La propunerea părintelui profesor dr. Bogdan Tătaru‑Cazaban, Parohia „Sfântul Nicolae” din municipiul Câmpina, Protoieria Câmpina, județul Prahova, este gazda unui eveniment de seamă. Acesta constă în
La propunerea părintelui profesor dr. Bogdan Tătaru‑Cazaban, Parohia „Sfântul Nicolae” din municipiul Câmpina, Protoieria Câmpina, județul Prahova, este gazda unui eveniment de seamă. Acesta constă în
Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra‑Neamț a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul sărbătoririi a 30 de ani de existență. Momentul aniversar a fost marcat prin
În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română, Parohia „Sfântul Spiridon” din Târgu Neamț a organizat joi, 4 iunie 2026, un eveniment academic dedicat familiei creștine
Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov a devenit astăzi, 5 iunie, o adevărată grădină duhovnicească împodobită cu flori alese, reunind clerici și pelerini adunați din întreaga țară pentru a cinsti două sfinte care „s‑au întraripat cu dumnezeiescul dor”: Sfânta Cuvioasă Elisabeta și Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. La sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în biserica mare a mănăstirii a avut loc proclamarea locală a canonizării celor două cuvioase.
Zilele de 3 şi 4 iunie au fost momente de sărbătoare pentru Episcopia Tulcii, care i‑a cinstit cu mare solemnitate pe ocrotitorii ei: Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, martirizaţi la Noviodunum
Praznicul Cincizecimii a fost sărbătorit duminică, 31 mai, şi de comunitatea românească din Kildare, Irlanda, care a marcat şi hramul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Colman”. Sfânta
În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, marți, 2 iunie, comunitatea românească din localitatea Moncalieri, Italia, a trăit un moment de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuit de slujba de târnosire și de sfințire a picturii bisericii Parohiei „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia”. Slujba a fost săvârșită de un sobor de cinci ierarhi, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest eveniment deosebit din viața comunității parohiale.
După pelerinajul organizat săptămâna trecută împreună cu tinerii români și scandinavi din Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord la străvechile mănăstiri din
În Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, 24 mai, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a liturghisit în Parohia Valdemoro, Protopopiatul Madrid, Spania, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea”.
În Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), 24 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă română din Alcalá de Henares, Protopopiatul Madrid Est, Spania.
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică
Copiii și tinerii din localitatea Bâra, județul Prahova, au participat la o serie de activități educative și recreative prilejuite de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Manifestările s‑au desfășurat în cadrul celei de‑a treia ediții a evenimentului „Bâra Fest”, organizat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti, unde au fost incluse ateliere de creație, jocuri interactive și concursuri. „Noi, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, venim cu mare drag la astfel de activități dedicate copiilor și comunității. Ne bucurăm că aici, la Bâra, am ajuns deja la a treia ediție și că de fiecare dată suntem primiți cu căldură, cu deschidere și cu multă bucurie din partea oamenilor. Astăzi am văzut multă veselie, jocuri, râsete de copii și o atmosferă frumoasă în care toată lumea s‑a simțit bine împreună. Pentru noi, astfel de momente nu sunt doar evenimente, ci ocazii în care ne apropiem unii de alții și în care arătăm că se pot face lucruri bune atunci când există implicare și dorință sinceră de a ajuta”, a declarat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat luni, 25 mai, o nouă acțiune în cadrul campaniei de prevenție și educație pentru sănătate. Activitatea s-a desfășurat la Școala româno-finlandeză „Al. D. Ghica” din localitatea Moara Vlăsiei, județul Ilfov, și a implicat aproximativ 100 de elevi. Copiii au avut ocazia să învețe de la voluntari cum să adopte un stil de viață sănătos, să recunoască și să gestioneze situațiile de hărțuire (bullying), dar și importanța igienei orale, a unei posturi corecte și tehnici de prim ajutor.
