NASA şi-a prezentat recent noul telescop spaţial, Roman, conceput pentru a scana porţiuni vaste ale universului în căutarea exoplanetelor, dar şi a răspunsurilor la marile mistere ale fizicii, precum materia şi
NASA şi-a prezentat recent noul telescop spaţial, Roman, conceput pentru a scana porţiuni vaste ale universului în căutarea exoplanetelor, dar şi a răspunsurilor la marile mistere ale fizicii, precum materia şi
Negocierile pentru viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (CFM) pentru perioada 2028-2034 au intrat săptămâna trecută într-o fază decisivă, după ce Parlamentul European și-a adoptat poziția ofi
Spania, Italia și Franța, urmate de Grecia și Portugalia, care își împart locul patru, sunt cele mai populare țări în care europenii vor să-şi petreacă vacanţa în această vară, informează publicaţia
O iniţiativă care urmăreşte să impună miliardarilor din statul american California o taxă destinată finanțării spitalelor şi școlilor a strâns peste 1,5 milioane de semnături, mai mult decât suficient
Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată ţară din zona euro până la finalul anului, deoarece datoria sa va scădea la 137% (de la 145% anul trecut), sub cea a Italiei, unde ponderea în PIB a datoriei publice va
Târziu, au ajuns la Ierusalim, căutându-L cu îngrijorare. Dar El era încă acolo, în Templu... Prin plutirea aburilor de tămâie, bătrânii îl ascultau uimiți, tăcând. Era doar un Copil în veșminte de
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
Arhiepiscopia Iașilor, prin Sectorul învățământ, va organiza, în perioada 23-28 mai, cea de-a noua ediție a Festivalului de Muzică Bizantină. Desfăşurat anual, evenimentul este considerat cel mai important
La Palatul Suțu va avea loc, în 10 mai 2026, vernisajul expoziției colective de fotografie „Orașul în Focus”, organizată de Comunitatea Safari Foto România, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București (M
Vernisajele expozițiilor internaționale „Bihor Press”, organizate sub patronajul primăriilor din Oradea și Debrețin (Ungaria), precum și festivitatea de premiere, vor avea loc în 4 mai 2026. Evenimentul va
Primăria Municipiului Bucureşti şi Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vor depune un proiect de finanţare europeană pentru amenajarea unui spaţiu cultural imersiv în Centrul istoric al Bucureștiului.
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) găzduieşte în Sala Acvariu, până în 18 mai 2026, expoziția de pictură „Lâna munților - zeghe și culoare”, semnată de Violeta Teodoru, care aduce în faţa pu
În zilele noastre găsim peste tot informații despre ce ar însemna o alimentație sănătoasă, iar inteligența artificială pare că este cel mai priceput nutriționist. Cu toate acestea, când vine vorba despre ce
Cancerul mamar este frecvent asociat cu genul feminin, însă și bărbații pot dezvolta această patologie. Deși rar (aproximativ 1% din totalul cazurilor de cancer mamar), afecțiunea apare la nivelul țesutului
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
Bunica mea spunea așa: „Bolile există la toate cuvântătoarele și necuvântătoarele de când a lăsat Dumnezeu viața pe Pământ”. Şi tot ea adăuga că, „dacă nu ar exista boli, nu ar fi nici doctori care
Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a cel
În lumina sărbătorii Femeilor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, evidențiază, în interviul de mai jos, curajul, cre
Printre mănăstirile reprezentative din salba de aşezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Vâlcii se numără la loc de frunte Hurezi. Hurezi înseamnă tradiţie, cultură românească şi artă bisericească
De multe ori, pericolele din mediul online nu apar acolo unde ne așteptăm, ci în momentele în care suntem grăbiți sau obosiți. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în psihologie și științele educației, explică mo
Un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare spune că „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu
Dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme pentru care încă nu găsim răspuns: cum va arăta lumea de mâine? Dacă vom mai avea nevoie de profesori într-o școală a viitorului dominată de AI am încercat să aflăm de la Anca Velicu, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Laboratorul Sociologia comunicării şi a spaţiului public, specializată în sociologia media.
Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile,
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Unul dintre cele mai importante atribute divine este bunătatea, care exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii. Însușirea acestei trăsături se manifestă concret prin grija pe care trebuie să o acordăm celor săraci, văduvelor, orfanilor, copiilor și, în general, celor aflați în dificultate. Realitățile sociale din Parohia Tamași, comuna Corbeanca, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor, au determinat înființarea în această enorie a unui centru de zi pentru copii și a unei filiale a Asociației „Diaconia”, care se îngrijește de copiii și bătrânii lipsiți de posibilități materiale.
