Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie, în Duminica după Botezul Domnului, 11 ianuarie 2026, la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sob
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie, în Duminica după Botezul Domnului, 11 ianuarie 2026, la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sob
Înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei Duminicii după Botezul Domnului (Matei 4, 12-17), care relatează începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos, au fost explicate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a arătat că, în esență, mesajul Evangheliei duminicale este acela că Domnul Iisus Hristos este lumina vieții veșnice.
Comunitatea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din cadrul unității militare din Zalău și-a sărbătorit ocrotitorul. Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură dedicat Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, ocrotitorul bisericii. Privind la chipul și personalitatea Înaintemergătorului, Părintele Episcop Benedict a evidențiat că acesta rămâne una dintre cele mai puternice figuri ale slujirii autentice, ale fidelității față de misiunea primită de la Dumnezeu și ale unei propovăduiri care nu caută afirmarea de sine, ci descoperirea lui Hristos: „Sfântul Ioan Botezătorul trăiește pentru Cel pe Care Îl propovăduiește. Trăiește deplin pentru Cel Care îi dă sens vieții sale și spune limpede: «El să crească, iar eu să mă micșorez»”.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Măgura, în ziua prăznuirii Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Ierarhul a arătat celor prezenţi că Biserica îl cinstește pe Sfântul Ioan Botezătorul prin mai multe zile de sărbătoare pentru rolul important pe care l-a avut în lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a neamului omenesc: Sfântul Ioan a pregătit calea lui Hristos prin propovăduirea botezului pocăinței, a fost puntea de legătură între Legea Vechiului Testament și cea a Noului Testament sau „pecetea celor două Testamente” și Botezătorul Mântuitorului Iisus Hristos, participând la Epifania de la râul Iordanului. Dintre virtuțile care au încununat viața Sfântului Ioan, ierarhul a evidențiat asceza aspră, smerenia și mărturisirea jertfelnică.
La Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Scărişoara Nouă, judeţul Satu Mare, la cea mai vestică mănăstire din eparhie, cu prilejul hramului.
De praznicul Botezului Domnului, 6 ianuarie, la Centrul eparhial din Roma, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, se arată pe episcopia-italiei.it. La momentul rânduit, ierarhul împreună cu soborul au săvârșit slujba Sfințirii Mari a apei. Potrivit tradiției, credincioșii prezenți au fost binecuvântați, au primit Agheasmă Mare spre folos duhovnicesc, precum și sfaturi despre modul în care aceasta se ia în fiecare zi, până la Odovania Bobotezei, și despre felul cum se păstrează în timpul anului.
La începutul anului 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a desfășurat o serie de vizite pastorale în parohiile ortodoxe românești din sudul Californiei, SUA, cu prilejul marilor sărbători.
În data de 27 decembrie 2025, comunitatea parohială ortodoxă românească din Lund, Regatul Suediei, și‑a sărbătorit hramul, închinat Sfântului Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Sfânta
Crăciunul în diaspora e o sărbătoare care îmbracă mai multe straturi. Primul este adus în inimi din România și retrăit în comunitățile create pe lângă bisericile românești. Al doilea strat este cel al
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat de curând în pelerinaj la locurile sfinte din Roma și împrejurimi, apoi a slujit în comunități românești din țările sca
Părinții celor doi copii, Ioan și Teodor, care suferă de o afecțiune gravă cunoscută medical sub denumirea Charcot-Marie-Tooth Type 4, fac în continuare apel la bunătatea și solidaritatea tuturor celor care pot oferi sprijin.
Prima acțiune din acest an a campaniei „Implică‑te! Împreună reușim mai mult!” a adus sâmbătă, 3 ianuarie 2026, sprijin pentru 40 de familii din parohiile Livadea, Ștefești, Scurtești, Aluniș‑Ostrov și Bâra din județul Prahova. Voluntarii au oferit pachete cu alimente de bază, vizitând casele beneficiarilor și aducând nu doar sprijin material, ci și alinare sufletească.
În atmosfera binecuvântată a sărbătorilor de iarnă, copiii grupului de cateheză al Parohiei Fierbinți Târg, județul Ialomița, au adus, în 23 decembrie, bucuria Nașterii Domnului în inimile vârstnicilor
În preajma praznicului Nașterii Domnului, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București au desfășurat campania social-filantropică „Crăciunul la sat”, prin care au adus daruri, lumină și speranță în sufletele copiilor din comunități rurale ale județului Prahova.
Cu câteva zile înainte de sfintele sărbători ale Nașterii Domnului, Parohia Iosefin din Timișoara și Fundația „Preot Ioan Olariu” au împletit grija față de semeni cu bucuria colindului tradițional
Sfintele sărbători sunt un prilej să ne gândim la toate darurile pe care Dumnezeu ni le-a făcut, de la începutul lumii și până astăzi. Desigur, cel mai mare dar este Fiul Său, Care S-a întrupat, S-a născut,
Programa la Limba şi literatura română pentru clasa a IX-a a generat dezbateri aprinse în spaţiul public chiar şi după publicarea variantei revizuite. Criticii, printre care s-au numărat profesori şi scriitori,
Elevii de la unităţi de învăţământ din 15 judeţe au învăţat ieri online sau şi-au continuat vacanţa ca urmare a deciziei de suspendare a activităţilor şcolare din cauza condiţiilor meteorologice.
Comisia Europeană acordă tinerilor peste 40.000 de abonamente de călătorie gratuite în cadrul celei mai recente ediții a premiilor DiscoverEU, o parte esenţială a programului Erasmus+, se arată într-un
Postul de ministru al Educaţiei, rămas vacant în urma demisiei lui Daniel David, va fi ocupat în luna ianuarie, a transmis primul-ministru Ilie Bolojan. Pentru funcţia aceasta au fost vehiculate două nume: Marilen
De Ziua Culturii Naționale, la Muzeul Naţional Etrusc „Villa Giulia” din Roma va fi vernisată expoziţia de fotografie „Tezaurul brodat al reginelor”. Dedicată iilor şi costumelor populare care au
La Muzeul orașului Oradea este deschisă expoziția de fotografie retrospectivă „Nagy Lajos”, realizată în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Internațional de Fotografie „Carol Pop de
De Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie 2026, Teatrul Naţional Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, cea mai mare colecţie on-demand de teatru radiofonic din România. Noua versiune modernizată a
Botoșaniul va găzdui, în perioada 13-16 ianuarie, „Zilele Eminescu”, manifestare culturală tradițională, organizată de Memorialul Ipotești, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani. Programul
La Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei - Mitropolitul” din Iași va avea loc joi, 15 ianuarie 2026, o întâlnire cu scriitorii Cosmin Perța și George C. Dumitru, organizată sub genericul „Scriitori în dialog”.
Traversăm o perioadă în care se înregistrează un număr mare de cazuri de gripă, situaţie cauzată, în primul rând, de mutațiile pe care le suferă virusul gripal şi care dezarmează sistemul imunitar.
Chiar dacă pare o poziție relaxantă, statul picior peste picior nu este câtuși de puțin benefic pentru sănătate, atrage atenția un expert în ergonomie din Marea Britanie, citat de Daily Mail. Acesta a explicat
Un nou studiu preclinic realizat de o echipă de cercetători ai Universității din Statele Unite susține ideea că boala Alzheimer, considerată până acum ireversibilă, ar putea fi vindecată și chiar cu
Suferința rinichilor se poate manifesta inclusiv la nivelul pielii, motiv pentru care recunoașterea acestor simptome este esențială pentru a diagnostica și trata la timp bolile renale. Pielea uscată, mâncărimea
Suntem în plină iarnă, iar temperaturile foarte scăzute cresc cu aproape 30% riscul de infarct, spune într-o postare pe o rețea socială dr. Tudor Ciuhodaru, specialist în medicina de urgență, care vine și cu
Tineri din medii defavorizate se pot înscrie, în aceste zile, pentru obţinerea finanţării pentru şcoala de şoferi, prin programul „Permis pentru viitor”, organizat de Fundaţia pentru Comunitate, pe bază de
După capturarea cu succes a dictatorului venezuelean Nicolas Maduro, președintele american Donald Trump a reluat retorica potrivit căreia SUA au nevoie de Groenlanda „din perspectiva securității naționale”. El
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele israelian Isaac Herzog s-au întâlnit săptămâna trecută cu diplomatul bulgar Nikolai Mladenov, fost emisar al ONU pentru Orientul Mijlociu (2015-2020) ş
Un număr important de deţinuţi din motive politice, inclusiv străini închişi în Venezuela, au fost puşi în libertate, a anunţat preşedintele Parlamentului de la Caracas, Jorge Rodriguez, fără a oferi alte de
Preşedintele american Donald Trump a semnat miercuri un decret ce dispune retragerea SUA din 66 de organizaţii internaţionale, dintre care jumătate sunt ale ONU. Printre acestea este Convenţia-cadru a ONU privind sc
Bulgaria a introdus oficial un program de acordare a vizelor pentru nomazii digitali, care permite străinilor să locuiască şi să lucreze în ţară pentru perioade extinse, a anunţat Euronews, preluat de
Ministerul Agriculturii a publicat, pe site-ul propriu, calendarul estimativ pentru ianuarie și februarie al lansării sesiunilor de depunere a cererilor de finanţare din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Vor
În această săptămână, la Bruxelles au avut loc negocieri susținute menite să spargă unitatea țărilor care se opun acordului UE cu blocul Mercosur, dar și să liniștească temerile marilor organizații ale fe
România a încasat, luni, 988,7 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), reprezentând rambursarea plăţilor în avans către fermieri din 16 octombrie - 30 noiembrie 2025. Potrivit
Industria alimentară are un potenţial semnificativ şi produce alimente de calitate, însă are nevoie de investiţii consistente pentru a-şi reduce vulnerabilitatea în faţa importurilor „Ne dorim ca 2026 să fi
Populaţia poate achiziţiona lemn pentru foc prin magazinul online romsilva.store, simplificând astfel accesul la această resursă, potrivit Romsilva. „Vrem să sprijinim populaţia să-şi ajute mai uşor
După ce, luna trecută, a intrat în vigoare legea prin care s-a majorat valoarea impozabilă a clădirilor de la 1.492 lei/mp la 2.677 lei/mp (cu aproximativ 79%), iar consiliile locale au decis, fiecare, baza de
Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, o ordonanţă care stabileşte un sistem de verificare a concediilor medicale. Controlul se face la nivelul caselor de asigurări de sănătate, care se pot autosesiza sau pot
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până în această seară, pe râuri din Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Pr
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primele nouă luni din 2025, de 49 de milioane, în scădere cu 8,8%, iar distanțele parcurse de călători s-au redus cu 9,8% comparativ cu perioada
Executivul a aprobat, pentru 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou admişi în România, pentru a acoperi deficitul de personal din mai multe sectoare, a anunţat ministrul muncii. Principalele
Membrii Consiliului de Securitate au început selecţia, care va avea loc „până la sfârşitul lunii iulie”, pentru numirea viitorului secretar general al ONU pentru un mandat de cinci ani, începând cu 1
Pe fondul scăderii drastice a finanţării, Organizația Națiunilor Unite (ONU) îşi va reduce planul umanitar pentru anul acesta, condamnând „apatia” lumii în faţa suferinţei a milioane de oameni,
Statele Unite l-au capturat sâmbătă pe dictatorul venezuelean Nicolás Maduro printr-un atac-surpriză desfășurat de armata americană la Caracas. Maduro și soția sa se află acum la un centru de detenție din New
Aproape jumătate dintre cele 119 persoane rănite în incendiul produs în noaptea de Anul Nou în barul Le Constellation din staţiunea elveţiană Crans-Montana vor fi tratate în străinătate, a anunţat,
Sub motto-ul „O Uniune autonomă, deschisă către lume”, Cipru a preluat la 1 ianuarie, de la Danemarca, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se roteşte la fiecare şase luni între cele 27 de state
Peste 50.000 de locuinţe şi 2.000 de firme din sud-vestul Berlinului au rămas sâmbătă fără energie în urma unui incendiu care a afectat reţeaua de cabluri care face legătura cu centrala electrică
O mișcare de protest are loc în cel puţin 25 de oraşe din Iran, conform unui bilanţ al AFP bazat pe anunţuri oficiale şi relatări din mass-media. Protestele au izbucnit la 28 decembrie la Teheran, pe fondul
Organizaţia neguvernamentală Freedom House, specializată în analiza protestelor civile şi politice la nivel global, a denunţat faptul că libertatea pe internet a continuat să se deterioreze pentru al 15-lea an co
Duminica a 29-a după Rusalii (Vindecarea celor zece leproși) Luca 17, 12-1 În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul,
„Zis-a Domnul: Cine va sminti pe unul din aceștia mai mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă și-ar lega de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mare. Și, de te smintește mâna ta, taie-o,
Fraților, prin credință, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac (jertfă). Cel ce primise făgăduințele aducea jertfă pe fiul său unul născut! Către el grăise Dumnezeu: «Că în Isaac ți se va chema
Sfânta Muceniţă Tatiana (†230) era din vechea Romă şi a trăit pe vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi, iar tatăl ei era consul. Sfânta Muceniţă Tatiana şi-a
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 222-223 „- Pentru ce, deci, Hristos a vorbit de ochiul drept și a mai adăugat și
În familia lui Mihai Eminescu, pe linie maternă, a existat o adevărată „constelație monahală”. Fevronia, Sofia, Olimpiada, Xenia Velisarie și Ruxandra-Epracsia nu sunt simple nume ale trecutului, ci
În înţeles social, recunoştinţa este o însuşire de caracter manifestată ca obligaţie sau datorie morală de a mulţumi binefăcătorului. Se spune adesea că recunoştinţa este floare rară, ceea ce poate fi un
Hristos, Dumnezeul‑om, Cel ce a învins moartea, murind pe Cruce și înviind a treia zi, lucrează în lume paradoxal. În fața paradoxului, rațiunea încremenește. Iată, el face dintr‑un bolnav de care se
Părintele Andrei Scrima a vorbit de câteva ori despre o cauzalitate duhovnicească aparte, cea care nu trece de la un eveniment A, pe orizontala istoriei, la un eveniment B. Într-un fel meta-istoric, un eveniment



