La împlinirea a 435 de ani de la ctitorire și a 425 de ani de la trecerea la Domnul a ctitorului principal, voievodul Mihai Viteazul, Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti a fost reactivată. Cu acest prilej, în sea
La împlinirea a 435 de ani de la ctitorire și a 425 de ani de la trecerea la Domnul a ctitorului principal, voievodul Mihai Viteazul, Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti a fost reactivată. Cu acest prilej, în sea
La Biserica „Sfântul Anton” - Curtea Veche, străvechi lăcaș de rugăciune al Bucureștilor, locul de încoronare al voievozilor și domnitorilor Țării Românești, a avut loc astăzi, 9 mai, slujba de
Cercul pedagogic reunit al profesorilor de religie ortodoxă din Iași, susținut la Centrul de evenimente „Agora”, luni, 5 mai, s‑a dovedit a fi o ediție de colecție. Dezbaterea intitulată: „Chipul femeii între jertfă și lumină: reconstrucția identității feminine între tradiție și modernitate”, a avut ca invitați personalități marcante ale vieții culturale românești.
Vineri, 8 mai, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Vlădiceni din judeţul Iaşi și‑a cinstit ocrotitorul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul,
Joi, 7 mai 2026, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta Liturghie în Altarul de vară al Parohiei
Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a găzduit, în perioada 1-3 mai, în apropierea mănăstirii ortodoxe românești din Mono, Ontario, Congresul AROLA (Asociația Femeilor Ortodoxe Române din America), un eveniment de amploare dedicat consolidării lucrării misionare și duhovnicești a femeilor ortodoxe din diaspora nord-americană, informează site-ul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i‑a primit vineri, 1 mai, pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și pe Alteța Sa Regală Principele Radu al României,
Consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München, la propunerea preotului paroh Alexandru Nan și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, miercuri, 6 mai, Centrul de Permanență - Medicină de familie - Dispensar Sud Focșani a primit din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei un
Fundația medicală „Providența”, în parteneriat cu Policlinica și Spitalul „Providența”, a organizat, în perioada 21-29 aprilie, o caravană medicală în localitatea Mihălășeni, județul Botoșani. Evenimentul a marcat și utilizarea cabinetului medical mobil achiziționat recent de Arhiepiscopia Iașilor, care a permis desfășurarea investigațiilor direct în comunitate, în condiții optime.
La apelul făcut de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei pentru ajutorarea semenilor încercați din județul Vrancea, în urma incendiului devastator din data de 26 aprilie 2026, care a distrus în totalitate 31 de case și gospodării din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a aprobat, în regim de urgenţă, acordarea unui sprijin financiar de 250.000 de lei.
Protoieria Buzău I a organizat marți, 28 aprilie, o acțiune de donare de sânge la Centrul social al Parohiei Căpățânești, județul Buzău, în cadrul campaniei naționale „Donează sânge, salvează o
O recentă acțiune a campaniei „Sănătate pentru sate” s-a desfășurat sâmbătă, 25 aprilie, la Școala gimnazială din localitatea Fântânele, județul Prahova. Medici specialiști în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cardiologie, oftalmologie, chirurgie, pediatrie, gastroenterologie, psihiatrie, urologie și ginecologie au oferit consultații gratuite.
Elevii și studenții din familii cu venituri mici pot depune, până la 15 mai 2026, cererile pentru obţinerea bonurilor valorice în cuantum de 200 de euro în vederea achiziționării de
Instituţiile de învăţământ superior au fost ierarhizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) în cea mai nouă ediţie a Metarankingului naţional care evaluează performanţa academică pe anul 2025. Cla
Elevii români au obţinut şase medalii la cea de-a 43-a Olimpiadă Balcanică de Matematică (BMO 2026), desfășurată în perioada 3-8 mai 2026, la Salonic (Grecia). Medalia de aur a fost obţinută de elevul Andrei
Ordonanța de Guvern care stabilește cadrul legal pentru acordarea unei prime de carieră didactică, pentru anul școlar/universitar 2025-2026, a fost aprobată în această săptămână, cuantumul sprijinului fi
Târziu, au ajuns la Ierusalim, căutându-L cu îngrijorare. Dar El era încă acolo, în Templu... Prin plutirea aburilor de tămâie, bătrânii îl ascultau uimiți, tăcând. Era doar un Copil în veșminte de
La Palatul Suțu are loc azi, 8 mai 2026, începând cu ora 17:00, vernisajul expoziției „Gheorghe Tattarescu și portretul masculin în secolul al XIX-lea”. Proiectul expozițional reunește o selecție de
Ediția din acest an a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor” se va desfăşura în 23 mai şi propune un program extins, destinat tuturor categoriilor de vizitatori, fapt ce reconfirmă amploarea proiectului
Bibliotecari din toată țara participă azi, 7 mai, şi mâine, 8 mai, la Conferinţa Asociaţiei Naţionale a Bibliotecilor Publice din România „BiblioNEXT”, organizată la Biblioteca Municipală „Radu
Actrița Maria Ploae, academicianul Mircea Martin, regizorul Serge Celebidachi și regizoarea Chris Simion au fost premiați în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, ediţia a 25-a, într-o festivitate care a
Evenimentul „Între destin și cuvânt”, desfășurat ieri, 4 mai, la Biblioteca Municipiului Alexandria, a fost dedicat scriitorului Ștefan Mitroi, la împlinirea a 70 de ani de viață. Manifestarea a fost
Imaginați-vă că vă aflați într-un avion și, chiar înainte de decolare, aflați că pilotul de la manșă nu a mai zburat niciodată. Deși a trecut toate testele teoretice, urmează să piloteze pentru prima
Sănătatea copiilor se construiește zi de zi prin alegeri aparent mici, dar esențiale. În gastroenterologia pediatrică, prevenția are un rol central, iar alimentația este unul dintre principalii determinanți ai dezvoltării armonioase. Primii ani de viață reprezintă o perioadă critică pentru maturarea sistemului digestiv, iar obiceiurile alimentare formate în acest interval influențează sănătatea pe termen lung. O dietă echilibrată, adaptată vârstei, contribuie atât la creșterea optimă, cât și la prevenirea unor afecțiuni frecvente precum constipația, refluxul gastroesofagian sau excesul ponderal.
Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică autoimună care afectează în special articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor, dar poate asocia și manifestări sistemice. Recunoașterea precoce și inițierea rapidă a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea deformărilor articulare și menținerea unei vieți active. Boala apare mai frecvent la femei, între 30 și 50 de ani, însă poate debuta la orice vârstă, inclusiv în copilărie, formele de boală cu debut juvenil.
În zilele noastre găsim peste tot informații despre ce ar însemna o alimentație sănătoasă, iar inteligența artificială pare că este cel mai priceput nutriționist. Cu toate acestea, când vine vorba despre ce
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile,
Mănăstirea Samurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov
În 1994, locuitorii cartierului bucureștean Titan s-au bucurat din toată inima când s-a ridicat, la intersecția străzilor Soldat Stelian N. Mihale și Soldat Ghiță Ștefan, o bisericuță de lemn, căci era mare nevoie: sute de blocuri aveau până atunci un singur lăcaș de cult. În ziua sfințirii, pe cerul senin a apărut o cruce de nori, și apoi un curcubeu. A doua zi, ziarele au titrat „Miracolul din Balta Albă!”
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Unul dintre cele mai importante atribute divine este bunătatea, care exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii. Însușirea acestei trăsături se manifestă concret prin grija pe care trebuie să o acordăm celor săraci, văduvelor, orfanilor, copiilor și, în general, celor aflați în dificultate. Realitățile sociale din Parohia Tamași, comuna Corbeanca, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor, au determinat înființarea în această enorie a unui centru de zi pentru copii și a unei filiale a Asociației „Diaconia”, care se îngrijește de copiii și bătrânii lipsiți de posibilități materiale.
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Asistenţa socială nu este doar o profesie, ci şi o formă de slujire a aproapelui, în care se pune mult suflet, răbdare şi dăruire. După acest crez se ghidează şi echipa Aşezământului Social „Sf.
Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, unde se află Icoana Maicii Domnului „Siriaca”:
Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire.
Satul Crucea, din județul Iași, e așezat între două spinări de deal - cel de pe care intri în comunitate și cel pe care se află biserica, destinația noastră. De aici, totul se vede ca într-o fotografie. Ziua
Procesiunea de Florii, Bucureşti, 2025:
Să mergi la locul unui dezastru și acolo să nu fii întâmpinat cu jeluirile pe care le practicăm majoritatea dintre noi când pățim lucruri mult mai puțin dramatice. Din contră, să primești un mesaj pozitiv, înțelept și senin. „Așa a vrut Dumnezeu” și chiar „Poate că e mai bine așa”. Nu ți se-ntâmplă asta în fiecare zi.
Într-o sală plină de tineri, așa cum era și firesc, fiind vorba de o acțiune a lor, la Casa de Cultură a Studenților din București s-a desfășurat în 31 martie lansarea celui de-al 18-lea volum al proiectului
Mănăstirea „Buna Vestire” Bolintin, judeţul GiurgiuMănăstirea „Buna Vestire” Pătrângeni, judeţul
Închinată Bunei Vestiri, vechea biserică din localitatea Cristian, judeţul Sibiu, este una dintre operele reprezentative de artă bisericească transilvăneană din secolul al XVIII-lea. În jurul lăcaşului de cult s-a format, păstrat şi dinamizat întreaga viaţă duhovnicească, culturală şi socială a comunităţii româneşti din satul sibian. Chiar dacă satul a devenit preponderent săsesc în timp, comunitatea românească a continuat să existe de-a lungul istoriei, iar acest lucru se datorează în mare parte vieţii bisericeşti.
Și în 2025, Biserica Ortodoxă Română a fost cel mai mare filantrop din țară, prin activitățile sociale pe care le-a desfășurat. Anul 2026 se anunță dificil, așa că trebuie reînnoite eforturile în
Biserica ortodoxă „Sfinții 40 de Mucenici” din Cisnădioara îi aduce împreună pe localnicii din toate categoriile sociale și de toate vârstele, dar și din toate zonele țării. Într-o localitate unde nu există școală sau grădiniță, comunitatea se regăsește în rugăciune și în comuniune în lăcașul de cult ridicat recent, ca rod al necesităților spirituale. Slujbele religioase de aici sunt pentru comunitate un prilej de înălțare sufletească, dar și un mijloc de a-și cunoaște mai bine vecinii și pe ceilalți nou-sosiți în această oază de linişte și frumusețe, la 12-15 kilometri de Sibiu.
Pe rafturile bibliotecii Liceului Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii, o localitate din apropierea Iașiului, cărțile sunt înșiruite într-o ordine tăcută, ca niște promisiuni rămase nerostite în fața zecilor de ochi iscoditori care pătrund în fiecare zi în acest spațiu cald și primitor. Rând pe rând, lumile milioanelor de cuvinte se deschid și se întrepătrund cu lumea copiilor și tinerilor care descoperă că ideile vin și pleacă, însă lasă în urma lor curaj, înțelegere, empatie și vindecare. „O carte este și o cale de vindecare. Contează să fie citită în momentul potrivit”, este convinsă Andreea Pîrlea, profesoară de limba și literatura română, inițiatoarea clubului „Lecturiada - liceenii citesc”.
În 1898, regina Elisabeta († 2 martie 1916) a elaborat un plan pentru ajutorarea orbilor. În acest scop Casa Regală a cumpărat o suprafață de peste 26 de hectare, în estul Bucureștiului, pe strada Mărcuța între Vii nr. 20, iar la 1 august 1906 s-a constituit Societatea Orbilor Vatra Luminoasă, care a înființat azilul cu același nume și Școala primară „Regina Elisabeta”. Numele care a botezat un întreg cartier era simbolic, căci nevăzătorii aveau nevoie de o vatră de lumină. Astfel, poeta Carmen Sylva nu a tradus mecanic, ci a adaptat poetic numele „Lighthouse” („Far”), consacrat în spațiul anglofon ca denumire dată instituțiilor pentru orbi.
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au
În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ștefan, au trecut până în Fenicia și în Cipru, și în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor. Și erau
Sfântul Apostol Simon Zilotul (sec. I) a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos. Era galileean şi i se spunea Zilotul sau Cananeul. „Tradiţia spune că el ar fi mirele de la nunta din
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Despre Întruparea Domnului, Cartea a VII-a, Cap. VIII, 2-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 863 „Tu spui că El, chiar după venirea Sa,
Programul misionar al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a cuprins şi tipărirea unor valoroase lucrări adresate preoţilor, teologilor şi nu numai, cărţi în care sunt abordate, între
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
La 10 mai 1866, acum 160 de ani, România trăia un eveniment aparent firesc, se mai petrecuse de multe ori în istoria ultimelor decenii ca un domn să fie încoronat pe tronul țării, dar la acel moment nimeni nu
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor


