Ministerul Agriculturii a publicat, pe site-ul propriu, calendarul estimativ pentru ianuarie și februarie al lansării sesiunilor de depunere a cererilor de finanţare din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Vor
Ministerul Agriculturii a publicat, pe site-ul propriu, calendarul estimativ pentru ianuarie și februarie al lansării sesiunilor de depunere a cererilor de finanţare din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Vor
În această săptămână, la Bruxelles au avut loc negocieri susținute menite să spargă unitatea țărilor care se opun acordului UE cu blocul Mercosur, dar și să liniștească temerile marilor organizații ale fe
România a încasat, luni, 988,7 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), reprezentând rambursarea plăţilor în avans către fermieri din 16 octombrie - 30 noiembrie 2025. Potrivit
Industria alimentară are un potenţial semnificativ şi produce alimente de calitate, însă are nevoie de investiţii consistente pentru a-şi reduce vulnerabilitatea în faţa importurilor „Ne dorim ca 2026 să fi
Populaţia poate achiziţiona lemn pentru foc prin magazinul online romsilva.store, simplificând astfel accesul la această resursă, potrivit Romsilva. „Vrem să sprijinim populaţia să-şi ajute mai uşor
Programa la Limba şi literatura română pentru clasa a IX-a a generat dezbateri aprinse în spaţiul public chiar şi după publicarea variantei revizuite. Criticii, printre care s-au numărat profesori şi scriitori,
Elevii de la unităţi de învăţământ din 15 judeţe au învăţat ieri online sau şi-au continuat vacanţa ca urmare a deciziei de suspendare a activităţilor şcolare din cauza condiţiilor meteorologice.
Comisia Europeană acordă tinerilor peste 40.000 de abonamente de călătorie gratuite în cadrul celei mai recente ediții a premiilor DiscoverEU, o parte esenţială a programului Erasmus+, se arată într-un
Postul de ministru al Educaţiei, rămas vacant în urma demisiei lui Daniel David, va fi ocupat în luna ianuarie, a transmis primul-ministru Ilie Bolojan. Pentru funcţia aceasta au fost vehiculate două nume: Marilen
De câte ori, împovărați de deșertăciuni, ancorați în realitățile crude ale vieții, purtând în spate poveri de griji, frământări de gânduri și o tolbă doldora de planuri mărețe, nu visăm la
De Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie 2026, Teatrul Naţional Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, cea mai mare colecţie on-demand de teatru radiofonic din România. Noua versiune modernizată a
Botoșaniul va găzdui, în perioada 13-16 ianuarie, „Zilele Eminescu”, manifestare culturală tradițională, organizată de Memorialul Ipotești, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani. Programul
La Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei - Mitropolitul” din Iași va avea loc joi, 15 ianuarie 2026, o întâlnire cu scriitorii Cosmin Perța și George C. Dumitru, organizată sub genericul „Scriitori în dialog”.
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași își extinde, începând cu 24 ianuarie 2026, oferta expozițională prin deschiderea a două noi săli tematice, intitulate „Salonul casei boierești” și „Viața
Muzeul Național al Literaturii Române și Asociaţia Euro Culturart organizează Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2025 pentru celebrarea celei de-a 16-a ediții a Zilei Culturii
Suferința rinichilor se poate manifesta inclusiv la nivelul pielii, motiv pentru care recunoașterea acestor simptome este esențială pentru a diagnostica și trata la timp bolile renale. Pielea uscată, mâncărimea
Chiar dacă pare o poziție relaxantă, statul picior peste picior nu este câtuși de puțin benefic pentru sănătate, atrage atenția un expert în ergonomie din Marea Britanie, citat de Daily Mail. Acesta a explicat
Un nou studiu preclinic realizat de o echipă de cercetători ai Universității din Statele Unite susține ideea că boala Alzheimer, considerată până acum ireversibilă, ar putea fi vindecată și chiar cu
Suntem în plină iarnă, iar temperaturile foarte scăzute cresc cu aproape 30% riscul de infarct, spune într-o postare pe o rețea socială dr. Tudor Ciuhodaru, specialist în medicina de urgență, care vine și cu
Una dintre cele mai importante descoperiri ale anului 2025 în materie de sănătate are legătură cu deja popularul microbiom. Constituit dintr‑o comunitate vastă de microorganisme - bacterii, dar și virusuri,
Cum putem trăi în inima noastră marea sărbătoare a Nașterii lui Hristos? „Făcându-I loc în inimă. După cum în Betleem «nu era loc la han», așa și în noi pot fi înghesuite griji, resentimente, stres
Într-o lume care nu știe să se mai oprească, iar sensul sărbătorilor riscă să se estompeze în artificial, suntem invitați să redobândim responsabilitatea de a-L pune pe Hristos în centrul propriei
Postul Nașterii Domnului este pentru fiecare dintre noi o perioadă de pregătire sufletească și de reflecție. Este un timp în care ne oprim din goana zilnică și ne întoarcem spre adevăratele valori ale vieții: iubirea, smerenia, apropierea de Dumnezeu. Prin post și rugăciune, sufletul nostru se curățește, iar inima devine locul în care Hristos poate să Se nască. Despre pregătirea duhovnicească în această perioadă a Postului Nașterii Domnului am vorbit cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
A început să cânte la pian la 4 ani. A studiat matematica, filosofia și muzica în Iași, apoi la București și Paris. Tatăl lui, care fusese prefect de Iași, l-a presat să urmeze o carieră politică, dar el a u
„Vox populi, vox Dei” (Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu), spune un dicton latin antic. Adică opinia populară este cea corectă, divin inspirată şi ea stă cel mai aproape de adevăr. Acest dicton este
Praznicul Naşterii Domnului aduce bucurie în inimile fiecărui creştin, dar sufletele inocente ale copiilor simt bucuria Crăciunului mai bine decât cei maturi, indiferent de greutăţile pe care le întâmpină
Uneori nu înțelegem imediat nici cu inteligența, nici cu duhul nevoile aproapelui de mângâiere, tămăduire și bucurie. Dar mai ales nevoia de luminare în zbuciumul nedeslușit al întunericului lui. Atunci,
Evenimentele legate de proclamarea canonizării noilor sfinți români mărturisitori din secolul al XX‑lea au pricinuit multă bucurie în rândul clerului, monahilor și credincioșilor Bisericii noastre. Îndeosebi
Biserica „Sfântul Daniil Sihastrul” din cartierul Berceni, Bucureşti:
Ignatie Grecu COLIND Povățuiți de o stea Cu lucire aparte, Magii au pornit Din țări de departe. Din Persia veche Cu daruri ei vin Și cad la picioare Pruncului divin. Steaua trimite Raze
Gabriel Boholț, unul dintre cei mai cunoscuți fotoreporteri din presa românească, este autorul expoziției de fotografie „Redescoperă tradițiile românești”, găzduită în Foaierul Sălii de Plen a Senatului
TOT EU DAR FĂRĂ MINE Scapă-mă, Doamne, de mine să nu mai simți tortura timpului ambivalent ce îl urăsc și nici măsura Legii Tale ce împresoară totul cu o putere nevăzută. Sunt
UMBRA plecând de la trupul Tău - umbra dragostei o umbră pe care o pot recunoaște atunci când stă cu braţele desfăcute într-un curcubeu fără de margini UITE ÎNGERII uite îngerii cum
Ca să scrii despre un om, trebuie să-i trăiești viața, spune G. Călinescu. De mai multe decenii, Florentin Popescu se străduiește să trăiască viața lui Vasile Voiculescu pentru a o pune în tiparele
Cu prilejul sărbătorii Soborului Înaintemergătorului Domnului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat miercuri, 7 ianuarie, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Băltenii de Sus, județul Tulcea.
Mai multe lăcașuri din județul Caraș-Severin au fost vizitate zilele trecute de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a săvârșit Sfânta Liturghie și i-a binecuvântat pe clerici și credincioși cu Agheasmă Mare, făcând și pomenirea unor ierarhi care au slujit în Banatul Montan.
De sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a ales să-și petreacă onomastica în mijlocul pacienților Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță din Jebel, județul Timiș, se arată pe mitropolia-banatului.ro.
La sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre misiunea Înaintemergătorului Mântuitorului Iisus Hristos.
În a doua zi după Bobotează, miercuri, 7 ianuarie, când Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Bistrița.
Marți, 6 ianuarie 2026, de sărbătoarea Bobotezei, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei Mari la Catedrala Episcopală din Huși. Din soborul
În ziua cinstirii Soborului Sfântului Proroc Ioan, 7 ianuarie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hârlău, județul Iași.
Marți, 6 ianuarie, municipiul Comănești a fost gazda manifestărilor liturgice prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului, organizate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, în colaborare cu Primăria municipiului Comănești.
În ziua Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în mijlocul slujitorilor și credincioșilor din parohia gălăţeană ce-l are ca ocrotitor spiritual pe Înaintemergătorul Domnului.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în ziua praznicului Botezului Domnului și slujba Aghesmei Mari la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea,
De sărbătoarea Botezului Domnului, Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a fost loc de rugăciune și de bucurie duhovnicească, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de Sfințirea Mare a apei la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din
Astăzi, 8 ianuarie, este ultima zi în care Catedrala Națională din Capitală poate fi vizitată. Pe întreaga perioadă a sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului, credincioșii din București, alături de pelerinii veniți din întreaga țară, au avut posibilitatea de a vizita Catedrala Națională și de a participa la slujbele religioase oficiate la paraclisul aflat în apropierea acestui important lăcaș-monument al României.
De sărbătoarea Teofaniei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. La final, ierarhul a o
Botezul Domnului a fost întâmpinat și în acest an, cu multă bucurie duhovnicească, de credincioșii ortodocși români de la Catedrala Episcopală din Giula și de la celelalte biserici ortodoxe românești din Ungaria. După Sfânta Liturghie săvârșită în lăcașul de cult de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, a urmat slujba Aghesmei Mari, potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe, la finalul căreia ierarhul a binecuvântat prin stropire cu apă sfințită lăcașul și credincioșii prezenți. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificația sărbătorii Bobotezei și a Aghesmei Mari.
Sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul a adus multă bucurie duhovnicească în comunitatea parohială din cartierul Poștă al municipiului Buzău. În ziua hramului lăcașului de cult, miercuri, 7
Sărbătoarea Botezului Domnului, cunoscută în popor ca Boboteaza, a fost celebrată cu evlavie marți dimineață la Catedrala Mitropolitană din Iași. Evenimentul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După rugăciunea Amvonului, ierarhul a săvârșit slujba Sfințirii Mari a apei pe esplanada catedralei, în prezența a sute de credincioși.
Marți, 6 ianuarie, în ziua de serbare a Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie și Sfințirea cea Mare a apei la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Alături de ierarh s-au aflat în rugăciune soborul preoților și diaconilor Catedralei Arhiepiscopale și mulțime de credincioși romașcani.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Bobotezei împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, înconjurați de un sobor de slujitori.
Praznicul Botezului Domnului a adunat şi în acest an mulțimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu pentru a participa la Sfânta Liturghie şi Sfinţirea cea Mare a apei. Slujbele religioase au fost săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
În ziua praznicului împărătesc al Botezului Domnului, marți, 6 ianuarie, mii de credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde au participat la Sfânta Liturghie arhierească, urmată de Sfințirea cea Mare a apei.
Mii de credincioși au participat marți, 6 ianuarie, la slujba Aghesmei Mari și la binecuvântarea apelor Mării Negre și Dunării. Ierarhii din eparhiile scăldate de mare și fluviu au mers în procesiuni împreună cu clerul și poporul, au sfințit apele și au aruncat, după tradiție, crucea în valuri pentru a fi recuperată de credincioșii temerari care au înotat după sfântul odor.
Praznicul Botezului Domnului și ziua de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul au fost încununate și în acest an de un program liturgic special la Paraclisul Catedralei Naționale din București. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie în cele două zile de sărbătoare, împreună cu slujitorii paraclisului.
De Botezul Domnului, 6 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a slujit la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Aghesmei Mari, spre bucuria sutelor de credincioși prezenți.
Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) Matei 4, 12-17 În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în
Fraților, să aveți credință în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei, necăutând la fața omului. Pentru că, de va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină
Sfântul Mucenic Polieuct (†255) a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260) şi era ostaş de seamă în Meletina Armeniei. El făcuse legământ cu prietenul său, Mucenicul Nearh, să r
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 481-482 „Căci pentru creștinul care
Familia creştină autentică este locul unde orice lucru începe cu o rugăciune adresată lui Dumnezeu, în sânul ei omul făcând primii paşi nu doar pe drumul vieţii, ci şi pe calea credinţei. Proclamarea de
Starea inițială a protopărinților, de dinainte de păcat, rămâne o sursă încă neepuizată de cunoaștere a existenței umane. Discuțiile legate de calitățile firii omenești date în actul creației sun
În fiecare an, în ultima zi a lunii noiembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat de Domnul Hristos la misiunea de propovăduire a cuvintelor Sale veșnice. În mod deosebit,



