Urcușul duhovnicesc al Postului Mare a fost împlinit în Arhiepiscopia Dunării de Jos printr‑o exemplară împletire a rugăciunii cu filantropia. Dragostea față de semeni s‑a materializat vineri, 20 martie, în
Urcușul duhovnicesc al Postului Mare a fost împlinit în Arhiepiscopia Dunării de Jos printr‑o exemplară împletire a rugăciunii cu filantropia. Dragostea față de semeni s‑a materializat vineri, 20 martie, în
Peste 90 de tineri au participat, la finalul săptămânii trecute, la cea de-a cincea ediție a Congresului Tinerilor Pro-Viață. Întâlnirea a fost organizată, în 21 martie, de Asociația „Studenți pentru
În Duminica a 4‑a din Postul Mare, 22 martie, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit la Paraclisul Catedralei Naționale din București,
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a poposit, în Duminica a 4‑a din Postul Mare, 22 martie, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Trifon” din localitatea
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 22 martie, Sfânta Liturghie în biserica din localitatea Puțu Greci, comuna Greaca,
Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Din cele 122 de unităţi de învăţământ liceal din Capitală, 22 au anunţat că vor boicota organizarea simulării Bacalaureatului, care se va desfăşura săptămâna viitoare în zilele de luni, marţi şi
Maratonul cultural „Teatru pentru Bac” a început luni, 16 martie 2026, cu spectacolul „Luceafărul”, după Mihai Eminescu, studenţii de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică
Prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani debutează în 31 martie 2026 şi se încheie la 31 august 2026, inclusiv. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în
Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului au dat marţi, 17 martie 2026, raport favorabil bugetului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care „este mai mare cu 4%”, pentru educaţie, iar „cel
La Palatul Culturii din Iași va avea loc vineri, 20 martie, de la ora 12:00, lansarea volumului „Scoarţe, covoare, drăgare. Studiu introductiv, aparat critic şi corpus de documente”, semnat de cunoscuții
Este totdeauna îmbucurătoare abordarea fenomenului religios în revistele de cultură, iar Convorbiri literare este una dintre publicațiile care fac acest lucru în mod constant, un merit deosebit avându‑l,
În Sala „Eduard Caudella” - Casa Balș a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași va avea loc mâine, 19 martie 2026, un recital de poezie și muzică, intitulat „Împreună prin vers și
În cadrul Simpozionului Internaţional „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană” (ediţia a XV-a), care se va desfășura în perioada 9-11 iulie la Iaşi, va exista o secțiune dedicată
Iubitorii de artă plastică pot admira până la 5 aprilie 2026, la Muzeul Național al Țăranului Român, expoziția „Traian Postolache. Drumul spre lumină”, prin care este omagiat, la zece ani de la trecerea
A lăsat Dumnezeu pe pământ ca anumite profesii să aparțină mai cu seamă femeilor, mă refer la cele privitoare la educație și domeniul sanitar. De ce? Pentru că aici este nevoie de empatie, de apropiere mai delicată și atentă față de cei cu care lucrezi, copii sau bolnavi. Medicul stomatolog Irina Șerban ne vorbește în interviul de mai jos despre modul în care a ales această profesie, despre empatia necesară pentru a obține maximul de eficiență în vindecarea pacienților.
În contextul provocărilor spirituale și psihologice ale lumii contemporane, părintele lect. univ. dr. Paul Siladi evidențiază importanța dialogului dintre duhovnicie și psihologie în formarea și slujirea
„Viața îmi dăruise ceea ce își dorea o tânără, dar m-am întrebat ce îmi va cere Dumnezeu la judecată. Știam că pentru munca mea primeam un salariu, că pot da milostenie, dar mi se părea că nu fac
Păstrarea în bănci specializate a seminţelor diferitor plante, fructe şi legume, care să rămână nealterate de încrucişarea cu soiuri hibride, este o muncă deosebit de importantă, vitală, ce necesită un efo
Activitatea Departamentului Pro Vita Iași din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor se concentrează pe sprijinirea femeilor însărcinate aflate în situații de criză și a familiilor cu resurse limitate. Prin intervenții
Și în 2025, Biserica Ortodoxă Română a fost cel mai mare filantrop din țară, prin activitățile sociale pe care le-a desfășurat. Anul 2026 se anunță dificil, așa că trebuie reînnoite eforturile în
Biserica ortodoxă „Sfinții 40 de Mucenici” din Cisnădioara îi aduce împreună pe localnicii din toate categoriile sociale și de toate vârstele, dar și din toate zonele țării. Într-o localitate unde nu există școală sau grădiniță, comunitatea se regăsește în rugăciune și în comuniune în lăcașul de cult ridicat recent, ca rod al necesităților spirituale. Slujbele religioase de aici sunt pentru comunitate un prilej de înălțare sufletească, dar și un mijloc de a-și cunoaște mai bine vecinii și pe ceilalți nou-sosiți în această oază de linişte și frumusețe, la 12-15 kilometri de Sibiu.
Mărturisesc: când am intrat în Sala Atelier a Teatrului Mic, la spectacolul cu „Victimele datoriei”, de Eugen Ionescu, și am văzut că decorul constă din două scaune, am oftat interior și m-am consolat că
Când vocea suavă a Celui-Ce-Este ne cheamă pe toți să venim, Uniți în iubire și plini de speranță pe drumul vieții pornim. În minte lumină, în inimi iubire, sub cerul senin, luminos Mugurii
DORINŢE Să mă urmezi i-a spus copilul soarelui şi soarele l-a urmat. Să mă ridici i-a spus tânărul muntelui şi muntele l-a ridicat neîncetat. Să mă odihneşti i-a spus omul nopţii c
Georgiana Bujor este poetă, creatoare de conținut și specialist în marketing. Este preocupată mereu de explorarea sensibilă a experiențelor interioare și a temelor legate de credință, vulnerabilitate și
Dumnezeu creează lumea și apoi o guvernează, Iar când răul o lovește, vine și o re-creează. El voiește ca în cosmos să fie doar armonie, Iar mișcarea cea astrală, ca o Sfântă Liturghie. Dacă
Dispunem de tot mai multe cărți care ne vorbesc despre ce înseamnă să fii lider, despre cum să conduci eficient, despre oportunitățile pe care este benefic să le fructifici. Lectura lor se aseamănă, uneori, cu o plimbare în parc: nimic nu pare mai simplu de înfăptuit. Este suficient să respecți câteva reguli general valabile, să fii dispus să-ți asumi funcția, să fii un pic pe placul celorlalți - nici prea mult, pentru a nu ceda în fața eventualilor „concurenți” la post, nici prea puțin, pentru a nu ajunge să fii respins de echipă - și vei deveni un nou reprezentant al leadership-ului modern. Pare că suntem la o distanță enormă de cuvintele rostite de generalul roman Sylla, care, după ce învinsese o armată mult mai mare decât a sa, dar condusă de un adversar lipsit de experiență, afirma că trebuie să fii mai întâi vâslaș ca să înveți să cârmuiești corabia. Poate pentru că a fi lider înseamnă, în primul rând, a sluji, nu a fi slujit, iar în al doilea rând, înseamnă a lua deciziile grele care conduc la rezultate deosebite, nu a te baza pe hotărâri la îndemână, care blazează pe cei conduși.
De când venim pe lume și până trecem în lumea fără de întoarcere, fiecare dintre noi, oamenii, avem nevoie de alți oameni: părinți, bunici, frați, surori, învățători, povățuitori pe căile necunoscute
Pentru Ziarul Lumina, ediţia cu numărul 6.000 nu este un simplu reper editorial, ci mărturia unei fidelităţi: aceea de a rămâne slujitor al Adevărului şi vestitor al credinţei într-o lume mereu schimbătoare.
Accentul pus pe interiorizare în experiența înfrânării poate deforma înțelegerea asupra asceticii și misticii creștine. Într-un text recent publicat în cotidianul Ziarul Lumina (ediția din 20 februarie
Democrația este adesea descrisă simplificat prin instituțiile și mecanismele sale fundamentale: parlament, guvern, alegeri, separația puterilor. În realitate însă, funcționarea statului de drept depinde de ceva
Acum ceva timp, doi oameni din Biserică, cu așezare duhovnicească și rod frumos în lucrarea misionară, inventariau problemele mai presante ale vieții creștine de azi. Unul a vorbit, la un moment dat, despre
Feminitatea este încă văzută în societate sub aspectul raportului de putere şi astfel ca fragilitate, sensibilitate, delicateţe. Sunt însuşiri care se regăsesc, desigur, în ansamblul caracteristicilor feminine, dar nu exprimă în profunzime ceea ce reprezintă feminitatea - simţ al jertfelniciei, dragoste necondiţionată, empatie, maternitate, devotament, responsabilitate, dedicaţie -, care redau forţă interioară și nu slăbiciune. Doar superficializând se poate crede că feminitatea se rezumă la un complex de sensibilităţi.
Este nevoie de o viziune realistă, nuanțată, capabilă să dea sens unui efort extraordinar pe care viața de familie îl presupune astăzi și să motiveze unele schimbări în viața concretă. Nu este suficient
Am auzit mai mulți preoți povestind că au observat în casele oamenilor, atunci când au mers cu Ajunul Crăciunului, la finele anului trecut, și cu Ajunul Bobotezei, la începutul anului 2026, că cele mai
Corupția arată că, înainte de a fi o problemă naturală, este în primul rând o derivă morală, pentru că, așa cum există o corupție a trupului, există și una a sufletului. În acest context, păcatul este
Prima parte a Triodului, o pregătire pentru postul înțeles ca un parcurs mistagogic în taina morții făcătoare de viață a Domnului nostru Iisus Hristos, abundă în sugestii legate de tensiunea postirii (și a lucrării virtuților) ca experiență lăuntrică și exteriorizarea acesteia (cf. Matei 6, 16-18). Smerenia, pocăința și mila sunt opozabile lăudăroșeniei fariseului cu privire la performanțele sale morale și rituale, ascultării interesate și arogante a fiului mare și insensibilității și indiferenței rapace a celor care trăiesc pentru dobândirea comorilor din această lume, unde strălucirea este pe cât de orbitoare (în interior și în afară), pe atât de irevocabil supusă deteriorării treptate și distrugerii progresive.
Un vechi aforism, atribuit filozofului Pitagora, ne spune că „în viață, unii apar cu o natură slugarnică, vânători de glorie și câștig, pe când filozofii caută numai adevărul” (apud Diogenes Laertios, D
Klaus Schwab, fostul președinte al Forumului Economic Mondial de la Davos, organizație care adună oameni politici importanți, președinți de state și premieri, mari bancheri și CEO de companii multinaționale de
Un cunoscut ziarist occidental, Gabriel Ringlet, publica în Franța anului 1982 o carte cu un titlu provocator, Dieu et les journalistes - Dumnezeu și jurnaliștii. Era, în fapt, o antologie de texte semnate de un gru
2005. Primul număr de Lumina, ziar de reportaje, informaţii şi comentarii redactat din perspectivă creştină - ediţia pentru judeţul Iaşi, anunţat drept „unic în presa din România”, a fost dedicat de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul Părinte Daniel, vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care în 7 februarie împlinea venerabila vârstă de 90 de ani.
Celebru sau modest, fiecare om are o identitate de sine și o demnitate trăită în cea mai adâncă interioritate, vizibilă prin manifestările exterioare din gândurile împlinite, prin cuvinte și
Pe bolta Sălii Mari de concerte a Ateneului Român, în registrul de deasupra frescei care înfățișează în 25 de tablouri istoria poporului nostru, Teologia este înscrisă în simfonia artelor și științelor: Arhitectură, Sculptură, Muzică, Istorie, Matematică, Filosofie, Fizică, Literatură... Așadar, în elita creativității și cunoașterii umane. Cei vechi vorbesc chiar de o „artă a artelor și știință a științelor”, accentuând vocația unificatoare, interdisciplinară și transcendentală a teologiei.
În Biserica Ortodoxă Română, anul 2026 este dedicat pastoraţiei familiei creştine. Este foarte important în acest an să subliniem importanţa familiei pentru societatea noastră. Noi, creştinii, nu putem
Într-o lume aglomerată, aflată într-o continuă schimbare, în care valorile morale sunt adesea relativizate, familia creştină rămâne una dintre cele mai puternice şi mai fragile instituţii deopotrivă. Puternică prin vocaţia ei divină, prin rolul fundamental în formarea persoanei umane şi în transmiterea credinţei, dar fragilă în faţa presiunilor sociale, economice şi culturale ale prezentului. Acesta este şi motivul pentru care reflecţia asupra importanţei familiei creştine nu este un exerciţiu nostalgic, ci o necesitate actuală.
