Producătorii de varză se confruntă cu o supraproducţie care a condus la scăderea preţului de vânzare de la poarta fermei sub costul de producţie. De aceea, în Olt, mulţi legumicultori au decis fie să doneze
Producătorii de varză se confruntă cu o supraproducţie care a condus la scăderea preţului de vânzare de la poarta fermei sub costul de producţie. De aceea, în Olt, mulţi legumicultori au decis fie să doneze
Fermierii au depus 671.334 de cereri de plată pentru subvenții, mai puține cu 37.018 față de anul trecut, pentru o suprafaţă totală de 9,76 milioane ha (+38.029 ha față de 2025), în cadrul campaniei 2026
Sprijinul pentru producătorii de cartofi ar putea fi majorat de la 200 la 800 euro/ha, potrivit unui proiect de Hotărâre aflat pe masa Guvernului, întrucât, în continuare, la cartof deficitul de balanţă
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunţat că a prelungit până la finele acestei luni valabilitatea tuturor actelor emise anul trecut pentru desfăşurarea activităţii de pescuit
Cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul
Noutățile privind admiterea din luna iulie, transmise zilele acestea de universități din țară, pun accentul pe specializări în limbi străine sau în meserii ale viitorului. Universitatea Transilvania din
Un joc de cuvinte într-o pauză, o discuţie cu colegii într-un loc de relaxare protejat cu umbrele colorate, participarea la o piesă de teatru, la un atelier de prăjituri sau la un club de robotică sunt câteva
Aproape 150 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Emil Gârleanu” din Galaţi au participat, în 10 iunie, la evenimentul „Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri”, organizat de
Ministerul Educaţiei are în vedere realizarea unui cadru instituţional coerent care să reglementeze utilizarea inteligenţei artificiale în învăţământ, a declarat, recent, ministrul Mihai Dimian, la o
Primăria Oradea a semnat contractul de finanţare în valoare de 235 de milioane de lei, din care 65 de milioane fonduri nerambursabile, pentru construcția unei şcoli cu o capacitate de 1.200 de elevi în cartierul Nu
Muzeul Național al Țăranului Român invită publicul, în 17 iunie 2026, de la ora 17:00, la Atelierul de împâslit lâna prin tehnica apei şi săpunului, coordonat de Beatrice Iordan, educator
La sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca va avea loc, în 17 iunie 2026, vernisajul expoziției „Pânze, freamăt și șoapte”, o incursiune în universul cămășii tradiționale
Institutul Smithsonian din SUA, care cuprinde renumita reţea de peste 20 de muzee şi galerii de artă americane, şi-a propus să celebreze 250 de ani de istorie americană, mai exact aniversarea Declaraţiei de
„Brâncuşi. Sindromul” şi „Muzeul Muzeelor” sunt expoziţiile- eveniment care vor fi deschise de mâine, 12 iunie 2026, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), anunţă instituţia muzeală pe pagina
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) va avea loc, în 16 iunie 2026, vernisajul expoziției „A.REST 1989 - Arhiva video a Securității”, o reconstituire a universului cercetărilor penale
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
În cabinetul de radiologie, fiecare zi începe în fața unor ecrane pe care se proiectează hărți ale corpului uman. Pentru mulți pacienți, aceste imagini par desprinse dintr-un limbaj secret. Teama de necunoscut
Febra reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive pentru care părinții se prezintă cu copilul la camera de gardă sau la cabinetul medicului pediatru. De multe ori, ea este însoțită de teamă, neliniște și
Stilul de viață are o influență enormă asupra sănătății noastre, atât fizice, cât și mentale. Rezultatele ştiinţifice ne arată cum factorii de risc alimentari, dar și obiceiuri ce țin de stilul de
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, însă progresele tehnologice din ultimii ani au schimbat profund modul în care sunt diagnosticate și tratate. Astăzi, medicina poate
Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Familia este locul în care omul învață încă din copilărie iubirea, iertarea, răbdarea și încrederea. Dar într-o societate grăbită, marcată de tensiuni, nesiguranță și oboseală sufletească, tot mai
În Anul Brâncuși, pentru a-l înțelege cât mai bine, ne-am adresat Roxanei Marcoci, curator-șef la Departamentul de Fotografie de la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, unul dintre cele mai prestigioase muz
Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
O căsuță cochetă, cu o peluză mărginită de flori, undeva la marginea comunei Clinceni, nu departe de agitatul București. Rar, se aud trecând pe cer avioane de la aerodromul din apropiere; în rest, doar ciripit
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Pentru mulți copii, de cele mai diferite vârste, Valea Plopului a fost și este un loc al regăsirii, un tărâm liniștit, pe care Domnul l-a dăruit și l-a destinat tocmai acestei regăsiri: a sinelui, dar și a cel
Scriitorul de umbre Scriu cu umbra luminii Tale, Doamne, Înmuind penița în raza tăinuită Înlăuntrul inimii din valea uitării. Fiecare cuvânt e o umbră A Cuvântului ceresc, Lucindă pe pergamentul ochil
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Fi
Există poeţi. Şi modul în care opera acestora poate intra într-o dezbatere cu societatea din care provin a fost dintotdeauna o provocare menită a ridica nivelul ambilor actanţi. Atunci când se întâmplă ca au
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
Identitate Cine sunt eu? Floare purtată de vânt... Cine sunt eu? Inimă în formă de țară... Dacă ți-aș spune adevărul, Navele s-ar opri în strâmtoare... Viața e mai mare decât cântecul
Ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pentru mandatul 2026-2030, a avut loc marți, 9 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit marţi, 9 iunie, slujba de binecuvântare a Complexului de capele mortuare din incinta cimitirului eparhial „Lumina Învierii”, situat în extremitatea nordică a cartierului Bărăbanț din Alba Iulia. Ierarhul, inițiatorul proiectului de înființare a noului cimitir, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța sacră a spațiului destinat prohodirii celor trecuți în veșnicie.
Primarul municipiului Oradea, Florin- Alin Birta, însoțit de peste 50 de colaboratori și angajați ai administrației locale, a participat sâmbătă, 6 iunie, la o activitate de voluntariat desfășurată la Mănăstirea Izbuc, din Eparhia Oradiei. Participanții au lucrat alături de obștea monahală la pregătirea incintei mănăstirii, a lăcașurilor de închinare și a gospodăriei monahale, contribuind totodată la pregătirea miilor de porții de hrană ce urmau să fie oferite pelerinilor prezenți la manifestările religioase din prima duminică a lunii iunie. Potrivit tradiției de la Mănăstirea Izbuc, în prima duminică a fiecărei luni, după săvârșirea Sfintei Liturghii, este oficiată Taina Sfântului Maslu, la care participă mii de credincioși.
Sâmbătă, 6 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat la mormântul părintelui arhimandrit Mina Dobzeu, din latura de est a Catedralei Episcopale din Huși, slujba Parastasului, la 8 a
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a vizitat elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman și a citit rugăciunea înainte de examen a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. De asemenea, a asistat la jurământul absolventului de studii seminariale al promoției 2026 a liceului teologic romașcan, cu ocazia unei activități prilejuite de examenul de competențe profesionale nivel 4, numit colocvial examenul de atestat.
Sâmbătă, 6 iunie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Fântânele, Protopopiatul Hârlău, cu prilejul resfințirii lăcașului de cult și a picturii bisericii.
După patru ani de studii, elevii teologi ai clasei a XII‑a de la Seminarul „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș au susținut examenul de atestat, care a constat în susţinerea lucrării ştiinţifice întocmite
Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București a găzduit miercuri, 10 iunie 2026, examenul de certificare a competențelor profesionale dobândite de elevii claselor terminale, la finalul celor patru ani de studiu în cadrul instituției de învățământ teologic din Capitală. Evaluarea s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La Parohia Loloiasca din județul Prahova, Protopopiatului Urlați, s‑a desfășurat joi, 5 iunie 2026, în contextul Anului comemorativ dedicat sfintelor femei din calendar, întâlnirea preoților din cadrul Cercului pastoral. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială, oficiată de un sobor de preoți, sub protia părintelui protopop Ionuț Negoiță.
Duminică, 7 iunie 2026, s‑a desfășurat ediția a X‑a a concursului „Cupa tinerilor campioni la șah” în Parohia „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”‑Tudor Vladimirescu, Avrămeni, județul Botoșani,
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în zilele de 10 și 11 iunie pe insula Imbros (Gökçeada) din Turcia, pentru a se alătura rugăciunii de mulțumire aduse lui Dumnezeu
În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București a găzduit Conferința „Sănătatea familiei creștine, perspective medicale și spirituale”, organizată de Patriarhia Română și de Antibiotice SA Iași, potrivit unei frumoase tradiții. Evenimentul a avut loc joi, 11 iunie 2026.
La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea a avut loc sâmbătă, 6 iunie, ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, pentru legislatura
În Episcopia Sălajului s‑a desfășurat ședința de constituire a noii Adunări Eparhiale pentru mandatul 2026-2030, organismul deliberativ al eparhiei pentru problemele administrative, culturale,
Ansamblul Parohiei „Vovidenia” din municipiul Botoșani a găzduit luni, 8 iunie, Conferința preoților din protoieria botoșăneană. Momentul a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul
Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, sâmbătă, 6 iunie 2026, la biserica Parohiei Timișoara Zona Dacia, a avut loc festivitatea de premiere a
Mănăstirea din județul Caraș-Severin ce este cunoscută datorită Icoanei Sfintei Treimi descoperite pe o stâncă și-a sărbătorit hramul în duminica după Pogorârea Sfântului Duh, Duminica Tuturor Sfinților. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară al așezământului monahal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și sub coordonarea părintelui protoiereu Cristinel Popa, în Protoieria Panciu s‑a desfășurat proiectul educațional
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a găzduit astăzi, 10 iunie 2026, workshop‑ul „Ethnos Ethos Ethikos (3E) - Ancient Values for New Communities. A Europe - Africa Collaborative Framework for Identifying Methodologies and Theoretical Paradigms on Social Embodied Values”, desfășurat în cadrul proiectului „Civis Seed Funding 2025‑2026”.
În ziua cinstirii Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, 9 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din localitatea Fundata, Județul Ialomița, eveniment ce a avut loc la împlinirea a 75 de ani de la deportările în Bărăgan.
În prima duminică de după praznicul Pogorârii Sfântului Duh, numită a Tuturor Sfinților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil
Sâmbătă, 6 iunie 2026, a avut loc, la Huși, şedinţa de constituire a noii Adunări eparhiale a Episcopiei Hușilor, mandatul 2026-2030, organism deliberativ ce are drept competenţă discutarea şi rezolvarea problemelor administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei.
În Duminica Tuturor Sfinților, 7 iunie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Parohiei Ciuhoi, Protopopiatul Marghita. Ierarhul i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți.
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23 În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, ca
În vremea aceea au venit la Iisus ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot, oare, nuntașii să fie triști câtă vreme mirele
Fraților, dacă, prin greșeala unuia, moartea a împărățit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosința harului și a darului dreptății vor împărăți în viață prin Unul Iisus Hristos. Așadar, pr
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare (†400) a fost un mare sihastru din Egipt care a trăit pe la anii 350-400. „La început, a stat o vreme într-o mănăstire cu viaţă de obşte, din părţile Tebaidei, aproape de He
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 34-35 „Sfinții Părinți (...) n-au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al
Începând cu anul 1992, avem înscrisă în calendar, la două săptămâni după Rusalii, Duminica Sfinților Români, în care îi sărbătorim pe sfinții noștri, cunoscuți sau necunoscuți de oameni, dar
La 9 iunie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Chiril al Alexandriei (†444), unul dintre cei mai mari Părinți și învățători ai Bisericii. Patriarh al Alexandriei timp de peste trei decenii, el a
Organizația Mondială a Sănătății a lansat, în urmă cu mai bine de doi ani, avertismentul potrivit căruia depresia a căpătat incidență de epidemie, devenind a doua boală pe planetă. Studii tot mai


