Suprafaţa cultivată cu lucernă în România, în prezent de circa 438.000 de hectare, a crescut cu 30% în ultimii 12-15 ani, pe fondul subvenţiilor acordate şi al interesului fermierilor pentru beneficiile pe care
Suprafaţa cultivată cu lucernă în România, în prezent de circa 438.000 de hectare, a crescut cu 30% în ultimii 12-15 ani, pe fondul subvenţiilor acordate şi al interesului fermierilor pentru beneficiile pe care
Parcul de tractoare şi maşini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârşitul anului 2024 la 564.088 de unităţi (față de circa 556.340 în 2023) și era deţinut aproape în totalitate de sectorul
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău va organiza în premieră două cursuri de formare în meseria de legumicultor şi creşterea animalelor pentru şomerii din zona bazinului agricol
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început săptămâna trecută să efectueze plăţile aferente rentei viagere agricole pentru 2025, în valoare totală de 12 milioane de lei, către 8.162 de
Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârşitul anului, măsură cerută de ministrul interimar al
Elevii de gimnaziu şi liceu mai pot interacţiona astăzi şi mâine cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Târgului Ed
Universitatea din București (UB) lansează, prin Laboratorul de Testare la Scară Largă al Facultății de Psihologie și Științele Educației, prima infrastructură națională de cercetare longitudinală
Politehnica București organizează, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, în perioada 4-6 iunie 2026, cea de-a 3-a ediție a MedFest, „un eveniment
Mii de elevi se află în faţa celor mai importante examene din viaţa lor: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. Luni, 8 iunie 2026, vor debuta, pentru absolvenţii de liceu, probele de evaluare a competenţelor
Marea finală a Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială a reunit aproximativ 200 de liceeni din întreaga ţară, care au concurat pentru premii în valoare totală de 40.000 de euro, după cum a transmis
Opera Națională București (ONB) deschide, în 11 iunie, de la ora 19:00, evenimentul „Bucharest Opera Festival 2026” cu una dintre cele mai emoționante partituri din repertoriul liric universal, „Iolanta” de
La Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț este deschisă expoziția personală de pictură „Prezență”, semnată de artistul plastic ieșean Mihai Coțovanu, al cărei vernisaj va avea loc în 5 iu
Muzeul Județean Botoșani găzduieşte astăzi, 3 iunie 2026, conferința „Din istoria Botoșanilor: oameni și instituții”. Evenimentul este inclus în programul manifestărilor dedicate Zilelor Nicolae
Cel mai tradus și apreciat scriitor bulgar contemporan, Gheorghi Gospodinov, va participa la Salonul Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo, în perioada 3-7 iunie 2026. Vor fi prezenți la
Muzeul de Arhitectură din România - MuzA, un proiect strategic al Ordinului Arhitecților din România (OAR), este primul „muzeu călător” din ţară, care se va lansa în perioada 11-14 iunie 2026 şi care, timp
Hernia inghinală este una dintre cele mai frecvente afecțiuni chirurgicale, dar și una dintre problemele pe care mulți oameni le amână, fie din teamă, fie pentru că simptomele inițiale sunt minime. De cele mai
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, însă progresele tehnologice din ultimii ani au schimbat profund modul în care sunt diagnosticate și tratate. Astăzi, medicina poate
Pancreasul este un organ situat în abdomenul superior, în spatele stomacului, cu roluri esențiale în digestie și reglarea glicemiei. Prevenția afecțiunilor pancreatice se concentrează în principal pe reducerea
Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina,
Uitarea este una dintre cele mai frecvente temeri ale vârstei înaintate. Mulți oameni se îngrijorează când nu își amintesc imediat un nume, când caută un obiect prin casă sau când au nevoie de mai mult timp
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Familia este locul în care omul învață încă din copilărie iubirea, iertarea, răbdarea și încrederea. Dar într-o societate grăbită, marcată de tensiuni, nesiguranță și oboseală sufletească, tot mai
În Anul Brâncuși, pentru a-l înțelege cât mai bine, ne-am adresat Roxanei Marcoci, curator-șef la Departamentul de Fotografie de la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, unul dintre cele mai prestigioase muz
Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Femeile Mironosițe au rămas în tradiția creștină simboluri ale credinței statornice, ale curajului și ale iubirii jertfelnice față de Hristos, iar Sfintele Femei Românce au dus peste veacuri aceeași lumină
Pentru mulți copii, de cele mai diferite vârste, Valea Plopului a fost și este un loc al regăsirii, un tărâm liniștit, pe care Domnul l-a dăruit și l-a destinat tocmai acestei regăsiri: a sinelui, dar și a cel
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Iluzia câştigului rapid se strecoară insidios în mintea jucătorilor asemenea unei promisiuni iminente şi atrăgătoare, care însă, pe măsură ce timpul trece, se destramă, făcând loc disperării şi
Biserica `Sfânta Treime” din Sighişoara, ridicată cu multe sacrificii după Marea Unire a românilor de la 1918, este în prezent lăcaş de cult pentru parohiile Sighişoara I şi II, din Protopopiatul
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
Identitate Cine sunt eu? Floare purtată de vânt... Cine sunt eu? Inimă în formă de țară... Dacă ți-aș spune adevărul, Navele s-ar opri în strâmtoare... Viața e mai mare decât cântecul
Am avut prilejul să-l întâlnesc, în aprilie 2026, la Mănăstirea Recea, din județul Vrancea, acolo unde slujește de ani buni, pe protosinghelul Gamaliel Sima, care mi-a dăruit trei dintre cărțile sale, între
„Trăim în și prin amintire”, spune Ortega y Gasset, à rebours față de imperativul modernității - a trăi în prezent, a trăi exclusiv prezentul. A trăi doar prezentul înseamnă a exclude istoria,
În prima duminică după prăznuirea Pogorârii Sfântului Duh, se face pomenirea tuturor sfinţilor pentru a ne arăta că rostul trimiterii şi venirii Duhului Sfânt în lume îl constituie naşterea Bisericii şi sf
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt cinstiţi în mod special în Biserica Ortodoxă printr-o perioadă de post şi pregătire duhovnicească ce începe, de regulă, luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor. Acest
Expresia din titlul acestui articol provine din Sfânta Scriptură și a fost îndelung citată. Un aspect mai puțin cunoscut: expresia a devenit un fel de laitmotiv al vieții Părintelui Daniil Sandu Tudor încă din
Într-o tâlcuire a unui pasaj din comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, mai precis, la vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru
Arătam în articolul de acum o săptămână câte ceva din activitatea intelectuală a lui Ștefan Todirașcu, unul dintre membrii realmente smeriți ai Rugului Aprins. Decăzut profesional la simpla statură de
Mai este luna din an în care ne amintim, în mod special, de Imperiul Bizantin, marcând fondarea şi căderea Constantinopolului, capitala creştină a acestui stat milenar, şi mai ales de ctitorul său, Sfântul
Cu fiecare zi a Postului Mare, într-un ritm pe care doar rugăciunea Bisericii îl poate împărtăși, adâncim taina vieții în Hristos, neuitând să alergăm spre țintă, praznicul Învierii lui Hristos. Pentru
Catedrala Naţională, care se împodobeşte acum cu pictura în mozaic, reprezintă împlinirea visului înaintaşilor noştri uniţi într-un cuget în credinţa ortodoxă. O catedrală este locul de unde arhiereul ves
Acum 40 de ani, când mai era puțin timp până la căderea comunismului în România, în zi de mare sărbătoare pentru întreaga creștinătate, la prăznuirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, a fost
S-au împlinit, în 17 mai, 90 de ani de la inaugurarea Muzeului Satului din București, instituție de referință în rândul muzeelor etnografice în aer liber din țară. Istoria sa se confundă cu numele
Exact în anii când la Mănăstirea Antim din București se desfășurau întâlnirile Rugului Aprins, profesorul Ștefan Todirașcu, participant activ la aceste reuniuni cultural-duhovnicești, elabora un „Memoriu
În fiecare an la 21 mai îl sărbătorim pe marele împărat roman Sfântul Constantin. El este considerat „întocmai cu Apostolii” pentru rolul major pe care l-a avut în istoria Bisericii, prin măsurile luate în
În anii ’70, când a vorbi despre Hristos în spațiul public era nu doar interzis, ci și extrem de periculos, o profesoară a Universității de Litere din București a îndrăznit să includă în cursurile sale
Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan s-au nevoit în secolul al XVIII-lea la Sihăstria Putnei, dar trimit și astăzi ajutorul și mijlocirea lor fiecărui închinător care calcă pământul Bucovinei sau le cer
La începutul acestei săptămâni, 11 mai, Biserica Ortodoxă Română a adus cinstire unui sfânt părinte cuvios contemporan, care și-a trăit aproape întreaga viață la Sfântul Munte Athos, la Chilia
Articolul nostru de acum o săptămână despre părintele duhovnic Ioan Kulîghin (Ioan cel Străin) trebuie completat. Subliniem astfel că în câteva spații mediatice ale Bisericii Ortodoxe Ruse există informații în plus despre părintele Ioan. Le vom aminti mai jos, fiindcă sunt date importante, chiar dacă fac referire mai ales la activitatea sa vizibilă, preponderent lumească, iar nu la cea duhovnicească.
În istoria umanităţii, din anul 330 până anul 1453 după Hristos, a existat Împărăţia romeilor, care continuă în Bizanţ istoria Imperiului Roman. În timpul acestui imperiu, locuitorii lui s-au numit romei,
La 10 mai 1866, acum 160 de ani, România trăia un eveniment aparent firesc, se mai petrecuse de multe ori în istoria ultimelor decenii ca un domn să fie încoronat pe tronul țării, dar la acel moment nimeni nu
Samaria este un tărâm în care te poți regăsi în unicitatea unei clipe biblice sau să te bucuri de mângâierea suavă a măslinilor în floare, care abundă aceste locuri binecuvântate. La Nablus, într-un loc
Figura singulară a părintelui rus Ioan cel Străin (Ioan Kulîghin) continuă să genereze legendă, presupuneri, povești. Puține sunt, deocamdată, documentele și mărturiile autentice despre acesta și despre cei mai puțin de trei ani de libertate și de adăpost frățesc primit în România. Dar rolul său în metabolismul fenomenului cultural-duhovnicesc Rugul Aprins rămâne prețios și de neînlocuit.
Sfinţenia este atributul prin excelenţă al lui Dumnezeu. El împrumută din ceea ce are şi fiinţelor pe care le-a creat, atunci când acestea încearcă să se ridice la chemarea lor, aceea de a fi asemenea Lui. Sfi
Întrucât în curând urmează să apară o nouă ediție, revizuită și adăugită, a volumului Poemele Filocalice, semnat de Alexandru Mironescu, voi nota sau relua mai jos câteva gânduri despre acest subiect, și
Pierzând legătura cu adevăratul Dumnezeu, care aduce sufletului lumină, pace și bucurie, omul și-a făurit propriii dumnezei, închinându-se și slujind chipurilor plăsmuite de mintea sa, care de multe ori
Părintele Pantelimon Procopiescu a fost unul din marii preoți ai Olteniei de altădată, prin ale cărui fapte străluceau învățăturile, devenind pildă vie pentru enoriașii săi. Un slujitor dedicat și un
Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei, 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30 „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el
„Zis‑a Domnul: Celui care cere de la tine, dă‑i; și de la cel ce voiește să se împrumute de la tine, nu întoarce fața ta. Ați auzit că s‑a zis: «Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjm
Fraților, har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos! Mulțumesc întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toți, fiindcă credința voastră se vestește în toată
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat († 845) a trăit în veacul al IX‑lea, pe vremea împăraţilor din Constantinopol: Nichifor I (802‑811), Stavrachie (28 iulie - 2 octombrie 811),
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 320‑321 „– Fraților, pe lângă toate acestea, se cuvine să răbdați bărbătește tot felul de
În prima duminică după Rusalii trăim cu toții bucuria prăznuirii Tuturor Sfinților, din toate timpurile și din toate locurile. Treapta supremă a vieții spirituale este cea a sfințeniei, împlinirea unei mari
În chip firesc, o națiune, cât va dăinui ea în istorie, este datoare să își manifeste recunoștința față de Dumnezeu și de cei care au apărat-o în trecut cu prețul vieții lor, dăruindu-i unitatea și
Organizația Mondială a Sănătății a lansat, în urmă cu mai bine de doi ani, avertismentul potrivit căruia depresia a căpătat incidență de epidemie, devenind a doua boală pe planetă. Studii tot mai


