Aproape 100 de clerici proveniți din eparhiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au susținut miercuri, 17 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, proba
Aproape 100 de clerici proveniți din eparhiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au susținut miercuri, 17 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, proba
La Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea s‑a desfășurat sâmbătă, 13 iunie, cea de‑a 9‑a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Bihoreni, la care au participat peste 350 de copii şi tineri din
Marți, 16 iunie 2026, la Centrul eparhial Chișinău, Republica Moldova, s‑a desfășurat ședința de constituire a noii componențe a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului, organism deliberativ care
Centrul cultural‑pastoral „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” din stațiunea Durău, județul Neamț, a găzduit, în perioada 14‑16 iunie, întâlnirea preoților din protoieriile Pașcani, Roznov și Ceahlău, dedicată familiei şi provocărilor pastorale. Aceștia au luat parte la slujbele oficiate cu această ocazie, la o conferință susținută de jurnalistul Răzvan Bucuroiu, precum și la diferite ateliere de lucru.
Administrația Prezidențială a României a găzduit azi, 16 iunie, premiera filmului „Vocile Bărăganului. Deportarea din 1951”, urmată de o dezbatere la care au participat realizatori, martori, istorici și
În perioada 10-14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă vizită pastoral‑misionară în Slovenia și Danemarca, slujind în comunități
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a poposit duminică, 14 iunie, în Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Sines, Portugalia, care și‑a sărbătorit
În perioada 12‑14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan” din
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, 14 iunie, a avut loc sfințirea uneia dintre cele două biserici ale Parohiei Ortodoxe Române din Offenbach pe Main, Germania. Parohia, înființată în urmă cu 51 de ani, reprezintă astăzi una dintre cele mai puternice și dinamice comunități ortodoxe românești din această parte a Germaniei.
În perioada 5‑7 iunie 2026, Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei a găzduit, la Dublin și Kildare, cea de‑a 5‑a ediție a Întâlnirii internaționale a Grupului de preotese „Sfânta Nona”, ev
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor spre viitor”.
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică
Copiii și tinerii din localitatea Bâra, județul Prahova, au participat la o serie de activități educative și recreative prilejuite de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Manifestările s‑au desfășurat în cadrul celei de‑a treia ediții a evenimentului „Bâra Fest”, organizat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti, unde au fost incluse ateliere de creație, jocuri interactive și concursuri. „Noi, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, venim cu mare drag la astfel de activități dedicate copiilor și comunității. Ne bucurăm că aici, la Bâra, am ajuns deja la a treia ediție și că de fiecare dată suntem primiți cu căldură, cu deschidere și cu multă bucurie din partea oamenilor. Astăzi am văzut multă veselie, jocuri, râsete de copii și o atmosferă frumoasă în care toată lumea s‑a simțit bine împreună. Pentru noi, astfel de momente nu sunt doar evenimente, ci ocazii în care ne apropiem unii de alții și în care arătăm că se pot face lucruri bune atunci când există implicare și dorință sinceră de a ajuta”, a declarat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.
Când elevul de gimnaziu află că Decalogul a fost dat lui Moise acum 3.500 de ani, e convins că nu mai poate fi actual… Dar valabilitatea lui stă în dovada că Biblia cuprinde Cuvântul Celui Veșnic! Copiilor tre
Aproape 150 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Emil Gârleanu” din Galaţi au participat, în 10 iunie, la evenimentul „Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri”, organizat de
Noutățile privind admiterea din luna iulie, transmise zilele acestea de universități din țară, pun accentul pe specializări în limbi străine sau în meserii ale viitorului. Universitatea Transilvania din
Ministerul Educaţiei are în vedere realizarea unui cadru instituţional coerent care să reglementeze utilizarea inteligenţei artificiale în învăţământ, a declarat, recent, ministrul Mihai Dimian, la o
Un joc de cuvinte într-o pauză, o discuţie cu colegii într-un loc de relaxare protejat cu umbrele colorate, participarea la o piesă de teatru, la un atelier de prăjituri sau la un club de robotică sunt câteva
Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane” al Academiei Române - Filiala Iași, în parteneriat cu Asociația Rural Development Research Platform, organizează, în 19 iunie 2026, cea de-a treia
Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizează expoziția „A fost odată ca niciodată…! Scurtă istorie a copilăriei în primele patru
Monica Pillat a lansat recent noua sa carte de poezie „Chilia fără ziduri”, în cadrul Librăriei Humanitas de la Cișmigiu, unde au acompaniat-o în fața publicului Liliana Ursu, Cristian Pătrășconiu, George
Noul muzeu deschis în București, în 11 iunie 2026, se numește MuzA - Muzeul de Arhitectură din România, la inițiativa Ordinului Arhitecților din România. Muzeul este itinerant și, în București,
Vernisajul expoziției „Societatea de Salvare din București. O misiune pentru viață, 120 de ani de la înființare” va avea loc, în 26 iunie, la Palatul Suțu. Expoziția reprezintă o incursiune în istoria
Corpul uman este o creație complexă a cărei cunoaștere este greu de realizat pe deplin. Între timp, medicina se dezvoltă și devine mult prea complexă pentru a putea fi cuprinsă de mintea unei singure persoane.
