În Duminica Femeilor Mironosițe, 26 aprilie, credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală istorică din București. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Pă
În Duminica Femeilor Mironosițe, 26 aprilie, credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală istorică din București. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Pă
În Duminica a 3‑a după Paşti, comunitatea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul sibian Valea Aurie a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), în care se face pomenirea Sfintelor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, 26 aprilie 2026, va rămâne în memoria credincioșilor Parohiei „Buna Vestire” din orașul Ploiești ca o zi cu totul specială. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat slujba de târnosire a bisericii, urmată de Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a poposit în Duminica a treia după Paști, 26 aprilie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași”- Foișorul de Foc, din Protoieria Sector 2 Capitală, unde a săvârșit slujba de târnosire a bisericii și de binecuvântare a ansamblului parohial. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la finalul căreia a acordat, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mai multe distincții unor clerici și oficialități care au sprijinit lucrările de restaurare și înfrumusețare a sfântului lăcaș.
În Duminica a 3‑a după Paşti, 26 aprilie 2026, cunoscută şi sub denumirea de „Duminica Sfintelor Femei Mironosițe”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit de la Marcu 15, 43‑47; 16,1‑8, ce ne arată în esență că Femeile Mironosițe sunt modele de curaj, credință și evlavie în Biserică.
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
În Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica românilor din Chambésy-Geneva, Elveția. Această parohie, cea mai veche din Țara Cantoanelor, a împlinit anul trecut o jumătate de secol de la înființare, iar biserica are hramul „Învierea Domnului”.
Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din Meudon, Franța, a fost sfințită sâmbătă, 18 aprilie, de către un sobor de patru ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. Lăcașul de cult, care aparține Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Clichy, datează încă din secolul al XVIII-lea și a fost achiziționat, restaurat și pictat integral prin osteneala și contribuția financiară a părintelui paroh Aurel Grigoraș, în memoria fiicei sale, trecută la Domnul în urma unei grele suferințe.
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în zilele de 13 și 14 aprilie, au avut loc la Viena manifestările
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a slujit în noaptea de Înviere la Catedrala Episcopală din Leeson Park, Dublin, împreună cu un sobor de preoți și diaconi ai epa
În perioada pascală, Centrul socio-medical și rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja, județul Bacău, a beneficiat de sprijinul generos al unor comunități de credincioși, prin implicarea parohiilor și organizațiilor care au ales să fie alături de beneficiari prin donații.
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social-filantropic, a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, o nouă activitate de ajutorare a persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități aflate în situații de risc social.
Cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, Episcopia Sălajului a reînnoit tradiția proiectului social-filantropic „Lumini spre Înviere”, derulat prin Asociația eparhială Filantropia Porolissum. Anul acesta,
În Arhiepiscopia Târgoviștei, în zilele pascale s-au desfășurat mai multe activități filantropice menite să aducă bucurie și sprijin material celor aflați în nevoi. Prin implicarea parohiilor, a
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat înainte de Paști o nouă acțiune filantropică dedicată sprijinirii persoanelor aflate în dificultate, oferind ajutor și mângâiere sufletească în
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
De Ziua Internațională a Cărții și Bibliotecarului, 23 aprilie, Biblioteca Națională a României a organizat dezbaterea „Bibliotecile româneşti din diaspora”, la care au participat invitați din țară și
Lăcașul ansamblului mănăstiresc Seaca Mușetești din comuna Poboru, județul Olt, monument istoric de importanță națională, vechi de peste 500 de ani, va fi consolidat și restaurat cu fonduri europene.
Două genii ale sculpturii occidentale, Michelangelo Buonarroti (1475–1564) și Auguste Rodin (1840–1917), sunt reuniți la Muzeul Luvru din Paris, în cadrul expoziției „Michelangelo și Rodin. Corpuri vii”.
La Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” din cadrul Muzeului Municipiului București (MMB) are loc azi, 24 aprilie 2026, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Afișele Ligiei Macovei – mijloc de
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va organiza, la 24 aprilie 2026, o nouă ediție a „Săptămânii Naționale a Bibliotecilor”. Programul include dezbaterile intitulate
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
În fiecare zi, în fața monitorului, analizez imagini care poartă în ele povești de viață, speranțe și temeri. Sunt medic radiolog, iar misiunea mea este să traduc aceste lumini și umbre din examinările CT ș
Sănătatea este unul dintre cele mai de preț daruri pe care le avem, iar grija față de ea ține în mare măsură de alegerile noastre de zi cu zi. Cancerele digestive, deși o realitate statistică, pot fi
Suntem în a doua săptămână de prăznuire a Învierii Domnului, iar până la Pogorârea Duhului Sfânt, în toate zilele de miercuri și vineri este dezlegare la pește. Nu-i de mirare că răsfăţul culinar din
Grija față de copii este una dintre cele mai profunde expresii ale iubirii și responsabilității umane. În această grijă se regăsește nu doar atenția pentru nevoile zilnice, ci și preocuparea pentru
Una dintre cele trei pagini lipsă din „Palimpsestul lui Arhimede”, un manuscris din sec. X care conţine mai multe copii ale tratatelor antice aparţinând savantului, a fost descoperită la Blois, în centrul
