Comunitatea Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu a primit binecuvântare arhierească în ziua de cinstire a ocrotitorului lăcaşului de cult. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost
Comunitatea Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu a primit binecuvântare arhierească în ziua de cinstire a ocrotitorului lăcaşului de cult. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost
În perioada 25-29 iunie se desfășoară manifestarea „Zilele credinţei şi culturii” - ediţia a XI-a, organizată de Episcopia Devei şi Hunedoarei, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai municipiului Deva.
În Duminica a treia după Pogorârea Sfântului Duh, Duminica Sfinților Athoniți, Parohia Oradea-Nufărul a găzduit cea de-a șasea ediție a proiectului „Biserica susține performanța”, inițiativă a Episcopiei Oradiei. La Biserica „Sfântul Cuvios Ioan Iacov Hozevitul” au participat peste 200 elevi, profesori, preoți, părinți și bunici, iar în centrul manifestării s-au aflat 50 de elevi performeri ai școlii, care au încheiat anul școlar 2025-2026 cu media generală 10,00.
În satul Turnu Roşu din judeţul Sibiu a avut loc duminică, 21 iunie, a zecea ediţie a evenimentului „Tradiţii în imagini”. Prin această manifestare se doreşte promovarea portului popular şi a tradiţiilor specifice satului sibian.
În seara zilei de 23 iunie, după slujba Vecerniei săvârşită cu ocazia hramului Catedralei istorice din Arad, „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a avut loc premierea preoților și coordonatorilor din parohiile Arhiepiscopiei Aradului, care au participat la Concursul național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XVIII-a, organizat de Patriarhia Română, informează arhiepiscopiaaradului.ro.
Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară, conform mitropolia-ro.de. Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de profesoara Adriana Mitu. La eveniment a participat şi ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 21 iunie, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana” din Castro Urdiales, Spania, care și-a sărbătorit hramul și 10 ani de existență. Alături de ierarh au slujit părintele Mădălin Șelaru, parohul comunității, şi arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat: „Evanghelia de astăzi ne arată că «luminătorul trupului este ochiul», adică prin ceea ce privim ne putem lumina sau întuneca sufletul. De aceea, Hristos ne avertizează asupra grijilor lumești și asupra împărțirii inimii între Dumnezeu și lucrurile materiale: «Nu puteți sluji la doi domni». Nu suntem chemați la lene, ci la priorități drepte: să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Restul vieții se așază în ordine atunci când Dumnezeu este pe primul loc”.
În Duminica a 3-a după Rusalii, 21 iunie, credincioșii Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului” din localitatea Lunghezza, Protopopiatul Lazio II, s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.
La invitația Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat de curând mai multe parohii româneşti din Italia, continuând apoi slujirile arhierești în Regatul Suediei, la Centrul eparhial din Stockholm.
În zilele de 11‑13 iunie 2026, la Seminarul „Sfântul Vladimir” din Yonkers - New York, s‑a desfășurat conferința „Sinodul din Creta după 10 ani”. Timp de trei zile, teologi ortodocși de pe două
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în cursul lunii iunie 2026, în Parohia „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu, județul Buzău, s-a desfășurat a doua acțiune de donare de sânge din acest an, intitulată „Donează! Gestul tău contează!”, care se înscrie în campania națională „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române.
Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 16 iunie, în Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, judeţul Ialomiţa, a continuat campania umanitară de donare de
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor spre viitor”.
