Credincioșii parohiei constănțene cu hramurile „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” și „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” au participat în ziua de 13 ianuarie la sfințirea catapetesmei bisericii
Credincioșii parohiei constănțene cu hramurile „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” și „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” au participat în ziua de 13 ianuarie la sfințirea catapetesmei bisericii
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, a vizitat marți, 13 ianuarie, instituțiile românești care activează în Giula, pentru a le binecuvânta, conform tradiției, prin stropire cu
Corul de Copii și Tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române, condus de conf. dr. Luminița Guțanu Stoian, anunță organizarea unei noi selecții dedicate copiilor și tinerilor pasionați de muzică,
Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Proiectul național „Centrul de activități cu tineretul «Sfântul Ilie Tesviteanul»” al Patriarhiei Române a
Credincioșii bucureșteni sunt așteptați la sfârșitul acestei săptămâni în centrul istoric al Capitalei pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Ve
Anul 2026 a început cu mult elan pastoral pentru slujitorii și credincioșii Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Reînnoind tradiția anilor din urmă, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae
În Duminica după Botezul Domnului, 11 ianuarie, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă românească „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din Almendralejo, Spania, informează obispadoortodoxo.es. Alături de ierarh au slujit arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial, și părintele Ion Sîrbu, parohul comunității.
De praznicul Botezului Domnului, 6 ianuarie, la Centrul eparhial din Roma, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, se arată pe episcopia-italiei.it. La momentul rânduit, ierarhul împreună cu soborul au săvârșit slujba Sfințirii Mari a apei. Potrivit tradiției, credincioșii prezenți au fost binecuvântați, au primit Agheasmă Mare spre folos duhovnicesc, precum și sfaturi despre modul în care aceasta se ia în fiecare zi, până la Odovania Bobotezei, și despre felul cum se păstrează în timpul anului.
La începutul anului 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a desfășurat o serie de vizite pastorale în parohiile ortodoxe românești din sudul Californiei, SUA, cu prilejul marilor sărbători.
În data de 27 decembrie 2025, comunitatea parohială ortodoxă românească din Lund, Regatul Suediei, și‑a sărbătorit hramul, închinat Sfântului Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Sfânta
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, clerul, credincioșii și toți oamenii cu inimă milostivă sunt chemați, în aceste zile de grea încercare, la unitate
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Asociația „Sfântul Ștefan cel Mare”-Hârja, aflată în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a primit luni, 12 ianuarie, un nou autovehicul medical. Acesta este al doilea autovehicul de acest tip donat asociației românești de către Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, consemnează site-ul mitropolia-ro.de.
Părinții celor doi copii, Ioan și Teodor, care suferă de o afecțiune gravă cunoscută medical sub denumirea Charcot-Marie-Tooth Type 4, fac în continuare apel la bunătatea și solidaritatea tuturor celor care pot oferi sprijin.
Prima acțiune din acest an a campaniei „Implică‑te! Împreună reușim mai mult!” a adus sâmbătă, 3 ianuarie 2026, sprijin pentru 40 de familii din parohiile Livadea, Ștefești, Scurtești, Aluniș‑Ostrov și Bâra din județul Prahova. Voluntarii au oferit pachete cu alimente de bază, vizitând casele beneficiarilor și aducând nu doar sprijin material, ci și alinare sufletească.
În atmosfera binecuvântată a sărbătorilor de iarnă, copiii grupului de cateheză al Parohiei Fierbinți Târg, județul Ialomița, au adus, în 23 decembrie, bucuria Nașterii Domnului în inimile vârstnicilor
În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Până la finalul săptămânii viitoare va fi gata și va fi discutat în Guvern un proiect de lege elaborat de reprezentanţii Ministerului Apărării Naționale (MApN) şi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI)
Ministrul energiei, Bogdan Ivan, s-a întâlnit luni cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, pentru a discuta situaţia ELCEN şi Termoenergetica, precum şi cea a sistemului de termoficare, în contextul
Începutul anului 2026 vine cu un amestec de speranţă şi incertitudine, arată un sondaj Reveal Marketing Research, potrivit căruia 39% dintre români au o atitudine neutră faţă de 2026, 34% privesc anul cu
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi înregistrat în 2025, de 182.518 de unităţi, a fost mai mare cu 1,6% faţă de 2024, marjă în care autoturismele electrificate au avut o pondere de 55,2%, arată
Perioada sărbătorilor de iarnă a devenit un prilej de învățare, creativitate și apropiere pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 7 din București. Prin activități educative și recreative dedicate acestei
Sfintele sărbători sunt un prilej să ne gândim la toate darurile pe care Dumnezeu ni le-a făcut, de la începutul lumii și până astăzi. Desigur, cel mai mare dar este Fiul Său, Care S-a întrupat, S-a născut,
Comisia Europeană acordă tinerilor peste 40.000 de abonamente de călătorie gratuite în cadrul celei mai recente ediții a premiilor DiscoverEU, o parte esenţială a programului Erasmus+, se arată într-un
Elevii de la unităţi de învăţământ din 15 judeţe au învăţat ieri online sau şi-au continuat vacanţa ca urmare a deciziei de suspendare a activităţilor şcolare din cauza condiţiilor meteorologice.