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Febra reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive pentru care părinții se prezintă cu copilul la camera de gardă sau la cabinetul medicului pediatru. De multe ori, ea este însoțită de teamă, neliniște și
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
În cabinetul de radiologie, fiecare zi începe în fața unor ecrane pe care se proiectează hărți ale corpului uman. Pentru mulți pacienți, aceste imagini par desprinse dintr-un limbaj secret. Teama de necunoscut
Stilul de viață are o influență enormă asupra sănătății noastre, atât fizice, cât și mentale. Rezultatele ştiinţifice ne arată cum factorii de risc alimentari, dar și obiceiuri ce țin de stilul de
Hernia inghinală este una dintre cele mai frecvente afecțiuni chirurgicale, dar și una dintre problemele pe care mulți oameni le amână, fie din teamă, fie pentru că simptomele inițiale sunt minime. De cele mai
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, însă progresele tehnologice din ultimii ani au schimbat profund modul în care sunt diagnosticate și tratate. Astăzi, medicina poate
Pancreasul este un organ situat în abdomenul superior, în spatele stomacului, cu roluri esențiale în digestie și reglarea glicemiei. Prevenția afecțiunilor pancreatice se concentrează în principal pe reducerea
Uitarea este una dintre cele mai frecvente temeri ale vârstei înaintate. Mulți oameni se îngrijorează când nu își amintesc imediat un nume, când caută un obiect prin casă sau când au nevoie de mai mult timp
Bolile cardiovasculare continuă să reprezinte una dintre cele mai importante cauze de îmbolnăvire și mortalitate la nivel mondial. Deși medicina modernă dispune, astăzi, de metode performante de diagnostic și tr
Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina,
În urmă cu 20 de ani, îşi făcea apariția primul medicament de tipul GLP-1, exenatida, ca tratament pentru pacienții cu diabet zaharat de tip II. Circa 10 ani mai târziu, Administrația pentru Alimente și
Când auzim despre boli transmisibile, ne gândim adesea la cele infecțioase, răspândite „pe orizontală”, prevenibile prin igienă, vaccinare sau alte măsuri specifice. Există însă și boli ereditare,
Pentru mulți pacienți, anestezia reprezintă una dintre cele mai mari temeri înaintea unei intervenții chirurgicale. Ideea de „a adormi”, de a nu simți nimic sau de a pierde controlul poate produce anxietate. Î
Tot mai frecvent, în spitale și în cabinetele medicale, pacienții beneficiază de o nouă tehnologie - realitatea extinsă (XR). Sub această denumire se regăsesc trei metode diferite de vizualizare, cu ajutorul uno
Cercetările din ultimii 20 de ani au aprofundat mult procesul inflamator, legătura acestuia cu bolile cronice și modul în care poate fi influențat de alimentație. Pe scurt, inflamația este răspunsul de
Vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase, prin rolul său în absorbția calciului și fosforului și în mineralizarea normală a osului. Deficitul ei favorizează scăderea densității
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și menținerea unei stări bune fizice și psihice pe termen lung. De aceea, activitatea preventivă reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale
În ultimele două decenii, diabetologia a suferit una dintre cele mai importante transformări din istoria sa, prin integrarea tehnologiilor digitale în managementul diabetului zaharat. Astăzi asistăm la dezvoltarea
Știați că luna mai este Luna Internațională a Dietei Mediteraneene și, totodată, Luna Sănătății Mentale? Deși evidențiată în special pentru efectele favorabile asupra sănătății cardiovasculare, die
Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică autoimună care afectează în special articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor, dar poate asocia și manifestări sistemice. Recunoașterea precoce și inițierea rapidă a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea deformărilor articulare și menținerea unei vieți active. Boala apare mai frecvent la femei, între 30 și 50 de ani, însă poate debuta la orice vârstă, inclusiv în copilărie, formele de boală cu debut juvenil.
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău,
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți, deci, înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Feriți-vă de oameni, fiindcă vă vor da pe
Fraților, legea duhului vieții în Hristos Iisus m-a eliberat de Legea păcatului și a morții, pentru că ceea ce era cu neputință Legii – fiind slabă prin trup – a săvârșit Dumnezeu, trimițând pe Fiul S
Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail (†362) erau fraţi din Persia, fiind creştini din pruncie. Ei au fost soldaţi în armata împăratului Persiei. Au fost trimişi de Alamundar, împăratul Persiei, la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 20 „Fericitul Sava a fost crescut de mic în dragoste de Dumnezeu, în post, în rugăciune și feciorie,
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
Monahismul bizantin își are originile în mișcarea ascetică orientală din secolele III-IV, inspirată de modele precum pustnicii amintiți mai sus. Aceste modele au fost preluate și dezvoltate într-un sistem bine
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român