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Icoane O Marie și-o Ioană Vindecare-mi sunt și rană. Împărțit sunt pe din două Ca să-mi fie amândouă Mamele ce mă născură Fără ochi și fără gură Înadins să nu știu care E cea mică
Sosirea Călătorului Azi, Ți-am gătit odaie curată, Ți-am gătit masă cu bucate aburinde, Ți-am gătit pat odihnitor, În mine. Neștiut ai sosit, Nevăzut ai pătruns, Cu pas tiptil, În
Gândul de a redacta un articol despre prietenie a plecat de la două realități cotidiene diametral opuse: pe de o parte, exemplul minunat al prieteniilor creștine, frumoase și curate, pe care ni-l oferă semenii sin
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în duh de rugăciune și aleasă recunoștință, a fost marcat ceasul aniversar al părintelui Vasile Ardeleanu,
Duminică după-amiază, 3 mai, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a așezat piatra de temelie pentru viitorul sfânt lăcaș al Parohiei Galata III din municipiul
În Duminica a 4-a după Paști, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Slobozia, comuna Voinești, Protopopiatul Iași III.
Vineri, 1 mai 2026, Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost gazda evenimentelor prilejuite de împlinirea a 26 de ani de arhierie de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Comunitatea de credincioşi din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, a primit binecuvântare arhierească în Duminica a 4-a după Paști. Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Sfânta Treime” din Cisnădie şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit Evanghelia din această duminică.
În Duminica a 4-a după Paști (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda), 3 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a efectuat duminică, 3 mai, o vizită pastorală la Parohia Ghiroda Veche din Protopopiatul Timișoara II, județul Timiș. Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de părintele paroh Caius Andrașoni, protoiereu al Protopopiatului Timișoara II, de părintele slujitor Ciprian Ionel Cristea și de primarul comunei Ghiroda, Ionuț Stănușoiu, împreună cu mulțime de credincioși. După oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială, la momentul îndătinat, ierarhul a tâlcuit Evanghelia duminicală (Ioan 5, 1-15). Părintele Mitropolit Ioan a făcut o paralelă între scăldătoarea de la Vitezda, unde se vindecau cei aflați în suferință, și primele așezăminte de binefacere organizate ale Bisericii Ortodoxe, ctitorite de Sfântul Vasile cel Mare în secolul al 4-lea, cunoscute sub numele de Vasiliada. Părintele protopop a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor din Ghiroda Veche, pentru dragostea și purtarea de grijă pe care o manifestă față de toți păstoriții din Parohia Ghiroda și din Protopopiatul Timișoara II. „Biserica ortodoxă din Ghiroda Veche, având ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, reprezintă un pilon central al vieții spirituale și comunitare locale. Actuala clădire a bisericii are o istorie relativ recentă, dar care se ancorează într-o tradiție mai veche. Piatra de temelie a bisericii actuale a fost pusă în anul 1933, iar construcția a fost finalizată în anul 1935”, ne-a transmis pr. Caius Andrașoni.
În Sala „Centenar” a sediului Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a desfășurat joi, 30 aprilie, jurizarea proiectelor înscrise la etapa eparhială a celei de-a 18-a ediții a Concursului național catehetic, aflată în acest an sub genericul „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”. În etapa eparhială au fost jurizate proiectele a 22 de parohii din cadrul a 11 protoierii din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Una dintre cele mai cunoscute pustnice ale Munților Neamțului, Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău, a fost cinstită luni, 4 mai, în chip deosebit la Mănăstirea Durău din județul Neamț. Proclamarea locală a c
Biserica din cartierul Micro 17 al orașului Galați, care îl are ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Atanasie al 3-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului, s-a aflat sâmbătă, 2 mai, în zi de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a poposit în mijlocul slujitorilor şi credincioşilor din această parohie pentru a aduce binecuvântare şi bucurie duhovnicească. Chiriarhul a adus din patrimoniul Reşedinţei arhiepiscopale racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Atanasie Patelarie.
Biserica Parohiei Mera II din județul Vrancea, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a fost târnosită sâmbătă, 2 mai, de ierarhul locului, după încheierea lucrărilor de construire și înfrumusețare a lăcașului de rugăciune. De asemenea, credincioșii Parohiei Caragele din comuna buzoiană Luciu au fost binecuvântați duminică, 3 mai, de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Biserica Ortodoxă a pomenit în Duminica a 4-a după Sfintele Paști vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, minune consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (5, 1-15). Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale înțelesurile duhovnicești ale acestei vindecări minunate.
În Duminica a 4-a după Sfintele Paști, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ciprian Costin Apintiliesei, secretar la Cabinetul Patriarhal.
Mănăstirea Lainici, de pe Defileul Jiului, l-a prăznuit duminică, 3 mai, pe ocrotitorul său spiritual, Sfântul Cuvios Irodion. Această dată este consacrată cinstirii sfântului în calendarul Bisericii Ortodoxe Române ca urmare a proclamării canonizării sale în anul 2011. În partea a doua a zilei s-a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, fiind discutate și aprobate mai multe hotărâri legate de aspectele curente ale vieții bisericești şi administrative din eparhiile sufragane.
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat slujba Privegherii la Mănăstirea Durău, în ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din zona Neamțului.