Postul de ministru al Educaţiei, rămas vacant în urma demisiei lui Daniel David, va fi ocupat în luna ianuarie, a transmis primul-ministru Ilie Bolojan. Pentru funcţia aceasta au fost vehiculate două nume: Marilen
Oraşele Oulu (Finlanda) şi Trencin (Slovacia) sunt Capitalele Europene ale Culturii în 2026, astfel că vor găzdui evenimente pe tot parcursul acestui an pentru evidențierea „bogăţiei culturilor europene
Anual, la 15 ianuarie, în cadrul unei gale speciale care se desfășoară la teatrul din Botoșani, este decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia. Anul acesta au fost
La Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) va fi vernisată azi, 14 ianuarie, expoziția „Paul Gherasim. Lumină și aer”, organizată de Asociația Eleon, în parteneriat cu MACN, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”
Pe 12 ianuarie 1926 s‑a născut, la Gâștești, județul Iași, cunoscutul critic și istoric literar de mai târziu, Alexandru Andriescu. A fost decan al Facultăţii de Filologie a Universităţii
În România, 2026 a fost instituit „Anul Constantin Brâncuşi”, la împlinirea a 150 de ani de la naşterea marelui artist (1876-1957), şi „Anul Nadia Comăneci”, la 50 de ani de la legendarele performanţe al
Traversăm o perioadă în care se înregistrează un număr mare de cazuri de gripă, situaţie cauzată, în primul rând, de mutațiile pe care le suferă virusul gripal şi care dezarmează sistemul imunitar.
Chiar dacă pare o poziție relaxantă, statul picior peste picior nu este câtuși de puțin benefic pentru sănătate, atrage atenția un expert în ergonomie din Marea Britanie, citat de Daily Mail. Acesta a explicat
Un nou studiu preclinic realizat de o echipă de cercetători ai Universității din Statele Unite susține ideea că boala Alzheimer, considerată până acum ireversibilă, ar putea fi vindecată și chiar cu
Suferința rinichilor se poate manifesta inclusiv la nivelul pielii, motiv pentru care recunoașterea acestor simptome este esențială pentru a diagnostica și trata la timp bolile renale. Pielea uscată, mâncărimea
Suntem în plină iarnă, iar temperaturile foarte scăzute cresc cu aproape 30% riscul de infarct, spune într-o postare pe o rețea socială dr. Tudor Ciuhodaru, specialist în medicina de urgență, care vine și cu
În opera lui Eminescu, femeia este privită într-un mod profund uman şi nobil, cu admiraţie şi respect, ca o fiinţă purtătoare de taină, frumuseţe şi sens. Interpretările care susţin că poetul ar fi
Meşteşugul interpretării muzicii la cobză a renăscut în ultimii ani datorită proiectelor de recuperare a tradiţiilor. Iniţiativele de salvgardare a acestui element identitar al moldovenilor de pe ambele maluri
În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Până la finalul săptămânii viitoare va fi gata și va fi discutat în Guvern un proiect de lege elaborat de reprezentanţii Ministerului Apărării Naționale (MApN) şi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI)
Ministrul energiei, Bogdan Ivan, s-a întâlnit luni cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, pentru a discuta situaţia ELCEN şi Termoenergetica, precum şi cea a sistemului de termoficare, în contextul
Începutul anului 2026 vine cu un amestec de speranţă şi incertitudine, arată un sondaj Reveal Marketing Research, potrivit căruia 39% dintre români au o atitudine neutră faţă de 2026, 34% privesc anul cu
În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Până la finalul săptămânii viitoare va fi gata și va fi discutat în Guvern un proiect de lege elaborat de reprezentanţii Ministerului Apărării Naționale (MApN) şi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI)
Ministrul energiei, Bogdan Ivan, s-a întâlnit luni cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, pentru a discuta situaţia ELCEN şi Termoenergetica, precum şi cea a sistemului de termoficare, în contextul
Începutul anului 2026 vine cu un amestec de speranţă şi incertitudine, arată un sondaj Reveal Marketing Research, potrivit căruia 39% dintre români au o atitudine neutră faţă de 2026, 34% privesc anul cu
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi înregistrat în 2025, de 182.518 de unităţi, a fost mai mare cu 1,6% faţă de 2024, marjă în care autoturismele electrificate au avut o pondere de 55,2%, arată
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naţionale de sănătate, inclusiv cele neasigurate, precum și
Traversăm o perioadă în care se înregistrează un număr mare de cazuri de gripă, situaţie cauzată, în primul rând, de mutațiile pe care le suferă virusul gripal şi care dezarmează sistemul imunitar.
