Duminică după-amiază, 3 mai, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a așezat piatra de temelie pentru viitorul sfânt lăcaș al Parohiei Galata III din municipiul
Duminică după-amiază, 3 mai, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a așezat piatra de temelie pentru viitorul sfânt lăcaș al Parohiei Galata III din municipiul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în duh de rugăciune și aleasă recunoștință, a fost marcat ceasul aniversar al părintelui Vasile Ardeleanu,
În Sala „Centenar” a sediului Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a desfășurat joi, 30 aprilie, jurizarea proiectelor înscrise la etapa eparhială a celei de-a 18-a ediții a Concursului național catehetic, aflată în acest an sub genericul „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”. În etapa eparhială au fost jurizate proiectele a 22 de parohii din cadrul a 11 protoierii din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Biserica din cartierul Micro 17 al orașului Galați, care îl are ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Atanasie al 3-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului, s-a aflat sâmbătă, 2 mai, în zi de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a poposit în mijlocul slujitorilor şi credincioşilor din această parohie pentru a aduce binecuvântare şi bucurie duhovnicească. Chiriarhul a adus din patrimoniul Reşedinţei arhiepiscopale racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Atanasie Patelarie.
Biserica Parohiei Mera II din județul Vrancea, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a fost târnosită sâmbătă, 2 mai, de ierarhul locului, după încheierea lucrărilor de construire și înfrumusețare a lăcașului de rugăciune. De asemenea, credincioșii Parohiei Caragele din comuna buzoiană Luciu au fost binecuvântați duminică, 3 mai, de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i‑a primit vineri, 1 mai, pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și pe Alteța Sa Regală Principele Radu al României,
Consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München, la propunerea preotului paroh Alexandru Nan și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
În Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica românilor din Chambésy-Geneva, Elveția. Această parohie, cea mai veche din Țara Cantoanelor, a împlinit anul trecut o jumătate de secol de la înființare, iar biserica are hramul „Învierea Domnului”.
Protoieria Buzău I a organizat marți, 28 aprilie, o acțiune de donare de sânge la Centrul social al Parohiei Căpățânești, județul Buzău, în cadrul campaniei naționale „Donează sânge, salvează o
O recentă acțiune a campaniei „Sănătate pentru sate” s-a desfășurat sâmbătă, 25 aprilie, la Școala gimnazială din localitatea Fântânele, județul Prahova. Medici specialiști în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cardiologie, oftalmologie, chirurgie, pediatrie, gastroenterologie, psihiatrie, urologie și ginecologie au oferit consultații gratuite.
În urma incendiului devastator din data de 26 aprilie 2026, care a distrus în totalitate 29 de locuințe din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, părintele Marian Gegea, vicar administrativ al Eparhiei Buzăului și Vrancei, însoțit de părintele Cristinel Popa, protoiereu de Panciu, și de preotul paroh al respectivei comunități creștine, s-a deplasat la fața locului, luni, 27 aprilie, pentru a evalua dimensiunea dezastrului și a identifica nevoile urgente ale oamenilor.
În perioada pascală, Centrul socio-medical și rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja, județul Bacău, a beneficiat de sprijinul generos al unor comunități de credincioși, prin implicarea parohiilor și organizațiilor care au ales să fie alături de beneficiari prin donații.
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social-filantropic, a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, o nouă activitate de ajutorare a persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități aflate în situații de risc social.
Romfilatelia şi Poşta Română au introdus în circulaţie emisiunea filatelică „Tezaurul din seiful istoriei - aurul Băncii Naţionale a României de la Moscova”, formată din patru mărci poştale. Pe acestea
Familiile şi persoanele singure afectate de incendiul de la Rucăreni - Soveja, județul Vrancea, vor primi de la Guvern ajutoare de urgenţă cuprinse între 15.000 și 30.000 de lei. Și autoritățile județene
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiilor speciale cu salariul în administraţia publică şi îl va trimite în Parlament cu solicitarea să fie adoptat în procedură de
Ministerul Afacerilor Externe a pus joia trecută în transparenţă un proiect de Hotărâre de Guvern care aprobă declasificarea a 5.376 de dosare din arhivele diplomatice din anii 1990-1992. Este cea mai
România a recuperat 350,7 milioane de euro din sumele iniţial suspendate aferente cererii de plată nr. 3 din PNRR, însă pierde 458,7 milioane de euro din cauza reformelor întârziate, incomplete sau făcute prost
În zilele noastre găsim peste tot informații despre ce ar însemna o alimentație sănătoasă, iar inteligența artificială pare că este cel mai priceput nutriționist. Cu toate acestea, când vine vorba despre ce
Cancerul mamar este frecvent asociat cu genul feminin, însă și bărbații pot dezvolta această patologie. Deși rar (aproximativ 1% din totalul cazurilor de cancer mamar), afecțiunea apare la nivelul țesutului
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
Bunica mea spunea așa: „Bolile există la toate cuvântătoarele și necuvântătoarele de când a lăsat Dumnezeu viața pe Pământ”. Şi tot ea adăuga că, „dacă nu ar exista boli, nu ar fi nici doctori care
Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a cel
Se vorbește mult despre parohiile din diasporă. Este firesc. Pe vremuri, oamenii se duceau la autogară, se urcau în autobuze și plecau la oraș. Lăsau în urmă tot ce le era mai drag: viața lor, visurile,
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Unul dintre cele mai importante atribute divine este bunătatea, care exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii. Însușirea acestei trăsături se manifestă concret prin grija pe care trebuie să o acordăm celor săraci, văduvelor, orfanilor, copiilor și, în general, celor aflați în dificultate. Realitățile sociale din Parohia Tamași, comuna Corbeanca, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor, au determinat înființarea în această enorie a unui centru de zi pentru copii și a unei filiale a Asociației „Diaconia”, care se îngrijește de copiii și bătrânii lipsiți de posibilități materiale.
