În Duminica Femeilor Mironosițe, 26 aprilie, credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală istorică din București. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Pă
În Duminica Femeilor Mironosițe, 26 aprilie, credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală istorică din București. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Pă
În Duminica a 3‑a după Paşti, comunitatea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul sibian Valea Aurie a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit în Duminica a treia după Paști, 26 aprilie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta
În Duminica a 3‑a după Paşti, 26 aprilie 2026, cunoscută şi sub denumirea de „Duminica Sfintelor Femei Mironosițe”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit de la Marcu 15, 43‑47; 16,1‑8, ce ne arată în esență că Femeile Mironosițe sunt modele de curaj, credință și evlavie în Biserică.
Duminica a 3‑a după Paști (a Mironosițelor), în care se face pomenirea Sfintelor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, 26 aprilie 2026, va rămâne în memoria credincioșilor Parohiei „Buna
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
În Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica românilor din Chambésy-Geneva, Elveția. Această parohie, cea mai veche din Țara Cantoanelor, a împlinit anul trecut o jumătate de secol de la înființare, iar biserica are hramul „Învierea Domnului”.
Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din Meudon, Franța, a fost sfințită sâmbătă, 18 aprilie, de către un sobor de patru ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. Lăcașul de cult, care aparține Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Clichy, datează încă din secolul al XVIII-lea și a fost achiziționat, restaurat și pictat integral prin osteneala și contribuția financiară a părintelui paroh Aurel Grigoraș, în memoria fiicei sale, trecută la Domnul în urma unei grele suferințe.
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în zilele de 13 și 14 aprilie, au avut loc la Viena manifestările
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a slujit în noaptea de Înviere la Catedrala Episcopală din Leeson Park, Dublin, împreună cu un sobor de preoți și diaconi ai epa
În perioada pascală, Centrul socio-medical și rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja, județul Bacău, a beneficiat de sprijinul generos al unor comunități de credincioși, prin implicarea parohiilor și organizațiilor care au ales să fie alături de beneficiari prin donații.
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social-filantropic, a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, o nouă activitate de ajutorare a persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități aflate în situații de risc social.
Cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, Episcopia Sălajului a reînnoit tradiția proiectului social-filantropic „Lumini spre Înviere”, derulat prin Asociația eparhială Filantropia Porolissum. Anul acesta,
În Arhiepiscopia Târgoviștei, în zilele pascale s-au desfășurat mai multe activități filantropice menite să aducă bucurie și sprijin material celor aflați în nevoi. Prin implicarea parohiilor, a
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat înainte de Paști o nouă acțiune filantropică dedicată sprijinirii persoanelor aflate în dificultate, oferind ajutor și mângâiere sufletească în
Înscrierea în programul Tomata, schema de ajutor de minimis pentru cultivatorii de tomate şi alte legume în spaţii protejate, începută în februarie, s-a încheiat la 15 aprilie. În Olt, fermierii înscriși
Suprafaţa afectată de secetă în Uniunea Europeană a crescut în 2024 la 156.703 kmp, de la 155.432 kmp în 2023, iar România, Italia şi Bulgaria au înregistrat cele mai mari extinderi ale zonelor afectate,
Fermierii interesați de schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” pot transmite cereri de plată în perioada 20 aprilie - 15 iulie, a anunţat Agenţia de
Ministerul Agriculturii, cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, a deschis ieri în curtea instituției Târgul de Sfântul Gheorghe, un eveniment dedicat produselor locale de calitate care se va
Beneficiarii plăţilor gestionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sunt sfătuiți să manifeste maximă prudenţă în privinţa mesajelor suspecte primite pe telefon sau online, să nu
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
În fiecare zi, în fața monitorului, analizez imagini care poartă în ele povești de viață, speranțe și temeri. Sunt medic radiolog, iar misiunea mea este să traduc aceste lumini și umbre din examinările CT ș
Sănătatea este unul dintre cele mai de preț daruri pe care le avem, iar grija față de ea ține în mare măsură de alegerile noastre de zi cu zi. Cancerele digestive, deși o realitate statistică, pot fi
Suntem în a doua săptămână de prăznuire a Învierii Domnului, iar până la Pogorârea Duhului Sfânt, în toate zilele de miercuri și vineri este dezlegare la pește. Nu-i de mirare că răsfăţul culinar din
Grija față de copii este una dintre cele mai profunde expresii ale iubirii și responsabilității umane. În această grijă se regăsește nu doar atenția pentru nevoile zilnice, ci și preocuparea pentru
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Asistenţa socială nu este doar o profesie, ci şi o formă de slujire a aproapelui, în care se pune mult suflet, răbdare şi dăruire. După acest crez se ghidează şi echipa Aşezământului Social „Sf.
Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, unde se află Icoana Maicii Domnului „Siriaca”:
Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire.
Printre mănăstirile reprezentative din salba de aşezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Vâlcii se numără la loc de frunte Hurezi. Hurezi înseamnă tradiţie, cultură românească şi artă bisericească
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Lăcașul ansamblului mănăstiresc Seaca Mușetești din comuna Poboru, județul Olt, monument istoric de importanță națională, vechi de peste 500 de ani, va fi consolidat și restaurat cu fonduri europene.
Noul Guvernator al Alexandriei, Ayman Ibrahim Attia, l-a primit marţi, 11 martie, la sediul Guvernoratului oraşului, pe Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, informează Romfea.
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului-Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, a participat în seara zilei de marţi, 10 martie, la o cină (iftar) organizată la Palatul Prezidenţial din Ankara. Invitaţia a aparţinut preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, şi a fost adresată liderilor religioşi ai ţării, informează site-ul oficial al Patriarhiei Ecumenice, ec-patr.org.
În contextul evenimentelor tensionate din Orientul Mijlociu, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia locuitorilor din regiunile afectate de război.
O delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Emanuel, Mitropolit de Calcedon, a fost primită joi, 12 martie, la Reşedinţa Patriarhală din Sofia de Preafericitul Părinte Daniil, Patriarhul Bulgariei.
Patriarhii şi conducătorii de Biserici din Ierusalim au emis sâmbătă, 17 ianuarie 2026, o declaraţie comună cu privire la unitatea şi reprezentarea comunităţilor creştine din Ţara Sfântă. În documentul
Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, a săvârşit sâmbătă, 17 ianuarie 2026, Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfântului Cuvios Antonie cel Mar
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
Cu multă recunoștință și bucurie îmi amintesc de începuturile mele. În copilărie, mergeam la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul meu natal, situat în Câmpia Română, foarte
Comisia Europeană și Regatul Unit au semnat în această săptămână un acord de reluare a cooperării în cadrul Erasmus+, începând cu anul 2027. „Această revenire înseamnă mult mai mult decât mobilitate
Ca toți să fie una Dacă dau timpul înapoi, Îmi amintesc că-n sat la noi, În anii grei, după război, Pe când eram păstor la oi, Deși erau multe nevoi, Toți consătenii erau una, Precum au fost
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
Rãsfrângeri Te-am aşteptat, pânã la capãt, Nãdãjduind cã ai rãspunsuri La întrebãri și la neliniști, Ce nu îşi au pe lume leacul. Şi, deodatã, eşti cu mine: Mã iei acasã, de pe drumuri, O
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
Încă o Noapte de Înviere Doamne! Ce frumos a fost la Înviere! Din turla bisericii curgea miere, Pe cerul de albastru velin, Pe frunzele înguste de măslin. Pescărușii dădeau alb ocol, Alunecau subțiri
Popoare și neamuri, Oameni și oameni, având gândul curat, Veniți să primiți lumina pascală, simțind că Hristos a înviat! E ziua în care pământul se‑aprinde din focul iubirii nestins, Îngeri și
Lăcașul ansamblului mănăstiresc Seaca Mușetești din comuna Poboru, județul Olt, monument istoric de importanță națională, vechi de peste 500 de ani, va fi consolidat și restaurat cu fonduri europene.
Două genii ale sculpturii occidentale, Michelangelo Buonarroti (1475–1564) și Auguste Rodin (1840–1917), sunt reuniți la Muzeul Luvru din Paris, în cadrul expoziției „Michelangelo și Rodin. Corpuri vii”.
La Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” din cadrul Muzeului Municipiului București (MMB) are loc azi, 24 aprilie 2026, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Afișele Ligiei Macovei – mijloc de
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va organiza, la 24 aprilie 2026, o nouă ediție a „Săptămânii Naționale a Bibliotecilor”. Programul include dezbaterile intitulate
La Muzeul Național al Bucovinei din Suceava este deschisă, până la 21 iunie 2026, expoziția „Ștefan Luchian - un artist universal”, organizată în contextul comemorării a 110 ani de la moartea „pictorului
Biblioteca Academiei Române inaugurează azi, 22 aprilie 2026, expoziția permanentă organizată cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la fondarea instituţiei. Sunt aduse în prim-plan momentele esențiale din
Printre mănăstirile reprezentative din salba de aşezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Vâlcii se numără la loc de frunte Hurezi. Hurezi înseamnă tradiţie, cultură românească şi artă bisericească
De multe ori, pericolele din mediul online nu apar acolo unde ne așteptăm, ci în momentele în care suntem grăbiți sau obosiți. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în psihologie și științele educației, explică mo
Un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare spune că „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu
Dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme pentru care încă nu găsim răspuns: cum va arăta lumea de mâine? Dacă vom mai avea nevoie de profesori într-o școală a viitorului dominată de AI am încercat să aflăm de la Anca Velicu, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Laboratorul Sociologia comunicării şi a spaţiului public, specializată în sociologia media.
Violența în rândul minorilor nu apare brusc și nu poate fi explicată printr-o singură cauză. În spatele unui comportament agresiv se află adesea fragilități emoționale, lipsa unor repere stabile, tensiuni fam
În tradiția ortodoxă, postul nu este doar o rânduială alimentară, ci o lucrare lăuntrică de reașezare a vieții interioare. Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, explică sensul profund al postirii ca proces de curățire a gândurilor, de întărire a voinței și de regăsire a echilibrului dintre trup și suflet. Între roadele postului, ierarhul amintește gestionarea mai bună a emoțiilor, armonia în familie, relații mai sănătoase cu cei din jur și apropierea de Dumnezeu. Astfel, postul devine o pedagogie a libertății interioare și un drum al maturizării personale și spirituale.
Am primit la redacţie cu bucurie mai multe texte despre zidirea Catedralei Naţionale, scrise de elevi de la Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti. Micile eseuri au fost adunate de Mara Lina, care
Într-o societate marcată de instabilitate economică şi divizare socială, în care discursurile politice adesea dezbină, iar valorile autentice sunt relativizate, Biserica Ortodoxă Română rămâne un reper de
Copilul este tatăl omului mare, al adultului, spunea Fericitul Augustin. Ceea ce punem la zidirea noastră în copilărie vom avea la maturitate și cu acelea ne vom hrăni la bătrânețe. Copiii de astăzi nu
Copilăria este, fără îndoială, una dintre cele mai prețioase și nevinovate etape ale vieții. Este începutul călătoriei noastre prin lume, o perioadă în care sufletul este curat ca o foaie albă, iar
Cum a apărut Ziua Copilului? Ziua de 1 Iunie este una dintre cele mai frumoase sărbători ale noastre. Astăzi este ziua în care toate orașele și satele sunt pline de râsete și de bucurie! De la copiii care se
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, eleniștii murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Și, chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor, au
Soborul Sfintelor Femei Românce este ziua de serbare a tuturor sfintelor femei de neam român şi a celor de alt neam care s‑au nevoit pe pământul ţării noastre, stabilită de Biserica Ortodoxă Română în
„Uită-te cum și Domnul, prin femei, binevestește ucenicilor! Domnul ridică la cinste neamul cel mai disprețuit, neamul femeiesc, îi dă bune nădejdi și-i vindecă durerea. Care dintre voi n-ar vrea să fie ca
Marele scriitor român Marin Preda nota în romanul său Cel mai iubit dintre pământeni că „tinerețea este o trufie, rareori o valoare” (Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, vol. I, București, Ed. Lite
Suma valorilor spirituale şi morale dobândite din învăţare şi experienţe sociale sunt cuprinse în caracter, care ne defineşte ca oameni. Pentru că se formează, putem numi caracterul zestrea sufletului,
Pierzând legătura cu adevăratul Dumnezeu, care aduce sufletului lumină, pace și bucurie, omul și-a făurit propriii dumnezei, închinându-se și slujind chipurilor plăsmuite de mintea sa, care de multe ori
A doua duminică după Paşti ne-a pus înainte încredinţarea Apostolului Toma la opt zile de la Învierea Domnului. El este încredinţat chiar de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos de realitatea învierii
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
În fiecare an din timpul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod propune, în mod absolut inspirat, spre analiză, meditație și identificare a celor


