Membrii Comisiei „Credință și constituție” a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) au vizitat vineri, 15 mai, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Aceștia au fost
Membrii Comisiei „Credință și constituție” a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) au vizitat vineri, 15 mai, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Aceștia au fost
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat marți, 12 mai, la inaugurarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 din
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit, joi, 14 mai, slujba punerii pietrei de temelie a Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” ce se va zidi în Parohia Târgu Mureș IX, în
În cadrul „Serilor culturale” de la Muzeul Mitropoliei Clujului, joi, 14 mai, a fost lansat volumul „Relațiile dintre Biserica Ortodoxă Română și Casa Regală a României între anii 1918-1947”. Lucrarea a
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, membrii Organizației consultative internaționale a cercetașilor ortodocși creștini (DESMOS) au fost primiți la Palatul
Parohia ortodoxă românească din Oslo, Norvegia, ocrotită de Sfinții Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul, a primit joi, 14 mai, vizita Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei
Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a găzduit, în perioada 1-3 mai, în apropierea mănăstirii ortodoxe românești din Mono, Ontario, Congresul AROLA (Asociația Femeilor Ortodoxe Române din America), un eveniment de amploare dedicat consolidării lucrării misionare și duhovnicești a femeilor ortodoxe din diaspora nord-americană, informează site-ul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i‑a primit vineri, 1 mai, pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și pe Alteța Sa Regală Principele Radu al României,
Consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München, la propunerea preotului paroh Alexandru Nan și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a
Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a efectuat miercuri, 13 mai, o vizită în comuna Soveja, județul Vrancea, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale și a inspectat zona afectată de incendiul devastator din satul Rucăreni. Această deplasare continuă planul de sprijin inițiat de Centrul eparhial imediat după catastrofa din data de 26 aprilie, când un incendiu violent a distrus în totalitate 29 de locuințe din această comunitate.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, miercuri, 6 mai, Centrul de Permanență - Medicină de familie - Dispensar Sud Focșani a primit din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei un electrocardiograf ECG Cardiovit, necesar pentru monitorizarea pacienților care se prezintă în regim de urgență la această unitate medicală.
Fundația medicală „Providența”, în parteneriat cu Policlinica și Spitalul „Providența”, a organizat, în perioada 21-29 aprilie, o caravană medicală în localitatea Mihălășeni, județul Botoșani. Evenimentul a marcat și utilizarea cabinetului medical mobil achiziționat recent de Arhiepiscopia Iașilor, care a permis desfășurarea investigațiilor direct în comunitate, în condiții optime.
Valurile succesive de îngheţ din această primăvară au afectat exploataţiile pomicole şi viticole din aproape toată ţara, iar producătorii solicită autorităţilor compensarea pierderilor. Situaţia din sector
În acest an, la competiţia internaţională World Food Gift Challenge 2026, organizată de International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism, instituţia care desemnează regiunile gastronomice ale
Taxele vamale americane au contribuit anul trecut la un declin suplimentar al comerţului global cu vin, scrie Reuters, citat de Agerpres. Totodată, consumul a rămas la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 60 de
Primăria Sectorului 1 anunţă organizarea unei pieţe volante cu produse tradiţionale româneşti începând de vineri şi până duminică în zona Amzei, lângă Teatrul „Ion Creangă”. Vizitatorii vor putea
Râurile situate pe defileul Văii Vaserului din Munţii Maramureşului au fost populate cu peste 8.000 de puieţi de păstrăv aduşi dintr-o păstrăvărie din judeţul Bistriţa Năsăud, informează Direcţia
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București susţine inițiativa „STOP HIPERTENSIUNII”, un demers amplu de sănătate publică desfăşurat duminică, 17 mai, în Parcul
În campusul „Veterinară - Cotroceni” se va desfăşura, în perioada 15-16 mai, evenimentul „Zilele Facultăţii de Medicină Veterinară”, la care sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de animale,
Peste 80% dintre părinți apreciază programul cunoscut sub numele de „Laptele şi cornul” ca fiind „util sau foarte util”, iar peste 85% vor ca acesta să continue, potrivit unui studiu realizat de Institutul
Echipa Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe primul loc la etapa judeţeană a competiţiei de planuri de afaceri „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”, care
În viața liturgică a Bisericii, fiecare gest, oricât de simplu ar părea, poartă în sine o încărcătură duhovnicească profundă. Prepararea prescurilor, lucrare discretă și adesea trecută cu vederea, se
Pe esplanada Palatului Culturii din Iași se deschide mâine, 15 mai, Târgul Meșterilor Populari, manifestare organizată anual de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”
În Aula Academiei Române s-a desfășurat astăzi sesiunea festivă intitulată „45 de ani de la primul zbor cosmic al unui cetățean român”. Evenimentul a fost dedicat performanței științifice a
La Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț este deschisă, până la 11 iunie 2026, o expoziție temporară dedicată preotului mărturisitor Dimitrie Bejan, una dintre personalitățile rezistenței
Casa Mühle din Timişoara, care a aparținut unei familii de grădinari-furnizori de trandafiri către Coroana Imperială de la Viena, va fi redeschisă în 16 mai 2026, într-un nou concept de Living Lab. Clădirea
Primul documentar românesc de amploare dedicat Deltei Dunării, intitulat „Delta Sălbatică”, va fi prezentat, în premieră, în 5 iunie 2026, la Centrul Cultural Reduta, Braşov, în cadrul LYNX Festival,
Vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase, prin rolul său în absorbția calciului și fosforului și în mineralizarea normală a osului. Deficitul ei favorizează scăderea densității
În ultimele două decenii, diabetologia a suferit una dintre cele mai importante transformări din istoria sa, prin integrarea tehnologiilor digitale în managementul diabetului zaharat. Astăzi asistăm la dezvoltarea
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și menținerea unei stări bune fizice și psihice pe termen lung. De aceea, activitatea preventivă reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale
Știați că luna mai este Luna Internațională a Dietei Mediteraneene și, totodată, Luna Sănătății Mentale? Deși evidențiată în special pentru efectele favorabile asupra sănătății cardiovasculare, die
Sănătatea copiilor se construiește zi de zi prin alegeri aparent mici, dar esențiale. În gastroenterologia pediatrică, prevenția are un rol central, iar alimentația este unul dintre principalii determinanți ai dezvoltării armonioase. Primii ani de viață reprezintă o perioadă critică pentru maturarea sistemului digestiv, iar obiceiurile alimentare formate în acest interval influențează sănătatea pe termen lung. O dietă echilibrată, adaptată vârstei, contribuie atât la creșterea optimă, cât și la prevenirea unor afecțiuni frecvente precum constipația, refluxul gastroesofagian sau excesul ponderal.
Valurile succesive de îngheţ din această primăvară au afectat exploataţiile pomicole şi viticole din aproape toată ţara, iar producătorii solicită autorităţilor compensarea pierderilor. Situaţia din sector
În acest an, la competiţia internaţională World Food Gift Challenge 2026, organizată de International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism, instituţia care desemnează regiunile gastronomice ale
Taxele vamale americane au contribuit anul trecut la un declin suplimentar al comerţului global cu vin, scrie Reuters, citat de Agerpres. Totodată, consumul a rămas la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 60 de
Primăria Sectorului 1 anunţă organizarea unei pieţe volante cu produse tradiţionale româneşti începând de vineri şi până duminică în zona Amzei, lângă Teatrul „Ion Creangă”. Vizitatorii vor putea
Râurile situate pe defileul Văii Vaserului din Munţii Maramureşului au fost populate cu peste 8.000 de puieţi de păstrăv aduşi dintr-o păstrăvărie din judeţul Bistriţa Năsăud, informează Direcţia
Valurile succesive de îngheţ din această primăvară au afectat exploataţiile pomicole şi viticole din aproape toată ţara, iar producătorii solicită autorităţilor compensarea pierderilor. Situaţia din sector
În acest an, la competiţia internaţională World Food Gift Challenge 2026, organizată de International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism, instituţia care desemnează regiunile gastronomice ale
Taxele vamale americane au contribuit anul trecut la un declin suplimentar al comerţului global cu vin, scrie Reuters, citat de Agerpres. Totodată, consumul a rămas la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 60 de
Primăria Sectorului 1 anunţă organizarea unei pieţe volante cu produse tradiţionale româneşti începând de vineri şi până duminică în zona Amzei, lângă Teatrul „Ion Creangă”. Vizitatorii vor putea
Râurile situate pe defileul Văii Vaserului din Munţii Maramureşului au fost populate cu peste 8.000 de puieţi de păstrăv aduşi dintr-o păstrăvărie din judeţul Bistriţa Năsăud, informează Direcţia
Rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,71% în luna aprilie, iar cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la energia electrică, carburanți și chirii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică
Vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase, prin rolul său în absorbția calciului și fosforului și în mineralizarea normală a osului. Deficitul ei favorizează scăderea densității
În ultimele două decenii, diabetologia a suferit una dintre cele mai importante transformări din istoria sa, prin integrarea tehnologiilor digitale în managementul diabetului zaharat. Astăzi asistăm la dezvoltarea
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și menținerea unei stări bune fizice și psihice pe termen lung. De aceea, activitatea preventivă reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale
Știați că luna mai este Luna Internațională a Dietei Mediteraneene și, totodată, Luna Sănătății Mentale? Deși evidențiată în special pentru efectele favorabile asupra sănătății cardiovasculare, die
Sănătatea copiilor se construiește zi de zi prin alegeri aparent mici, dar esențiale. În gastroenterologia pediatrică, prevenția are un rol central, iar alimentația este unul dintre principalii determinanți ai dezvoltării armonioase. Primii ani de viață reprezintă o perioadă critică pentru maturarea sistemului digestiv, iar obiceiurile alimentare formate în acest interval influențează sănătatea pe termen lung. O dietă echilibrată, adaptată vârstei, contribuie atât la creșterea optimă, cât și la prevenirea unor afecțiuni frecvente precum constipația, refluxul gastroesofagian sau excesul ponderal.
Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie cronică autoimună care afectează în special articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor, dar poate asocia și manifestări sistemice. Recunoașterea precoce și inițierea rapidă a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea deformărilor articulare și menținerea unei vieți active. Boala apare mai frecvent la femei, între 30 și 50 de ani, însă poate debuta la orice vârstă, inclusiv în copilărie, formele de boală cu debut juvenil.
Așa numește Sfântul Ioan Gură de Aur minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvârșite față de natură, față de oameni și față de Sine Însuși. „O negrăită mare de minuni” ar putea fi
În fiecare an din timpul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod propune, în mod absolut inspirat, spre analiză, meditație și identificare a celor
Arătările Mântuitorului Hristos după Înviere au lăsat nu doar nenumărate pagini de comentarii patristice și nu numai, ci au dat naștere și la rugăciuni, învățături prin cântarea bisericească cu o
Fără repere, orice itinerar este neîmplinit. Ne raportăm astăzi formal la norme şi reguli, căutând să dobândim virtuţi. Rămânem însă departe de simţirea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră ş
Adesea m-am întrebat care a fost păcatul lui Pilat. Și da, Pilat a fost politic corect. După visul tulburător al soției sale, se teme să-L condamne pe Hristos. Nu pentru că ar fi înțeles taina dumnezeirii Lui,
Cicero, în celebra sa cuvântare ținută în apărarea lui Gaius Rabirius, cel acuzat de Iulius Cesar de crimă și trădare, spunea că moartea pe cruce era cea mai cumplită pedeapsă care putea fi aplicată cuiva,
Personalitatea dirijorului Sergiu Celibidache a fost evocată la Iași, în perioada 7-9 mai, în cadrul mai multor evenimente culturale. Primul, desfășurat în 7 mai, la Colegiul Național, a fost dedicat elevilor, care l-au invitat la o întâlnire-dezbatere pe istoricul Stejărel Olaru, autorul volumului „Spațiul Celibidache”, considerat cea mai atent documentată și complexă biografie a muzicianului. Cartea a fost lansată în 9 mai, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, alături de autor fiind prezenți diplomatul Emil Hurezeanu, criticul literar Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și Daniel Șandru, președintele IICCMER. De asemenea, în 8 mai, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF), Stejărel Olaru a susținut o conferință despre biografia artistului.
Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile,
Mănăstirea Samurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov
În 1994, locuitorii cartierului bucureștean Titan s-au bucurat din toată inima când s-a ridicat, la intersecția străzilor Soldat Stelian N. Mihale și Soldat Ghiță Ștefan, o bisericuță de lemn, căci era mare nevoie: sute de blocuri aveau până atunci un singur lăcaș de cult. În ziua sfințirii, pe cerul senin a apărut o cruce de nori, și apoi un curcubeu. A doua zi, ziarele au titrat „Miracolul din Balta Albă!”