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Actrița Maria Ploae, academicianul Mircea Martin, regizorul Serge Celebidachi și regizoarea Chris Simion au fost premiați în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, ediţia a 25-a, într-o festivitate care a
Evenimentul „Între destin și cuvânt”, desfășurat ieri, 4 mai, la Biblioteca Municipiului Alexandria, a fost dedicat scriitorului Ștefan Mitroi, la împlinirea a 70 de ani de viață. Manifestarea a fost
Scriitorul și jurnalistul creștin Răzvan Bucuroiu lansează, azi, la Librăria Cărturești-Verona din București, ora 18:00, volumul „Sfântul Apostol Pavel - Eleganţa iubirii”, apărut la Editura Polirom. Vor
Ambasada Republicii Macedonia de Nord, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), organizează, în 17 mai 2026, la sediul său din strada N. Crețulescu 8, evenimentul intitulat „Poezia mea se
În Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca va avea loc, în perioada 15-17 mai 2026, a treia ediție a festivalului „Iarmaroc la sat”, dedicat creației și artelor. Evenimentul va recrea simbolic un sa
O serie de manifestări vor avea loc, în perioada 10-17 mai 2026, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înfiinţarea instituției muzeale.
Noul Guvernator al Alexandriei, Ayman Ibrahim Attia, l-a primit marţi, 11 martie, la sediul Guvernoratului oraşului, pe Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, informează Romfea.
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului-Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, a participat în seara zilei de marţi, 10 martie, la o cină (iftar) organizată la Palatul Prezidenţial din Ankara. Invitaţia a aparţinut preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, şi a fost adresată liderilor religioşi ai ţării, informează site-ul oficial al Patriarhiei Ecumenice, ec-patr.org.
În contextul evenimentelor tensionate din Orientul Mijlociu, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia locuitorilor din regiunile afectate de război.
O delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Emanuel, Mitropolit de Calcedon, a fost primită joi, 12 martie, la Reşedinţa Patriarhală din Sofia de Preafericitul Părinte Daniil, Patriarhul Bulgariei.
Patriarhii şi conducătorii de Biserici din Ierusalim au emis sâmbătă, 17 ianuarie 2026, o declaraţie comună cu privire la unitatea şi reprezentarea comunităţilor creştine din Ţara Sfântă. În documentul
Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi, a săvârşit sâmbătă, 17 ianuarie 2026, Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfântului Cuvios Antonie cel Mar
Târziu, au ajuns la Ierusalim, căutându-L cu îngrijorare. Dar El era încă acolo, în Templu... Prin plutirea aburilor de tămâie, bătrânii îl ascultau uimiți, tăcând. Era doar un Copil în veșminte de
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
Icoane O Marie și-o Ioană Vindecare-mi sunt și rană. Împărțit sunt pe din două Ca să-mi fie amândouă Mamele ce mă născură Fără ochi și fără gură Înadins să nu știu care E cea mică
Sosirea Călătorului Azi, Ți-am gătit odaie curată, Ți-am gătit masă cu bucate aburinde, Ți-am gătit pat odihnitor, În mine. Neștiut ai sosit, Nevăzut ai pătruns, Cu pas tiptil, În
Gândul de a redacta un articol despre prietenie a plecat de la două realități cotidiene diametral opuse: pe de o parte, exemplul minunat al prieteniilor creștine, frumoase și curate, pe care ni-l oferă semenii sin
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
Rãsfrângeri Te-am aşteptat, pânã la capãt, Nãdãjduind cã ai rãspunsuri La întrebãri și la neliniști, Ce nu îşi au pe lume leacul. Şi, deodatã, eşti cu mine: Mã iei acasã, de pe drumuri, O
Actrița Maria Ploae, academicianul Mircea Martin, regizorul Serge Celebidachi și regizoarea Chris Simion au fost premiați în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, ediţia a 25-a, într-o festivitate care a
Evenimentul „Între destin și cuvânt”, desfășurat ieri, 4 mai, la Biblioteca Municipiului Alexandria, a fost dedicat scriitorului Ștefan Mitroi, la împlinirea a 70 de ani de viață. Manifestarea a fost
Scriitorul și jurnalistul creștin Răzvan Bucuroiu lansează, azi, la Librăria Cărturești-Verona din București, ora 18:00, volumul „Sfântul Apostol Pavel - Eleganţa iubirii”, apărut la Editura Polirom. Vor
Ambasada Republicii Macedonia de Nord, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), organizează, în 17 mai 2026, la sediul său din strada N. Crețulescu 8, evenimentul intitulat „Poezia mea se
În Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca va avea loc, în perioada 15-17 mai 2026, a treia ediție a festivalului „Iarmaroc la sat”, dedicat creației și artelor. Evenimentul va recrea simbolic un sa
O serie de manifestări vor avea loc, în perioada 10-17 mai 2026, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înfiinţarea instituției muzeale.
