Escrocheriile de tip „brushing”, prin care un vânzător fals trimite un colet la adresa unei persoane alese la întâmplare dintr-o bază de date obținută ilegal sau la limita legii, cu scopul de a umfla în mod
Escrocheriile de tip „brushing”, prin care un vânzător fals trimite un colet la adresa unei persoane alese la întâmplare dintr-o bază de date obținută ilegal sau la limita legii, cu scopul de a umfla în mod
România a votat în favoarea acordului dintre UE şi Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay), după ce a negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor, cu
În județul Arad, terenurile agricole s-au scumpit anul trecut în medie cu 10%, faţă de 2024, conform datelor extrase de autorităţi din ofertele publice de vânzare, iar cel mai mare preţ afişat a fost de
Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a anunţat pe pagina sa de socializare semnarea contractului de concesiune pentru terenul pe care va fi construit un depozit frigorific de fructe şi
Producţia de carne a crescut în noiembrie 2025 la porcine şi la păsări, iar la bovine, ovine şi caprine a scăzut, în comparaţie cu noiembrie 2024, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Producţia de ca
Primul-ministru Ilie Bolojan şi-a asumat interimatul la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în timp ce sindicatele anunţă că ar putea declanşa greva generală, dacă se va decide aplicarea altor măsuri de
Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, a trasat câteva concluzii pe baza raportului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) realizat pe componenta
Cantina singurului liceu cu predare în limba română din oraşul Cernăuţi, Liceul „Alexandru cel Bun”, unde învaţă 424 de elevi, a fost modernizată cu o finanţare în valoare de 550.000 de lei, asigurată de
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) a anunţat noile taxe de admitere, școlarizare și finalizare a studiilor, aplicate studenților care vor fi admiși în anul I de studii, ȋn această toamnă.
Perioada sărbătorilor de iarnă a devenit un prilej de învățare, creativitate și apropiere pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 7 din București. Prin activități educative și recreative dedicate acestei
La sediul Ambasadei României în Italia va avea loc azi, 16 ianuarie 2026, un maraton de lectură dedicat poeziei românești, organizat cu prilejul Zilei Culturii Naționale și având ca punct de referință
La Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va putea fi vizitată, până pe 15 februarie 2026, expoziția „130 de ani de știință și pasiune: Moștenirea lui Constantin Papp”. Biolog, profesor
Celebrul tablou al lui Johannes Vermeer „Fata cu cercel de perlă” va fi expus, în 2026, în Japonia, a anunţat muzeul olandez Mauritshuis din Haga, fiind o călătorie rară în străinătate a acestei picturi, un
La Palatul Braunstein din Iași are loc azi, 15 ianuarie, vernisajul expoziției „Restituiri subiective. Corespondențe spirituale cu lirica eminesciană”, a artistei Miruna Hașegan, organizată de Muzeul Municipal
Oraşele Oulu (Finlanda) şi Trencin (Slovacia) sunt Capitalele Europene ale Culturii în 2026, astfel că vor găzdui evenimente pe tot parcursul acestui an pentru evidențierea „bogăţiei culturilor europene
Suntem în plin sezon al virozelor respiratorii, iar medicamentele pe bază de paracetamol și ibuprofen sunt cele mai la îndemână la primele simptome de răceală, având în vedere că pot fi obținute de la
Utilizarea spray-urilor nazale decongestionante mai mult de 7 zile poate duce la apariția unei forme de dependență și chiar poate agrava simptomele pe care ar trebui să le trateze, avertizează experții
Aftele bucale nu sunt doar niște iritații trecătoare care apar la nivelul mucoasei bucale, ci pot fi semnul unei lipse de vitamine și minerale esențiale pentru organism, spune medicul Răzvan Vintilescu, citat de DC
Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Sydney, Australia, evidențiază, în premieră, modul în care diabetul zaharat de tip 2 afectează procese biologice esențiale pentru generarea energiei de care
Traversăm o perioadă în care se înregistrează un număr mare de cazuri de gripă, situaţie cauzată, în primul rând, de mutațiile pe care le suferă virusul gripal şi care dezarmează sistemul imunitar.
Parohia Balta Doamnei (parohie de categoria I), comuna Balta Doamnei, Protoieria Ploiești Sud, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează în data de 3 februarie 2026, ora 12:00, la sediul parohiei, licitație publică
Parohia ortodoxă Ciurila, Protopopiatul Cluj I, judeţul Cluj, organizează în data de 15 februarie 2026, ora 12:00, licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură murală, în tehnica frescă, pentru o
Asociația Silvică Iași organizează un concurs pentru ocuparea unui post de economist, pe o perioadă nedeterminată, care se va ocupa de coordonarea activității economico-financiare a trei ocoale silvice.
Parohia ortodoxă română Ampoița, Protopopiatul Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, cu sediul în localitatea Ampoița, str. Principală nr. 80A, județul Alba, organizează licitație în
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari (categoria 1) din Protoieria Sector 2 Capitală, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură a icoanelor din registrele superioare
Parohia Ortodoxă Română Șuștiu, categoria II, Protopopiatul Beiuș, Episcopia Oradiei, din localitatea Șuștiu, comuna Lunca, județul Bihor, organizează licitația privind angajarea lucrărilor de pictură în te
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi neclericale vacante, după cum urmează: lucrător gestionar (operator de vânzări online), contabil (contabilitate de
Parohia Bărcănești, categoria a 3-a, Protoieria Urziceni, cu sediul în comuna Bărcănești, str. Mihai Viteazul nr. 213, județul Ialomița, organizează licitație publică în vederea adjudecării lucrărilor de
Parohia Breazu (grad III rural), comuna Rediu, județul Iași, Protopopiatul I Iași, Arhiepiscopia Iașilor, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la Biserica
Sectorul administrativ‑bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi clericale vacante, cu perioada de candidare până la 15 ianuarie 2026: preot paroh la Parohia Zlătari din Protoieria
Parohia Corni, comuna Corni, județul Galați, Protopiatul Târgu Bujor, Arhiepiscopia Dunării de Jos, gradul II rural, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi neclericale vacante: lucrător gestionar (operator de vânzări online), Serviciul colportaj; contabil (contabilitate de ge
Mănăstirea Crăsani, din localitatea Crăsanii de Jos, comuna Balaciu, județul Ialomița, Protopopiatul Slobozia, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează la sediul mănăstirii, în data de 4 ianuarie
Parohia Iaz din satul Iaz, comuna Dornești, Protopopiatul Rădăuți, județul Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, organizează în data de 17.12.2025 licitația privind adjudecarea lucrărilor de
Parohia Pipera, categoria I, Protopopiatul Ilfov Nord, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează licitație publică în vederea atribuirii lucrărilor de pictură murală din nou, în tehnica a secco, la paraclisul
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță un post clerical vacant: preot de caritate la Fundația „Sfânta Mare Muceniță Tecla”, Protoieria Sector II Capitală, cu perioada de
Parohia Pechea IV, Protopopiatul Covurlui, judeţul Galați, organizează licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la biserica parohială „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.
Arhiepiscopia Bucureștilor organizează în data de 10 decembrie 2025 licitație pentru atribuirea execuției lucrărilor de conservare-restaurare componente artistice: iconostas și mobilier eclezial aparținând
Parohia Ortodoxă Ucraineană Ruscova, Protopopiatul Ortodox Ucrainean Sighetu Marmației, Vicariatul Ortodox Ucrainean din România, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de pictură (tehnica frescă)
Parohia ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul”-Maltezi, Protopopiatul Fetești, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează în ziua de 10 decembrie 2025 licitație în vederea adjudecării lucrărilor de re
Parohia mixtă româno-elenă „Buna Vestire” din Brăila, Protoieria Brăila, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură în mozaic de la demisolul Bisericii
Parohia Mustățești (categoria a III-a), com. Valea Iașului, județul Argeș, organizează în data de 21 decembrie 2025 licitație pentru atribuirea execuției lucrărilor de pictură murală, tehnica frescă, la
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță două posturi clericale vacante: preot de caritate la Spitalul Clinic Filantropia, Protoieria Sector 1 Capitală; și preot de caritate la
„În vremea aceea S-a arătat Iisus ucenicilor Săi, după ce a înviat din morți, și a zis lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu știi că
În această zi pomenim aşezarea, în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, a lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru în temniţă. Cinstim acest lanţ mulţumind lui Hristos pentru modul