Alexandru Vlaicu are 13 ani și luptă zi de zi pentru recuperarea sa. În urma diagnosticului de ependimom de ventricul IV, grad II OMS, o tumoră malignă, viața lui s‑a schimbat complet. Au urmat intervenții
Elevii de gimnaziu şi liceu mai pot interacţiona astăzi şi mâine cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Târgului Ed
Universitatea din București (UB) lansează, prin Laboratorul de Testare la Scară Largă al Facultății de Psihologie și Științele Educației, prima infrastructură națională de cercetare longitudinală
Politehnica București organizează, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, în perioada 4-6 iunie 2026, cea de-a 3-a ediție a MedFest, „un eveniment
Mii de elevi se află în faţa celor mai importante examene din viaţa lor: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. Luni, 8 iunie 2026, vor debuta, pentru absolvenţii de liceu, probele de evaluare a competenţelor
Marea finală a Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială a reunit aproximativ 200 de liceeni din întreaga ţară, care au concurat pentru premii în valoare totală de 40.000 de euro, după cum a transmis
Opera Națională București (ONB) deschide, în 11 iunie, de la ora 19:00, evenimentul „Bucharest Opera Festival 2026” cu una dintre cele mai emoționante partituri din repertoriul liric universal, „Iolanta” de
La Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț este deschisă expoziția personală de pictură „Prezență”, semnată de artistul plastic ieșean Mihai Coțovanu, al cărei vernisaj va avea loc în 5 iu
Muzeul Județean Botoșani găzduieşte astăzi, 3 iunie 2026, conferința „Din istoria Botoșanilor: oameni și instituții”. Evenimentul este inclus în programul manifestărilor dedicate Zilelor Nicolae
Cel mai tradus și apreciat scriitor bulgar contemporan, Gheorghi Gospodinov, va participa la Salonul Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo, în perioada 3-7 iunie 2026. Vor fi prezenți la
Muzeul de Arhitectură din România - MuzA, un proiect strategic al Ordinului Arhitecților din România (OAR), este primul „muzeu călător” din ţară, care se va lansa în perioada 11-14 iunie 2026 şi care, timp
Hernia inghinală este una dintre cele mai frecvente afecțiuni chirurgicale, dar și una dintre problemele pe care mulți oameni le amână, fie din teamă, fie pentru că simptomele inițiale sunt minime. De cele mai
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, însă progresele tehnologice din ultimii ani au schimbat profund modul în care sunt diagnosticate și tratate. Astăzi, medicina poate
Pancreasul este un organ situat în abdomenul superior, în spatele stomacului, cu roluri esențiale în digestie și reglarea glicemiei. Prevenția afecțiunilor pancreatice se concentrează în principal pe reducerea
Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina,
Uitarea este una dintre cele mai frecvente temeri ale vârstei înaintate. Mulți oameni se îngrijorează când nu își amintesc imediat un nume, când caută un obiect prin casă sau când au nevoie de mai mult timp
Economia poloneză, care a progresat cu 3,5% în primul trimestru din 2026, s-ar putea alătura celor mai influente economii din Europa în următorii 10 ani, a declarat Andrzej Domanski, ministrul polonez de resort,
Suprafaţa cultivată cu lucernă în România, în prezent de circa 438.000 de hectare, a crescut cu 30% în ultimii 12-15 ani, pe fondul subvenţiilor acordate şi al interesului fermierilor pentru beneficiile pe care
Parcul de tractoare şi maşini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârşitul anului 2024 la 564.088 de unităţi (față de circa 556.340 în 2023) și era deţinut aproape în totalitate de sectorul
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău va organiza în premieră două cursuri de formare în meseria de legumicultor şi creşterea animalelor pentru şomerii din zona bazinului agricol
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început săptămâna trecută să efectueze plăţile aferente rentei viagere agricole pentru 2025, în valoare totală de 12 milioane de lei, către 8.162 de
Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor a votat miercuri prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârşitul anului, măsură cerută de ministrul interimar al
Un preot și trei profesori, toți etnici români din Ucraina, au fost decoraţi de preşedintele României, Nicuşor Dan, în semn de apreciere pentru protejarea drepturilor lingvistice şi educaţionale ale
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat recent în transparenţă decizională un proiect de ordin care introduce formule „obiective şi transparente” pe baza cărora pacienții programelor
Copiii mici şi sănătoşi sunt adoptaţi cel mai uşor, în timp ce adolescenţii, minorii bolnavi şi fraţii îşi găsesc mai greu o familie, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă
Primul raport despre contribuţia diasporei române în Marea Britanie va fi prezentat la 2 iulie în Parlamentul britanic, a declarat, marţi, ambasadorul Regatului Unit la Bucureşti, Giles Portman, în cadrul unei
Sindicaliştii de la Sanitas au protestat, ieri, în faţa Guvernului şi ulterior s-au deplasat spre Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de proiectul noii legi a salarizării, care le afectează veniturile şi alte
Circulaţia rutieră pe DN 7C - Transfăgărăşan, între Piscu Negru şi Bâlea Cascadă, porțiune încă înzăpezită, ar putea fi redeschisă în a doua jumătate a lunii iunie, a anunţat purtătorul de cuvânt al
Kyoto din Japonia oferă lumii întregi un exemplu impresionant despre modul în care tiparul poate câştiga teren în faţa inteligenţei artificiale. Autopublicarea și revistele artizanale, cunoscute sub numele de „fanzine” sau „zine”, câștigă popularitate în rândul cititorilor, în special al celor tineri, potrivit Asociației japoneze a editorilor și redactorilor de ziare, citată de Le Figaro.
Meta a lansat, în 28 mai 2026, abonamente cu plată destinate utilizatorilor de Facebook, Instagram și Whatsapp care vor să aibă acces la instrumente personalizate, scrie AFP. Denumite Instagram Plus şi Facebook
Peste două treimi (68%) dintre români susţin că principala lor temere pentru următorul an este creşterea costului vieţii, ceea ce îi determină să reducă cheltuielile, dar şi să caute soluţii pentru a evita
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit luni seară, la New York, la solicitarea României, pe tema încălcării spaţiului aerian românesc de Federaţia Rusă, prilej cu care ministrul interimar al afacerilor
Rezervările pentru anul 2026 sunt în scădere față de 2025, pentru că lipsesc multe din voucherele de vacanţă care erau pe piaţă anul trecut, dar şi pentru că puterea de cumpărare a scăzut, a declarat
Tarifele de referinţă RCA au crescut, în medie, cu 12,3% în cazul autoturismelor, comparativ cu noiembrie 2025, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară. Analiza pe categorii de risc arată însă
Rata şomajului, ajustată sezonier, a ajuns la 6,3% în aprilie 2026, în creştere cu 2,03% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, arată Institutul Naţional de Statistică. Numărul şomerilor (de 15-74 ani) estimat
BBC World Service va lansa, în această lună, servicii-pilot în limbile română şi maghiară, BBC News România și BBC News Magyarul, conform unui comunicat transmis de instituţie. Website-ul (bbc.com/romania)
La sediul Clubului de gimnastică artistică feminină L’Ancienne de Saint-Gilles din Bruxelles este deschisă expoziția „Nadia Comăneci - o poveste desenată”, care reunește lucrările premiate ale elevilor
O dronă Geran-2, de fabricaţie rusească, cu încărcătura de luptă de 30 kg (echivalent TNT), s-a prăbuşit la sfârșitul săptămânii trecute pe un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi, impactul fiind urmat
Peste 300 de alerte referitoare la produsele neconforme de tip jucării au fost emise de la începutul acestui an, a anunţat InfoCons, reamintind consumatorilor că în aplicaţia europeană InfoCons, în secţiunea
Peste două mii de bucureşteni au participat duminică la Parada Tramvaielor organizată de Societatea de Transport Bucureşti cu ocazia Zilei Copilului, eveniment în cadrul căruia au fost prezentate și tramvaiele de
Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei, 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30 „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el
„Zis‑a Domnul: Celui care cere de la tine, dă‑i; și de la cel ce voiește să se împrumute de la tine, nu întoarce fața ta. Ați auzit că s‑a zis: «Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjm
Fraților, har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos! Mulțumesc întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toți, fiindcă credința voastră se vestește în toată
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat († 845) a trăit în veacul al IX‑lea, pe vremea împăraţilor din Constantinopol: Nichifor I (802‑811), Stavrachie (28 iulie - 2 octombrie 811),
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 320‑321 „– Fraților, pe lângă toate acestea, se cuvine să răbdați bărbătește tot felul de
Sfințenia nu este rezervată unei anumite categorii de oameni, ci cu toții suntem invitați și chemați de Dumnezeu la desăvârșirea vieții lăuntrice. În societatea de astăzi, dincolo de oamenii a căror vocație arată în mod clar și constant implicare în cele duhovnicești, fiecare după rostul și ascultarea pe care le are în lume, este invitat la sfințenie.
În prima duminică după Rusalii trăim cu toții bucuria prăznuirii Tuturor Sfinților, din toate timpurile și din toate locurile. Treapta supremă a vieții spirituale este cea a sfințeniei, împlinirea unei mari
În prima duminică după prăznuirea Pogorârii Sfântului Duh, se face pomenirea tuturor sfinţilor pentru a ne arăta că rostul trimiterii şi venirii Duhului Sfânt în lume îl constituie naşterea Bisericii şi sf
Profesor savant, predicator de renume și ierarh cărturar, fiul cel vrednic al Abrudului și-a înscris numele în galeria de aur a vieții bisericești sibiene din secolul trecut. Chipul său a rămas o rază de


