La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, luni, 29 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a
La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, luni, 29 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit duminică, 28 iunie, slujba de binecuvântare a lucrărilor realizate la biserica de lemn din Parohia Sighetu Silvaniei, Protopopiatul Șimleu
În ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel - ocrotitorii municipiului Deva, luni, 29 iunie, la Catedrala Episcopală a fost sărbătorit hramul de vară. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
Catedrala Episcopală din Huși a îmbrăcat astăzi, 29 iunie 2026, haine de sărbătoare, cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sfântului lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod
În Duminica a 4‑a după Rusalii, 28 iunie, când la Sfânta Liturghie a fost rânduită spre lectură Evanghelia vindecării slugii sutașului (Matei 8, 5‑13), Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul,
Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară, conform mitropolia-ro.de. Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de profesoara Adriana Mitu. La eveniment a participat şi ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 21 iunie, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana” din Castro Urdiales, Spania, care și-a sărbătorit hramul și 10 ani de existență. Alături de ierarh au slujit părintele Mădălin Șelaru, parohul comunității, şi arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat: „Evanghelia de astăzi ne arată că «luminătorul trupului este ochiul», adică prin ceea ce privim ne putem lumina sau întuneca sufletul. De aceea, Hristos ne avertizează asupra grijilor lumești și asupra împărțirii inimii între Dumnezeu și lucrurile materiale: «Nu puteți sluji la doi domni». Nu suntem chemați la lene, ci la priorități drepte: să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Restul vieții se așază în ordine atunci când Dumnezeu este pe primul loc”.
În Duminica a 3-a după Rusalii, 21 iunie, credincioșii Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului” din localitatea Lunghezza, Protopopiatul Lazio II, s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.
La invitația Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat de curând mai multe parohii româneşti din Italia, continuând apoi slujirile arhierești în Regatul Suediei, la Centrul eparhial din Stockholm.
În zilele de 11‑13 iunie 2026, la Seminarul „Sfântul Vladimir” din Yonkers - New York, s‑a desfășurat conferința „Sinodul din Creta după 10 ani”. Timp de trei zile, teologi ortodocși de pe două
În data de 25 iunie 2026, la Cantina socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației Diaconia, filiala Sector 4, a avut loc un nou atelier în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, dedicat
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în cursul lunii iunie 2026, în Parohia „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu, județul Buzău, s-a desfășurat a doua acțiune de donare de sânge din acest an, intitulată „Donează! Gestul tău contează!”, care se înscrie în campania națională „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române.
Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 16 iunie, în Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, judeţul Ialomiţa, a continuat campania umanitară de donare de
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Credincioșii Parohiei Mărțișor, Protoieria Sector 4 Capitală, au trăit momente de sărbătoare în Duminica a 3-a după Rusalii, cu prilejul Zilei Universale a Iei, pe care au serbat-o anticipat în 21 iunie 2026.
Viaţa albinelor, principalii polenizatori ai plantelor, este subiectul a două serii de ateliere educative organizate, în perioada 7-10 iulie 2026, pentru elevii orădeni de către Muzeul Ţării
După ce au susținut luni proba la Limba şi literatura română și miercuri cea la Matematică, iar azi - cei din partea minorităților naționale - proba la Limba şi literatura maternă, cei circa 148.000 de
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a anunţat oferta de 13.661 de locuri pentru admiterea din iulie 2026, dintre care 8.322 la studii de licenţă (cu 4.342 de locuri fără taxă), 5.093 la masterat şi
Programa pentru opţionalul „Ora de GIS”, care se adresează elevilor de liceu, filiera teoretică, profilurile real şi umanist, a fost aprobată şi publicată în Monitorul Oficial, a anunţat Ministerul
Galeria de Artă Sacră „Maria Brâncoveanu” din incinta Bisericii Albe - Catul de Jos a Mănăstirii Turnu din Prahova a găzduit duminică, 28 iunie, după Sfânta Liturghie, vernisajul expoziției de pictură
Sub genericul „Străzi deschise/ Atelier: povestea unei străzi și a unei case: Calea Victoriei și Casa Mavrocordat”, iubitorii de arhitectură și povești ale Bucureștilor vor putea participa, în 5 iulie 2026,
Expoziția de artă textilă „Dincolo de timp”, găzduită de Centrul Muzeal „I.C. Brătianu” din municipiul Buzău, va reuni lucrări semnate de Margareta Sterian, Ecaterina Teodorescu Humă, Daniela
La sediul Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) din București va avea loc, în 3 iulie 2026, vernisajul expoziției „Mircia Dumitrescu. Autoportret 85”. Vor lua cuvântul, alături de artist, acad.