Academia Română va celebra, în 6 aprilie 2026, împlinirea a 160 de ani de la fondare printr-o serie de evenimente. În cadrul şedinței festive, care va avea loc în Aula instituției, vor susține
Prima convorbire telefonică din istorie a avut loc la 10 martie 1876, când inventatorul Alexander Graham Bell i-a cerut asistentului său, Thomas Watson, să vină din camera în care se afla, aminteşte
Unirea Principatelor a fost un act deopotrivă intern și internațional, ea realizându-se prin voința românilor, aprobată și recunoscută treptat de marile puteri. Ea nu vine de nicăieri ca să meargă spre
Astăzi se împlinesc 58 de ani de la începutul mișcării reformiste din Cehoslovacia, cunoscută sub numele de „Primăvara de la Praga”, considerată o importantă fisură în blocul comunist aflat sub sfera de in
În urmă cu 36 de ani, la 22 decembrie, revolta anticomunistă care izbucnise la Timișoara cu cinci zile înainte s-a extins în întreaga țară. În timpul unui uriaș miting, în cadrul căruia Ceaușescu a fost
Prezent la Iași, la invitația Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași, prof. univ. dr. Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea București, cunoscut
La 3/15 decembrie 1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) promulga Legea de organizare a Serviciului de poştă şi telegraf, numindu-l în fruntea Direcţiei Poştelor şi Telegrafului pe belgianul Cezar
În duminica din 10 noiembrie 1940, ora 3:39, România era zguduită de cel mai puternic cutremur, ca energie eliberată, din secolul al XX-lea. Seismul a avut magnitudinea de 7,7 pe scara Richter, intensitate IX pe
Ziua radioului naţional este marcată în fiecare an la 1 noiembrie, dată la care, în 1928, la orele 17:00, a fost inaugurat postul radiofonic, cu apelul „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti, România”, cuvinte
Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica vor fi reînhumate lângă Palatul Culturii din Iași, în prezent, mormântul acestui ultim domnitor al Principatului Moldovei aflându-se în
Un pasaj subteran secret, rămas mult timp ascuns în Colosseumul din Roma, se va deschide pentru vizitatori la 27 octombrie 2025, au anunţat reprezentanţii Parcului Arheologic Colosseum, informează DPA. Este vorba
Odeonul lui Herodes Atticus, situat la poalele Acropolei, în Atena, unul dintre cele mai faimoase teatre antice din Grecia, se va închide în aceste zile pentru lucrări de restaurare care vor dura aproximativ trei
O echipă de arheologi care desfăşoară cercetări pe malul lacului Ohrid, în Albania, susţine că a scos la iveală cea mai veche aşezare lacustră din Europa, după identificarea unor dovezi ale existenţei unei
Cercetători din mai multe țări au descoperit dovezi care arată că oamenii foloseau în mod intensiv focul pentru a transforma mediul înconjurător încă de acum 50.000 de ani, cu mult mai devreme decât se credea
S-au împlinit zilele acestea 105 ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, care, dincolo de semnificațiile sale pentru România, ne-a readus în memoria afectivă Primul Război Mondial, jertfele uriașe pe
Anul acesta se împlinesc 537 de ani de la construirea Mănăstirii Voroneț, judeţul Suceava, una dintre cele mai importante ctitorii ale voievodului Ștefan cel Mare. Biserica mănăstirii, cu hramul „Sfântul
Tipărirea primului timbru poştal din istorie, la 1 mai 1840, a revoluţionat comunicaţiile. Avea inscripţionat portretul din profil al reginei Victoria (1819-1901) pe fundal negru şi valora un penny, de unde şi
Se împlinesc astăzi, 8 mai, 80 de ani de la capitularea necondiționată a Germaniei naziste în fața Forțelor Aliate, moment istoric care a oprit Al Doilea Război Mondial în Europa, fiind cel mai mare conflict
Banca Naţională a României (BNR) a împlinit, în 17 aprilie, 145 de ani de la înfiinţare, odată cu publicarea în „Monitorul Oficial” nr. 90, din 17/29 aprilie 1880, a Legii pentru înfiinţarea unei bănci de
Din 1 aprilie 1919, România a trecut la calendarul gregorian sau calendarul pe stil nou, adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919. Astfel ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou.
La 20 martie 1820 se năştea Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române Unite. Artizanul acestei uniri, Alexandru Ioan Cuza este unul dintre simbolurile marelui deziderat de unitate națională.
În 1925, dr. Constantin Angelescu, ministrul cultelor şi instrucțiunii publice, introducea Bacalaureatul în România, cu susţinerea de examene la trei materii: limba română, limba franceză şi o materie în
Arheologii danezi au descoperit un sit preistoric, datând probabil de la sfârşitul neoliticului, cu aproximativ 4.000 de ani în urmă, a cărui structură aminteşte de celebrul Stonehenge şi de vecinul său,
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, eleniștii murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Și, chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor, au
Soborul Sfintelor Femei Românce este ziua de serbare a tuturor sfintelor femei de neam român şi a celor de alt neam care s‑au nevoit pe pământul ţării noastre, stabilită de Biserica Ortodoxă Română în
„Uită-te cum și Domnul, prin femei, binevestește ucenicilor! Domnul ridică la cinste neamul cel mai disprețuit, neamul femeiesc, îi dă bune nădejdi și-i vindecă durerea. Care dintre voi n-ar vrea să fie ca
Marele scriitor român Marin Preda nota în romanul său Cel mai iubit dintre pământeni că „tinerețea este o trufie, rareori o valoare” (Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, vol. I, București, Ed. Lite
Suma valorilor spirituale şi morale dobândite din învăţare şi experienţe sociale sunt cuprinse în caracter, care ne defineşte ca oameni. Pentru că se formează, putem numi caracterul zestrea sufletului,
Pierzând legătura cu adevăratul Dumnezeu, care aduce sufletului lumină, pace și bucurie, omul și-a făurit propriii dumnezei, închinându-se și slujind chipurilor plăsmuite de mintea sa, care de multe ori
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor