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Traumele din copilărie nu dispar odată cu trecerea timpului. Chiar și atunci când nu sunt recunoscute ca atare, ele pot continua să influențeze viața de adult prin reacții emoționale intense, tipare
Folosirea frecventă a telefonului poate deveni, în timp, pentru unele persoane un mod de a evita disconfortul emoțional. Verificarea repetată a notificărilor oferă o scurtă senzație de liniștire, dar
Primii ani din viața unui copil sunt plini de descoperiri: sunete noi, texturi diferite, mirosuri, gusturi și mișcări care îi modelează treptat felul în care înțelege lumea. Uneori însă, această varietate de
Iubirea este adesea percepută ca forța principală care apropie doi oameni, însă, din perspectivă psihologică, ea reprezintă doar nucleul afectiv care stă la baza constituirii unei familii. Aceasta necesită susținerea în timp printr-o serie de procese, precum reglarea emoțională, comunicarea conștientă și capacitatea de a gestiona conflictele. În același timp, tradiția teologică vede legătura conjugală ca pe o lucrare continuă a inimii, o chemare la jertfă, răbdare și creștere lăuntrică. Menținerea comuniunii într-o familie presupune un exercițiu zilnic de responsabilitate, discernământ și orientare reciprocă spre bine.
În viața de familie, supărarea apare adesea acolo unde există apropiere, așteptări și dorința profundă de a fi înțeles și iubit. Ea nu este doar o emoție trecătoare, ci un semnal interior care indică
Violența dintre adolescenți, atunci când ajunge la forme extreme, ridică întrebări profunde despre mediul în care cresc copiii, relațiile care îi modelează și emoțiile pe care nu reușesc încă să le
Nu voi înțelege niciodată de ce trebuie ca unele legi să se lupte cu istoria, cu personalități care au trăit demult, au biruit, au și greșit, dar au lăsat opere viabile. Octavian Goga (1881-1938) nu a trăit,
Una dintre cele trei pagini lipsă din „Palimpsestul lui Arhimede”, un manuscris din sec. X care conţine mai multe copii ale tratatelor antice aparţinând savantului, a fost descoperită la Blois, în centrul
Academia Română va celebra, în 6 aprilie 2026, împlinirea a 160 de ani de la fondare printr-o serie de evenimente. În cadrul şedinței festive, care va avea loc în Aula instituției, vor susține
Prima convorbire telefonică din istorie a avut loc la 10 martie 1876, când inventatorul Alexander Graham Bell i-a cerut asistentului său, Thomas Watson, să vină din camera în care se afla, aminteşte
Unirea Principatelor a fost un act deopotrivă intern și internațional, ea realizându-se prin voința românilor, aprobată și recunoscută treptat de marile puteri. Ea nu vine de nicăieri ca să meargă spre
Astăzi se împlinesc 58 de ani de la începutul mișcării reformiste din Cehoslovacia, cunoscută sub numele de „Primăvara de la Praga”, considerată o importantă fisură în blocul comunist aflat sub sfera de in
Careul de cuvinte încrucişate cu tema „La centenarul Patriarhiei Române” a avut ca termen-limită de trimitere a scrisorilor sau mesajelor de răspuns ziua de 10 ianuarie 2026. Vă adresăm calde mulţumiri
La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. ORIZONTAL: 1) Primul
Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere) Ioan 9, 1-38 În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele; ele vin după Mine și Eu le dau viață veșnică și nu vor pieri în veac, iar din mâna Mea nimeni
În zilele acelea, Pavel și Barnaba erau în Antiohia, învățând și binevestind, împreună cu mulți alții, cuvântul Domnului. Și, după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm
Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan s‑au nevoit la Sihăstria Putnei în secolul al XVIII‑lea. Cuviosul Sila s‑a născut în anul 1697 în ţinutul Botoşanilor. A intrat în obştea Schitul Orășeni. În
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 575 „Odată s‑a adunat în chilia stareţului toată obştea mănăstirii, pentru binecuvântare şi
Activităţile pentru copii găzduite de Parohia Lisa, judeţul Braşov, au adus cunoaştere, comuniune şi prietenie în rândul celor mici şi în familiile lor. Preotul Sergiu Dudan, împreună cu presbitera Cristina Dudan, profesoară cu o deosebită vocaţie, cultivă în sufletele tinerilor dragostea faţă de cunoaştere şi faţă de valorile sfinte.
În strălucita perioadă postpascală care precede Înălțarea Domnului, în Duminica numită a orbului, Biserica ne supune atenției, prin intermediul fragmentului din capitolul 9 al Evangheliei după Ioan,
În anii ’70, când a vorbi despre Hristos în spațiul public era nu doar interzis, ci și extrem de periculos, o profesoară a Universității de Litere din București a îndrăznit să includă în cursurile sale
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor


