Mai mult de două treimi (67,1%, faţă de 58,4% în mai 2015) dintre români ar fi de acord cu introducerea serviciului militar obligatoriu, 30,5% sunt împotrivă (31,1% în 2015), iar 2,4% nu ştiu sau nu răspund
Mai mult de două treimi (67,1%, faţă de 58,4% în mai 2015) dintre români ar fi de acord cu introducerea serviciului militar obligatoriu, 30,5% sunt împotrivă (31,1% în 2015), iar 2,4% nu ştiu sau nu răspund
Organizațiile de producători reunite în Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare au solicitat Guvernului amânarea, până la 31 iulie 2026, a plăţii taxelor şi contribuţiilor sociale datorate de fermieri şi
Conflictul din Orientul Mijlociu perturbă nu numai piața de petrol și gaze mondială, ci și pe cea a îngrășămintelor, în condițiile în care o treime din aprovizionarea globală cu îngrăşăminte trece prin
Comisia Europeană a lansat platforma „Femeile în agricultură”, menită să capaciteze femeile în agricultură şi să promoveze egalitatea de şanse în comunităţile rurale, informează Executivul comunitar. Pr
În judeţul Tulcea au început pregătirile pentru lucrările de primăvară, iar fermierii spun că anul va fi unul bun, datorită rezervelor de apă din sol. „Cred că sunt zece ani cel puţin de când nu am mai
Peste 73 de mii de profesori au anunţat că nu vor participa la simularea examenelor naţionale, care vor debuta luni, 16 martie. În acest context, sindicatele acuză directorii şi inspectorii „de practici abuzive
Specialişti din domeniul psihologiei, sănătăţii mintale şi educaţiei vor participa la conferinţa „Copilăria digitală - impactul tehnologiei asupra dezvoltării cognitive, emoţionale şi a limbajului”,
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (IŞMB), Primăria Sectorului 3 și Camera Franceză de Comerț și Industrie în România au semnat un acord de parteneriat dedicat susținerii și dezvoltării
Ministerul Educației și Cercetării înființează Corpul românesc pentru educație în străinătate. Personalul didactic care va face parte din acest organism va preda în unități de învățământ din alte
De sărbătoarea Floriilor (4-5 aprilie), în Centrul Civic al orașului Vaslui se va desfășura a 22-a ediție a târgului tradițional „Ouă încondeiate. Icoane”. Cu această ocazie, vizitatorii vor putea admira
Sala „Brâncuşi” din Galeria de Artă Românească Modernă a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) a fost redeschisă publicului în 11 martie 2026, astfel că, pe lângă lucrări de tinereţe ale
La Muzeul de Istorie din Suceava va fi vernisată, în 13 martie 2026, expoziția „Un secol de comunicare. De la apelul manual la era mobilă”, care propune o incursiune în evoluția telefoniei, de-a lungul unui
Facultatea de Construcții și Instalații din Iași și Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI) organizează mâine, 12 martie, conferința „De la normativ la practică: intervenții
O expoziție semnată de Maria Negreanu, cu titlul „Interferențe”, cuprinzând lucrări de artă textilă, va avea vernisajul mâine, 11 martie, la Galeria „Theodor Aman” din cadrul Liceului Ortodox
Institutul Cultural Român de la Paris organizează, în 14 martie 2026, la Templul Pentemont din capitala franceză, un concert excepțional, în cadrul căruia vor cânta Caroline Meng, mezzosoprană, Jean Louis
Spitalele înregistrează un număr în creștere de infecții respiratorii cu virusul sincițial respirator (VSR) atât la copii, cât și la adulți. Într-un interviu acordat în mediul online, doi cunoscuți medici
Expunerea pe termen lung la concentrațiile tot mai mari de dioxid de carbon din atmosferă modifică biochimia sângelui, mai exact influențează echilibrul acid- bazic al organismului, susţin cercetătorii din
Din ce în ce mai mulți oameni suferă de miopie, o afecțiune oculară caracterizată prin vedere neclară la distanță, iar lucrul acesta nu este legat doar de timpul prelungit pe care îl petrecem în fața
Dacă nu sunt cauzate de vreo problemă medicală, slăbirea sau pierderea auzului sunt de cele mai multe ori asociate cu înaintarea în vârstă. Există însă și tineri care riscă să-și piardă ireversibil
Unul dintre cele mai des auzite și rostite cuvinte în zilele noastre este „stres”. Medicii vorbesc despre impactul negativ al stresului asupra stării noastre de sănătate, în timp ce angajatorii enumeră între
Violența în mediul școlar nu începe întotdeauna cu fapte grave, ci adesea cu gesturi sau cuvinte pe care elevii le consideră banale. Costică Ciocan, judecător în cadrul Judecătoriei Iași, Secția Penală,
Perioada Postului Mare, cunoscută în popor și sub denumirea de Păresimi, este cu totul specială pentru fiecare creștin. Este vremea din an în care ne golim de egoismul personal și așezăm în centrul vieții noastre duhovnicești smerenia unită cu rugăciunea stăruitoare. Pentru a primi cum se cuvine aceste șapte săptămâni de nevoință, se cuvine să ne pregătim sufletește și trupește, astfel încât să putem încununa urcușul prin bucuria marelui praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sprijin și călăuzire ne sunt sfinții lui Dumnezeu, care, deși au fost oameni simpli, au devenit pentru noi toți modele vii de trăire creștină. Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, de-a lungul anilor petrecuți în această mănăstire, au îndrumat cu multă dragoste obștea monahală, dar și pe miile de credincioși care le-au trecut pragul în căutare de sfat și întărire duhovnicească. Despre această perioadă binecuvântată, trăită pentru prima dată sub ocrotirea cinstitelor lor moaşte în biserica Mănăstirii Sihăstria, am stat de vorbă cu părintele stareţ Arsenie Popa.
Într-un context social marcat de schimbări profunde şi nesiguranţă, e necesar să vorbim despre rănile care se adâncesc tot mai mult în România de astăzi: pierderea reperelor morale şi spirituale, fragilizarea sau chiar destrămarea familiei. În dialogul cu părintele Mihail Adeodatus Ungureanu, preot paroh la Biserica „Duminica Sfinţilor Români”-Miroslava din Iaşi, am încercat să identificăm nu doar problemele, ci şi soluţiile pentru reclădirea unei societăţi bazate pe valori morale şi spirituale. „Principala problemă este depărtarea omului actual de Dumnezeu”, spune părintele Ungureanu, ca un îndemn la trezire, la întoarcerea inimii spre credinţă.
În perioadele de pregătire pentru marile praznice, postul, rugăciunea şi nevoinţele duhovniceşti însoţesc viaţa de zi cu zi a credincioşilor şi mai ales a monahilor. Despre nevoinţele monahilor în timpul Pos
Activitatea Pro Vita Iași oferă sprijin concret tuturor categoriile sociale, de la copii până la seniori aflați în impas. În această lună se vor desfășura peste 600 de activități pro-viață. Prin
Și în 2025, Biserica Ortodoxă Română a fost cel mai mare filantrop din țară, prin activitățile sociale pe care le-a desfășurat. Anul 2026 se anunță dificil, așa că trebuie reînnoite eforturile în
Biserica ortodoxă „Sfinții 40 de Mucenici” din Cisnădioara îi aduce împreună pe localnicii din toate categoriile sociale și de toate vârstele, dar și din toate zonele țării. Într-o localitate unde nu există școală sau grădiniță, comunitatea se regăsește în rugăciune și în comuniune în lăcașul de cult ridicat recent, ca rod al necesităților spirituale. Slujbele religioase de aici sunt pentru comunitate un prilej de înălțare sufletească, dar și un mijloc de a-și cunoaște mai bine vecinii și pe ceilalți nou-sosiți în această oază de linişte și frumusețe, la 12-15 kilometri de Sibiu.
Pe rafturile bibliotecii Liceului Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii, o localitate din apropierea Iașiului, cărțile sunt înșiruite într-o ordine tăcută, ca niște promisiuni rămase nerostite în fața zecilor de ochi iscoditori care pătrund în fiecare zi în acest spațiu cald și primitor. Rând pe rând, lumile milioanelor de cuvinte se deschid și se întrepătrund cu lumea copiilor și tinerilor care descoperă că ideile vin și pleacă, însă lasă în urma lor curaj, înțelegere, empatie și vindecare. „O carte este și o cale de vindecare. Contează să fie citită în momentul potrivit”, este convinsă Andreea Pîrlea, profesoară de limba și literatura română, inițiatoarea clubului „Lecturiada - liceenii citesc”.
DIES ILLA Ca vântul pătrunde în încăperile regale Prevestitorul icneşte. vrea să vorbească. înţepenit în gâtlej îi rămâne cuvântul ca osul de peşte. la ferestre mulţimea aclamă.
Dumnezeu creează lumea și apoi o guvernează, Iar când răul o lovește, vine și o re-creează. El voiește ca în cosmos să fie doar armonie, Iar mișcarea cea astrală, ca o Sfântă Liturghie. Dacă
În 2020, Eugen Barz publica Fântâna lui Iacob, volum în care poezia și rugăciunea se întâlneau, într-o scriitură care, înfiorată de starea de revelație, răsfrângea dorul de infinit, de dumnezeire. Poezia
Brâncușiană La MASA TĂCERII A sufletului meu m-am așezat și ți-am scris, sărutând, în gând, o floare... COLOANA INFINITULUI Se înălța spre tine, Spre sufletul tău Și te-ndemna Să
Dă-mi, Doamne! Dă-mi, Doamne, inimă precum a Ta Să am doar dragoste în ea, Ca să nu fiu aramă sunătoare, Cât voi trăi în lumea asta mare. Dă-mi hărnicia ce-o are o albină Ce zboară ziua-ntreagă
Deși s-a scris cu o anumită recurență despre mișcarea spirituală „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, am senzația că nu se vor epuiza temele și din perspectiva vremurilor pe care le traversăm, iar inte
Un nepot al Sfântului Petroniu de la Prodromu mi-a împărtășit o mărturie prețioasă, păstrată în sipetul amintirilor din anii copilăriei și ai tinereții sale. În acea vreme l-a cunoscut îndeaproape, în cătunul Hăleasa - un sătuc de lângă Broșteni -, pe părintele Chiril Șaramet. Acolo, vreme de peste doi ani, părintele Chiril a purtat jugul exilului cu Sfântul Petroniu de la Prodromu, îndată după izgonirea din mănăstire, pricinuită de asprul și nedreptul Decret 410 din anul 1959.
Surprinzător, poate, pentru unii, membrii emblematici ai Rugului Aprins au dezbătut împreună ori s-au ocupat singuri de nenumărate dintre temele veacului, subiecte care nu o dată au încins dezbateri aprinse,
La începutul secolului 20, Virginia Andreescu Haret devenea prima femeie arhitect din România şi a patra din lume, într-un domeniu în care bărbaţii îşi adjudecau cunoştinţele tehnice şi creativitatea
Corespondența brută, concretă, a personalităților Rugului Aprins reflectă într-o notă aparte lecturile acestora, încercările, meditațiile zilnice. Acest profil distinct mai înseamnă un plus de autenticitate, nu lipsită de farmec, astăzi, și o atmosferă duhovnicească pe care cu greu ne-o putem imagina, măcar.
Anița Nandriș-Cudla a fost o țărancă simplă, a cărei viață a fost spulberată într-o clipă de vifornița sângerie a comunismului. A fost una din zecile de mii de români din Bucovina și Basarabia deportați
În policromia de specializări ale participanților la întâlnirile Rugului Aprins, un profil distinct îl au economiștii. Trei personalități s-au distins în mod special, economiști de mare rafinament, care
Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la finalizarea a ceea ce este cunoscut drept cel mai important proces din secolul al XX-lea, Procesul de la Nürnberg. Organizat în orașul german în care, în 1935, se adoptaseră „Legile rasiale”, procesul a dus la condamnarea unora dintre responsabilii de rang înalt ai regimului nazist și a stabilit standarde juridice folosite până astăzi în dreptul penal internațional.
Într-o conferință, Mitropolitul Antonie de Suroj spunea că nimeni nu trece un munte urmând pe cineva care are cunoștințe teoretice despre muntele respectiv, ci pe cel care mărturisește că l-a urcat, care
nterbelicul românesc, spațiul în care s-au format seniorii Rugului Aprins, a însemnat o sumă de straturi germinative de ordin social-politic, economic, ideologic, cultural, religios dar și (pseudo)spiritual.
Împlinirea a două secole de la nașterea ierarhului, cărturarului, luptătorului național și marelui slujitor al Bisericii Ortodoxe din Transilvania și Banat, Nicolae Popea, ne invită pe deplin la restituirea memoriei acestei personalități de mare anvergură, dar și la actualizarea mesajului pe care întreaga sa viață l-a purtat asemenea unui stindard nealterat. Reprezentant demn al unei generații formidabile a secolului al 19-lea, Episcopul Nicolae Popea sintetizează în viața și activitatea sa ce a avut mai bun Biserica și neamul românesc, în lupta legitimă de afirmare a valorilor nepieritoare creștine și românești.
Astăzi sunt cinstiți Sfinții Apostoli Acvila și soția sa, Priscila. Înainte de titlurile de apostoli, ei au constituit una dintre familiile creștine importante ale Bisericii primare, ctitoră de comunități
Membrii Rugului Aprins au generat nu numai o mișcare cultural-spirituală unicat în întreaga Ortodoxie, ci – prin câțiva dintre membrii săi emblematici – au cultivat și relații cordiale, civilizate, cu
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Justin Pârvu (1919-2013), ctitor al Mănăstirii Petru Vodă (Neamț) și monah cu viață sfântă, a fost socotit, pe bună dreptate, un erou al moralității și al demnității,
În după‑amiaza unei zile de luni, 3 februarie 1936, blândul arhiereu Nicolae Ivan a închis ochii senin și liniștit, adormind în Domnul. Cu o zi înainte fusese împărtășit cu Sfintele Taine de către
Geografia duhovnicească a Mănăstirii Antim are mai multe componente, unele descoperite sau îmbogățite de membrii Rugului Aprins prezenți deja acolo în anii ’40 ai secolului trecut. Între acestea, se
Trăim uneori cu senzația că, în epoca noastră, învățătura, cultura și credința au fost așezate în compartimente separate, asemenea unor colecții de exponate, de parcă apropierea lor ar provoca confuzie sau
Acest tip de iconografie se distinge prin frumusețe, prin delicatețea cu care sunt conturate personajele și mai ales prin originalitatea abordării de către meșterul iconar. În Muzeul de icoane pe sticlă de la Sibiel, din județul Sibiu, cel mai mare de acest tip din Europa, există ipostaze deosebite ale Sfinților Trei Ierarhi.
În marile lucrări de teologie patristică se amintește și se prețuiește prietenia dintre doi părinți și teologi fundamentali pentru Biserică, Sfinții Grigorie Teologul și Vasile cel Mare, care a devenit mod
Dincolo de definițiile clasice, în perspectiva istoriei și antropologiei religiilor, simbolul este o ambasadă a celor de Sus în lumea noastră, o ambasadă a sacrului în profan. Ce este o ambasadă din
Deși creștinismul își are originile într-un mediu vorbitor de limbă aramaică, faptul că în interiorul creștinismului a existat dintotdeauna o astfel de tradiție este uneori uitat. Dar cu toate că,
Sfânta Xenia din Petersburg este pentru foarte mulţi creştini ortodocşi din Rusia, dar şi din alte ţări, una dintre cele mai iubite sfinte. Încă din timpul vieţii a fost cunoscută ca o rugătoare
Există câteva personalități ale interbelicului românesc care au influențat masiv cultura, uneori, și politica vremii, nu totdeauna în sens ziditor. Printre acele personalități care au marcat semnificativ
În preajma zilei de 15 ianuarie ne amintim din nou de Eminescu, de Ipotești și de familia care l-a dat literaturii noastre. Din universul intim în care a crescut se distinge figura Aglaiei (mai târziu Aglae), sora
Duminica a 3-a din post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. Și, învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi
Întru început «Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi;
Moaştele Sfântului Ierarh Nichifor au fost aduse la Constantinopol în anul 847. Acest arhiereu al lui Hristos a fost îndepărtat din demnitatea de patriarh al Constantinopolului și exilat în insula
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 446-447 „Fraților și părinților, Domnul nostru Iisus Hristos a zis către iudei: Casa Mea casă de
Accentul pus pe interiorizare în experiența înfrânării poate deforma înțelegerea asupra asceticii și misticii creștine. Într-un text recent publicat în cotidianul Ziarul Lumina (ediția din 20 februarie
Din tronul flăcărilor de foc mistuitor (Deuteronom 4, 24; Evrei 12, 29) al dumnezeirii sau al Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, conform revelației „Celui Vechi de zile”, de care s-a
Ni se spune că trăim într-o „lume dreaptă”. Ni se spune cu tonul acela de agent de asigurări care îți vinde un zâmbet și îți livrează frica în rate. Dreaptă ar fi lumea, ordine ar exista, reguli,


