În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Iubitorii de artă plastică pot admira, la Galeria Romană, până la 31 octombrie 2026, expoziția „(CON)-fuziune”, în care sunt expuse lucrări de Gabriela Prosszer și Alex Ivanov. „În lucrările
Muzeul Național al Bucovinei (MNB) organizează, în lunile octombrie și noiembrie 2026, programul de educație muzeală „Ștefan cel Mare - apărător al Ortodoxiei”, adresat elevilor din ciclurile primar,
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Anul trecut, decidenţii politici din ţara noastră au anunțat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși intenția era de a stabiliza finanțele publice, o analiză aprofundată arată că aceste decizii au
Suma valorilor spirituale şi morale dobândite din învăţare şi experienţe sociale sunt cuprinse în caracter, care ne defineşte ca oameni. Pentru că se formează, putem numi caracterul zestrea sufletului,
Fundamentul credinței noastre creștine este Învierea lui Hristos. Noi credem cu toată ființa noastră în Înviere. Sfântul Apostol Pavel ne spune foarte clar că fără Înviere nu poate exista credința noastră
Duminica a doua după Paşti păstrează atmosfera atât de frumoasă a bucuriei Învierii. Întreaga perioadă de după Înviere, Hristos Domnul transmite celor care Îl părăsiseră, fugiseră de lângă Crucea Lui ş
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este un bun prilej pentru fiecare dintre noi să reflecteze din nou asupra proniei divine și asupra grijii pe care Maica Domnului ne-o poartă. Anul acesta, însă, ar trebui să ne
În fiecare an, sărbătoarea Învierii Domnului aduce în inimile noastre o bucurie care nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Hristos Cel Răstignit şi Înviat ne descoperă sensul profund al vieţii, biruinţa asupra mo
Sărbătoarea Floriilor din Duminica Stâlpărilor este o zi binecuvântată, plină de bucurie şi pace cerească. Floriile reprezintă momentul din an când sărbătorim Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în
Ne aflăm în ultimele ceasuri ale Postului Mare, întru aşteptarea celuilalt post, al Sfintelor Pătimiri, o săptămână de rugăciune profundă şi de adâncă cercetare privind către Crucea Răstignirii Domnului
Dispunem de tot mai multe cărți care ne vorbesc despre ce înseamnă să fii lider, despre cum să conduci eficient, despre oportunitățile pe care este benefic să le fructifici. Lectura lor se aseamănă, uneori, cu o plimbare în parc: nimic nu pare mai simplu de înfăptuit. Este suficient să respecți câteva reguli general valabile, să fii dispus să-ți asumi funcția, să fii un pic pe placul celorlalți - nici prea mult, pentru a nu ceda în fața eventualilor „concurenți” la post, nici prea puțin, pentru a nu ajunge să fii respins de echipă - și vei deveni un nou reprezentant al leadership-ului modern. Pare că suntem la o distanță enormă de cuvintele rostite de generalul roman Sylla, care, după ce învinsese o armată mult mai mare decât a sa, dar condusă de un adversar lipsit de experiență, afirma că trebuie să fii mai întâi vâslaș ca să înveți să cârmuiești corabia. Poate pentru că a fi lider înseamnă, în primul rând, a sluji, nu a fi slujit, iar în al doilea rând, înseamnă a lua deciziile grele care conduc la rezultate deosebite, nu a te baza pe hotărâri la îndemână, care blazează pe cei conduși.
În săptămâna și în duminica a 5-a din Postul Mare, Biserica ne pune înainte figura extraordinar de fascinantă și emoționantă a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Viața ei, redactată de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, este o capodoperă a genului aghiografic, înscriindu-se pe linia a ceea ce mai târziu s-a numit, în literatură, bildungsroman, gen literar care urmărește maturizarea psihologică, morală și socială a unui protagonist de la copilărie sau tinerețe până la vârsta adultă. Putem considera viața acestei sfinte ca un drum inițiatic de la moarte la viață, cu cel puțin două paliere. Drumul exterior al nevoinței și al supunerii treptate a trupului și a ansamblului de mecanisme care definesc „omul cel vechi“ sau „omul păcatului“ și drumul interior al renașterii duhovnicești, al trezirii la o altă viață și la o altă lume care nu sunt atât de ușor accesibile simțurilor noastre comune. Din viața acestei sfinte reținem două aspecte.
