Cu ajutorul Domnului și al Preasfintei Sale Maici, sub ocrotirea Sfinților Atanasie cel Mare și Chiril al Alexandriei, pe teritoriul Schitului Lacu din Sfântul Munte Athos se ridică o nouă chilie românească, loc
Cu ajutorul Domnului și al Preasfintei Sale Maici, sub ocrotirea Sfinților Atanasie cel Mare și Chiril al Alexandriei, pe teritoriul Schitului Lacu din Sfântul Munte Athos se ridică o nouă chilie românească, loc
Consiliul Mondial al Bisericilor, prin Comisia pentru Credinţă şi Constituţie, organizează în aceste zile simpozionul internaţional „Eclesiologie, discernământ moral și misiunea Bisericii într-o lume în schimbare” la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna” din Sibiu.
Concursul național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XVIII-a, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, și-a desemnat cele 19 grupuri catehetice câștigătoare la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Miercuri seara, 13 mai, Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu din Iași a găzduit deschiderea oficială a celei de-a XIII-a ediții a Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae”, eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași. La manifestare au fost prezenți și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Cu șapte zile înaintea marelui praznic al Înălțării Domnului, astăzi, 14 mai, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a sfințit noua capelă, cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, a Brigăzii 1 Sprijin Manevră „Argedava” din București, înconjurat de un sobor de slujitori. Evenimentul a reunit numeroși preoți militari, cadre militare și elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava.
Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a găzduit, în perioada 1-3 mai, în apropierea mănăstirii ortodoxe românești din Mono, Ontario, Congresul AROLA (Asociația Femeilor Ortodoxe Române din America), un eveniment de amploare dedicat consolidării lucrării misionare și duhovnicești a femeilor ortodoxe din diaspora nord-americană, informează site-ul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i‑a primit vineri, 1 mai, pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și pe Alteța Sa Regală Principele Radu al României,
Consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München, la propunerea preotului paroh Alexandru Nan și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a efectuat miercuri, 13 mai, o vizită în comuna Soveja, județul Vrancea, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale și a inspectat zona afectată de incendiul devastator din satul Rucăreni. Această deplasare continuă planul de sprijin inițiat de Centrul eparhial imediat după catastrofa din data de 26 aprilie, când un incendiu violent a distrus în totalitate 29 de locuințe din această comunitate.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, miercuri, 6 mai, Centrul de Permanență - Medicină de familie - Dispensar Sud Focșani a primit din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei un electrocardiograf ECG Cardiovit, necesar pentru monitorizarea pacienților care se prezintă în regim de urgență la această unitate medicală.
Fundația medicală „Providența”, în parteneriat cu Policlinica și Spitalul „Providența”, a organizat, în perioada 21-29 aprilie, o caravană medicală în localitatea Mihălășeni, județul Botoșani. Evenimentul a marcat și utilizarea cabinetului medical mobil achiziționat recent de Arhiepiscopia Iașilor, care a permis desfășurarea investigațiilor direct în comunitate, în condiții optime.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București susţine inițiativa „STOP HIPERTENSIUNII”, un demers amplu de sănătate publică desfăşurat duminică, 17 mai, în Parcul
În campusul „Veterinară - Cotroceni” se va desfăşura, în perioada 15-16 mai, evenimentul „Zilele Facultăţii de Medicină Veterinară”, la care sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de animale,
Peste 80% dintre părinți apreciază programul cunoscut sub numele de „Laptele şi cornul” ca fiind „util sau foarte util”, iar peste 85% vor ca acesta să continue, potrivit unui studiu realizat de Institutul
Echipa Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe primul loc la etapa judeţeană a competiţiei de planuri de afaceri „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”, care
În viața liturgică a Bisericii, fiecare gest, oricât de simplu ar părea, poartă în sine o încărcătură duhovnicească profundă. Prepararea prescurilor, lucrare discretă și adesea trecută cu vederea, se
Pe esplanada Palatului Culturii din Iași se deschide mâine, 15 mai, Târgul Meșterilor Populari, manifestare organizată anual de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”
În Aula Academiei Române s-a desfășurat astăzi sesiunea festivă intitulată „45 de ani de la primul zbor cosmic al unui cetățean român”. Evenimentul a fost dedicat performanței științifice a
La Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț este deschisă, până la 11 iunie 2026, o expoziție temporară dedicată preotului mărturisitor Dimitrie Bejan, una dintre personalitățile rezistenței
Casa Mühle din Timişoara, care a aparținut unei familii de grădinari-furnizori de trandafiri către Coroana Imperială de la Viena, va fi redeschisă în 16 mai 2026, într-un nou concept de Living Lab. Clădirea
Primul documentar românesc de amploare dedicat Deltei Dunării, intitulat „Delta Sălbatică”, va fi prezentat, în premieră, în 5 iunie 2026, la Centrul Cultural Reduta, Braşov, în cadrul LYNX Festival,
Vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase, prin rolul său în absorbția calciului și fosforului și în mineralizarea normală a osului. Deficitul ei favorizează scăderea densității
În ultimele două decenii, diabetologia a suferit una dintre cele mai importante transformări din istoria sa, prin integrarea tehnologiilor digitale în managementul diabetului zaharat. Astăzi asistăm la dezvoltarea
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și menținerea unei stări bune fizice și psihice pe termen lung. De aceea, activitatea preventivă reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale
Știați că luna mai este Luna Internațională a Dietei Mediteraneene și, totodată, Luna Sănătății Mentale? Deși evidențiată în special pentru efectele favorabile asupra sănătății cardiovasculare, die
Sănătatea copiilor se construiește zi de zi prin alegeri aparent mici, dar esențiale. În gastroenterologia pediatrică, prevenția are un rol central, iar alimentația este unul dintre principalii determinanți ai dezvoltării armonioase. Primii ani de viață reprezintă o perioadă critică pentru maturarea sistemului digestiv, iar obiceiurile alimentare formate în acest interval influențează sănătatea pe termen lung. O dietă echilibrată, adaptată vârstei, contribuie atât la creșterea optimă, cât și la prevenirea unor afecțiuni frecvente precum constipația, refluxul gastroesofagian sau excesul ponderal.
Valurile succesive de îngheţ din această primăvară au afectat exploataţiile pomicole şi viticole din aproape toată ţara, iar producătorii solicită autorităţilor compensarea pierderilor. Situaţia din sector
În acest an, la competiţia internaţională World Food Gift Challenge 2026, organizată de International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism, instituţia care desemnează regiunile gastronomice ale
Taxele vamale americane au contribuit anul trecut la un declin suplimentar al comerţului global cu vin, scrie Reuters, citat de Agerpres. Totodată, consumul a rămas la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 60 de
Primăria Sectorului 1 anunţă organizarea unei pieţe volante cu produse tradiţionale româneşti începând de vineri şi până duminică în zona Amzei, lângă Teatrul „Ion Creangă”. Vizitatorii vor putea
Râurile situate pe defileul Văii Vaserului din Munţii Maramureşului au fost populate cu peste 8.000 de puieţi de păstrăv aduşi dintr-o păstrăvărie din judeţul Bistriţa Năsăud, informează Direcţia
Rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,71% în luna aprilie, iar cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la energia electrică, carburanți și chirii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) îşi va concentra în perioada următoare controalele asupra persoanelor ale căror venituri declarate nu sunt compatibile cu stilul de viaţă extravagant afişat.
Compania Naţională „Poşta Română” a devenit, pentru prima dată în istoria sa, furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de corespondenţă. De asemenea, Fabrica de Timbre, sucursală specializată
Iaşiul celebrează o sută de ani de la primul zbor comercial care a conectat capitala Moldovei de restul regiunii, pe ruta istorică Bucureşti - Galaţi - Iaşi - Chişinău, realizat la data de 24 iunie 1926. Cu ac
Esplanadele pieţelor Matache şi Amzei din Bucureşti vor fi, în weekend, gazdele festivalurilor „Bujori în Matache” şi „Bujori în Amzei”. Timp de trei zile, aici vor avea loc concerte, ateliere creative
Situat pe teritoriul localităților Costești, Bărbătești și Băile Olănești din județul Vâlcea, în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa sunt aproximativ 100 de peşteri, dintre care zece sunt arii protejate,
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului Administraţiei Fondului de Mediu (AFM) pe anul 2026 se află în dezbatere publică, după cum a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Printre
Sectorul IT local şi global se confruntă cu un context dificil, însă preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), Radu Postolache, apreciază că există perspective tot mai
Tot mai multe decizii pe care le iau oamenii în viaţa de zi cu zi sunt influenţate de sfaturile pe care le primesc de la diferitele programe de inteligenţă artificială. Un studiu EY Global AI Sentiment
Sute de antreprenori, manageri, lideri politici, reprezentanţi ai administraţiei locale şi centrale, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, sunt aşteptaţi să participe la a treia ediţie a Forumului
Administraţia Naţională de Meteorologie a dat publicităţii o informare de vreme rea valabilă pentru aproape toată ţara până joi, 14 mai, ora 10:00. Meteorologii avertizează că miercuri, 13 mai, ne vom confrun
Asociaţia Tăşuleasa Social a dat oficial startul drumeţiilor pe Via Transilvanica, în 9 mai 2026, odată cu organizarea evenimentului tradiţional „Ziua Bună pe Via Transilvanica” de ecologizare şi remarcare
Începând cu sezonul estival 2026, pe litoralul românesc se vor aplica noi reguli de organizare a spaţiului de plajă şi a accesului public, potrivit unui ghid publicat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Majoritatea românilor s-ar exprima în favoarea unirii cu Republica Moldova şi doar 21,4% s-ar pronunţa împotrivă dacă ar fi organizat un referendum pe această temă, arată Barometrul Informat.ro realizat de
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat o nouă ediţie a programului Tezaur, care se va desfăşura în perioada 11 mai - 5 iunie 2026. Românii pot investi în titluri de stat cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani ş
Tot mai mulţi români îşi asigură locuinţele optând pentru o poliţă facultativă, numărul acestora crescând anul trecut cu 7%, potrivit datelor Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare
Miercuri, 13 mai, se va desfăşura, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la eveniment vor fi prezenţi secretarul general al
Comisia Europeană a prezentat un plan social ambiţios menit să combată mai bine sărăcia, lipsa de adăpost şi excluziunea socială în Uniunea Europeană, în contextul în care blocul comunitar se luptă să
Premierul moldovean, Alexandru Munteanu, a declarat, joi, pentru Agerpres, că nu îi displac discuţiile pe tema unirii dintre România şi Republica Moldova, subliniind că cele două state sunt foarte aproape.
Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere) Ioan 9, 1-38 În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun. Putere am Eu
În zilele acelea, unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credință, s-au ridicat zicând că trebuie să-i taie împrejur și să le poruncească a păzi Legea lui Moise. Iar apostolii și preoții s-au adunat
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei (†1778), s-a născut la 20 ianuarie 1719 în Bucovina, după cum aflăm din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul IX pe luna mai. Tot din ace
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 298-299 „Acest ierarh iubitor de Dumnezeu (Sf. Ier. Iacob Putneanul) a fost ales din copilărie să
Activităţile pentru copii găzduite de Parohia Lisa, judeţul Braşov, au adus cunoaştere, comuniune şi prietenie în rândul celor mici şi în familiile lor. Preotul Sergiu Dudan, împreună cu presbitera Cristina Dudan, profesoară cu o deosebită vocaţie, cultivă în sufletele tinerilor dragostea faţă de cunoaştere şi faţă de valorile sfinte.
În strălucita perioadă postpascală care precede Înălțarea Domnului, în Duminica numită a orbului, Biserica ne supune atenției, prin intermediul fragmentului din capitolul 9 al Evangheliei după Ioan,
În anii ’70, când a vorbi despre Hristos în spațiul public era nu doar interzis, ci și extrem de periculos, o profesoară a Universității de Litere din București a îndrăznit să includă în cursurile sale
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor


