Peste 300 de elevi de la școlile și liceele din județul Sibiu care au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a Olimpiadei de Religie și la alte două concursuri au primit premii din partea
Peste 300 de elevi de la școlile și liceele din județul Sibiu care au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a Olimpiadei de Religie și la alte două concursuri au primit premii din partea
Duminica Sfinților Români, 14 iunie, a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Giulești din Bucureşti, unde a fost marcată încheierea unui atelier de pictură pe lemn în stil bizantin desfășurat pe parcursul a șapte duminici consecutive, în cadrul activităților grupului catehetic parohial.
Proiectul „Inimă de părinte”, derulat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, continuă să aducă bucurie copiilor beneficiari ai programelor social-educaționale derulate în cadrul așezămintelor sociale din Vaslui, Bârlad, Ghermănești, Berezeni și Huși, judeţul Vaslui, se arată pe episcopiahusilor.ro. Pentru copiii aflați în dificultate materială, din așezămintele sociale înființate în cadrul asociației, materialele didactice, cele igienico-sanitare, masa zilnică și întreg suportul oferit în aceste spații fac diferența în mod esențial și constituie baza cea mai solidă pentru conturarea unei personalități puternice, fundamentate pe educație și impregnată de valorile creștine. Din acest motiv, sprijinul lunar oferit acestor centre, în contextul proiectului „Inimă de părinte”, de parohiile ortodoxe românești din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei este o investiție de suflet în educație, fiind materializarea cea mai frumoasă și concretă a grijii față de semenii aflați în lipsuri.
Aproape 100 de clerici proveniți din eparhiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au susținut astăzi, 17 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, proba scrisă a examenului pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, respectiv Definitiv și Gradul II. Proba orală se va desfășura mâine, 18 iunie, în cadrul aceleiași instituții de învățământ teologic.
La Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea s-a desfășurat sâmbătă, 13 iunie, cea de-a 9-a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Bihoreni, la care au participat peste 350 de copii şi tineri din judeţul Bihor.
În perioada 10-14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă vizită pastoral‑misionară în Slovenia și Danemarca, slujind în comunități
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a poposit duminică, 14 iunie, în Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Sines, Portugalia, care și‑a sărbătorit
În perioada 12‑14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan” din
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, 14 iunie, a avut loc sfințirea uneia dintre cele două biserici ale Parohiei Ortodoxe Române din Offenbach pe Main, Germania. Parohia, înființată în urmă cu 51 de ani, reprezintă astăzi una dintre cele mai puternice și dinamice comunități ortodoxe românești din această parte a Germaniei.
În perioada 5‑7 iunie 2026, Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei a găzduit, la Dublin și Kildare, cea de‑a 5‑a ediție a Întâlnirii internaționale a Grupului de preotese „Sfânta Nona”, ev
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor spre viitor”.
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică
Copiii și tinerii din localitatea Bâra, județul Prahova, au participat la o serie de activități educative și recreative prilejuite de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Manifestările s‑au desfășurat în cadrul celei de‑a treia ediții a evenimentului „Bâra Fest”, organizat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti, unde au fost incluse ateliere de creație, jocuri interactive și concursuri. „Noi, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, venim cu mare drag la astfel de activități dedicate copiilor și comunității. Ne bucurăm că aici, la Bâra, am ajuns deja la a treia ediție și că de fiecare dată suntem primiți cu căldură, cu deschidere și cu multă bucurie din partea oamenilor. Astăzi am văzut multă veselie, jocuri, râsete de copii și o atmosferă frumoasă în care toată lumea s‑a simțit bine împreună. Pentru noi, astfel de momente nu sunt doar evenimente, ci ocazii în care ne apropiem unii de alții și în care arătăm că se pot face lucruri bune atunci când există implicare și dorință sinceră de a ajuta”, a declarat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.
Traseul Via Transilvanica a fost declarat oficial traseu pedestru de interes naţional, printr-un ordin semnat, la 12 iunie 2026, de ministrul interimar al economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului, Ir
Tot mai multe incidente grave generate de apariția urșilor în zonele locuite sau frecventate de turiști au fost semnalate în ultima lună. Legislaţia în vigoare oferă instrumentele necesare pentru a se interveni
În ciuda vremii nefavorabile şi a războiului declanşat de Rusia în Ucraina vecină, începerea sezonului turistic în Delta Dunării îi găsește optimiști pe unii proprietari de pensiuni, în special datorită ev
Sindicalişti membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ și ai Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater” au protestat ieri în
Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în şedinţa de marţi, pachetul de tarife reglementate pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale,
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Corpul uman este o creație complexă a cărei cunoaștere este greu de realizat pe deplin. Între timp, medicina se dezvoltă și devine mult prea complexă pentru a putea fi cuprinsă de mintea unei singure persoane.