De când venim pe lume și până trecem în lumea fără de întoarcere, fiecare dintre noi, oamenii, avem nevoie de alți oameni: părinți, bunici, frați, surori, învățători, povățuitori pe căile necunoscute
Pentru Ziarul Lumina, ediţia cu numărul 6.000 nu este un simplu reper editorial, ci mărturia unei fidelităţi: aceea de a rămâne slujitor al Adevărului şi vestitor al credinţei într-o lume mereu schimbătoare.
Accentul pus pe interiorizare în experiența înfrânării poate deforma înțelegerea asupra asceticii și misticii creștine. Într-un text recent publicat în cotidianul Ziarul Lumina (ediția din 20 februarie
Democrația este adesea descrisă simplificat prin instituțiile și mecanismele sale fundamentale: parlament, guvern, alegeri, separația puterilor. În realitate însă, funcționarea statului de drept depinde de ceva
Acum ceva timp, doi oameni din Biserică, cu așezare duhovnicească și rod frumos în lucrarea misionară, inventariau problemele mai presante ale vieții creștine de azi. Unul a vorbit, la un moment dat, despre
Feminitatea este încă văzută în societate sub aspectul raportului de putere şi astfel ca fragilitate, sensibilitate, delicateţe. Sunt însuşiri care se regăsesc, desigur, în ansamblul caracteristicilor feminine, dar nu exprimă în profunzime ceea ce reprezintă feminitatea - simţ al jertfelniciei, dragoste necondiţionată, empatie, maternitate, devotament, responsabilitate, dedicaţie -, care redau forţă interioară și nu slăbiciune. Doar superficializând se poate crede că feminitatea se rezumă la un complex de sensibilităţi.
Este nevoie de o viziune realistă, nuanțată, capabilă să dea sens unui efort extraordinar pe care viața de familie îl presupune astăzi și să motiveze unele schimbări în viața concretă. Nu este suficient
Am auzit mai mulți preoți povestind că au observat în casele oamenilor, atunci când au mers cu Ajunul Crăciunului, la finele anului trecut, și cu Ajunul Bobotezei, la începutul anului 2026, că cele mai
Corupția arată că, înainte de a fi o problemă naturală, este în primul rând o derivă morală, pentru că, așa cum există o corupție a trupului, există și una a sufletului. În acest context, păcatul este
Prima parte a Triodului, o pregătire pentru postul înțeles ca un parcurs mistagogic în taina morții făcătoare de viață a Domnului nostru Iisus Hristos, abundă în sugestii legate de tensiunea postirii (și a lucrării virtuților) ca experiență lăuntrică și exteriorizarea acesteia (cf. Matei 6, 16-18). Smerenia, pocăința și mila sunt opozabile lăudăroșeniei fariseului cu privire la performanțele sale morale și rituale, ascultării interesate și arogante a fiului mare și insensibilității și indiferenței rapace a celor care trăiesc pentru dobândirea comorilor din această lume, unde strălucirea este pe cât de orbitoare (în interior și în afară), pe atât de irevocabil supusă deteriorării treptate și distrugerii progresive.
Un vechi aforism, atribuit filozofului Pitagora, ne spune că „în viață, unii apar cu o natură slugarnică, vânători de glorie și câștig, pe când filozofii caută numai adevărul” (apud Diogenes Laertios, D
Klaus Schwab, fostul președinte al Forumului Economic Mondial de la Davos, organizație care adună oameni politici importanți, președinți de state și premieri, mari bancheri și CEO de companii multinaționale de
Un cunoscut ziarist occidental, Gabriel Ringlet, publica în Franța anului 1982 o carte cu un titlu provocator, Dieu et les journalistes - Dumnezeu și jurnaliștii. Era, în fapt, o antologie de texte semnate de un gru
2005. Primul număr de Lumina, ziar de reportaje, informaţii şi comentarii redactat din perspectivă creştină - ediţia pentru judeţul Iaşi, anunţat drept „unic în presa din România”, a fost dedicat de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul Părinte Daniel, vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care în 7 februarie împlinea venerabila vârstă de 90 de ani.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, ș
Sfântul Mare Mucenic Artemie (†362) s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea. De tânăr a intrat în armata romană, unde s-a remarcat prin vitejia sa. Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 252 „(Sf. Cuv. Teodora de la Sihla), acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ale
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