În înţeles social, recunoştinţa este o însuşire de caracter manifestată ca obligaţie sau datorie morală de a mulţumi binefăcătorului. Se spune adesea că recunoştinţa este floare rară, ceea ce poate fi un
Familia creştină autentică este locul unde orice lucru începe cu o rugăciune adresată lui Dumnezeu, în sânul ei omul făcând primii paşi nu doar pe drumul vieţii, ci şi pe calea credinţei. Proclamarea de
Există între colindele românești, pe care le ascultăm cu multă plăcere în această perioadă a anului, unul care începe cu următoarele versuri: „Dacă în fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi!”
Două decenii. La atât este estimată în prezent durata unei generații. Dincolo de denumirile cele mai curioase pe care le regăsim la „genealogiile” moderne - generația X, milenialii, generația Z etc., trebuie
Libertatea de exprimare obţinută de români în decembrie 1989 a venit atunci şi cu ceva mai puţin aşteptat, care ar părea că nu are legătură cu întreaga mişcare de eliberare de sub regimul dictatorial. Se
Duminica a 5-a din post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) Marcu 10, 32-45 În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Iată, ne suim
„În vremea aceea, ieșind din părțile Tirului și Sidonului, a venit Iisus la Marea Galileei, prin mijlocul hotarelor Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-Și pună mâna peste
Fraților, Dumnezeu, când a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine Însuși, zicând: «Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, și
Sfântul Nicon era din Neapole (Napoli de astăzi), tatăl său fiind păgân, iar mama sa creştină. El a fost un ostaş viteaz, care a avut multe biruinţe datorită puterii Sfintei Cruci cu care se însemna după
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 628-629 „Acest mare nevoitor al zilelor noastre (schimonahul Gherasim Cârjă) a întrecut pe mulți
În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, în această Duminică a 5-a a Postului Mare se cuvine să ne îndreptăm gândul și inima spre sfintele cuvioase care au fost odrăslite de pustiul cel mult roditor al virtuții. Departe de zgomotul lumii, în tăcerea și asprimea pustiei, ele au rodit țarina inimii, prin rugăciune, smerenie și nevoință, devenind pilde vii de credință și dăruire pentru toți cei care caută apropierea de Dumnezeu. Viețile lor ne arată că adevărata rodire nu vine din belșugul celor materiale, ci din adâncul unei inimi curate și din lucrarea virtuților.
A fost rugat odată un părinte sfințit să spună, în câteva propoziții, care sunt principiile vieții ascetice ortodoxe în Iisus Hristos. Mai exact, care ar fi treptele mântuirii, care ar duce pe
„Şi i s-a spus lui Saul: «Iată David este la Naiotul Ramei!». Şi a trimis Saul slujitori să prindă pe David; dar când au văzut aceştia ceata prorocilor prorocind şi pe Samuel povăţuindu-i, S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu peste slujitorii lui Saul şi au început şi ei a proroci. Spunându-se acestea lui Saul, el a trimis alţi slujitori, dar şi aceştia au început a proroci. Apoi Saul a trimis al treilea rând de slujitori şi începură şi aceştia să prorocească. Mâniindu-se, în sfârşit, Saul a plecat el însuşi la Rama şi a mers până la izvorul cel mare din Soco. Acolo a întrebat şi a zis: «Unde sunt Samuel şi David?». Şi i s-a spus: «Iată aici în Naiotul Ramei». Şi a plecat el acolo, la Naiotul Ramei. Dar pe cale S-a pogorât peste el Duhul lui Dumnezeu, iar el a mers prorocind până a ajuns la Naiotul Ramei. Acolo s-a dezbrăcat de haine şi a prorocit înaintea lui Samuel şi toată ziua aceea şi toată noaptea a şezut dezbrăcat. De aceea se zice: «Au doară şi Saul este printre proroci?»” (I Regi 19, 19-24).
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea
Tăcerea arată măreția, puterea și iubirea lui Dumnezeu, Care mereu ne iubește și lucrează în tăcere, spre binele nostru. El până acum lucrează, zice Mântuitorul (Ioan 5, 17), vindecă, mângâie, alină și tămăduiește rănile păcatelor și orgoliilor noastre, ascunzându-Se tainic în lucrările Sale, izvorâte din iubire, lucrare cu putere, învăluite în smerenie, delicatețe și multă gingășie.


