Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat vineri, 12 decembrie 2025, la Gala Performanței Școlare, eveniment de amploare organizat de către Consiliul Județean Bacău,

101 copii din familii numeroase au participat la serbarea de Crăciun organizată de Fundația Antibiotice „Știință și Suflet”, în parteneriat cu Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor. Evenimentul a
Începutul unui „așezământ de ocrotire, alinare și nădejde pentru cei aflați în suferință trupească și sufletească” a fost binecuvântat miercuri, 16 decembrie 2025, în municipiul Suceava. Acesta se
Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București a găzduit în seara zilei de marți, 16 decembrie 2025, concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus”. Au vestit prin
În data de 10 decembrie, un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a organizat, sub îndrumarea părintelui lect. dr. Aurel Mihai, o vizită de studiu la Casa
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat de curând în pelerinaj la locurile sfinte din Roma și împrejurimi, apoi a slujit în comunități românești din țările sca
Credincioșii parohiei românești din Galway, Irlanda, a trăit sâmbătă, 6 decembrie, momente de aleasă bucurie duhovnicească la praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul parohiei. Cu acest prilej,
În perioada 20‑26 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă serie de slujiri, întâlniri pastorale și activități misionare în Regatul
Cu prilejul praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii ortodoxe românești din orașul danez Tårs, situat în nordul Peninsulei Iutlanda.
Hramul Catedralei Episcopale Ortodoxe Române „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid, Spania, a fost sărbătorit duminică, 23 noiembrie. Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, conform obispadoortodoxo.es.
Mai multe familii defavorizate din parohiile prahovene Meri și Drăgănești au primit luni, 15 decembrie, printr-o amplă acțiune umanitară a Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, mai multe pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa de Crăciun, informează TRINITAS TV.
Episcopia Tulcii a desfășurat luni, 15 decembrie, programul social-filantropic „De Crăciun ne bucurăm cu toții”, ajuns în acest an la cea de-a 17-a ediție, o inițiativă devenită deja tradiție în viața pastoral-socială a eparhiei.
Anual, Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București organizează Concertul caritabil „Dup datini colindăm”. În Aula Magna a
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a desfășurat vineri, 12 decembrie, o nouă acțiune de binefacere în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. 50 de persoane vârstnice defavorizate,
Șaizeci de persoane vârstnice din mai multe localități din județul Teleorman au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite, oferite de medici specializați. Campania organizată de Federația Filantropia a
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând din 8 decembrie 2025, o monedă din tombac cuprat cu tema Centenar Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal. Aversul monedei îl prezintă
De la 1 ianuarie 2026, facturile la apă și canalizare vor crește în mai multe județe. 13 operatori locali sau regionali au anunțat deja majorările de prețuri la serviciile de furnizare a apei potabile și de
Într-un demers care îndeamnă la reculegere în memoria oamenilor și a zilelor istorice care au schimbat destinul ţării în decembrie 1989, în Piața Revoluției din București, în zona Memorialului Renaşterii,
În aceste zile, la 36 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, la Timișoara sunt organizate o serie de evenimente comemorative, culturale și educative - de la concursuri pentru liceeni și expoziții, până la
A unsprezecea şi ultima ediţie din acest an a programului de titluri de stat Fidelis, derulată în perioada 5-12 decembrie, a atras subscrieri de 1,49 miliarde de lei, a anunţat Ministerul Finanţelor. Cumulat,
„Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle...” (Luca 2, 7). Bunicul se opreşte, căutând a vedea pe cineva în zare. Îmi îndrept privirea de la cartea lui din
Programul naţional „Masă sănătoasă” continuă şi în 2026, începând din 8 ianuarie, aşa cum prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pus în transparenţă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Primăria Cluj-Napoca a cumpărat, din fonduri proprii, 20 de piane noi pentru elevii Colegiului de Muzică „Sigismund Toduţă”, în valoare totală de 580.000 de euro. Pianele au fost livrate colegiului,
Școlarii din clasele primare pot primi doar teme obligatorii pentru care este suficientă o oră de studiu acasă, iar pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal timpul alocat temelor nu poate depăși două ore.
Elevii români născuţi între 1 ianuarie 2009 şi 31 decembrie 2010, aflați în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, se pot înscrie, până la 18 decembrie 2025, în programul de burse Future Leaders Exchange Program (F
Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), a semnat contractul de finanţare pentru proiectul eMonumente, o bază digitală care va îngloba informaţiile despre monumentele istorice - atât pe
Secția Muzeului Orașului Oradea din Cetatea Oradea, găzduieşte azi, 17 decembrie 2025, de la ora 16:00, a V-a ediție a expoziției „Armonii sacre”, realizată de studenții programelor de studiu de licență
Artoteca Bibliotecii Metropolitane București prezintă expoziția „Formare” semnată de George Dragomir Turia și Teodora Pica, doi artiști vizuali care revin în galeriile din România după mai bine de 20 de ani
Colegiul Național de Muzică „George Enescu” găzduiește expoziția „Viața și activitatea artistică a lui George Enescu”, realizată de muzeul care îi poartă numele. Expoziția foto-documentară își
Liceul „Nicolae Steinhardt”, împreună cu Școala „Copil Dorit”, invită publicul joi, 18 decembrie, la un concert de colinde tradiționale, susținut de corurile „Melos” și „Scântei”, la Catedrala
Temperaturile scăzute, umiditatea ridicată, variațiile mari de temperatură între spațiile interioare și mediul extern ne vulnerabilizează și ne predispun la afecțiuni ale aparatului respirator, mai ușoare sau
Mai mult de unu din trei cazuri de demență ar putea fi prevenit arată un raport din 2024 al Comisiei Lancet privind demența, la care face referire cotidianul britanic Express şi care arată că au fost
În condițiile în care terapiile inovatoare aprobate la nivel european ajung uneori cu întârziere în România, din cauza procedurilor birocratice, participarea la studiile clinice poate fi o alternativă de
Atenția cercetătorilor în ceea ce privește cauzele și complicațiile pneumoniei s-a concentrat, în general, până acum strict asupra evoluțiilor de la nivelul plămânilor. O echipă formată din specialiști
A avea propriul telefon mobil a devenit ceva obișnuit pentru copii, însă bucuria de a-și petrece timpul jucându-se pe telefon sau interacționând pe rețelele sociale vine și cu o serie de riscuri pentru
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând din 8 decembrie 2025, o monedă din tombac cuprat cu tema Centenar Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal. Aversul monedei îl prezintă
De la 1 ianuarie 2026, facturile la apă și canalizare vor crește în mai multe județe. 13 operatori locali sau regionali au anunțat deja majorările de prețuri la serviciile de furnizare a apei potabile și de
Într-un demers care îndeamnă la reculegere în memoria oamenilor și a zilelor istorice care au schimbat destinul ţării în decembrie 1989, în Piața Revoluției din București, în zona Memorialului Renaşterii,
În aceste zile, la 36 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, la Timișoara sunt organizate o serie de evenimente comemorative, culturale și educative - de la concursuri pentru liceeni și expoziții, până la
A unsprezecea şi ultima ediţie din acest an a programului de titluri de stat Fidelis, derulată în perioada 5-12 decembrie, a atras subscrieri de 1,49 miliarde de lei, a anunţat Ministerul Finanţelor. Cumulat,
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, luni, la 6,19% pe an, de la 6,20% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor

În ultimii ani, sănătatea a devenit nu doar un obiectiv, ci un adevărat simbol social. Rețelele de socializare abundă în imagini cu farfurii perfect proporționate, smoothie-uri verzi, cure și detoxuri care
În fiecare an, în ultima zi a lunii noiembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat de Domnul Hristos la misiunea de propovăduire a cuvintelor Sale veșnice. În mod deosebit,
Poate este mai puțin cunoscut faptul că singurul cuvânt autentic al Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Mărturisitorul de la Prislop, care este înregistrat audio și care circulă și
Cunoscutul dicton latin „Acta non verba”, adică „Fapte, nu vorbe”, ar putea fi completat prin: „Acta ac (et) verba”, adică „Fapte și cuvinte”; în sensul cuvintelor Sfântului Apostol și
Știu că despre catedrală s-a scris, se scrie și se va mai scrie. Ceea ce vreau să mărturisesc este sentimentul pe care l-am trăit în momentul în care am făcut primul pas în acest minunat lăcaș sfânt.
Nu sunt convins că singurătatea este răspunsul la toate problemele legate de lipsa de disciplină interioară, cu care ne luptăm de-a lungul întregii noastre existențe. Dimpotrivă, o viață lipsită de orice
Stă din nou să înceapă anul școlar - anul Domnului 2025-2026 -, așa că se ivește o nouă ocazie să reflectăm la probleme fundamentale, precum rostul școlii și al educației în general. Asta, cu toate că
Clerul și credincioșii Eparhiei Dunării de Jos au trăit, pe parcursul ultimelor săptămâni, clipe de aleasă bucurie duhovnicească prilejuite de sărbătorile a trei mari sfinți ai Bisericii Ortodoxe a căror lucrare încununează în mod vizibil viața spirituală și activitatea filantropică a comunității. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian ne-a vorbit despre trăirea celor trei praznice, dar și despre evenimentul recent al sfințirii noii capele a Penitenciarului Galați.
În perioada 6-10 decembrie a.c., o delegație universitară interdisciplinară, alcătuită din cadre didactice și cercetători ai Universității din București, ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din
Sfânta Lucia este poate una dintre cele mai cunoscute sfinte din Italia și asta nu doar datorită gării venețiene care îi poartă numele. Puțini știu însă că martira din Siracuza vindecă nu doar afecțiuni
Așezată la șoseaua ce șerpuiește prudent, înaintând spre inima munților, biserica din Poiana Mărului, comuna Mălini, e și astăzi punctul central al acestei mici așezări. Comunitatea, aici, nu
În inima vechii curți domnești din Iași, Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” se impune ca un reper identitar cu valoare documentară și simbolică excepțională, construit la sfârșitul secolului al XV-lea de
În perioada Postului Nașterii Domnului suntem invitați să ne reconfigurăm viața interioară printr-un control mai atent al gândurilor, o disciplinare constantă a afectivității și o deschidere responsabilă fa
Resursele tehnologice și platformele de învățare pentru elevi s-au dezvoltat mult în ultimii ani. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul
Alegerea unui model de către adolescenți și tineri are un rol esențial în formarea personalității lor. Părintele profesor Vasile Gordon, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din
Expansiunea mediului digital a remodelat profund modul în care comunicăm, interacționăm și ne definim ca persoane. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științele
Psihodrama este o metodă de psihoterapie experiențială care transformă introspecția într-o formă activă de explorare și vindecare. Psihoterapeutul Adelina Matei ne-a spus că prin intermediul jocului de rol, al
Într-un context educațional dominat de expansiunea tehnologiilor digitale și de transformări profunde ale raportului dintre om și informație, prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de
Prezent la Iași, la invitația Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași, prof. univ. dr. Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea București, cunoscut
La 3/15 decembrie 1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) promulga Legea de organizare a Serviciului de poştă şi telegraf, numindu-l în fruntea Direcţiei Poştelor şi Telegrafului pe belgianul Cezar
În duminica din 10 noiembrie 1940, ora 3:39, România era zguduită de cel mai puternic cutremur, ca energie eliberată, din secolul al XX-lea. Seismul a avut magnitudinea de 7,7 pe scara Richter, intensitate IX pe
Ziua radioului naţional este marcată în fiecare an la 1 noiembrie, dată la care, în 1928, la orele 17:00, a fost inaugurat postul radiofonic, cu apelul „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti, România”, cuvinte
Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica vor fi reînhumate lângă Palatul Culturii din Iași, în prezent, mormântul acestui ultim domnitor al Principatului Moldovei aflându-se în
Un pasaj subteran secret, rămas mult timp ascuns în Colosseumul din Roma, se va deschide pentru vizitatori la 27 octombrie 2025, au anunţat reprezentanţii Parcului Arheologic Colosseum, informează DPA. Este vorba
Careul de cuvinte încrucişate cu tema „Sănătate sufletească şi trupească” a avut ca termen-limită de trimitere a scrisorilor sau mesajelor de răspuns ziua de 10 ianuarie 2025. Vă adresăm calde mulţumiri
La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. Sănătate sufletească şi
Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
„În vremea aceea, pe când Iisus învăța poporul în templu și binevestea, au venit preoții și cărturarii, împreună cu bătrânii, și L-au întrebat, zicând către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea
Fiule Timotei, silește-te să vii curând la mine, că Dimas, iubind veacul de acum, m-a lăsat și s-a dus la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmația; numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu
Prorocul Daniel face parte dintre profeţii mari ai Vechiului Testament, el arătând precis timpul când S-a născut Mântuitorul, cu aproape 600 de ani înainte de venirea Acestuia. Era din neamul lui David şi a fost
Origen, Despre principii, Cartea Întâia, XI-XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, pp. 67-69 „Înțelepciunea mea e numită strălucirea luminii cele veșnice (Înț. Solomon 7,
Pe parcursul acestui an, am aniversat în Biserica Ortodoxă Română Centenarul Patriarhiei Române (1925-2025). „Întemeiată în contextul istoric al României Mari, Patriarhia Română a devenit simbolul
Două decenii. La atât este estimată în prezent durata unei generații. Dincolo de denumirile cele mai curioase pe care le regăsim la „genealogiile” moderne - generația X, milenialii, generația Z etc., trebuie
Simbolismul Logosului a avut un parcurs lung şi sinuos în istoria și filosofia religiilor. Există în acest sens mai multe interpretări prefigurative, scrierile sacre ale popoarelor antice oferind în acest sens
La diferență de 31 de ani, fiind născuți în același ținut, am surprins din unele mărturii și amintiri care încă nu s-au pierdut anumite aspecte ce completează biografia unui talentat poet care a plecat prea