Nu, nu este vorba despre Cioran, nu s-ar potrivi cu viziunea sa despre sărăcie și credință, ci despre Amalia și despre noi, ceilalți. Prima dată am trecut pe lângă ea în pasajul stației de metrou Basarab, în
Peste 350 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, profesori şi experţi din domeniul teatrului, proveniţi de la universităţi din România şi din alte 10 ţări, participă în perioada 19-28 iunie 2026 la Festivalul
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Şteopoaie, susţine că există suficiente cadre didactice implicate în organizarea examenului de evaluare naţională, în pofida nemulţumirilor
Ministerul Educației a stabilit structura examenului de bacalaureat care va fi susținut, peste 4 ani, de elevii care intră la toamnă în clasa a IX-a. Comparativ cu examenul actual, din 2030 evaluarea competențelor
În această vară, elevii şi tinerii români din diasporă au la dispoziție 9.000 de locuri gratuite în opt tabere derulate în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Programului de Tabere ARC, organizată de
În incinta Casei Pătrate și a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va avea loc, în perioada 29 iunie - 29 iulie 2026, simpozionul de creație „Casa Porților Deschise”, eveniment dedicat artei
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) a redeschis etajul Expoziţiei permanente, după un deceniu de lucrări de consolidare şi după ce, anul trecut, a fost redeschis parterul, prin expoziția „Legea
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti deschide, pentru prima dată, publicului Pinacoteca instituţiei şi noua Bibliotecă, care reunesc lucrări de patrimoniu, documente istorice, piese asociate lui
Muzeul de Istorie din Suceava va găzdui, în perioada 2 iulie - 4 octombrie 2026, expoziția „Patrimonii Culturale Vizibile: Costume Tradiționale din România și Japonia”, în cadrul căreia publicul va putea ad
În spațiul muzeal al Vilei Catena, clădire cunoscută drept „Casa cu geamuri bombate”, din strada Radu Calomfirescu nr. 15 din București, iubitorii de pictură pot admira, până în octombrie 2026, expoziția
Cancerul tiroidian este cea mai frecventă formă de cancer endocrin. Acesta se dezvoltă la nivelul glandei tiroide, situată la baza gâtului, responsabilă de producerea hormonilor care reglează metabolismul și
Digitalizarea sănătății nu mai aparține viitorului, ci face deja parte din viața de zi cu zi. Programările online, consultațiile la distanță, aplicațiile pentru monitorizarea stării de sănătate, dosarele me
Îmbătrânirea este un proces biologic natural care începe încă din a doua decadă de viață. Odată cu înaintarea în vârstă apare o inflamație cronică de intensitate redusă, care accelerează degradarea
Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea modernă, mai ales la persoanele cu vârsta peste 40 de ani.
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Datele unui Eurobarometru privind impactul ecranelor şi reţelelor sociale asupra sănătăţii mintale a tinerilor arată că 44% dintre adolescenţii din România consideră că petrec prea multe ore în faţa
Comisia Europeană a plătit, marţi, României granturi în valoare de 2,25 miliarde de euro, marcând a patra plată în cadrul PNRR, aferentă cererii cu același număr depusă la 19 decembrie 2025, care include 38
Ministrul interimar al agriculturii, Tanczos Barna, a solicitat Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate şi introducerea unor reguli mai flexibile pentru statele membre în care
Doi experţi internaţionali participă la misiunea de revalidare a statutului UNESCO, care are loc o dată la patru ani, de care se bucură Geoparcul Internaţional Ţara Haţegului. Până vineri, evaluatorii vor
Creditarea de la bănci a înregistrat un ritm anual de creştere de 5,8% în 2025, în special pe seama segmentului populaţiei (8,3% faţă de 3,5% în cazul creditelor acordate companiilor), conform Raportului anual
Senatul a adoptat, marţi, un proiect care prevede eliminarea obligaţiei participanţilor la trafic de prezentare a documentelor personale sau ale mașinii în situaţia în care datele pot fi verificate de către
Autoritățile elene au prezentat oficial rezultatele celei mai recente etape a amplului program de restaurare a Partenonului, considerat unul dintre cele mai importante simboluri ale civilizației grecești și ale
Sancţiunile care au fost aplicate băncilor vizează încălcarea flagrantă a regulilor de concurenţă, printr-un schimb de informaţii confidenţiale şi strategice cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii
Zeci de mii de persoane sunt aşteptate, începând de astăzi și până duminică, 28 iunie, la Hobiţa, unde se vor desfășura evenimentele organizate în cadrul proiectului cultural „Peştişani: Acasă la
Guvernul Adrian Veştea a fost respins, luni, de Parlament, cu 189 de voturi pentru şi 23 de voturi împotrivă. Au fost 212 de voturi exprimate. Pentru ca Guvernul să fie învestit era nevoie de votul favorabil a cel
România trebuie să mai absoarbă 5 miliarde de euro din granturile PNRR, a anunţat, luni, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, la finalul şedinţei de Guvern unde a fost adoptat un memorandum prin care Ministerul
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este implicată în demersurile instituţionale care vizează introducerea ocupaţiei de „Livrator de hrană” în Clasificarea Ocupaţiilor din România,
Reţelele sociale şi video au devenit mijloacele de informare cele mai utilizate, conform raportului anual al Institutului Reuters pentru Studiul Jurnalismului, citat de AFP. Anul acesta, 54% din respondenţi au
Braşov şi Cluj-Napoca sunt cele mai atractive oraşe pentru locuire din România, în timp ce Constanţa, care era pe locul 6 acum doi ani, a urcat pe locul al treilea, depășind Timișoara, Sibiu și Oradea,
Ministerul Sănătăţii a transmis, duminică, sfaturi ale medicilor care pot ajuta populația să suporte temperaturile ridicate care au început deja să fie resimțite. Administraţia Naţională de Meteorologie a em
Evaluarea naţională a început ieri cu proba scrisă la Limba şi literatura română, la examenul organizat în 2.956 de centre fiind înscrişi peste 148.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, a anunţat Ministerul
România a coborât de pe 49 până pe locul 61 în clasamentul celor mai competitive 70 de economii din lume, fiind devansată de Polonia (locul 41), Ungaria (51) şi Bulgaria (56), potrivit raportului anual al
Țara noastră nu dispune de o taxă de înmatriculare corelată cu emisiile vehiculelor, astfel că, în fiecare an, sute de mii de maşini second-hand importate, vechi şi poluante, ajung pe drumurile publice, arată
Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS Europa) a publicat, recent, Ghidul actualizat privind Planurile de Acţiune pentru Caniculă şi Sănătate (Heat-Health Action Plans
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a anunţat o revizuire în termen de şase luni a prezenţei militare americane în Europa, criticându-i dur pe unii membri ai NATO cu privire la cheltuielile pentru
Europa a înregistrat progrese în ceea ce priveşte obiectivele sale de transformare digitală pentru 2030 în domenii precum infrastructurile digitale şi serviciile publice, arată al patrulea raport privind Deceniul
Un memorandum de înţelegere pentru încheierea conflictului dintre SUA şi Iran a fost semnat de la distanţă de preşedinţii Donald Trump şi Masoud Pezeshkian. Acordul-cadru, care va fi urmat de 60 de zile de
Cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial săptămâna trecută primul cluster de negocieri de aderare, pe tema „Valori fundamentale”, cu Republica Moldova şi Ucraina, informează EFE. Preşedinta
Trei foşti preşedinţi americani, George W. Bush, Bill Clinton şi Joe Biden, au răspuns invitaţiei lui Barack Obama de a participa, joia trecută, la inaugurarea centrului său prezidenţial din Chicago, notează AF
Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13 „În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul
Fraților, v-o spun vouă, neamurilor: Întru cât sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea, doar voi izbuti să ațâț râvna celor din neamul meu și să mântuiesc pe unii dintre ei. Căci dacă î
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Fevronia (+304) se nevoia într-o mănăstire din cetatea Nisibe. Graniţa dintre Persia şi Imperiul Roman era chiar în dreptul oraşului Nisibe. Toţi locuitorii acestui oraş o
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 111-112 „Arhimandritul Dometian este numărat printre cei mai de seamă stareți ai mănăstirilor Neamț
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
La începutul secolului trecut, în Serbia, la Seminarul Teologic din Bitolia, episcopul locului, ca în fiecare an școlar, organiza examenul de capacitate preoțească pentru absolvenții care urmau să se
Sfântul Niceta de Remesiana joacă un rol fundamental pentru cultura creștină timpurie de expresie latină din Balcani. Informațiile despre viața sa sunt relativ puține, fiind interpretate diferit de istorici.
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român


