Numeroși credincioși bucureșteni au participat, în Duminica a 2‑a după Paști, 19 aprilie, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală istorică de pe Colina Bucuriei din București, săvârșită de
Numeroși credincioși bucureșteni au participat, în Duminica a 2‑a după Paști, 19 aprilie, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală istorică de pe Colina Bucuriei din București, săvârșită de
Cel de-al doilea hram al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost sărbătorit prin slujba de sfinţire a apei, Sfânta Liturghie şi slujba Sfântului Maslu. Ca în fiecare an,
Biserica româno‑elenă „Buna Vestire” din Brăila a devenit în vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, matca unei impresionate revărsări de evlavie și binecuvântare. Mulțimi de credincioși din
În Duminica a 2-a după Paşti, 19 aprilie, cunoscută şi sub denumirea de „Duminica Sfântului Apostol Toma”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit la această sărbătoare, de la Ioan 20, 19-31, ce ne arată în esență că, în Hristos, credința este izvor de viață veșnică.
În ajunul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Moldovița a găzduit o nouă ediție a „Chindiilor culturale”, eveniment înscris în seria manifestărilor spiritual-culturale organizate în
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în zilele de 13 și 14 aprilie, au avut loc la Viena manifestările
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a slujit în noaptea de Înviere la Catedrala Episcopală din Leeson Park, Dublin, împreună cu un sobor de preoți și diaconi ai epa
Prezenţa românilor care au trăit ori vieţuiesc în Austria este o parte constitutivă a unei existenţe comune de aproape trei veacuri şi jumătate. Provincii cu majoritate de populaţii româneşti au aparţinut Imperiului habsburgic: Transilvania (1688-1918), Oltenia (1718-1739), Banat (1718-1918) şi Bucovina (1775-1918). Românii au fost în vremea monarhiei o prezenţă însemnată, 7% din populaţia imperiului. Peste 200 de familii române erau stabilite în Viena în anul 1899.
În luna martie a anului 2026 s‑a scris o pagină nouă în istoria misiunii Bisericii Ortodoxe Române în America Latină, prin prima prezență pastorală în Paraguay, realizată cu binecuvântarea
În ziua de 21 martie a avut loc ședința Protopopiatului Ortodox Român al Bavariei de Sud, organizată la Parohia „Buna Vestire” din München, Germania. Întâlnirea s‑a desfășurat sub președinția
Cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, Episcopia Sălajului a reînnoit tradiția proiectului social-filantropic „Lumini spre Înviere”, derulat prin Asociația eparhială Filantropia Porolissum. Anul acesta,
În Arhiepiscopia Târgoviștei, în zilele pascale s-au desfășurat mai multe activități filantropice menite să aducă bucurie și sprijin material celor aflați în nevoi. Prin implicarea parohiilor, a
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat înainte de Paști o nouă acțiune filantropică dedicată sprijinirii persoanelor aflate în dificultate, oferind ajutor și mângâiere sufletească în
În Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, Parohia Iancu Vechi‑Mătăsari din Capitală desfășoară, pe lângă activitățile pastorale‑duhovnicești și cultural‑educaționale adresate, deopotrivă, adu
Cu sprijinul parohiilor din Protoieria Sector 4 Capitală, Cantina socială „Sfânta Filofteia” a desfășurat azi, 9 aprilie, în Joia Mare, o amplă acțiune social‑filantropică dedicată beneficiarilor săi. Î
Cu multă recunoștință și bucurie îmi amintesc de începuturile mele. În copilărie, mergeam la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul meu natal, situat în Câmpia Română, foarte
Ultimul modul de învăţare din anul şcolar 2025-2026 este marcat de pregătirile pentru examenele naţionale de la final de gimnaziu şi liceu, dar şi de testele pe care le vor susţine elevii claselor a II-a, a
Comisia Europeană și Regatul Unit au semnat în această săptămână un acord de reluare a cooperării în cadrul Erasmus+, începând cu anul 2027. „Această revenire înseamnă mult mai mult decât mobilitate
Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos (judeţul Iaşi), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Asociația Nevăzătorilor din România, găzduiește în perioada 15-18 aprilie etapa
Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai” (UBB) continuă implementarea inițiativei europene de știință participativă „Plastic Pirates”, printr-o nouă
Renovat, reorganizat şi reamenajat, Muzeul „Theodor Pallady” din Bucureşti, care funcţionează în clădirea cunoscută drept Casa Melik, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, se va
La Palatul Suțu din Bucureşti vor avea loc, în următoarele trei luni (aprilie - iunie 2026), o serie de evenimente comunitare, sub titlul „Timpul grădinii”, dedicate redescoperirii și reimaginării
Secția Muzeul Orașului Oradea organizează, în perioada 20-24 aprilie 2026, activitatea de educație muzeală intitulată „Primul Război Mondial și povestea unui erou - Traian Moșoiu”, adresată elevilor din cl
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, în sala H.H. Stahl, este deschisă, până la data de 9 iunie 2026, expoziția „Anuala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare 2026”, un
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” redeschide, în perioada aprilie - iunie 2026, expoziția de fluturi exotici vii, una dintre cele mai iubite de către public. „COCON” are loc în
Suntem în a doua săptămână de prăznuire a Învierii Domnului, iar până la Pogorârea Duhului Sfânt, în toate zilele de miercuri și vineri este dezlegare la pește. Nu-i de mirare că răsfăţul culinar din
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial, fiind responsabile pentru aproximativ 32% din totalul deceselor globale, majoritatea (peste 85%) fiind reprezentate de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Controlul factorilor de risc (fumat, hipertensiune, diabet zaharat, dislipidemie, sedentarism, supragreutate) ar permite prevenirea sau întârzierea apariției acestor patologii severe. Odată instalată boala, controlul lor este și mai important pentru prognosticul pacienților.
În activitatea medicală de zi cu zi, fiecare pacient lasă în urmă mai mult decât un diagnostic sau un tratament. Analizele, investigațiile imagistice, evoluția bolii și răspunsul la tratament sunt informații
Grija față de copii este una dintre cele mai profunde expresii ale iubirii și responsabilității umane. În această grijă se regăsește nu doar atenția pentru nevoile zilnice, ci și preocuparea pentru
Deși este aproape exclusiv asociată cu tremorul și rigiditatea motorie caracteristice, boala Parkinson poate afecta deopotrivă calitatea somnului, vorbirea, starea emoțională și, uneori, chiar și simțul
O descoperire recentă a cercetătorilor australieni ar putea revoluționa metodele de tratament pentru recuperarea după un accident cardiovascular, ei identificând splina ca fiind o sursă majoră de inflamație
O nouă terapie genică experimentală dezvoltată de cercetătorii Institutului Karolinska, din Stockholm, în colaborare cu spitale și institute de cercetare din China, le-ar putea reda în doar câteva săptămâni
La fel ca în cazul oricărei boli, tratamentul pentru varice este adaptat fiecărui pacient. Ecografia Doppler identifică refluxul venos și ajută la alegerea tratamentului potrivit. Varicele pot fi tratate eficient
Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a încheiat un parteneriat strategic cu Ziarul LUMINA, publicație oficială a Patriarhiei Române. Documentul a fost semnat de reprezentanţii celor două instituţii astăzi, 8 aprilie 2026, în vederea dezvoltării și promovării educației medicale, obiectivul principal fiind facilitarea accesului populației la informații medicale corecte, validate științific și prezentate într-un limbaj accesibil. Se contribuie, astfel, la creșterea nivelului de alfabetizare în sănătate și la promovarea prevenției. „Educația pentru sănătate reprezintă un pilon esențial al unei societăți moderne. Prin acest parteneriat, ne asumăm un rol activ în diseminarea informației medicale de calitate și în susținerea unei culturi a prevenției, contribuind la creșterea gradului de conștientizare și responsabilitate în rândul populației”, ne-a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”.
Săptămâna Mare ne împarte între liniștea slujbelor la ceas de seară și agitația pregătirilor pentru Paști din timpul zilei. Poate nu degeaba în Moldova există vorba aceasta, că până la Florii toate
Între sănătatea inimii și sănătatea oaselor ar putea fi o legătură foarte strânsă, într-atât încât rezultatele unui control cardiac poate oferi și indicii privind riscul de fracturi, evidențiază un
Cei mai mulți dintre noi știm ce este hipertensiunea arterială, o afecțiune din sfera cardiovasculară constând într-o presiune crescută a sângelui pompat de inimă prin artere. Mai puțin cunoscută publicului
Bolnavii de Parkinson în stadii avansate pot beneficia de un tratament inovativ, mai eficient decât terapiile clasice, implementat la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad. Spre deosebire de tabletele
Tot mai mulți bătrâni au fost înșelați, în ultima vreme, cu suplimente alimentare sau medicamente promovate și vândute pe internet, relatează postul național de televiziune. Cumpărătorii au primit de fapt pa
Componenta activă a sistemului nostru locomotor este reprezentată de mușchi. Mușchii sunt cei care, utilizând energia furnizată de glucoza obținută din alimente, asigură realizarea mișcărilor. Prin tensiunea
Trecerea la ora de vară poate crește, pentru o perioadă, riscul de accident vascular sau cardiac, dar şi irascibilitatea. De asemenea, poate să scadă concentrarea, spre deosebire de trecerea la ora de iarnă, iar
Monitorizarea circumferinței taliei poate fi o modalitate la îndemână pentru anticiparea anumitor probleme de sănătate. Chiar și la persoanele normoponderale, surplusul de țesut adipos din jurul taliei
Societatea Română de Pneumologie a transmis, într-un comunicat de presă, că eliminarea tuberculozei ca problemă majoră de sănătate publică este posibilă, însă necesită eforturi susţinute, investiţii şi
Un studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii România arată că aproximativ 10-15% din proaspetele mame se confruntă cu depresia postnatală, iar psihologii organizaţiei evidenţiază importanţa monitorizării
Adesea, starea de dispoziție pe care o avem ne influențează alegerile alimentare. Însă și alimentele pe care le consumăm sau, mai bine zis, dieta generală pe care o avem ne influențează dispoziția. Toate funcțiile corpului nostru sunt controlate de sistemul nervos, având sediul central localizat în encefal, adică în creier, și în măduva spinării. Prin intermediul impulsurilor nervoase și al neurotransmițătorilor, mușchii și glandele primesc comenzi care determină toate mișcările pe care le realizăm, de la clipit la ridicat greutăți, și eliberarea compușilor de secreție, precum lacrimile, sucurile digestive, hormonii ș.a.
Odată cu venirea primăverii, apar și alergiile sezoniere, declanșate de polenul din aer provenit de la copacii înfloriți, flori și alte plante. Din cauza simptomelor pe care le provoacă, alergiile de primăvară
Deși în general nu afectează viața normală, daltonismul poate fi un obstacol în dezvoltarea școlară a copilului dacă nu este diagnosticat la timp încât să i se ofere modalități de adaptare și prevenirea
Temperatura din camera în care dormim este importantă nu doar pentru confort în timpul somnului. Un studiu publicat în revista BMC Medicine asociază somnul în încăperi încălzite excesiv cu probleme de
Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene frecvent utilizate pentru ameliorarea durerii, precum ibuprofenul, naproxenul și diclofenacul, pot avea efecte nocive asupra rinichilor, iar specialiștii recomandă
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileei, iar mama lui Iisus era acolo. Și au fost chemați la nuntă și Iisus cu ucenicii Săi. Și, sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către Dânsul: Nu mai au
În zilele acelea, Petru a zis către popor: Pocăiți-vă și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la fața Domnului vremi de ușurare și ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vo
Sfântul Teotim († cca. 412) s-a născut în Dobrogea pe la jumătatea secolului al IV-lea, după cum aflăm din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, în volumul al VIII-lea dedicat sfinţilor pomeniţi
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 698-699 „Schimonahia Acachia (Maior) s-a născut în Sighişoara şi de tânără a intrat împreună cu
Praznicul Învierii Domnului reprezintă centrul vieții creștine, izvorul neîntrerupt al bucuriei, al păcii și al nădejdii pentru întreaga lume. În lumina acestei biruințe asupra morții, familia creștină
Suma valorilor spirituale şi morale dobândite din învăţare şi experienţe sociale sunt cuprinse în caracter, care ne defineşte ca oameni. Pentru că se formează, putem numi caracterul zestrea sufletului,
Pierzând legătura cu adevăratul Dumnezeu, care aduce sufletului lumină, pace și bucurie, omul și-a făurit propriii dumnezei, închinându-se și slujind chipurilor plăsmuite de mintea sa, care de multe ori
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor


