Grădinița Românească din localitatea maghiară Săcal a fost inaugurată luni, 2 martie, după ample lucrări de restaurare și modernizare. Evenimentul a reunit autorități locale și centrale, cuprinzând și o
Grădinița Românească din localitatea maghiară Săcal a fost inaugurată luni, 2 martie, după ample lucrări de restaurare și modernizare. Evenimentul a reunit autorități locale și centrale, cuprinzând și o
Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, coordonat de pr. consilier Dan Necula, au organizat recent două vizite educaționale la Seminarul Teologic buzoian, pentru
În contextul „Anului omagial al pastorației familiei creștine” și „Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar”, luni, 2 martie, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Județean Ialomița,
Pentru comunitatea euharistică din cadrul Eparhiei Oradiei, în Duminica Ortodoxiei se consemnează 19 ani de la întronizarea celui de‑al șaselea Arhipăstor al meleagurilor bihorene, în persoana Preasfințitului
La Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca a avut loc, duminică seara, 1 martie, evenimentul „Mărturie prin icoană”, a V‑a ediție. Aproximativ 100 de elevi și studenți de la Facultatea de Teologie
Sâmbătă, 28 februarie, în ziua de pomenire a Sfinților Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, enoriașii Parohiei ortodoxe românești „Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana” din localitatea
În Duminica Ortodoxiei, 1 martie, a avut loc la München, Germania, cea de‑a 20‑a ediție a Întâlnirii panortodoxe a corurilor comunităților din acest oraș. Anul acesta întâlnirea a fost organizată de
Ortodoxia și‑a depășit granițele naționale sâmbătă, 28 februarie, în Marea Britanie. Români, greci, antiohieni, bulgari, sârbi, georgieni și britanici și‑au unit inimile în rugăciune la vecernia
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit în ziua de 24 februarie, împreună cu un sobor de preoți, slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost ci
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 15 februarie, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Mare Mucenic Haralambie” din Vinaros, Spania, care și-a sărbătorit ocrotitorul. Alături de Preasfinția Sa au slujit părintele Nicolae Bogdan Păunescu, parohul comunității; părintele Augustin Malița, de la Parohia Segorbe; arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial; diaconul Cristian Sacaliuc. La slujbă au asistat Sergi Gordo Rodríguez, Episcopul catolic de Tortosa; Maria Dolores Miralles Mir, primarul orașului Vinaros; Juan Amat Sese, viceprimarul; preotul catolic Carlos Paris.
Reprezentanţi ai Sectorului social‑filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului şi reprezentanţi ai Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu, au vizitat luni, 2 martie, două centre
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Protoieria Sector 5 Capitală a oferit luni, 2 martie, daruri persoanelor vârstnice îngrijite la așezământul socio-medical al Mănăstirii Christiana din București. Acțiunea filantropică a avut loc în contextul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame) și cu ocazia venirii primăverii.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, în fiecare an, perioada Postului Mare constituie un nou prilej de a înmulţi rugăciunea şi fapta bună. O sută de metri steri de lemne pentru foc au fost pregătiţi la Gospodăria-anexă din cadrul Mănăstirii „Sfântul Trifon”-Şendreni, judeţul Galaţi, pentru a fi transportaţi către familiile nevoiaşe din judeţul Galaţi, unele dintre acestea greu afectate şi de inundaţiile din 2024. Mai multe familii nevoiaşe din localitatea Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, au primit sâmbătă, 28 februarie, câte doi metri steri de lemne pentru foc. Acestea au fost preluate mai întâi de reprezentanţii Protoieriei Covurlui şi apoi distribuite la aproximativ 50 de familii nevoiaşe. Acest sprijin este o continuare a programului social-filantropic implementat de Arhiepiscopia Dunării de Jos anul trecut, prin care peste 3.000 de familii sinistrate au primit, fiecare, câte un metru ster de lemne de fag pentru sezonul rece.
O activitate educativ-creativă dedicată începutului primăverii a fost organizată, în 27 februarie, în cadrul parteneriatului încheiat între eparhia hunedoreană și Asociația Handicapaților Neuromotori, județul Hunedoara, filiala Deva. Beneficiarii serviciului social „Centrul de zi pentru copii” al Episcopiei Devei și Hunedoarei, însoțiți de personal, au efectuat o vizită la sediul asociației, în vederea realizării unor activități creative comune, cu scop de promovare a incluziunii sociale, a solidarității și a respectului reciproc, de dezvoltare a spiritului de toleranță și empatie, precum și de stimulare a comunicării și colaborării între generații.
Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu Protoieria Sector 5 Capitală, a organizat joi, 26 februarie, la Biserica „Sfinții Români” din sectorul 5 al Capitalei, o amplă acțiune de ajutorare a familiilor afectate de explozia produsă în toamna anului trecut într-un bloc din cartierul bucureștean Rahova.
Prin lumina amurgului, boabele arămii par vitralii împodobite cu rouă. O, cât de frumos Cerul își păstrează acolo Taina Cuminecării ca pe-un sfânt grăuncior de mană lăsat în zori, pe pragul casei bunilor
Decizia Guvernului de a micşora sporul de doctorat a amplificat nemulţumirile din învăţământul preuniversitar şi universitar. De această dată, federaţiile sindicale solicită preşedintelui Nicuşor Dan să
În Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române (BAR) a avut loc marţi, 24 februarie, o sesiune omagială dedicată reformatorului învăţământului românesc, Spiru Haret, al cărei
Ministerul Educației și Cercetării a publicat în transparență decizională un nou set de 330 de programe școlare pentru învățământul liceal, care acoperă 60 de discipline pentru filierele
Şcolile cu predare în limba română din Ucraina se confruntă cu o criză de personal didactic, susţine Aurica Bojescu, secretarul responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”,
LA SALA Cavalerilor din Muzeul Castelului Vianden din Luxemburg va avea loc, la sfârșitul lunii martie, vernisajul expoziției „Arta ouălor încondeiate în România”, organizată de Muzeul Satului
La sediul Liceului „Nicolae Steinhardt” din București va avea loc, în 13 martie 2026, lansarea spectacolului radiofonic „Jurnalul fericirii”, adaptare după opera literară cu același
Prima parte a expunerii se referă la izvoarele inspirației brâncușiene, și anume: arta populară românească și credința
În Aula Academia Română are loc astăzi, 3 martie 2026, începând cu ora 18:00, conferința intitulată „Despre conceptul de cunoaștere științifică”, susținută de Mircea Flonta, membru titular al Secției
Un eveniment important i-a fost dedicat lui Ion Creangă la Iași, în ziua nașterii sale, 1 martie, prin lansarea ediției de Scrieri integrale „Ion Creangă”, ediție conform manuscriselor, îngrijită de Con
Într-o scrisoare frumoasă a Sfântului Ignatie Teoforul adresată Sfântului Policarp, acesta îl îndemna, printre altele, să aibă „o grijă desăvârșită pentru trup și pentru suflet”. Postul Mare este un
Aproape 10% dintre persoanele aflate sub tratament cu statine, pentru scăderea colesterolului, se confruntă cu dureri musculare. Lucrul acesta îi determină pe mulți să întrerupă administrarea medicamentelor
Riscul cardiovascular la femei începe să crească la un procent mai mic de îngustare a arterelor prin depuneri de grăsime decât la bărbaţi, respectiv de la o încărcare a arterelor de 20%, comparativ cu 28% la b
Dacă observați că spațiile dintre dinți încep să se mărească în timp, ar putea fi primul semn că aveți parodontoză, a explicat dr. Lorelei Nassar, medic stomatolog specialist în chirurgie
Mulți sunt tentați să pună lucrul acesta pe seama înaintării în vârstă, însă această percepție este ferm combătută de un medic specialist din rețeaua clinicilor Mayo, din Statele Unite. El vine și cu o s
Cuvintele Sfântului Proroc Isaia despre postul care-i place lui Dumnezeu reprezintă, la fel ca acum două milenii şi jumătate, un semnal de alarmă pentru omul care alege să se mintă pe el însuşi şi pe alţii
Teologhisind despre „ființa” și „energiile” revelate ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, înțelegem teologic următoarele: „ființa” Sfintei Scripturi este harul Duhului Sfânt, prin care ne
În opera lui Eminescu, femeia este privită într-un mod profund uman şi nobil, cu admiraţie şi respect, ca o fiinţă purtătoare de taină, frumuseţe şi sens. Interpretările care susţin că poetul ar fi
În fiecare an, în ultima zi a lunii noiembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat de Domnul Hristos la misiunea de propovăduire a cuvintelor Sale veșnice. În mod deosebit,
Poate este mai puțin cunoscut faptul că singurul cuvânt autentic al Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Mărturisitorul de la Prislop, care este înregistrat audio și care circulă și
Cunoscutul dicton latin „Acta non verba”, adică „Fapte, nu vorbe”, ar putea fi completat prin: „Acta ac (et) verba”, adică „Fapte și cuvinte”; în sensul cuvintelor Sfântului Apostol și
Știu că despre catedrală s-a scris, se scrie și se va mai scrie. Ceea ce vreau să mărturisesc este sentimentul pe care l-am trăit în momentul în care am făcut primul pas în acest minunat lăcaș sfânt.
Nu sunt convins că singurătatea este răspunsul la toate problemele legate de lipsa de disciplină interioară, cu care ne luptăm de-a lungul întregii noastre existențe. Dimpotrivă, o viață lipsită de orice
Stă din nou să înceapă anul școlar - anul Domnului 2025-2026 -, așa că se ivește o nouă ocazie să reflectăm la probleme fundamentale, precum rostul școlii și al educației în general. Asta, cu toate că
„Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine ne este nouă să fim aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una” - „neștiind ce spune” (Matei 17, 4;
Ușor, ușor, în ultimele două decenii, luna august a căpătat un statut aparte prin ritmul ei. Altfel spus, ea este considerată luna concediilor, iar una dintre consecințele acestor zile de odihnă este găsit în
Ziua de 6 august nu este o simplă dată calendaristică, ci un prag între două lumi. Este puntea de trecere dintre slava necreată și prăbușirea făpturii în hăul autodistrugerii. Pe de o parte, avem Taborul, loc
De peste 20 de ani, în țări din Africa și Orientul Mijlociu, creștinii care cred, iubesc și Îl mărturisesc pe Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor al lumii sunt marginalizați în societate, arestați, anchet
Este concluzia ultimelor date publicate de Institutul Reuters pentru studierea Jurnalismului, care investighează anual situația presei la nivel internațional. Raportul din 2025 este relevant pentru consumul de
„Apoi l-a scos afară și i-a zis: Privește la cer și numără stelele, de le poți număra! Și a adăugat: Atât de mulți vor fi urmașii tăi!” - îi zice Dumnezeu lui Avraam (Facere 15, 5). Încercând a
Dezechilibrele produse de abuzul de tehnologie, la nivel personal, se răsfrâng și asupra mediului în care copiii trăiesc, în mod deosebit asupra familiei, care li se pare, într-o astfel de situație, un mediu
Au trecut două decenii de la publicarea primului număr din Lumina, „ziar de reportaje, informaţii şi comentarii redactat din perspectivă creştină – ediţia pentru judeţul Iaşi”, la 7 februarie 2005. De la
Rânduiala Sfintei Liturghii, lăsată Bisericii ca prilej de împărtășire euharistică și pnevmatologică, cuprinde în mod esențial epicleza, adică invocarea Duhului Sfânt pentru prefacerea Darurilor de pâine
„Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile; şi se varsă şi vinul şi se strică şi burdufurile. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor pă
În casă sau în societate, în mers sau în mașină, în parc sau chiar în prezența altor persoane, se poate observa tot mai des cum trei sau patru persoane, părinți și copii sau prieteni ori colegi, stau lipite
Șaptezeci de săptămâni de ani ne-ar trebui ca să contemplăm cum se cuvine expresia profetică, biblică și teologică „Sfântul Sfinților”, pentru a o înțelege deplin, întrucât genitivul arată
Remarcabil text apologetic din secolul al II-lea d. Hr., Epistola către Diognet, o scrisoare alcătuită cel mai probabil în timpul împăratului Antoninus Pius de către un autor creștin rămas necunoscut, este
Cuvintele Evangheliei, încredințate de Domnul celor aleși, au străbătut vremurile și pământurile, răspândind vestea cea bună până la marginile lumii. Apostolii, purtători ai chemării Mântuitorului, au dev
Postul Mare este o oportunitate pentru creștini de a-și regăsi echilibrul și de a-și odihni sufletul în tumultul vicisitudinilor cotidiene și de a vedea Lumina, Adevărul și Binele în cadrul unei
Duminica a 2-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
Umanismul, așa cum ni‑l prezintă istoria ultimelor secole, a pus în centrul atenției omul, uitând de raportarea lui la Creator. Însă „emanciparea” realizată nu a condus la împlinirea omului, la fericirea
Fraților, prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a
Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan († 475) era de neam din părţile Lichiei. Încă din tinereţe a primit cinstitul chip monahicesc. Mai întâi merge în pustia Tebaidei din Egipt. De aici se întoarce în
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 294-295 (Scrisoarea Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului către ucenicul său, Alexie) „Descoperirea de
În toamna anului 1960, în închisoarea Uranus, care se afla pe locul unde astăzi este Casa Poporului, era anchetată o tânără de 27 de ani. Fusese arestată direct din dispensarul unde lucra. Pentru ce? Pentru că
Acum ceva timp, doi oameni din Biserică, cu așezare duhovnicească și rod frumos în lucrarea misionară, inventariau problemele mai presante ale vieții creștine de azi. Unul a vorbit, la un moment dat, despre
Corespondența brută, concretă, a personalităților Rugului Aprins reflectă într-o notă aparte lecturile acestora, încercările, meditațiile zilnice. Acest profil distinct mai înseamnă un plus de
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea


