Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Preoţii din Protoieria Târgu Jiu Nord, județul Gorj, în frunte cu părintele protopop Marian Mărăcine, au donat sânge în cadrul unei acţiuni umanitare desfăşurate la Centrul de Transfuzie
Peste 40 de tone de alimente au fost strânse în acest an în cadrul campaniei „Bucurie în familie - pizza pentru fapte bune”. Acţiunea a fost organizată de Departamentul Pro Vita din
Centrul de catehizare „Osana” al Parohiei „Intrarea Domnului în Ierusalim” Bacău oferă meditații gratuite la limbile franceză și engleză. 25 de copii au fost inițiați în
În Protopopiatul Lugoj, județul Timiș, s‑a desfășurat o acțiune de întrajutorare a persoanelor aflate în situații de trai grele. În jurul acestui proiect s‑au strâns câțiva
Asociația Vasiliada, organizație nonguvernamentală aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a participat în calitate de parteneră la proiectul „FACTIS - Fii actor pentru o comunitate transformată, in
La Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov a avut loc recent o activitate social-filantropică prin care 25 de copii proveniţi din familii defavorizate social din cartierul braşovean Bartolomeu şi nu
Data de 4 februarie a fiecărui an reprezintă Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului. Cu această ocazie, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale i‑au vizitat pe pacienții Centrului de
În Duminica a 17‑a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a vizitat credincioşii din localitatea natală a cunoscutului publicist şi om politic
La începutul lunii februarie, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat o nouă acțiune social‑filantropică ce a vizat acordarea de ajutoare pentru 33 de familii din mai multe
Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a anunțat că deschide la Chișinău un nou serviciu în cadrul programului „În brațele mamei”, respectiv un centru de informare
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor donează electrocasnice pentru 44 de familii cu mulți copii din cele trei județe ale Arhiepiscopiei Iașilor - Iași, Botoșani și
Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor” începe un nou program social, intitulat „Masa caldă la bunici”, ce se adresează persoanelor vârstnice din
Ziua în care au fost pomeniţi Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, 31 ianuarie, a reprezentat pentru cadrele medicale şi micii pacienţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Galaţi un
În Parohia Târnăveni II, Protopopiatul Târnăveni, judeţul Mureş, persoanele vârstnice și lipsite de posibilități financiare beneficiază de o masă caldă în fiecare seară, prin
Campania umanitară „Foamea nu are sărbătoare”, organizată de Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța, începută în 27 decembrie 2021, s‑a încheiat luni, 24
În parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului s‑au desfășurat săptămâna aceasta acțiuni social‑filantropice prin care numeroase familii defavorizate și cu mulți copii au primit
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a fost sărbătorit prin rugăciune şi milostenie în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Continuând o frumoasă tradiţie, în ziua sa de
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au început anul cu noi acțiuni de ajutorare a semenilor aflați în nevoie. În cadrul celei mai recente acțiuni, aceștia au vizitat 30 de
Membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Alba Iulia, au întreprins în luna decembrie o acțiune filantropică în localitatea Tăureni, județul Mureș, cu scopul de a
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 15 ianuarie 2022, o nouă acțiune social‑filantropică în cadrul campaniei „Implică‑te! Împreună reușim mai
În preajma sărbătorii Crăciunului (după calendarul neîndreptat), mai mulți credincioși din Republica Moldova au primit daruri din partea Bisericii, ne‑a transmis părintele consilier mitropolitan
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 8 ianuarie 2022, prima acțiune social‑filantropică din acest an, în cadrul campaniei „Implică‑te! Împreună
PS Antonie, Episcop de Bălţi, însoţit de părintele diacon Anatolie Graur au făcut o vizită joi, 6 ianuarie 2022, la Departamentul de Pediatrie al IMSP Spitalul Municipal Bălți şi la Centrul
Parohia Bartolomeu Nord din Brașov a organizat o acțiune umanitară prin care peste 150 de copii din comunități sărace au primit, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, un pachet cu produse vestimentare și al
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