Chiar dacă pare o poziție relaxantă, statul picior peste picior nu este câtuși de puțin benefic pentru sănătate, atrage atenția un expert în ergonomie din Marea Britanie, citat de Daily Mail. Acesta a explicat
Un nou studiu preclinic realizat de o echipă de cercetători ai Universității din Statele Unite susține ideea că boala Alzheimer, considerată până acum ireversibilă, ar putea fi vindecată și chiar cu
Suferința rinichilor se poate manifesta inclusiv la nivelul pielii, motiv pentru care recunoașterea acestor simptome este esențială pentru a diagnostica și trata la timp bolile renale. Pielea uscată, mâncărimea
Suntem în plină iarnă, iar temperaturile foarte scăzute cresc cu aproape 30% riscul de infarct, spune într-o postare pe o rețea socială dr. Tudor Ciuhodaru, specialist în medicina de urgență, care vine și cu
Una dintre cele mai importante descoperiri ale anului 2025 în materie de sănătate are legătură cu deja popularul microbiom. Constituit dintr‑o comunitate vastă de microorganisme - bacterii, dar și virusuri,
În opera lui Eminescu, femeia este privită într-un mod profund uman şi nobil, cu admiraţie şi respect, ca o fiinţă purtătoare de taină, frumuseţe şi sens. Interpretările care susţin că poetul ar fi
În fiecare an, în ultima zi a lunii noiembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat de Domnul Hristos la misiunea de propovăduire a cuvintelor Sale veșnice. În mod deosebit,
Poate este mai puțin cunoscut faptul că singurul cuvânt autentic al Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Mărturisitorul de la Prislop, care este înregistrat audio și care circulă și
Cunoscutul dicton latin „Acta non verba”, adică „Fapte, nu vorbe”, ar putea fi completat prin: „Acta ac (et) verba”, adică „Fapte și cuvinte”; în sensul cuvintelor Sfântului Apostol și
Știu că despre catedrală s-a scris, se scrie și se va mai scrie. Ceea ce vreau să mărturisesc este sentimentul pe care l-am trăit în momentul în care am făcut primul pas în acest minunat lăcaș sfânt.
Nu sunt convins că singurătatea este răspunsul la toate problemele legate de lipsa de disciplină interioară, cu care ne luptăm de-a lungul întregii noastre existențe. Dimpotrivă, o viață lipsită de orice
Meşteşugul interpretării muzicii la cobză a renăscut în ultimii ani datorită proiectelor de recuperare a tradiţiilor. Iniţiativele de salvgardare a acestui element identitar al moldovenilor de pe ambele maluri
În inima Bucureștiului, la trei sute de metri de Kilometrul Zero al Capitalei, într-o zonă comercială extrem de frecventată, se află un sit arheologic unic, cel al Palatului Voievodal Curtea Veche, prima clădire
Praznicul Naşterii Domnului aduce bucurie în inimile fiecărui creştin, dar sufletele inocente ale copiilor simt bucuria Crăciunului mai bine decât cei maturi, indiferent de greutăţile pe care le întâmpină
Uneori nu înțelegem imediat nici cu inteligența, nici cu duhul nevoile aproapelui de mângâiere, tămăduire și bucurie. Dar mai ales nevoia de luminare în zbuciumul nedeslușit al întunericului lui. Atunci,
Evenimentele legate de proclamarea canonizării noilor sfinți români mărturisitori din secolul al XX-lea au pricinuit multă bucurie în rândul clerului, monahilor și credincioșilor Bisericii noastre. Îndeosebi la mănăstirile sau centrele eparhiale unde sunt cinstiți mai mult acești sfinți s-au desfășurat lucrări de pregătire a evenimentelor proclamărilor locale, eforturi care au fost mai mult decât binevenite, deoarece pe lângă folosul duhovnicesc s-au făcut și multe primeniri gospodărești. Sfânta Mănăstire Antim din centrul Capitalei a fost mult cinstită în acest an, deoarece fostul ei stareț și ctitor-înnoitor, arhimandritul Sofian Boghiu, a fost ridicat la cinstea altarelor, fiind numărat împreună cu sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu.
În primii doi ani de viață, un copil nu are așteptări formulate verbal sau conștient reflectate în cuvinte. El are în principal nevoi primare, fundamentale: să fie ținut în brațe, auzit, liniștit și
Suferința trupească nu este doar o problemă medicală, ci o experiență care atinge întreaga persoană: trup, psihic și viață duhovnicească. În fața bolii, omul caută alinare și vindecare, dar
În perioada Postului Nașterii Domnului suntem invitați să ne reconfigurăm viața interioară printr-un control mai atent al gândurilor, o disciplinare constantă a afectivității și o deschidere responsabilă fa
Resursele tehnologice și platformele de învățare pentru elevi s-au dezvoltat mult în ultimii ani. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul
Alegerea unui model de către adolescenți și tineri are un rol esențial în formarea personalității lor. Părintele profesor Vasile Gordon, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din
Expansiunea mediului digital a remodelat profund modul în care comunicăm, interacționăm și ne definim ca persoane. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științele
Astăzi se împlinesc 58 de ani de la începutul mișcării reformiste din Cehoslovacia, cunoscută sub numele de „Primăvara de la Praga”, considerată o importantă fisură în blocul comunist aflat sub sfera de in
În urmă cu 36 de ani, la 22 decembrie, revolta anticomunistă care izbucnise la Timișoara cu cinci zile înainte s-a extins în întreaga țară. În timpul unui uriaș miting, în cadrul căruia Ceaușescu a fost
Prezent la Iași, la invitația Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași, prof. univ. dr. Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea București, cunoscut
La 3/15 decembrie 1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) promulga Legea de organizare a Serviciului de poştă şi telegraf, numindu-l în fruntea Direcţiei Poştelor şi Telegrafului pe belgianul Cezar
În duminica din 10 noiembrie 1940, ora 3:39, România era zguduită de cel mai puternic cutremur, ca energie eliberată, din secolul al XX-lea. Seismul a avut magnitudinea de 7,7 pe scara Richter, intensitate IX pe
Ziua radioului naţional este marcată în fiecare an la 1 noiembrie, dată la care, în 1928, la orele 17:00, a fost inaugurat postul radiofonic, cu apelul „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti, România”, cuvinte
La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. ORIZONTAL: 1) Primul
Careul de cuvinte încrucişate cu tema „Sănătate sufletească şi trupească” a avut ca termen-limită de trimitere a scrisorilor sau mesajelor de răspuns ziua de 10 ianuarie 2025. Vă adresăm calde mulţumiri
Duminica a 29-a după Rusalii (Vindecarea celor zece leproși) Luca 17, 12-1 În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul,
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce
Iacov, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții, care sunt în împrăștiere, salutare. Mare bucurie să socotiți, frații mei, când cădeți în felurite ispite, știind că
Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Sinai şi Rait au fost monahi care au trăit în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în veacurile 4 şi 5. Ei se nevoiau în post şi rugăciune, fiind exemple de trăire
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. VIII-IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 459-460 „Cred că nu poate fi vorba de
În familia lui Mihai Eminescu, pe linie maternă, a existat o adevărată „constelație monahală”. Fevronia, Sofia, Olimpiada, Xenia Velisarie și Ruxandra-Epracsia nu sunt simple nume ale trecutului, ci
În înţeles social, recunoştinţa este o însuşire de caracter manifestată ca obligaţie sau datorie morală de a mulţumi binefăcătorului. Se spune adesea că recunoştinţa este floare rară, ceea ce poate fi un
Părintele Ștefan Săvulescu, cel înzestrat cu harul de a‑L sluji pe Dumnezeu și Biserica Ortodoxă strămoșească, a jucat un rol important în reconstruirea Bisericii „Sfântul Vasile” din Ploiești -
Părintele Andrei Scrima a vorbit de câteva ori despre o cauzalitate duhovnicească aparte, cea care nu trece de la un eveniment A, pe orizontala istoriei, la un eveniment B. Într-un fel meta-istoric, un eveniment



