Parlamentul European a aprobat miercuri în plen modificarea legislației privind plantele modificate cu ajutorul noilor tehnici genomice (NTG) pentru a fi mai rezistente la boli, dăunători şi la condiţiile
Parlamentul European a aprobat miercuri în plen modificarea legislației privind plantele modificate cu ajutorul noilor tehnici genomice (NTG) pentru a fi mai rezistente la boli, dăunători şi la condiţiile
Fermierii au acces gratuit la consultanţă şi la soluţii practice de eficientizare a activităţii agricole, în cadrul programului „Caravana Profitului”, lansat zilele trecute de Comunitatea Antreprenorilor
Peste 30 de fermieri din judeţul Alba, însoţiţi de primarii din Zlatna, Ighiu, Întregalde, Râmeţ, Sântimbru şi Vinţu de Jos, au cerut miercuri preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, şi prefectului Nicolae Albu
Apicultorii şi formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie cererile de plată pentru intervenţiile finanţate prin Planul Strategic 2023-2027, valoarea totală a sprijinului fiind de 12,16
În Olt, unul din județele de frunte în ceea ce privește cultura usturoiului, suprafeţele au scăzut anul acesta la 400 ha, de patru ori mai puțin față de cele 1.700 ha din 2024, iar numărul fermierilor
Ministerul Educației a stabilit structura examenului de bacalaureat care va fi susținut, peste 4 ani, de elevii care intră la toamnă în clasa a IX-a. Comparativ cu examenul actual, din 2030 evaluarea competențelor
În această vară, elevii şi tinerii români din diasporă au la dispoziție 9.000 de locuri gratuite în opt tabere derulate în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Programului de Tabere ARC, organizată de
Peste 350 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori şi experţi din domeniul teatrului, proveniţi de la universităţi din România şi din alte 10 ţări, participă în perioada 19-28 iunie 2026 la Festivalul
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Şteopoaie, susţine că există suficiente cadre didactice implicate în organizarea examenului de evaluare naţională, în pofida nemulţumirilor
Elevii români au obţinut două medalii de aur, două de argint şi una de bronz la Olimpiada Europeană de Fizică 2026, care s-a desfăşurat în Suedia, la Goteborg, în perioada 12-16 iunie. Medaliații sunt elevi
La sediul Muzeului de Etnografie din Piatra-Neamț va putea fi vizitată, în 21 iunie 2026, expoziția „Grădina cu ii”, care aduce în atenţia publicului 20 de cămăși tradiționale autentice, majoritatea
Biblioteca Academiei Române (BAR) și Biblioteca Sfântului Sinod organizează azi, 18 iunie 2026, de la ora 13:30, vernisajul expoziției „Habent sua fata libelli. Cărți rare din vechea bibliotecă a Seminarului
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) invită publicul, în perioada 19-21 iunie 2026, la „Târgul de Sânziene”, unde meșteri lemnari, pielari, ceramiști, iconari, țesători vor face demonstrații și vo
Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane” al Academiei Române - Filiala Iași, în parteneriat cu Asociația Rural Development Research Platform, organizează, în 19 iunie 2026, cea de-a treia
Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizează expoziția „A fost odată ca niciodată…! Scurtă istorie a copilăriei în primele patru
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Corpul uman este o creație complexă a cărei cunoaștere este greu de realizat pe deplin. Între timp, medicina se dezvoltă și devine mult prea complexă pentru a putea fi cuprinsă de mintea unei singure persoane.
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
Prin credinţă, empatie, solidaritate şi multă implicare, membrii Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”, ca şi voluntarii ce se strâng ciorchine în jurul misiunii de întrajutorare încurajată şi susţinută
Inteligența artificială schimbă rapid modul în care elevii învață și profesorii predau sau evaluează. În același timp, apar întrebări esențiale despre responsabilitate, autonomie și capacitatea de a
Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Familia este locul în care omul învață încă din copilărie iubirea, iertarea, răbdarea și încrederea. Dar într-o societate grăbită, marcată de tensiuni, nesiguranță și oboseală sufletească, tot mai
Ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe o colină ce domină orizonturile până departe, spre Lungani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este și astăzi un fel de centru al lumii
O căsuță cochetă, cu o peluză mărginită de flori, undeva la marginea comunei Clinceni, nu departe de agitatul București. Rar, se aud trecând pe cer avioane de la aerodromul din apropiere; în rest, doar ciripit
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Există poeţi. Şi modul în care opera acestora poate intra într-o dezbatere cu societatea din care provin a fost dintotdeauna o provocare menită a ridica nivelul ambilor actanţi. Atunci când se întâmplă ca au
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Fi
Scriitorul de umbre Scriu cu umbra luminii Tale, Doamne, Înmuind penița în raza tăinuită Înlăuntrul inimii din valea uitării. Fiecare cuvânt e o umbră A Cuvântului ceresc, Lucindă pe pergamentul ochil
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român
În ultimii ani, un gând mi-a revenit cu insistență: mărturiile pe care ni le-au lăsat moștenire eroii, mucenicii, mărturisitorii din secolul XX pot fi citite și dintr-un unghi practic. Vom căpăta
Sâmbătă, 6 iunie, în ajunul Duminicii Tuturor Sfinților, arhidiaconul și teologul universitar Ioan Caraza (1941-2025) a fost pomenit în satul său natal, Fărcașa, din județul Neamț. Mai ales de anul acesta, lo
Profesor savant, predicator de renume și ierarh cărturar, fiul cel vrednic al Abrudului și-a înscris numele în galeria de aur a vieții bisericești sibiene din secolul trecut. Chipul său a rămas o rază de
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea
În persoana Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan (1930-2007), sufletul creștin își găsește un model deplin de viață închinată lui Dumnezeu, ca răspuns la chemarea și alegerea din partea
Părintele Andrei Scrima a vorbit de câteva ori despre o cauzalitate duhovnicească aparte, cea care nu trece de la un eveniment A, pe orizontala istoriei, la un eveniment B. Într-un fel meta-istoric, un eveniment
„Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem.” (Romani 14, 8) Așa și‑a început frumosul și înduioșătorul
La diferență de 31 de ani, fiind născuți în același ținut, am surprins din unele mărturii și amintiri care încă nu s-au pierdut anumite aspecte ce completează biografia unui talentat poet care a plecat prea
În ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva, ea însăși mutată în Împărăția Luminii la anii tinereții, a trecut la Domnul și părintele Horia Grădinaru, slujitor la Parohia „Sfântul Nicolae” din
În rând cu marii teologi ai lumii, cel dintâi care a dăruit Ortodoxiei secolului XX, prin fundamentala sa Dogmatică și prin traducerea în românește a Filocaliei, o punere într-o matcă firească și
Născut în părțile Neamțului, în comuna Farcașa, slujitor în Administrația patriarhală, în timpul Patriarhului Nicodim Munteanu, Părintele Petroniu Tănase (1914-2011) a căutat liniștea și mântuirea, vie
Între părinții îmbunătățiți ai Mănăstirii Antim, Părintele Sofian Boghiu strălucea prin smerenie, iubire, blândețe, har și lumină. „Lumina care-l îmbrăca în haina nemuririi e adevărată”, spunea
Mitropolitul Antonie Plămădeală, de la a cărui mutare la cer se împlinesc anul acesta două decenii, a fost unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din istoria sa recentă. S-a distins prin
A vorbi despre Mitropolitul de pioasă amintire Antonie Plămădeală înseamnă a evoca una dintre marile personalități bisericeşti şi culturale ale zilelor noastre, care prin tot ceea ce a lucrat şi a înfăptuit s-a înscris pe deplin în „şirul dascălilor de cuget şi simțire românească” şi al marilor ierarhi ai Bisericii străbune. Au trecut 20 de ani de când Mitropolitul Antonie, după o lungă şi grea suferinţă pe care însă a purtat-o cu nădejde creştinească asemenea unui mucenic, a trecut la cele veşnice în seara zilei de 29 august 2005.
Una dintre personalitățile de excepţie ale vieţii bisericeşti din Transilvania secolului trecut a fost Mitropolitul Nicolae Bălan. Fără să exagerăm deloc, putem afirma că după Mitropolitul Andrei Şaguna,
În 8 august s-au împlinit 35 de ani de la moartea monahiei Teodosia (Zorica) Lațcu, cea mai mare poetă creștină pe care a dat-o până în prezent România. Din păcate, opera ei excepțională nu este încă
Se împlinesc 40 de zile de la mutarea la cele veşnice a lui Costion Nicolescu, cercetător științific în etnologie și antropologie la Muzeul Țăranului Român din București, om pe care l-au cunoscut toţi cei apr
Suntem suma prieteniilor noastre, spunea vrednicul de pomenire părinte Teofil Părăian. Prieteniile noastre ca daruri din Cer. Împreună-colindări prin lume. O lume a chipurilor dragi, a
Joi, 12 iunie 2025, a trecut la Domnul Costion Nicolescu. Exact cu o lună înainte, la 15 mai, Costion participa la Simpozionul internațional de teologie „Dumitru Stăniloae”, cu o comunicare despre Teologia
Nicolae Turtureanu, poet cu har dăruit de Sus, muzeograf îndrăgostit de poezie și șah, publicist cu un condei ascuțit, director fondator al revistei „Cronica Veche”, e scoborâtor dintr‑o veche viță
În ziua de 13 martie 2013, Cardinalul Protodiacon Jean-Louis Tauran vestea Bisericii Catolice și lumii întregi, de la balconul Bazilicii „Sfântul Petru” din Vatican, Habemus Papam - „Avem Papă”,
Acum 40 de ani, la mijloc de martie, în zi de duminică geroasă, paralizantă pentru vremuri în care stăpânirea nu ardea a se îngriji atât de mult de cele ale vieții personale ale cetățenilor țării, pe străzile Fălticenilor străbătea un car tras de boi, cu cetină frumos împodobit, presărată de zăpadă, care purta spre cimitirul din Oprișeni, trupul mult ostenitor, dar niciodată biruit de osteneală, al preotului Ilie Ilisei. Puțin trecut de 71 de ani, părintele plecase pe neașteptate, grăbindu‑se oarecum, la ceas când ar mai fi putut să se bucure de cele ce rodise mâinile sale necruțate, cugetul său statornic întru acrivia rânduielii și inima sa aprinsă de dorul după Casa lui Dumnezeu.
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău,
„Zis-a Domnul: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au
Fraților, socotim că prin credință se va îndrepta omul fără faptele Legii. Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El și Dumnezeul păgânilor? Da, și al păgânilor, de vreme ce este un singur Dumnezeu,
Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, episcopul Patarelor (†312), de tânăr, a fost hirotonit preot, iar pentru viața lui curată a fost înălțat la scaunul de episcop. I s-a încredințat păstorirea creștinilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 494–495 „(Sf. Cuv. Irodion de la Lainici) era de loc din București. Intrând de mic în nevoința
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
De unde gândul de a scrie despre bunătate? Pur și simplu, de la observarea nenumăratelor situații din ultima vreme în care am văzut o escaladare tot mai agresivă a răutății. Și nu doar pe stradă sau pe
A sta, precum corintenii, în Evanghelie înseamnă a sta între coperțile Sfintei și dumnezeieștii Cărţi; a atârna pe toate filele și paginile Sfinților Evangheliști, a umbla printre capitole și a