În mijlocul credincioșilor adunați în rugăciune la Paraclisul Catedralei Naționale în ziua de sâmbătă, 2 mai 2026, a poposit Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Eduard Daniel Murariu, redactor la „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române, pe seama Paraclisului istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale din București.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, l-a primit astăzi, 1 mai 2026, la Palatul Patriarhiei, pe părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, parohul Comunității ortodoxe francofone „Saint Germain și Saint Cloud” din Louveciennes, din apropierea Parisului. Acesta a fost însoțit de un grup de pelerini ortodocși francofoni, aflați în România pentru a vizita obiective istorice și religioase din țara noastră.
Clericii din Protopopiatul Bistrița s-au reunit marți, 28 aprilie, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Biserica de la Coroana, în
Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO), în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, cu sprijinul Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată în 29 aprilie, la Cimitirul Eroilor din Zalău, printr‑o ceremonie militară și religioasă, în prezența reprezentanților structurilor militare și ai instituțiilor
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc miercuri, 29 aprilie, lansarea volumelor „Sinodul de la Niceea (325) istorie și receptare” și „Cuvântare funebră în
La Galaţi a avut loc miercuri, 29 aprilie, etapa eparhială a Concursului naţional catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”. Ajuns la cea de‑a 18‑a
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc miercuri, 29 aprilie, seminarul științific „Tehno-idolatrie și agenți sintetici: de la griefbots la avatarobots”, susținut de conf. univ. dr. Constantin Vică, cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universității din București. La eveniment a participat și părintele lect. univ. dr. Cosmin Pricop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, alături de profesori ai instituției de învățământ și studenți. În deschiderea evenimentului, părintele decan a evidențiat importanța și rolul acestui seminar științific în viața academică a facultății. „Acest seminar științific reprezintă o inițiativă lansată în urmă cu aproximativ un an, care se adresează cu precădere cadrelor didactice, doctoranzilor și masteranzilor, deci studenților, și nu publicului larg. Așa cum arată și numele, își propune să fie o întâlnire științifică în cadrul căreia Facultatea de Teologie Ortodoxă din București invită profesori, cercetători și specialiști din diverse domenii, pe care le considerăm de interes atât la nivel general, cât și la nivel specific teologic. La prima întâlnire sub egida acestui seminar, am avut onoarea de a-l avea invitat pe celebrul profesor Jorg Frey de la Zürich, specialist de nivel mondial în studiul Evangheliei după Ioan. Prin urmare, dorința noastră este de a crea un mediu propice în facultatea de teologie pentru întâlnirea cadrelor didactice și a doctoranzilor cu mediul științific. Avem o serie întreagă de inițiative, fie studențești, fie ale altor cadre didactice, care vizează mai degrabă latura duhovnicească, latura spirituală și teologia generală, însă ne dorim să insistăm și asupra dimensiunii științifice, pentru că teologia are ceva de spus și ca știință, în cadrul paletei de oferte academice universitare. În această seară ne-am bucurat să îl avem ca invitat pe conferențiarul Constantin Vică de la Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializat în perceperea și analiza inteligenței artificiale și a mediilor moderne de comunicare dintr-o perspectivă etico-filosofică. Considerăm că această temă este de interes atât pentru cadrele didactice, cât și pentru doctoranzii și masteranzii facultății noastre. Această inițiativă, acest seminar științific, trebuie să crească și să devină un reper în ceea ce privește oferta educațională non-formală a facultății noastre, din dorința de a-i familiariza pe doctoranzii și masteranzii noștri cu discursul academic, cu dialogul științific și cu prelegerile de specialitate, urmate de dezbateri și schimburi de idei”, a spus părintele decan Cosmin Pricop.
În 10 circumscripții electorale, delegați ai parohiilor din București și din județele Ilfov și Prahova au ales joi, 30 aprilie, membrii clerici și mireni pentru componența Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, mandatul 2026-2030.
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu sunt viu prin Tatăl, tot
În zilele acelea, în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaș din cohorta ce se chema Italica, om cucernic și temător de Dumnezeu cu toată casa lui și care făcea multe milostenii poporului și se ruga lu
Sfânta Cuvioasă Mavra (sec. XVII-XVIII) s-a născut într-un sat de pe Valea Bistriţei, care nu era departe de muntele Ceahlău, primind la botez numele Maria. La vârsta de 20 de ani a urmat calea vieţii monahale,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 278 „Spun bătrânii din jurul Ceahlăului că fericita Mavra mergea totdeauna pe cale, pe potecile
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
Semnificativa temă a Învierii nu are legătură doar cu viața eclesială a creștinului, ci se dovedește a fi un criteriu definitoriu al lumii actuale, potrivit cu modul raportării acesteia la evenimentul
Așa numește Sfântul Ioan Gură de Aur minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvârșite față de natură, față de oameni și față de Sine Însuși. „O negrăită mare de minuni” ar putea fi


