Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Felul în care bebeluşii reacţionează la desenele animate poate fi folosit în detectarea timpurie a autismului, potrivit unui studiu publicat în revista „Nature“, informează BBC News online. Acest studiu a
Pacienţii români sunt printre cei mai puţin informaţi din Europa, situându-se abia pe locul 30 într-un clasament inclus în raportul „Puterea pacienţilor europeni - opţiuni şi implicaţii“, publicat marţi
În secolul al XIX-lea, Priessnitz a fost renumit prin stăpânirea unei tehnici terapeutice pe cât de simple, pe atât de eficiente, încât consecinţa a fost construirea de spitale şi dezvoltarea staţiunilor
- tenoliză: eliberare, pe cale chirurgicală, a unui tendon a cărui mişcare este împiedicată de către aderenţe; - tenorafie: sutură chirurgicală a unui tendon secţionat; - tenosinovită: o inflamaţie a
Rinofaringita acută este o afecţiune foarte frecventă, fiind produsă de virusuri care inflamează mucoasa nazală şi a faringelui. În primii ani de viaţă, majoritatea copiilor dezvoltă 6-8 episoade de
Pentru aluat: 210 gr. făină, 1 linguriţă de sare, 100 gr. margarină de la frigider, tăiată bucăţele, 60 ml apă rece. Amestecaţi făina cu sarea într-un castron. Adăugaţi margarina şi amestecaţi bine,
- temporală (arteră): vas care irigă unele elemente ale feţei. Arterele temporale sunt în număr de patru, două superficiale, două profunde; - temporal (os): os lateral al craniului, cuprinzând, în principal,
Statisticile arată că una din zece persoane se plânge zilnic de arsuri stomacale. Dintre acestea, 10% prezintă aceste simptome şi în timpul somnului nocturn. Frecvenţa acestei boli creşte odată cu vârsta,
Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, întâlnind persoane afectate de boala Alzheimer sau auzind despre această maladie cumplită, se alarmează la primele semne de uitare, pe care le consideră începuturi de
- taurina: un aminoacid care are rol în sinteza neurotransmiţătorilor. Laptele uman este bogat în taurină, în comparaţie cu laptele de vacă; - Taylorâs bunion (montul croitorului): o deformaţie a piciorului,
Expunerea organismului la cantităţi excesive de hormoni generează modificări clinice şi biologice, cunoscute sub numele de boala sau sindromul Cushing. În funcţie de cauza bolii, manifestările au elemente
talasemie: boală ereditară caracterizată printr-un defect al sintezei hemoglobinei, care se traduce prin microcitoză (micşorarea în dimensiuni a globulelor roşii) şi, adesea, printr-o anemie; talasofobie:
Conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), o bună ventilaţie şi lumina solară reduc riscul de îmbolnăvire de tuberculoză în spitale şi închisori, două locuri în care apar frecvent fo
Specialiştii britanici susţin că ascultarea unor secvenţe muzicale liniştitoare poate contribui la îmbunătăţirea vederii afectate a pacienţilor care au suferit atacuri cerebrale. Aproximativ 60% dintre
Potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, consumul de carne roşie sporeşte rata mortalităţii, iar consumul de carne albă pare să o micşoreze, potrivit unui studiu publicat în revista „Archives of
Erizipelul este o boală infecţioasă acută a tegumentului, determinată de streptococi beta hemolitici din grupul A. Boala a provocat epidemii în secolul trecut, dar astăzi apare sporadic. Afecţiunea are o
- tabes: manifestare neurologică tardivă a sifilisului; - tabletă: preparat farmaceutic în formă de disc mic - comprimat, pastilă, pilulă; - tacrină: medicament miorelaxant (decontracturant muscular). Tacrina
Dintre gazele naturale, dioxidul de carbon (CO2) a fost recunoscut a fi util şi folosit, încă din Antichitate, pentru efectele sale terapeutice. Proprietatea acidului carbonic de a produce rapid, intens şi la
- suspensie: lichid, în general apos, care conţine substanţe chimice sau corpuri dispersate în stare de minuscule particule solide; - sutură: 1. apropiere chirurgicală a două margini ale unei plăgi. O sutură
Femeia gravidă ocupă un loc special în sfera medicală. Modificările metabolice, endocrine şi fiziologice asociate acestei stări afectează într-o anumită măsură fiecare organ şi sistem. Multe dintre aceste
- supraocluzie: acoperire excesivă a incisivilor inferiori de către incisivii superiori. Supraocluziile sunt provocate de o dezvoltare insuficientă a maxilarului inferior şi/sau superior la nivelul premolarilor şi
A devenit un fapt obişnuit să vedem pe toate canalele TV informaţii privind fie lipsa medicamentelor din farmacii, fie modificările diferitelor liste de compensate, fie discuţii pe marginea bugetului pentru
Salată de fasole albă cu roşii cherry Ingrediente Salată: 1 cană de fasole albă fiartă, 100 grame roşii cherry, 1 legătură de pătrunjel. Sos: 1 linguriţă de ulei de măsline, 4 căţei de usturoi,
Încă din primele zile călduroase după sfârşitul iernii, urzicile devin alimente foarte valoroase, mult căutate pentru virtuţile lor depurative, mineralizante, vitaminizante şi energizante, mai ales pentru perso
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


