Astăzi, 15 iunie 2026, a fost marcată pentru prima dată Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13‑15 iunie 1990 în România și a Represiunii Antidemocratice. Cu acest prilej, la troița din fața Te
Astăzi, 15 iunie 2026, a fost marcată pentru prima dată Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13‑15 iunie 1990 în România și a Represiunii Antidemocratice. Cu acest prilej, la troița din fața Te
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua în care s‑au împlinit 137 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu, astăzi, 15 iu
Astăzi, 15 iunie 2026, s‑au împlinit 137 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu. În această zi de aducere aminte, la mormântul său din Cimitirul „Șerban Vodă”‑Bellu din București a fost săvârșită slujba Parastasului de către un sobor de preoți. O slujbă de pomenire a fost săvârşită astăzi şi la finalul Sfintei Liturghii de la Catedrala Patriarhală istorică din Capitală.
În Duminica Sfinților Români, 14 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a făcut un popas de rugăciune în Parohia Mărăcineni II, judeţul Buzău. Chiriarhul a săvâr
Vindecarea se înfăptuiește deopotrivă în fața suferințelor prezentului și a rănilor adânci lăsate de trecut. Aflat în Câmpia Covurluiului pentru a binecuvânta roadele eforturilor de refacere a
În Duminica a 2‑a după Rusalii, a Sfinților Români, 14 iunie, a avut loc sfințirea uneia dintre cele două biserici ale Parohiei Ortodoxe Române din Offenbach pe Main, Germania. Parohia, înființată în urmă
În perioada 5‑7 iunie 2026, Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei a găzduit, la Dublin și Kildare, cea de‑a 5‑a ediție a Întâlnirii internaționale a Grupului de preotese „Sfânta Nona”, ev
În perioada 31 mai - 7 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a efectuat mai multe vizite pastorale în Regatele Suediei și Norvegiei, prilej cu care a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru mai multe familii din cele două țări.
Praznicul Cincizecimii a fost sărbătorit duminică, 31 mai, şi de comunitatea românească din Kildare, Irlanda, care a marcat şi hramul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Colman”. Sfânta
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, marți, 2 iunie, comunitatea românească din localitatea Moncalieri, Italia, a trăit un moment de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuit de slujba de târnosire și de sfințire a picturii bisericii Parohiei „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia”. Slujba a fost săvârșită de un sobor de cinci ierarhi, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest eveniment deosebit din viața comunității parohiale.
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor spre viitor”.
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică
Copiii și tinerii din localitatea Bâra, județul Prahova, au participat la o serie de activități educative și recreative prilejuite de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Manifestările s‑au desfășurat în cadrul celei de‑a treia ediții a evenimentului „Bâra Fest”, organizat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti, unde au fost incluse ateliere de creație, jocuri interactive și concursuri. „Noi, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, venim cu mare drag la astfel de activități dedicate copiilor și comunității. Ne bucurăm că aici, la Bâra, am ajuns deja la a treia ediție și că de fiecare dată suntem primiți cu căldură, cu deschidere și cu multă bucurie din partea oamenilor. Astăzi am văzut multă veselie, jocuri, râsete de copii și o atmosferă frumoasă în care toată lumea s‑a simțit bine împreună. Pentru noi, astfel de momente nu sunt doar evenimente, ci ocazii în care ne apropiem unii de alții și în care arătăm că se pot face lucruri bune atunci când există implicare și dorință sinceră de a ajuta”, a declarat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.
Când elevul de gimnaziu află că Decalogul a fost dat lui Moise acum 3.500 de ani, e convins că nu mai poate fi actual… Dar valabilitatea lui stă în dovada că Biblia cuprinde Cuvântul Celui Veșnic! Copiilor tre
Ministerul Educaţiei are în vedere realizarea unui cadru instituţional coerent care să reglementeze utilizarea inteligenţei artificiale în învăţământ, a declarat, recent, ministrul Mihai Dimian, la o
Aproape 150 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Emil Gârleanu” din Galaţi au participat, în 10 iunie, la evenimentul „Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri”, organizat de
Un joc de cuvinte într-o pauză, o discuţie cu colegii într-un loc de relaxare protejat cu umbrele colorate, participarea la o piesă de teatru, la un atelier de prăjituri sau la un club de robotică sunt câteva
Noutățile privind admiterea din luna iulie, transmise zilele acestea de universități din țară, pun accentul pe specializări în limbi străine sau în meserii ale viitorului. Universitatea Transilvania din
Eminescologii, cei ce au abordat în scrierile lor subiectul muzicii în poezia lui Eminescu, vorbesc despre poet ca de un bun cunoscător al muzicii, care avea un simț muzical și o ureche muzicală perfecte; grație
Satul Hobița, din comuna Peștișani, județul Gorj, va fi transformat, în perioada 24-28 iunie 2026, într-un spațiu cultural deschis, unde vor fi promovate tradiția, creația artistică și patrimoniul local,
Muzeul de Istorie din Suceava va găzdui, în 17 iunie 2026, vernisajul expoziției „100 de valori românești”, alcătuită din caricaturile-portret realizate de artistul Ovidiu Stanciu. Prezentarea acestora va fi
Înființată la Iași, în 1969- 1970, Editura Junimea a publicat primele cărți în 1970. Odată cu editura ia ființă și prestigioasa colecție Eminesciana, al cărei inițiator și coordonator, pentru 20 de ani (1
Muzeul Național al Țăranului Român invită publicul, în 17 iunie 2026, de la ora 17:00, la Atelierul de împâslit lâna prin tehnica apei şi săpunului, coordonat de Beatrice Iordan, educator
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
În cabinetul de radiologie, fiecare zi începe în fața unor ecrane pe care se proiectează hărți ale corpului uman. Pentru mulți pacienți, aceste imagini par desprinse dintr-un limbaj secret. Teama de necunoscut
Febra reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive pentru care părinții se prezintă cu copilul la camera de gardă sau la cabinetul medicului pediatru. De multe ori, ea este însoțită de teamă, neliniște și
Stilul de viață are o influență enormă asupra sănătății noastre, atât fizice, cât și mentale. Rezultatele ştiinţifice ne arată cum factorii de risc alimentari, dar și obiceiuri ce țin de stilul de
O căsuță cochetă, cu o peluză mărginită de flori, undeva la marginea comunei Clinceni, nu departe de agitatul București. Rar, se aud trecând pe cer avioane de la aerodromul din apropiere; în rest, doar ciripit
Pentru mulți copii, de cele mai diferite vârste, Valea Plopului a fost și este un loc al regăsirii, un tărâm liniștit, pe care Domnul l-a dăruit și l-a destinat tocmai acestei regăsiri: a sinelui, dar și a cel
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Iluzia câştigului rapid se strecoară insidios în mintea jucătorilor asemenea unei promisiuni iminente şi atrăgătoare, care însă, pe măsură ce timpul trece, se destramă, făcând loc disperării şi
Biserica `Sfânta Treime” din Sighişoara, ridicată cu multe sacrificii după Marea Unire a românilor de la 1918, este în prezent lăcaş de cult pentru parohiile Sighişoara I şi II, din Protopopiatul
Biserica „Sfântul Ioan Rusul” din cartierul bucureştean Brâncuşi.
Într-o lume secularizată, aflată în permanentă schimbare, copiii și tinerii au nevoie să simtă iubirea lui Dumnezeu. De aceea, Biserica este chemată la înnoire şi prin noile generaţii de tineri care cultivă cele trei mari virtuți creştine: credința, nădejdea și dragostea. „Scopul educației este transferul de flacără”, spune un aforism al scriitorului Vasile Ghica. În acest adevăr se integrează și activitatea Centrului local de cercetășie „Sfinții Martiri Brâncoveni”, din Parohia Ghermănești, Protopopiatul Ilfov Nord, Arhiepiscopia Bucureștilor, coordonat de părintele coslujitor Marian Dan Ștefan.
Catedrala Patriarhală din Bucureşti, cu hramul istoric „Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena”:
În vremuri trăite în grabă, cu multe greutăţi şi incertitudini, ce ne umbresc adeseori bucuria de a primi senini viaţa, există oameni care aleg să spună „da” cu responsabilitate şi iubire fiecărui copil. Preotul Dănuţ Braharu şi preoteasa Andreea sunt „mamă” şi „tată” nu pentru unul, doi sau trei copii, ci pentru zece; şi nu din întâmplare, ci din convingerea că viaţa este un dar de la Dumnezeu care trebuie ocrotit chiar şi atunci când alţii nu mai pot să o facă. „Avem o familie mare cu zece copii, iar cu voia lui Dumnezeu unsprezece din vara aceasta. În urmă cu cinci ani ne-am deschis nu doar uşa, ci şi inima pentru patru dintre fraţi... aveam deja un copil înfiat, trei ai noştri şi soţia însărcinată. Ulterior am mai fost binecuvântaţi cu un copil”, povesteşte părintele Braharu.
Personalitatea dirijorului Sergiu Celibidache a fost evocată la Iași, în perioada 7-9 mai, în cadrul mai multor evenimente culturale. Primul, desfășurat în 7 mai, la Colegiul Național, a fost dedicat elevilor, care l-au invitat la o întâlnire-dezbatere pe istoricul Stejărel Olaru, autorul volumului „Spațiul Celibidache”, considerat cea mai atent documentată și complexă biografie a muzicianului. Cartea a fost lansată în 9 mai, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, alături de autor fiind prezenți diplomatul Emil Hurezeanu, criticul literar Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și Daniel Șandru, președintele IICCMER. De asemenea, în 8 mai, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF), Stejărel Olaru a susținut o conferință despre biografia artistului.
Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile,
Mănăstirea Samurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov
În 1994, locuitorii cartierului bucureștean Titan s-au bucurat din toată inima când s-a ridicat, la intersecția străzilor Soldat Stelian N. Mihale și Soldat Ghiță Ștefan, o bisericuță de lemn, căci era mare nevoie: sute de blocuri aveau până atunci un singur lăcaș de cult. În ziua sfințirii, pe cerul senin a apărut o cruce de nori, și apoi un curcubeu. A doua zi, ziarele au titrat „Miracolul din Balta Albă!”
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Unul dintre cele mai importante atribute divine este bunătatea, care exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii. Însușirea acestei trăsături se manifestă concret prin grija pe care trebuie să o acordăm celor săraci, văduvelor, orfanilor, copiilor și, în general, celor aflați în dificultate. Realitățile sociale din Parohia Tamași, comuna Corbeanca, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor, au determinat înființarea în această enorie a unui centru de zi pentru copii și a unei filiale a Asociației „Diaconia”, care se îngrijește de copiii și bătrânii lipsiți de posibilități materiale.
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Asistenţa socială nu este doar o profesie, ci şi o formă de slujire a aproapelui, în care se pune mult suflet, răbdare şi dăruire. După acest crez se ghidează şi echipa Aşezământului Social „Sf.
Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, unde se află Icoana Maicii Domnului „Siriaca”:
Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire.
Satul Crucea, din județul Iași, e așezat între două spinări de deal - cel de pe care intri în comunitate și cel pe care se află biserica, destinația noastră. De aici, totul se vede ca într-o fotografie. Ziua
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău,
„În vremea aceea, văzând Iisus mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt
Fraților, oare nu știți – căci celor ce cunosc Legea vorbesc – că Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el trăiește? Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său, atâta timp
Sfântul Proroc Amos (sec. VIII î.Hr.) a trăit în timpul domniei regelui Ieroboam al II-lea (786-746). S-a născut în jurul anului 800 î.Hr în localitatea Tecoa, aproape de Betleem. Sfântul Proroc Amos era om de
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 693-694 „– Părinte Veniamin (Iorga), dă-ne cuvânt de folos. – Ei, părinților, a
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
Monahismul bizantin își are originile în mișcarea ascetică orientală din secolele III-IV, inspirată de modele precum pustnicii amintiți mai sus. Aceste modele au fost preluate și dezvoltate într-un sistem bine
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român


