar într-o societate grăbită, marcată de tensiuni, nesiguranță și oboseală sufletească, tot mai
În Anul Brâncuși, pentru a-l înțelege cât mai bine, ne-am adresat Roxanei Marcoci, curator-șef la Departamentul de Fotografie de la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, unul dintre cele mai prestigioase muz
Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
O căsuță cochetă, cu o peluză mărginită de flori, undeva la marginea comunei Clinceni, nu departe de agitatul București. Rar, se aud trecând pe cer avioane de la aerodromul din apropiere; în rest, doar ciripit
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Pentru mulți copii, de cele mai diferite vârste, Valea Plopului a fost și este un loc al regăsirii, un tărâm liniștit, pe care Domnul l-a dăruit și l-a destinat tocmai acestei regăsiri: a sinelui, dar și a cel
Există poeţi. Şi modul în care opera acestora poate intra într-o dezbatere cu societatea din care provin a fost dintotdeauna o provocare menită a ridica nivelul ambilor actanţi. Atunci când se întâmplă ca au
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Fi
Scriitorul de umbre Scriu cu umbra luminii Tale, Doamne, Înmuind penița în raza tăinuită Înlăuntrul inimii din valea uitării. Fiecare cuvânt e o umbră A Cuvântului ceresc, Lucindă pe pergamentul ochil
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
Începând cu anul 1992, avem înscrisă în calendar, la două săptămâni după Rusalii, Duminica Sfinților Români, în care îi sărbătorim pe sfinții noștri, cunoscuți sau necunoscuți de oameni, dar
Există oameni care răspândesc în jurul lor o lumină și o generozitate aparte, care au „un ceva” personal care-i atrage ca un magnet pe cei din jur, o carismă care face din prezența lor o binecuvântare.
În prima duminică după Rusalii trăim cu toții bucuria prăznuirii Tuturor Sfinților, din toate timpurile și din toate locurile. Treapta supremă a vieții spirituale este cea a sfințeniei, împlinirea unei mari
Săptămâna de după praznicul Pogorârii Sfântului Duh începe, încă din ziua de luni, cu lecturarea la Dumnezeiasca Liturghie a Epistolei către Romani a Sfântului Apostol Pavel, dar şi a Evangheliei după
Sărbătoarea Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh reprezintă momentul constituirii Bisericii lui Hristos. În ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli, întăriţi prin harul Sfântului Duh, au primit curajul,
România va avea în curând un nou ministru al educației - încă unul într-un lung șir de titulari ai acestui portofoliu pe cât de important, pe atât de lipsit de consecvenţă şi predictibilitate. De-a
În ultimii ani, societatea românească vorbește tot mai des despre memoria închisorilor comuniste, despre martiri, mărturisitori și victimele represiunii totalitare, despre eroi. Este un lucru necesar, chiar dacă
Viața liturgică a Bisericii Ortodoxe nu se reduce la o simplă repetiție de acte rituale și formule mecanice, ci, privită potrivit, ea este o icoană vie a iconomiei dumnezeiești în istorie. Toate rânduielile
În strălucita perioadă postpascală care precede Înălțarea Domnului, în Duminica numită a orbului, Biserica ne supune atenției, prin intermediul fragmentului din capitolul 9 al Evangheliei după Ioan,
În ultimii ani, în spațiul online românesc, devenit, de fapt, agora comunicării publice, polarizarea s-a accentuat continuu, căpătând tușe îngroșate, adesea grotești. Dialogul e tot mai greu de imaginat.