În lumina sărbătorii Femeilor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, evidențiază, în interviul de mai jos, curajul, cre
Printre mănăstirile reprezentative din salba de aşezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Vâlcii se numără la loc de frunte Hurezi. Hurezi înseamnă tradiţie, cultură românească şi artă bisericească
De multe ori, pericolele din mediul online nu apar acolo unde ne așteptăm, ci în momentele în care suntem grăbiți sau obosiți. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în psihologie și științele educației, explică mo
Un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare spune că „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu
Dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme pentru care încă nu găsim răspuns: cum va arăta lumea de mâine? Dacă vom mai avea nevoie de profesori într-o școală a viitorului dominată de AI am încercat să aflăm de la Anca Velicu, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Laboratorul Sociologia comunicării şi a spaţiului public, specializată în sociologia media.
Violența în rândul minorilor nu apare brusc și nu poate fi explicată printr-o singură cauză. În spatele unui comportament agresiv se află adesea fragilități emoționale, lipsa unor repere stabile, tensiuni fam
Am primit la redacţie cu bucurie mai multe texte despre zidirea Catedralei Naţionale, scrise de elevi de la Liceul Teoretic „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bucureşti. Micile eseuri au fost adunate de Mara Lina, care
Într-o societate marcată de instabilitate economică şi divizare socială, în care discursurile politice adesea dezbină, iar valorile autentice sunt relativizate, Biserica Ortodoxă Română rămâne un reper de
Copilul este tatăl omului mare, al adultului, spunea Fericitul Augustin. Ceea ce punem la zidirea noastră în copilărie vom avea la maturitate și cu acelea ne vom hrăni la bătrânețe. Copiii de astăzi nu
Copilăria este, fără îndoială, una dintre cele mai prețioase și nevinovate etape ale vieții. Este începutul călătoriei noastre prin lume, o perioadă în care sufletul este curat ca o foaie albă, iar
Cum a apărut Ziua Copilului? Ziua de 1 Iunie este una dintre cele mai frumoase sărbători ale noastre. Astăzi este ziua în care toate orașele și satele sunt pline de râsete și de bucurie! De la copiii care se
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
„În vremea aceea mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L omoare. Și era aproape sărbătoarea iudaică a corturilor. Au zis, deci, către El frații Lui:
În zilele acelea, Petru, coborându-se la bărbații trimiși la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutați. Care este pricina pentru care ați venit? Iar ei au zis: Corneliu
Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi (†1935) s-a născut la 2 august 1852, în Săliştea Sibiului, primind din botez numele Maria. Tatăl său, ajungând cu oile în Muntele Athos, „a ales să-şi vândă oile
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 559 „Părintele Ioil a fost un călugăr al rugăciunii și al ascultării. Era de loc din comuna Avrig -
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
La 10 mai 1866, acum 160 de ani, România trăia un eveniment aparent firesc, se mai petrecuse de multe ori în istoria ultimelor decenii ca un domn să fie încoronat pe tronul țării, dar la acel moment nimeni nu
Semnificativa temă a Învierii nu are legătură doar cu viața eclesială a creștinului, ci se dovedește a fi un criteriu definitoriu al lumii actuale, potrivit cu modul raportării acesteia la evenimentul
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
Așa numește Sfântul Ioan Gură de Aur minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvârșite față de natură, față de oameni și față de Sine Însuși. „O negrăită mare de minuni” ar putea fi