Institutul Cultural Român (ICR) de la Beijing a organizat, la sediul său, în perioada 24-29 iunie 2026, un amplu program dedicat patrimoniului brâncovenesc, cuprinzând o expoziție de fotografii de arhivă, două
Vara și-a intrat deplin în drepturi și ne arată acest lucru inclusiv termometrele. Temperaturile ridicate vin odată cu creșterea intensității radiațiilor ultraviolete. Transpirăm mai mult și ne bronzăm, pro
Digitalizarea sănătății nu mai aparține viitorului, ci face deja parte din viața de zi cu zi. Programările online, consultațiile la distanță, aplicațiile pentru monitorizarea stării de sănătate, dosarele me
Îmbătrânirea este un proces biologic natural care începe încă din a doua decadă de viață. Odată cu înaintarea în vârstă apare o inflamație cronică de intensitate redusă, care accelerează degradarea
Cancerul tiroidian este cea mai frecventă formă de cancer endocrin. Acesta se dezvoltă la nivelul glandei tiroide, situată la baza gâtului, responsabilă de producerea hormonilor care reglează metabolismul și creșterea. Deși incidența sa a crescut în ultimii ani, majoritatea cazurilor au un prognostic favorabil atunci când sunt diagnosticate precoce și tratate corespunzător.
Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea modernă, mai ales la persoanele cu vârsta peste 40 de ani.
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu
Traumele din copilărie nu dispar odată cu trecerea timpului. Chiar și atunci când nu sunt recunoscute ca atare, ele pot continua să influențeze viața de adult prin reacții emoționale intense, tipare
Folosirea frecventă a telefonului poate deveni, în timp, pentru unele persoane un mod de a evita disconfortul emoțional. Verificarea repetată a notificărilor oferă o scurtă senzație de liniștire, dar
Primii ani din viața unui copil sunt plini de descoperiri: sunete noi, texturi diferite, mirosuri, gusturi și mișcări care îi modelează treptat felul în care înțelege lumea. Uneori însă, această varietate de
Iubirea este adesea percepută ca forța principală care apropie doi oameni, însă, din perspectivă psihologică, ea reprezintă doar nucleul afectiv care stă la baza constituirii unei familii. Aceasta necesită susținerea în timp printr-o serie de procese, precum reglarea emoțională, comunicarea conștientă și capacitatea de a gestiona conflictele. În același timp, tradiția teologică vede legătura conjugală ca pe o lucrare continuă a inimii, o chemare la jertfă, răbdare și creștere lăuntrică. Menținerea comuniunii într-o familie presupune un exercițiu zilnic de responsabilitate, discernământ și orientare reciprocă spre bine.
În viața de familie, supărarea apare adesea acolo unde există apropiere, așteptări și dorința profundă de a fi înțeles și iubit. Ea nu este doar o emoție trecătoare, ci un semnal interior care indică
Violența dintre adolescenți, atunci când ajunge la forme extreme, ridică întrebări profunde despre mediul în care cresc copiii, relațiile care îi modelează și emoțiile pe care nu reușesc încă să le
Extinderea accelerată a tehnologiilor digitale a modificat profund modul în care omul contemporan se raportează la sine, la ceilalți și la lume. Conectarea permanentă la dispozitive și platforme online a devenit
Familia este primul spațiu în care copilul trăiește experiența siguranței și a relației de atașament, înainte de a putea formula înțelesuri sau convingeri. În această mică „biserică de acasă”,
În primii doi ani de viață, un copil nu are așteptări formulate verbal sau conștient reflectate în cuvinte. El are în principal nevoi primare, fundamentale: să fie ținut în brațe, auzit, liniștit și
Suferința trupească nu este doar o problemă medicală, ci o experiență care atinge întreaga persoană: trup, psihic și viață duhovnicească. În fața bolii, omul caută alinare și vindecare, dar
În perioada Postului Nașterii Domnului suntem invitați să ne reconfigurăm viața interioară printr-un control mai atent al gândurilor, o disciplinare constantă a afectivității și o deschidere responsabilă fa
Resursele tehnologice și platformele de învățare pentru elevi s-au dezvoltat mult în ultimii ani. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul
Alegerea unui model de către adolescenți și tineri are un rol esențial în formarea personalității lor. Părintele profesor Vasile Gordon, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din
Expansiunea mediului digital a remodelat profund modul în care comunicăm, interacționăm și ne definim ca persoane. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științele
Psihodrama este o metodă de psihoterapie experiențială care transformă introspecția într-o formă activă de explorare și vindecare. Psihoterapeutul Adelina Matei ne-a spus că prin intermediul jocului de rol, al
Într-un context educațional dominat de expansiunea tehnologiilor digitale și de transformări profunde ale raportului dintre om și informație, prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de
Educația autentică nu se reduce la transmiterea mecanică de informații, ci presupune selecție, discernământ și pasiune. Profesoara de limba și literatura română Rucsandra Bălășoiu subliniază
Burnoutul este recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fenomen ocupațional, rezultat din expunerea prelungită la stres cronic la locul de muncă, care nu a fost gestionat eficient. Se manifestă
Psihoterapia pozitivă abordează suferința psihică nu doar ca pe o problemă, ci și ca pe o oportunitate de creștere. Creată de psihiatrul Nossrat Peseschkian, această metodă pune accent pe resursele și
Copiii și adolescenții de azi nu au nevoie doar de informații, ci şi de oameni care să le fie aproape, să le vadă potențialul și să le ofere un loc în comunitate. Scriitoarea și profesoara Ioana Revnic,
Vacanța de vară nu înseamnă doar timp liber și relaxare, ci și o ocazie unică pentru părinți și copii de a descoperi, înțelege și gestiona mai bine lumea emoțiilor. De la frustrare și furie până la
Vacanța copiilor devine o provocare și o oportunitate pentru părinți: provocarea de a organiza zile pline de sens pentru cei mici și oportunitatea de a consolida legătura părinte-copil. Departe de presiunea
În ultimele decenii, educația a devenit tot mai aplicată și mai ancorată în realitatea vieții cotidiene, în acest context, teoria învățării experiențiale propusă de David Kolb oferă un cadru pedagogic
Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1 În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care
„În vremea aceea fariseii s-au sfătuit împotriva lui Iisus cum să-L piardă. Iisus însă, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Și mulți au venit după El și i-a vindecat pe toți. Dar le-a poruncit să nu-L dea
Fraților, pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți, și peste vii. Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau și tu, de ce disprețuiești pe fratele tău? Căci toți ne vom
Din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române aflăm despre viaţa şi activitatea misionară a ucenicilor Domnului că Apostolul Petru a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 648-649 „Odată a zis bătrânul (Protosinghel Iosif Rusu) către ucenica sa: - Când merg la biserică
Despre Sfânta Olimpiada din Fărcașa s-au păstrat relativ puține informații, deoarece a dus o viață simplă, retrasă și smerită, specifică oamenilor de la țară. Totuși, documentele de arhivă, mărturiile contemporanilor și mai ales amintirile fiului său, Părintele Petroniu Tănase din Muntele Athos, permit reconstituirea unei biografii și a unui profil spiritual relevante pentru înțelegerea personalității sale.
Suntem obişnuiţi să auzim încă de mici tot felul de presupoziţii despre întâmplările din viaţă şi rostul acestora. Pentru că se pare că uneori nu poţi înţelege logica celor petrecute în viaţă şi de
Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1974), îndrăgit sfânt grec contemporan, făcând o radiografie a lumii contemporane și a sufletului uman, observa înmulțirea suferințelor umane, trupești, dar mai ales a
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român