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
Una din marile tragedii ale epocii moderne a fost transformarea istoriei și a teologiei din povești sau narațiuni identitare în discipline de tip Wissenschaft (știință sistematică, demonstrabilă). În secolele
Anul trecut, decidenţii politici din ţara noastră au anunțat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși intenția era de a stabiliza finanțele publice, o analiză aprofundată arată că aceste decizii au
Suma valorilor spirituale şi morale dobândite din învăţare şi experienţe sociale sunt cuprinse în caracter, care ne defineşte ca oameni. Pentru că se formează, putem numi caracterul zestrea sufletului,
Fundamentul credinței noastre creștine este Învierea lui Hristos. Noi credem cu toată ființa noastră în Înviere. Sfântul Apostol Pavel ne spune foarte clar că fără Înviere nu poate exista credința noastră
Duminica a doua după Paşti păstrează atmosfera atât de frumoasă a bucuriei Învierii. Întreaga perioadă de după Înviere, Hristos Domnul transmite celor care Îl părăsiseră, fugiseră de lângă Crucea Lui ş
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este un bun prilej pentru fiecare dintre noi să reflecteze din nou asupra proniei divine și asupra grijii pe care Maica Domnului ne-o poartă. Anul acesta, însă, ar trebui să ne
În fiecare an, sărbătoarea Învierii Domnului aduce în inimile noastre o bucurie care nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Hristos Cel Răstignit şi Înviat ne descoperă sensul profund al vieţii, biruinţa asupra mo
Sărbătoarea Floriilor din Duminica Stâlpărilor este o zi binecuvântată, plină de bucurie şi pace cerească. Floriile reprezintă momentul din an când sărbătorim Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în
Ne aflăm în ultimele ceasuri ale Postului Mare, întru aşteptarea celuilalt post, al Sfintelor Pătimiri, o săptămână de rugăciune profundă şi de adâncă cercetare privind către Crucea Răstignirii Domnului
Dispunem de tot mai multe cărți care ne vorbesc despre ce înseamnă să fii lider, despre cum să conduci eficient, despre oportunitățile pe care este benefic să le fructifici. Lectura lor se aseamănă, uneori, cu o plimbare în parc: nimic nu pare mai simplu de înfăptuit. Este suficient să respecți câteva reguli general valabile, să fii dispus să-ți asumi funcția, să fii un pic pe placul celorlalți - nici prea mult, pentru a nu ceda în fața eventualilor „concurenți” la post, nici prea puțin, pentru a nu ajunge să fii respins de echipă - și vei deveni un nou reprezentant al leadership-ului modern. Pare că suntem la o distanță enormă de cuvintele rostite de generalul roman Sylla, care, după ce învinsese o armată mult mai mare decât a sa, dar condusă de un adversar lipsit de experiență, afirma că trebuie să fii mai întâi vâslaș ca să înveți să cârmuiești corabia. Poate pentru că a fi lider înseamnă, în primul rând, a sluji, nu a fi slujit, iar în al doilea rând, înseamnă a lua deciziile grele care conduc la rezultate deosebite, nu a te baza pe hotărâri la îndemână, care blazează pe cei conduși.
În săptămâna și în duminica a 5-a din Postul Mare, Biserica ne pune înainte figura extraordinar de fascinantă și emoționantă a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Viața ei, redactată de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, este o capodoperă a genului aghiografic, înscriindu-se pe linia a ceea ce mai târziu s-a numit, în literatură, bildungsroman, gen literar care urmărește maturizarea psihologică, morală și socială a unui protagonist de la copilărie sau tinerețe până la vârsta adultă. Putem considera viața acestei sfinte ca un drum inițiatic de la moarte la viață, cu cel puțin două paliere. Drumul exterior al nevoinței și al supunerii treptate a trupului și a ansamblului de mecanisme care definesc „omul cel vechi“ sau „omul păcatului“ și drumul interior al renașterii duhovnicești, al trezirii la o altă viață și la o altă lume care nu sunt atât de ușor accesibile simțurilor noastre comune. Din viața acestei sfinte reținem două aspecte.
De când venim pe lume și până trecem în lumea fără de întoarcere, fiecare dintre noi, oamenii, avem nevoie de alți oameni: părinți, bunici, frați, surori, învățători, povățuitori pe căile necunoscute
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău,
„În vremea aceea, văzând Iisus mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt
Fraților, oare nu știți – căci celor ce cunosc Legea vorbesc – că Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el trăiește? Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său, atâta timp
Sfântul Proroc Amos (sec. VIII î.Hr.) a trăit în timpul domniei regelui Ieroboam al II-lea (786-746). S-a născut în jurul anului 800 î.Hr în localitatea Tecoa, aproape de Betleem. Sfântul Proroc Amos era om de
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 693-694 „– Părinte Veniamin (Iorga), dă-ne cuvânt de folos. – Ei, părinților, a
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
Monahismul bizantin își are originile în mișcarea ascetică orientală din secolele III-IV, inspirată de modele precum pustnicii amintiți mai sus. Aceste modele au fost preluate și dezvoltate într-un sistem bine
Între scrierile filocalice, regăsim și o operă mai puțin cunoscută, atribuită Cuviosului Ilie Ecdicul, care a trăit în secolul al XI-lea, intitulată „Culegere din sentințele înțelepților”. În
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român
A sta, precum corintenii, în Evanghelie înseamnă a sta între coperțile Sfintei și dumnezeieștii Cărţi; a atârna pe toate filele și paginile Sfinților Evangheliști, a umbla printre capitole și a