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
Ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe o colină ce domină orizonturile până departe, spre Lungani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este și astăzi un fel de centru al lumii
O căsuță cochetă, cu o peluză mărginită de flori, undeva la marginea comunei Clinceni, nu departe de agitatul București. Rar, se aud trecând pe cer avioane de la aerodromul din apropiere; în rest, doar ciripit
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Pentru mulți copii, de cele mai diferite vârste, Valea Plopului a fost și este un loc al regăsirii, un tărâm liniștit, pe care Domnul l-a dăruit și l-a destinat tocmai acestei regăsiri: a sinelui, dar și a cel
Când elevul de gimnaziu află că Decalogul a fost dat lui Moise acum 3.500 de ani, e convins că nu mai poate fi actual… Dar valabilitatea lui stă în dovada că Biblia cuprinde Cuvântul Celui Veșnic! Copiilor tre
Noutățile privind admiterea din luna iulie, transmise zilele acestea de universități din țară, pun accentul pe specializări în limbi străine sau în meserii ale viitorului. Universitatea Transilvania din
Un joc de cuvinte într-o pauză, o discuţie cu colegii într-un loc de relaxare protejat cu umbrele colorate, participarea la o piesă de teatru, la un atelier de prăjituri sau la un club de robotică sunt câteva
Aproape 150 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Emil Gârleanu” din Galaţi au participat, în 10 iunie, la evenimentul „Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri”, organizat de
Ministerul Educaţiei are în vedere realizarea unui cadru instituţional coerent care să reglementeze utilizarea inteligenţei artificiale în învăţământ, a declarat, recent, ministrul Mihai Dimian, la o
Primăria Oradea a semnat contractul de finanţare în valoare de 235 de milioane de lei, din care 65 de milioane fonduri nerambursabile, pentru construcția unei şcoli cu o capacitate de 1.200 de elevi în cartierul Nu
„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Mii de elevi se află în faţa celor mai importante examene din viaţa lor: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. Luni, 8 iunie 2026, vor debuta, pentru absolvenţii de liceu, probele de evaluare a competenţelor
Universitatea din București (UB) lansează, prin Laboratorul de Testare la Scară Largă al Facultății de Psihologie și Științele Educației, prima infrastructură națională de cercetare longitudinală
Elevii de gimnaziu şi liceu mai pot interacţiona astăzi şi mâine cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Târgului Ed
Politehnica București organizează, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, în perioada 4-6 iunie 2026, cea de-a 3-a ediție a MedFest, „un eveniment
Examenul de bacalaureat va fi diferit începând cu anul 2030, având în vedere propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, „în corelație cu noua arhitectură curriculară a învățământului liceal
Marea finală a Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială a reunit aproximativ 200 de liceeni din întreaga ţară, care au concurat pentru premii în valoare totală de 40.000 de euro, după cum a transmis
Autoritatea locală a sectorului 3 din Capitală asigură finanţarea programelor „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” pentru mai mult de 9.200 de locuri. Înscrierile se fac online pe platforma
În perioada 29-30 mai, pe platoul din faţa Muzeului de Artă Populară din Constanţa, se va desfăşura „Târgul copiilor”, o manifestare educaţională menită să îi familiarizeze pe copii cu meşteşugurile
Ca un ecou parcă îmi vin în minte cântecele patriotice „Pui de lei”, „Imnul eroilor” sau „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”. Sunt cântece dragi care nu s-au stins vreodată în inima mea. Le-am
Ajuns la cea de-a 4-a ediție, proiectul „Cresc Sănătos” aşteaptă participarea, în 24 mai 2026, a aproximativ 200 de copii la numeroase activităţi atractive şi educative, precum ateliere de gătit
Alteţa Sa Regală Principele Radu a propus, în cadrul unei întrevederi oficiale cu ministrul educaţiei din Republica Moldova, Dan Perciun, dezvoltarea unei platforme online dedicate aprofundării limbii române de
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a publicat pe site broşura admiterii în învăţământul liceal de stat, adresată absolvenţilor de gimnaziu care vor să acceadă în învăţământul liceal
Două vehicule solare, realizate de studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), vor reprezenta România la competiţia internaţională „iLumen European Solar Challenge”, care va reuni aproximativ
În mod paradoxal (căci ce altceva este firescul lui Dumnezeu?), anul acesta singură Ortodoxia a avut o prăznuire neumbrită de conflictul din Orientul Mijlociu a celei mai însemnate sărbători ale sale.
Echipa Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe primul loc la etapa judeţeană a competiţiei de planuri de afaceri „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”, care
Peste 80% dintre părinți apreciază programul cunoscut sub numele de „Laptele şi cornul” ca fiind „util sau foarte util”, iar peste 85% vor ca acesta să continue, potrivit unui studiu realizat de Institutul
În campusul „Veterinară - Cotroceni” se va desfăşura, în perioada 15-16 mai, evenimentul „Zilele Facultăţii de Medicină Veterinară”, la care sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de animale,
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău,
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Când vă vor prigoni în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: Nu veți sfârși cetățile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic
Fraților, știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum. Și nu numai atât, ci și noi, care avem pârga Duhului, și noi înșine suspinăm în noi, așteptând înfierea,
Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie şi Teodul (†70-79) - Leontie era din Elada şi a fost soldat. A participat la mai multe lupte din mai multe războaie, iar pentru vitejia sa a fost răsplătit cu o degrătorie.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 381-382 „(Schimonahia Olimpiada) această râvnitoare călugăriță era fiică de preot din orașul Iași.
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
Monahismul bizantin își are originile în mișcarea ascetică orientală din secolele III-IV, inspirată de modele precum pustnicii amintiți mai sus. Aceste modele au fost preluate și dezvoltate într-un sistem bine
În Biserica Ortodoxă Română, primele trei duminici de după sărbătoarea Rusaliilor sunt închinate Tuturor Sfinţilor (prima), Sfinţilor Români (a doua) şi Sfinţilor Athoniţi (cea de-a treia). Îi
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român


