Ierarhii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au împărțit anul acesta credincioșilor Lumina Sfântă de la Ierusalim în noaptea Paștilor, la momentul rânduit, proclamând Învierea Domnului. După
Ierarhii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au împărțit anul acesta credincioșilor Lumina Sfântă de la Ierusalim în noaptea Paștilor, la momentul rânduit, proclamând Învierea Domnului. După
În a doua zi a praznicului Sfintelor Paști, luni, 13 aprilie 2026, Catedrala „Sfântul Mucenic Sava” din municipiul Buzău și-a cinstit ocrotitorul. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
În a doua zi a Sfintelor Paști, luni, 13 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul
Mii de credincioși au participat, în noaptea de 12 aprilie, la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi”, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Chemarea „Veniți de luați lumină!” a străbătut noaptea, iar flacăra s-a transmis din lumânare în lumânare până când întreg centrul orașului a devenit un ocean de foc tremurător. Dangătul clopotelor și sunetul de toacă au însoțit apoi procesiunea tradițională în jurul catedralei.
În noaptea sfântă a Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a oficiat slujba Învierii la Catedrala Mitropolitană din Craiova, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Acum mai bine de 30 de ani, un părinte drag sufletului meu mi-a schimbat din temelii (unele șubrede, așezate în perioada comunistă) modul de a trăi noaptea de Înviere. Există un „înainte” și un
Administrația Prezidențială a găzduit, recent, la Palatul Cotroceni, o nouă ediție a proiectului „România în Lumină”, cu tema „Adicțiile la copii și adolescenți”, la care au fost prezenţi experți
Cadrele didactice ar putea primi din toamnă bani mai mulţi la salariu, ministrul educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, anunţând că se caută soluţii pentru creşterea tarifului pentru plata cu ora. Demnitarul
Organizațiile de cercetași din Iași organizează sâmbătă, 4 aprilie 2026, cea de-a 5-a ediție a evenimentului „Eșarfa pe bicicletă”, un demers civic dedicat promovării mobilității urbane sustenabile și
Astăzi, 3 aprilie, este ultima zi de şcoală pentru preşcolari şi elevi, urmând ca de mâine aceştia să intre în vacanţa de primăvară. Activitatea didactică în învăţământul preuniversitar se va relua mi
La Palatul Suțu din București se va deschide, în 20 mai 2026, expoziția tematică „Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei”, care propune vizitatorilor o incursiune în universul dacilor și al
Gospodinele din Baia Mare care doresc să gătească tradițional bucatele pascale au posibilitatea să facă acest lucru la cuptorul Muzeului Satului din Baia Mare. „Ne-am gândit să oferim posibilitatea celor
La Galeriile de Artă „Alfa” din Bacău este deschisă expoziția itinerantă „Jandarmeria Română 1850-2020”, care reunește piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete,
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a lansat, la 1 aprilie, sesiunea de finanţare nerambursabilă pentru anul 2026, care cuprinde şapte programe de finanţare: Educaţie, Cultură, Societate civilă, Ma
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susține două reprezentații ale spectacolului extraordinar „Săptămâna Patimilor”, în Miercurea Mare și Joia Mare, pe
Un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare spune că „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu
Dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme pentru care încă nu găsim răspuns: cum va arăta lumea de mâine? Dacă vom mai avea nevoie de profesori într-o școală a viitorului dominată de AI am încercat să aflăm de la Anca Velicu, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Laboratorul Sociologia comunicării şi a spaţiului public, specializată în sociologia media.
Violența în rândul minorilor nu apare brusc și nu poate fi explicată printr-o singură cauză. În spatele unui comportament agresiv se află adesea fragilități emoționale, lipsa unor repere stabile, tensiuni fam
În tradiția ortodoxă, postul nu este doar o rânduială alimentară, ci o lucrare lăuntrică de reașezare a vieții interioare. Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, explică sensul profund al postirii ca proces de curățire a gândurilor, de întărire a voinței și de regăsire a echilibrului dintre trup și suflet. Între roadele postului, ierarhul amintește gestionarea mai bună a emoțiilor, armonia în familie, relații mai sănătoase cu cei din jur și apropierea de Dumnezeu. Astfel, postul devine o pedagogie a libertății interioare și un drum al maturizării personale și spirituale.
A lăsat Dumnezeu pe pământ ca anumite profesii să aparțină mai cu seamă femeilor, mă refer la cele privitoare la educație și domeniul sanitar. De ce? Pentru că aici este nevoie de empatie, de apropiere mai delicată și atentă față de cei cu care lucrezi, copii sau bolnavi. Medicul stomatolog Irina Șerban ne vorbește în interviul de mai jos despre modul în care a ales această profesie, despre empatia necesară pentru a obține maximul de eficiență în vindecarea pacienților.
Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire.
Satul Crucea, din județul Iași, e așezat între două spinări de deal - cel de pe care intri în comunitate și cel pe care se află biserica, destinația noastră. De aici, totul se vede ca într-o fotografie. Ziua
Procesiunea de Florii, Bucureşti, 2025:
Să mergi la locul unui dezastru și acolo să nu fii întâmpinat cu jeluirile pe care le practicăm majoritatea dintre noi când pățim lucruri mult mai puțin dramatice. Din contră, să primești un mesaj pozitiv, înțelept și senin. „Așa a vrut Dumnezeu” și chiar „Poate că e mai bine așa”. Nu ți se-ntâmplă asta în fiecare zi.
Într-o sală plină de tineri, așa cum era și firesc, fiind vorba de o acțiune a lor, la Casa de Cultură a Studenților din București s-a desfășurat în 31 martie lansarea celui de-al 18-lea volum al proiectului
Popoare și neamuri, Oameni și oameni, având gândul curat, Veniți să primiți lumina pascală, simțind că Hristos a înviat! E ziua în care pământul se‑aprinde din focul iubirii nestins, Îngeri și
† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului VINEREA PĂTIMIRILOR ȘI SIMON DIN CIRENE Iisus primi sentinţa, iar judele, din ură, Dădu ordin să moară pe-o armă de
motto: spre Ierusalimul ceresc sunt drum și drumeț La Florii uită-te prin sine cineva culege zorii ca și cum ar fi răsărit flori și cele de mai sus vise topite de noapte în care
PSALM Ce caut, Doamne, în depărtarea Ta? Pe cine? Vreo corabie mă cheamă iarăşi în furtună? Vreun ţărm pustiu ar vrea din nou să mă supună? Vreun zbor al vreunei păsări negre să domine? În c
Străpuns-am pustiul ce părea nestrăpuns, Nu prin forţa noastră, ci-a Celui străpuns. Lumina pascală, deşi neatinsă, Licăre-n zare, de-o cruce ascunsă. Scrutând raza-i lină, primit-am
Duminica a doua după Paşti păstrează atmosfera atât de frumoasă a bucuriei Învierii. Întreaga perioadă de după Înviere, Hristos Domnul transmite celor care Îl părăsiseră, fugiseră de lângă Crucea Lui ş
În fiecare an, sărbătoarea Învierii Domnului aduce în inimile noastre o bucurie care nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Hristos Cel Răstignit şi Înviat ne descoperă sensul profund al vieţii, biruinţa asupra mo
Sărbătoarea Floriilor din Duminica Stâlpărilor este o zi binecuvântată, plină de bucurie şi pace cerească. Floriile reprezintă momentul din an când sărbătorim Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în
Ne aflăm în ultimele ceasuri ale Postului Mare, întru aşteptarea celuilalt post, al Sfintelor Pătimiri, o săptămână de rugăciune profundă şi de adâncă cercetare privind către Crucea Răstignirii Domnului
Dispunem de tot mai multe cărți care ne vorbesc despre ce înseamnă să fii lider, despre cum să conduci eficient, despre oportunitățile pe care este benefic să le fructifici. Lectura lor se aseamănă, uneori, cu o plimbare în parc: nimic nu pare mai simplu de înfăptuit. Este suficient să respecți câteva reguli general valabile, să fii dispus să-ți asumi funcția, să fii un pic pe placul celorlalți - nici prea mult, pentru a nu ceda în fața eventualilor „concurenți” la post, nici prea puțin, pentru a nu ajunge să fii respins de echipă - și vei deveni un nou reprezentant al leadership-ului modern. Pare că suntem la o distanță enormă de cuvintele rostite de generalul roman Sylla, care, după ce învinsese o armată mult mai mare decât a sa, dar condusă de un adversar lipsit de experiență, afirma că trebuie să fii mai întâi vâslaș ca să înveți să cârmuiești corabia. Poate pentru că a fi lider înseamnă, în primul rând, a sluji, nu a fi slujit, iar în al doilea rând, înseamnă a lua deciziile grele care conduc la rezultate deosebite, nu a te baza pe hotărâri la îndemână, care blazează pe cei conduși.
În săptămâna și în duminica a 5-a din Postul Mare, Biserica ne pune înainte figura extraordinar de fascinantă și emoționantă a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Viața ei, redactată de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, este o capodoperă a genului aghiografic, înscriindu-se pe linia a ceea ce mai târziu s-a numit, în literatură, bildungsroman, gen literar care urmărește maturizarea psihologică, morală și socială a unui protagonist de la copilărie sau tinerețe până la vârsta adultă. Putem considera viața acestei sfinte ca un drum inițiatic de la moarte la viață, cu cel puțin două paliere. Drumul exterior al nevoinței și al supunerii treptate a trupului și a ansamblului de mecanisme care definesc „omul cel vechi“ sau „omul păcatului“ și drumul interior al renașterii duhovnicești, al trezirii la o altă viață și la o altă lume care nu sunt atât de ușor accesibile simțurilor noastre comune. Din viața acestei sfinte reținem două aspecte.
De când venim pe lume și până trecem în lumea fără de întoarcere, fiecare dintre noi, oamenii, avem nevoie de alți oameni: părinți, bunici, frați, surori, învățători, povățuitori pe căile necunoscute
Pentru Ziarul Lumina, ediţia cu numărul 6.000 nu este un simplu reper editorial, ci mărturia unei fidelităţi: aceea de a rămâne slujitor al Adevărului şi vestitor al credinţei într-o lume mereu schimbătoare.
Accentul pus pe interiorizare în experiența înfrânării poate deforma înțelegerea asupra asceticii și misticii creștine. Într-un text recent publicat în cotidianul Ziarul Lumina (ediția din 20 februarie
Democrația este adesea descrisă simplificat prin instituțiile și mecanismele sale fundamentale: parlament, guvern, alegeri, separația puterilor. În realitate însă, funcționarea statului de drept depinde de ceva
Acum ceva timp, doi oameni din Biserică, cu așezare duhovnicească și rod frumos în lucrarea misionară, inventariau problemele mai presante ale vieții creștine de azi. Unul a vorbit, la un moment dat, despre
Feminitatea este încă văzută în societate sub aspectul raportului de putere şi astfel ca fragilitate, sensibilitate, delicateţe. Sunt însuşiri care se regăsesc, desigur, în ansamblul caracteristicilor feminine, dar nu exprimă în profunzime ceea ce reprezintă feminitatea - simţ al jertfelniciei, dragoste necondiţionată, empatie, maternitate, devotament, responsabilitate, dedicaţie -, care redau forţă interioară și nu slăbiciune. Doar superficializând se poate crede că feminitatea se rezumă la un complex de sensibilităţi.
Este nevoie de o viziune realistă, nuanțată, capabilă să dea sens unui efort extraordinar pe care viața de familie îl presupune astăzi și să motiveze unele schimbări în viața concretă. Nu este suficient
Am auzit mai mulți preoți povestind că au observat în casele oamenilor, atunci când au mers cu Ajunul Crăciunului, la finele anului trecut, și cu Ajunul Bobotezei, la începutul anului 2026, că cele mai
Corupția arată că, înainte de a fi o problemă naturală, este în primul rând o derivă morală, pentru că, așa cum există o corupție a trupului, există și una a sufletului. În acest context, păcatul este
Prima parte a Triodului, o pregătire pentru postul înțeles ca un parcurs mistagogic în taina morții făcătoare de viață a Domnului nostru Iisus Hristos, abundă în sugestii legate de tensiunea postirii (și a lucrării virtuților) ca experiență lăuntrică și exteriorizarea acesteia (cf. Matei 6, 16-18). Smerenia, pocăința și mila sunt opozabile lăudăroșeniei fariseului cu privire la performanțele sale morale și rituale, ascultării interesate și arogante a fiului mare și insensibilității și indiferenței rapace a celor care trăiesc pentru dobândirea comorilor din această lume, unde strălucirea este pe cât de orbitoare (în interior și în afară), pe atât de irevocabil supusă deteriorării treptate și distrugerii progresive.
Un vechi aforism, atribuit filozofului Pitagora, ne spune că „în viață, unii apar cu o natură slugarnică, vânători de glorie și câștig, pe când filozofii caută numai adevărul” (apud Diogenes Laertios, D
Klaus Schwab, fostul președinte al Forumului Economic Mondial de la Davos, organizație care adună oameni politici importanți, președinți de state și premieri, mari bancheri și CEO de companii multinaționale de
Un cunoscut ziarist occidental, Gabriel Ringlet, publica în Franța anului 1982 o carte cu un titlu provocator, Dieu et les journalistes - Dumnezeu și jurnaliștii. Era, în fapt, o antologie de texte semnate de un gru
2005. Primul număr de Lumina, ziar de reportaje, informaţii şi comentarii redactat din perspectivă creştină - ediţia pentru judeţul Iaşi, anunţat drept „unic în presa din România”, a fost dedicat de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul Părinte Daniel, vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care în 7 februarie împlinea venerabila vârstă de 90 de ani.
Celebru sau modest, fiecare om are o identitate de sine și o demnitate trăită în cea mai adâncă interioritate, vizibilă prin manifestările exterioare din gândurile împlinite, prin cuvinte și
Pe bolta Sălii Mari de concerte a Ateneului Român, în registrul de deasupra frescei care înfățișează în 25 de tablouri istoria poporului nostru, Teologia este înscrisă în simfonia artelor și științelor: Arhitectură, Sculptură, Muzică, Istorie, Matematică, Filosofie, Fizică, Literatură... Așadar, în elita creativității și cunoașterii umane. Cei vechi vorbesc chiar de o „artă a artelor și știință a științelor”, accentuând vocația unificatoare, interdisciplinară și transcendentală a teologiei.
În Biserica Ortodoxă Română, anul 2026 este dedicat pastoraţiei familiei creştine. Este foarte important în acest an să subliniem importanţa familiei pentru societatea noastră. Noi, creştinii, nu putem
Într-o lume aglomerată, aflată într-o continuă schimbare, în care valorile morale sunt adesea relativizate, familia creştină rămâne una dintre cele mai puternice şi mai fragile instituţii deopotrivă. Puternică prin vocaţia ei divină, prin rolul fundamental în formarea persoanei umane şi în transmiterea credinţei, dar fragilă în faţa presiunilor sociale, economice şi culturale ale prezentului. Acesta este şi motivul pentru care reflecţia asupra importanţei familiei creştine nu este un exerciţiu nostalgic, ci o necesitate actuală.
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a
„În vremea aceea stăteau Ioan, împreună cu doi dintre ucenicii lui, și, privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta și au mers după
În zilele acelea, stând Petru cu cei unsprezece, și-a ridicat glasul și le-a vorbit: Bărbați iudei și toți care locuiți în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută și luați aminte la cuvintele mele; că
Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim († 67) erau din cei 70 de ucenici ai Domnului şi urmau Sfântului Apostol Pavel, propovăduind Evanghelia alături de dascălul lor. Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 603 „Spun părinții athoniți care l-au cunoscut că Părintele Vitalie era întotdeauna senin și luminat
Pentru credința sa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru dragostea sa față de neamul românesc, tânăra Aspazia, una dintre studentele favorite ale poetului și profesorului universitar Lucian Blaga, avea să pătimească 14 ani în temnițe. Plini de înjosiri, tortură, foame, ger - o continuă dezumanizare orchestrată de comuniști. Avea să ne lase moștenire, spre neuitarea acelor cumplite vremi, una dintre cele mai literare, mai frumos scrise cărți de memorii: „Strigat-am către Tine, Doamne...”.
Precum o fântână din care, pe măsură ce-o consumi, apa acesteia se împrospătează și devine mai curată, mai vie, tot astfel și potențialul de Duh al scrierilor câtorva dintre membrii emblematici ai Rugului
Plecând de la enipostazierea firii omenești a lui Hristos în firea Sa dumnezeiască și unirea ipostatică a celor două firi în Persoana sau Ipostasul Său unic, ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum „o
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
Arătările Mântuitorului Hristos după Înviere au lăsat nu doar nenumărate pagini de comentarii patristice și nu numai, ci au dat naștere și la rugăciuni, învățături prin cântarea bisericească cu o


