Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Patriarhală din București în Duminica a 3‑a după Rusalii, a
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Patriarhală din București în Duminica a 3‑a după Rusalii, a
Începând cu acest an, în Biserica Ortodoxă Română, a treia duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este închinată prăznuirii Sfinților Athoniți. La sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat că Domnul Iisus Hristos „nu ne îndeamnă să fim leneși, ci ne îndeamnă la eliberarea sufletului de tirania grijilor excesive pentru bunuri materiale trecătoare”.
În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s-a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Duminică, 14 iunie, la finalul Sfintei Liturghii, Parohia „Buna Vestire” - Giulești din Bucureşti a organizat o festivitate de premiere dedicată copiilor participanți la Concursul de poezie religioasă „Cruce
În perioada 10-11 iunie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat o vizită frățească în insula Imvros (Gökçeada), Turcia, răspunzând invitației adresate de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, cu prilejul sărbătorii sale onomastice. Vizita a avut o semnificație deosebită, întrucât manifestările organizate în patria natală a Sanctității Sale au marcat nu numai sărbătoarea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, ci și împlinirea a 35 de ani de la alegerea Sanctității Sale în Tronul patriarhal al Constantinopolului şi a 65 de ani de slujire clericală, precum și două importante aniversări pentru Biserica din Imvros, respectiv 100 de ani de la înființarea Mitropoliei de Imvros și Tenedos și 1.000 de ani de mărturie ortodoxă neîntreruptă pe insulă.
În zilele de 11‑13 iunie 2026, la Seminarul „Sfântul Vladimir” din Yonkers - New York, s‑a desfășurat conferința „Sinodul din Creta după 10 ani”. Timp de trei zile, teologi ortodocși de pe două
În seara zilei de 12 iunie 2026, la biserica Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoți, la inițiativa părintelui protopop dr.
În perioada 10-14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă vizită pastoral‑misionară în Slovenia și Danemarca, slujind în comunități
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a poposit duminică, 14 iunie, în Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Sines, Portugalia, care și‑a sărbătorit
În perioada 12‑14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan” din
Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 16 iunie, în Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, judeţul Ialomiţa, a continuat campania umanitară de donare de
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor spre viitor”.
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică
Parlamentul European a aprobat miercuri în plen modificarea legislației privind plantele modificate cu ajutorul noilor tehnici genomice (NTG) pentru a fi mai rezistente la boli, dăunători şi la condiţiile
Fermierii au acces gratuit la consultanţă şi la soluţii practice de eficientizare a activităţii agricole, în cadrul programului „Caravana Profitului”, lansat zilele trecute de Comunitatea Antreprenorilor
Peste 30 de fermieri din judeţul Alba, însoţiţi de primarii din Zlatna, Ighiu, Întregalde, Râmeţ, Sântimbru şi Vinţu de Jos, au cerut miercuri preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, şi prefectului Nicolae Albu
Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16
În Olt, unul din județele de frunte în ceea ce privește cultura usturoiului, suprafeţele au scăzut anul acesta la 400 ha, de patru ori mai puțin față de cele 1.700 ha din 2024, iar numărul fermierilor
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Corpul uman este o creație complexă a cărei cunoaștere este greu de realizat pe deplin. Între timp, medicina se dezvoltă și devine mult prea complexă pentru a putea fi cuprinsă de mintea unei singure persoane.
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
Parcul Carol I, fost Libertății, fost Filaret, acoperă 45 de hectare la 2 kilometri sud-vest de centrul Capitalei. În latura sa vestică se află Castelul Țepeș, cunoscut sub acest nume deoarece intenția a fost să fie o reconstituire a Cetății Poenari, dar seamănă mai degrabă cu Turnul Chindiei din Târgoviște, ambele ridicate de domnitor. Azi, castelul bucureștean e sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE). Nu are statut muzeistic, fiind o unitate militară, dar își deschide porțile pentru public cel puțin o dată pe an, când există aici o adevărată sărbătoare şi un spectacol cuceritor.
Ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe o colină ce domină orizonturile până departe, spre Lungani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este și astăzi un fel de centru al lumii
O căsuță cochetă, cu o peluză mărginită de flori, undeva la marginea comunei Clinceni, nu departe de agitatul București. Rar, se aud trecând pe cer avioane de la aerodromul din apropiere; în rest, doar ciripit
Există poeţi. Şi modul în care opera acestora poate intra într-o dezbatere cu societatea din care provin a fost dintotdeauna o provocare menită a ridica nivelul ambilor actanţi. Atunci când se întâmplă ca au
Scriitorul de umbre Scriu cu umbra luminii Tale, Doamne, Înmuind penița în raza tăinuită Înlăuntrul inimii din valea uitării. Fiecare cuvânt e o umbră A Cuvântului ceresc, Lucindă pe pergamentul ochil
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Fi
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
„Trăim în și prin amintire”, spune Ortega y Gasset, à rebours față de imperativul modernității - a trăi în prezent, a trăi exclusiv prezentul. A trăi doar prezentul înseamnă a exclude istoria,
Am avut prilejul să-l întâlnesc, în aprilie 2026, la Mănăstirea Recea, din județul Vrancea, acolo unde slujește de ani buni, pe protosinghelul Gamaliel Sima, care mi-a dăruit trei dintre cărțile sale, între
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
Identitate Cine sunt eu? Floare purtată de vânt... Cine sunt eu? Inimă în formă de țară... Dacă ți-aș spune adevărul, Navele s-ar opri în strâmtoare... Viața e mai mare decât cântecul
Gândul de a redacta un articol despre prietenie a plecat de la două realități cotidiene diametral opuse: pe de o parte, exemplul minunat al prieteniilor creștine, frumoase și curate, pe care ni-l oferă semenii sin
Icoane O Marie și-o Ioană Vindecare-mi sunt și rană. Împărțit sunt pe din două Ca să-mi fie amândouă Mamele ce mă născură Fără ochi și fără gură Înadins să nu știu care E cea mică
Sosirea Călătorului Azi, Ți-am gătit odaie curată, Ți-am gătit masă cu bucate aburinde, Ți-am gătit pat odihnitor, În mine. Neștiut ai sosit, Nevăzut ai pătruns, Cu pas tiptil, În
Ca toți să fie una Dacă dau timpul înapoi, Îmi amintesc că-n sat la noi, În anii grei, după război, Pe când eram păstor la oi, Deși erau multe nevoi, Toți consătenii erau una, Precum au fost
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
Rãsfrângeri Te-am aşteptat, pânã la capãt, Nãdãjduind cã ai rãspunsuri La întrebãri și la neliniști, Ce nu îşi au pe lume leacul. Şi, deodatã, eşti cu mine: Mã iei acasã, de pe drumuri, O
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
Încă o Noapte de Înviere Doamne! Ce frumos a fost la Înviere! Din turla bisericii curgea miere, Pe cerul de albastru velin, Pe frunzele înguste de măslin. Pescărușii dădeau alb ocol, Alunecau subțiri
Popoare și neamuri, Oameni și oameni, având gândul curat, Veniți să primiți lumina pascală, simțind că Hristos a înviat! E ziua în care pământul se‑aprinde din focul iubirii nestins, Îngeri și
† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului VINEREA PĂTIMIRILOR ȘI SIMON DIN CIRENE Iisus primi sentinţa, iar judele, din ură, Dădu ordin să moară pe-o armă de
Descopăr abia acum, cu o întârziere poate simbolică, între numeroasele volume pe care le primesc de la scriitori, cartea apărută la Editura Eikon, București, în 2021, „Cântec pentru așezarea luminii”,
Așa cum ne-a obișnuit, ironia și erudiția se îmbină fructuos în poezia lui Valentin Petculescu, acestea fiind caracteristicile primordiale proprii noului său volum, intitulat Un pian ușor dezacordat
Străpuns-am pustiul ce părea nestrăpuns, Nu prin forţa noastră, ci-a Celui străpuns. Lumina pascală, deşi neatinsă, Licăre-n zare, de-o cruce ascunsă. Scrutând raza-i lină, primit-am
motto: spre Ierusalimul ceresc sunt drum și drumeț La Florii uită-te prin sine cineva culege zorii ca și cum ar fi răsărit flori și cele de mai sus vise topite de noapte în care
PSALM Ce caut, Doamne, în depărtarea Ta? Pe cine? Vreo corabie mă cheamă iarăşi în furtună? Vreun ţărm pustiu ar vrea din nou să mă supună? Vreun zbor al vreunei păsări negre să domine? În c
Mărturisesc: când am intrat în Sala Atelier a Teatrului Mic, la spectacolul cu „Victimele datoriei”, de Eugen Ionescu, și am văzut că decorul constă din două scaune, am oftat interior și m-am consolat că
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău,
„Zis-a Domnul: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au
Fraților, fiind îndreptați din credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am avut și apropiere, prin credința la harul acesta, în care stăm și ne lăudăm întru
Sfântul Mucenic Iulian din Tars (†305) s-a născut în cetatea Anazarve. Era a doua eparhie a Ciliciei. Tatăl Sfântului era un dregător păgân. Mama sa era creștină. După moartea soțului ei, s-a mutat în
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLVIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 790 „Hristos a spus: Căutați Împărăția lui Dumnezeu și toate acestea se vor
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
Într-un cadru internațional și intern complicat, cariera lui Iancu de Hunedoara are o traiectorie spectaculoasă, de la „simplu soldat sau cavaler de curte”, până la calitatea de ban de Severin, cea de comite
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român


