La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită astă-seară, 6 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Marți. Potrivit tradiției împământenite, la Deniile din primele patru zile ale Săptămânii
La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită astă-seară, 6 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Marți. Potrivit tradiției împământenite, la Deniile din primele patru zile ale Săptămânii
Într‑o zi de însemnătate duhovnicească deosebită, Biserica „Sfântul Anton”‑Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, cel mai vechi lăcaș de cult din București, a început un nou capitol administrativ și
La Catedrala Mitropolitană din Iași, clericii și credincioșii au cinstit duminică, 5 aprilie, purtând în mâini ramuri de salcie și flori, praznicul Intrării Domnului în Ierusalim. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. „Învierea Domnului Hristos ne vădește că nu răul are ultima putere în această lume”, a afirmat Preasfinția Sa în predica rostită după citirea textului evanghelic de la Sfântul Ioan, cap. 12, versetele 1-18. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Emanuel Vărvăruc a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Poiana Brăești, Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi, dirijat de lect. univ. dr. Consuela Radu-Țaga.
De doisprezece ani, în vinerea Floriilor, se organizează procesiunea „Drumul Crucii” în Parohia Ciudanovița, județul Caraș‑Severin. Și în acest an, numeroși credincioși din comunitate, dar și pelerini Ep
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat duminică, 5 aprilie, Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat sute de credincioși, mulți dintre ei spovedindu-se și împărtășindu-se cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos. Cuvântul de învățătură al chiriarhului a fost pus sub titlul „Intrarea în Ierusalimul cel ceresc” (cf. citirilor scripturistice ale praznicului: Filipeni 4; Ioan 12). Oprindu-se asupra Pătimirii Domnului, ierarhul a evidențiat lucrarea mântuitoare săvârșită de Hristos în mijlocul pământului pentru neamul omenesc. La momentul împărtășirii credincioșilor, interpreta Maria Mihali a cântat câteva pricesne. La final, chiriarhul i-a oferit lui Alexandru Nazare, ministrul finanțelor, Distincția eparhială „Crucea Sfântului Ierarh Sava Brancovici”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Catedralei Arhiepiscopale din Arad, condus de către arhid. Laviniu Morariu.
Executivul a adoptat vinerea trecută actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină. Diminuarea de 11% a accizei la motorina standard, adică de 30 bani/l (sau 36 bani/l cu tot cu
Preţurile alimentelor au crescut în acest an cu aproximativ 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, însă, după Paşti, sunt posibile noi majorări, în contextul creşterii costurilor cu energia, gazele şi
Guvernul a adoptat pachetul de solidaritate care prevede că peste 2,8 milioane de pensionari vor primi un sprijin în 2026, în două tranşe, în lunile mai şi decembrie, a declarat ministrul muncii, Florin Manole. Pe
CFR Călători va suplimenta cu vagoane trenurile de pe rutele cele mai solicitate, în perioada sărbătorilor pascale, în special pe cele care asigură legătura dintre Bucureşti şi marile oraşe din principalele re
Numărul total al copiilor care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era, la sfârşitul anului 2025, de 7.418, cu 656 mai puţini față de finele lui 2024, conform Autorității Naţionale pentru
Acum mai bine de 30 de ani, un părinte drag sufletului meu mi-a schimbat din temelii (unele șubrede, așezate în perioada comunistă) modul de a trăi noaptea de Înviere. Există un „înainte” și un
Administrația Prezidențială a găzduit, recent, la Palatul Cotroceni, o nouă ediție a proiectului „România în Lumină”, cu tema „Adicțiile la copii și adolescenți”, la care au fost prezenţi experți
Organizațiile de cercetași din Iași organizează sâmbătă, 4 aprilie 2026, cea de-a 5-a ediție a evenimentului „Eșarfa pe bicicletă”, un demers civic dedicat promovării mobilității urbane sustenabile și
Astăzi, 3 aprilie, este ultima zi de şcoală pentru preşcolari şi elevi, urmând ca de mâine aceştia să intre în vacanţa de primăvară. Activitatea didactică în învăţământul preuniversitar se va relua mi
Cadrele didactice ar putea primi din toamnă bani mai mulţi la salariu, ministrul educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, anunţând că se caută soluţii pentru creşterea tarifului pentru plata cu ora. Demnitarul
Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susține două reprezentații ale spectacolului extraordinar „Săptămâna Patimilor”, în Miercurea Mare și Joia Mare, pe
Dirijorul Cristian Măcelaru revine la pupitrul formării unei noi generații de artiști, coordonând, în perioada 24-28 august, o nouă serie de masterclassuri în cadrul ediției a XX-a a Concursului
La sfârșitul lunii martie, România, alături de Albania și Turcia, a depus dosarul multinațional „Oya/Găteala tivurilor, practica tradițională de înfrumusețare”, propus pentru înscriere pe Lista
La Galeriile de Artă „Alfa” din Bacău este deschisă expoziția itinerantă „Jandarmeria Română 1850-2020”, care reunește piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete,
Săptămâna Mare ne împarte între liniștea slujbelor la ceas de seară și agitația pregătirilor pentru Paști din timpul zilei. Poate nu degeaba în Moldova există vorba aceasta, că până la Florii toate
Bolnavii de Parkinson în stadii avansate pot beneficia de un tratament inovativ, mai eficient decât terapiile clasice, implementat la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad. Spre deosebire de tabletele
Cei mai mulți dintre noi știm ce este hipertensiunea arterială, o afecțiune din sfera cardiovasculară constând într-o presiune crescută a sângelui pompat de inimă prin artere. Mai puțin cunoscută publicului
Tot mai mulți bătrâni au fost înșelați, în ultima vreme, cu suplimente alimentare sau medicamente promovate și vândute pe internet, relatează postul național de televiziune. Cumpărătorii au primit de fapt pa
Între sănătatea inimii și sănătatea oaselor ar putea fi o legătură foarte strânsă, într-atât încât rezultatele unui control cardiac poate oferi și indicii privind riscul de fracturi, evidențiază un
Un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare spune că „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu
Dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme pentru care încă nu găsim răspuns: cum va arăta lumea de mâine? Dacă vom mai avea nevoie de profesori într-o școală a viitorului dominată de AI am încercat să aflăm de la Anca Velicu, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Laboratorul Sociologia comunicării şi a spaţiului public, specializată în sociologia media.
Violența în rândul minorilor nu apare brusc și nu poate fi explicată printr-o singură cauză. În spatele unui comportament agresiv se află adesea fragilități emoționale, lipsa unor repere stabile, tensiuni fam
În tradiția ortodoxă, postul nu este doar o rânduială alimentară, ci o lucrare lăuntrică de reașezare a vieții interioare. Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, explică sensul profund al postirii ca proces de curățire a gândurilor, de întărire a voinței și de regăsire a echilibrului dintre trup și suflet. Între roadele postului, ierarhul amintește gestionarea mai bună a emoțiilor, armonia în familie, relații mai sănătoase cu cei din jur și apropierea de Dumnezeu. Astfel, postul devine o pedagogie a libertății interioare și un drum al maturizării personale și spirituale.
A lăsat Dumnezeu pe pământ ca anumite profesii să aparțină mai cu seamă femeilor, mă refer la cele privitoare la educație și domeniul sanitar. De ce? Pentru că aici este nevoie de empatie, de apropiere mai delicată și atentă față de cei cu care lucrezi, copii sau bolnavi. Medicul stomatolog Irina Șerban ne vorbește în interviul de mai jos despre modul în care a ales această profesie, despre empatia necesară pentru a obține maximul de eficiență în vindecarea pacienților.
Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire.
Procesiunea de Florii, Bucureşti, 2025:
Să mergi la locul unui dezastru și acolo să nu fii întâmpinat cu jeluirile pe care le practicăm majoritatea dintre noi când pățim lucruri mult mai puțin dramatice. Din contră, să primești un mesaj pozitiv, înțelept și senin. „Așa a vrut Dumnezeu” și chiar „Poate că e mai bine așa”. Nu ți se-ntâmplă asta în fiecare zi.
Într-o sală plină de tineri, așa cum era și firesc, fiind vorba de o acțiune a lor, la Casa de Cultură a Studenților din București s-a desfășurat în 31 martie lansarea celui de-al 18-lea volum al proiectului
Mănăstirea „Buna Vestire” Bolintin, judeţul GiurgiuMănăstirea „Buna Vestire” Pătrângeni, judeţul
motto: spre Ierusalimul ceresc sunt drum și drumeț La Florii uită-te prin sine cineva culege zorii ca și cum ar fi răsărit flori și cele de mai sus vise topite de noapte în care
Străpuns-am pustiul ce părea nestrăpuns, Nu prin forţa noastră, ci-a Celui străpuns. Lumina pascală, deşi neatinsă, Licăre-n zare, de-o cruce ascunsă. Scrutând raza-i lină, primit-am
PSALM Ce caut, Doamne, în depărtarea Ta? Pe cine? Vreo corabie mă cheamă iarăşi în furtună? Vreun ţărm pustiu ar vrea din nou să mă supună? Vreun zbor al vreunei păsări negre să domine? În c
Așa cum ne-a obișnuit, ironia și erudiția se îmbină fructuos în poezia lui Valentin Petculescu, acestea fiind caracteristicile primordiale proprii noului său volum, intitulat Un pian ușor dezacordat
Descopăr abia acum, cu o întârziere poate simbolică, între numeroasele volume pe care le primesc de la scriitori, cartea apărută la Editura Eikon, București, în 2021, „Cântec pentru așezarea luminii”,
De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Cu siguranţă, viaţa omului stă sub semnul sărbătorilor. A celor sfinte şi însemnate cu slovă roşie în calendare. Toate au răsunetul lor în existenţa oamenilor şi comunităţilor, dar Crăciunul şi
Una dintre cele mai frumoase, mai înălțătoare și mai ziditoare de suflet perioade ale anului liturgic este fără îndoială perioada Triodului. Această perioadă de adevărată „primăvară duhovnicească” cul
„Unde îţi este, moarte, biruinţa ta?”, se întreba Apostolul Pavel în Prima Epistolă către Corinteni (15, 55). Ce întrebare abrazivă, ce retorică a biruinței desăvârșite asupra celei mai îndărătnice
Rostim cuvintele Crezului ortodox, cu voce tare, laolaltă cu cei din jurul nostru, de regulă în biserică - dar cum aș putea să uit că am făcut-o la unison cu câteva sute de mii de creștini în Piața Unirii, î
Aceste zile de aleasă și luminoasă sărbătoare, în care inimile noastre se adună ca într‑un potir de rugăciune, pentru a se împărtăși din dulceața cuvintelor imnografilor, ne deschid, cu gingășie și
Este lesne de observat că învierile rememorate de Evanghelii indică, prin succesiunea lor, o intensitate crescută, un sens din ce în ce mai înalt, o putere care se dezvăluie în relație cu situații tot mai
„Ierusalime, Ierusalime, care ucizi cu pietre pe cei care vin la tine...”. Aceste cuvinte despre Sfânta Cetate, rostite și apoi așternute în hrisovul timpului, exprimă o profunzime copleșitoare. Ele nu sunt o
Dacă ființa umană ar fi comparată cu întregul univers, virtutea discernământului ar avea corespondentul soarelui, care luminează și încălzește, asigurând bunul mers al existenței întregului
Mă întrebam, încă de când eram copil, dacă într-o primăvară pomii nu mai știu să înflorească? Și dacă iarba n-o să mai răsară? Și dacă berzele n-or să mai vină la cuiburi? Și dacă apa n-o să m
Așa sună titlul ultimei cărți semnate de Ștefan Mitroi - simplu în rostire, dar adânc precum începuturile lumii, încărcat de ecoul tainic al Facerii. Numai cuvintele ne întorc, ca într‑o aducere‑aminte,
Pelerinajul din ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim se deschide ca o poartă de lumină și ca o chemare tainică de a păși, cu inimile luminate de har, pe urmele pașilor Mântuitorului. Este o
Numele lui Alexandros Papadiamantis (1851-1911) nu este atât de cunoscut publicului românesc și este păcat, pentru că scrierile sale literare constituie un tezaur al literaturii creștine din spațiul grecesc,
În Sâmbăta Floriilor vom sărbători minunea învierii lui Lazăr de către Domnul nostru Iisus Hristos, în a patra zi de la moartea lui. Această minune ne este prezentată pe larg de Evanghelia după Ioan în
Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent un volum de Catehetică creştină elaborat de pr. prof. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei
În răstimpul Postului Mare, când Biserica ne îndeamnă stăruitor la adâncirea vieții duhovnicești, hrana sufletului devine mai necesară ca oricând. De aceea, lectura duhovnicească în această perioadă nu
Cum arată situația în cadrul Bisericilor Ortodoxe în ceea ce privește asociațiile de tineri mărturisitori ai credinței în spațiul public? Variat, atât în formele de manifestare, cât și în conținut,
Suntem tentați să definim nivelul de civilizație prin negație, adică prin ceea ce nu se face dacă ești civilizat. De exemplu, nu se face să vorbești urât. Sigur, ce-nseamnă vorbire urâtă poate fi
În a cincea duminică a Sfântului și Marelui Post, Biserica a rânduit să se citească două pericope din Sfânta Evanghelie, care, deși par a vorbi despre lucruri diferite, se întâlnesc tainic într‑o singură
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul observa că soții sunt în zilele noastre ca „petardele” sau ca „artificiile”. Nici nu intră bine în casă, obosiți de la serviciile lor, din care luptă să își plătească ratele acumulate ca urmare a dorințelor și poftelor pe care le au, unele dintre ele iraționale și fără valoare în plan spiritual, că imediat „li se aprinde fitilul”. De aici, cuvinte grele, injurii, critici, acuzații, separare, divorț și partaj.
Damascul și Iordanul ni se așază înainte ca o țesătură de lumină și nevoințe, purtătoare a unor istorisiri adânc înrădăcinate în tezaurul Ortodoxiei, ca mărturii vii ale vieții monahale și ale
Ilia al II‑lea rămâne una dintre cele mai luminoase prezențe ale lumii contemporane, un chip în care blândețea Evangheliei s‑a unit cu statornicia unui neam încercat. A fost un model rar de iubire pentru
Nazaretul Galileei se descoperă ca loc binecuvântat unde s-a arătat lumină mare celor ce ședeau în latura și în umbra morții, ca revărsare de har peste o lume însetată de sens și viață
Sărbătoarea Bunei Vestiri se revarsă ca o lumină lină, ca o bucurie care nu aparține doar celor de astăzi, ci și celor care, de-a lungul veacurilor, au așteptat cu dor sfânt venirea în lume a Fiului lui
Duminica a 6-a din post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18 În vremea aceea, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Și, precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului.
Fraților, bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă! Îngăduința voastră să se facă știută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovărați cu nicio grijă, ci, întru
Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 543 „- Părinte, ce să fac ca să mă mântuiesc? - Frate, a zis bătrânul, roagă-te mereu, fă ascultare
Dan Negru este un cunoscut şi apreciat om de televiziune din România. Nu are nevoie de vreo prezentare, fiindcă emisiunile sale bat topurile audienţelor TV de mulţi ani. Toate acestea te-ar face să crezi că Dan Negru e o persoană inaccesibilă. Şi, totuşi, nu e deloc aşa. Ci un om cald, amabil, tonic şi lângă care ai loc. Interviul pentru ediţia de Paşti a Luminii de Duminică o să v-o dovedească din plin. E despre familie, credinţă, bun-simţ şi respect faţă de profesie şi semeni.
Rafinamentul și policromia preocupărilor profesionale și intelectual-artistice ale membrilor Rugului Aprins, în ansamblul lor, sunt ilustrate de câteva personalități a căror deschidere enciclopedică nu este
Sărbătoarea Sfintelor Paști sau sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Învierea Domnului Hristos înseamnă biruința sau victoria iubirii Lui smerite și milostive asupra urii și invidiei, trădării și fricii, asupra păcatului, a iadului și a morții. Domnul Iisus Hristos Cel răstignit a înviat din morți „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”[2]. Aceasta este suprema veste bună pentru creștinătate și omenirea întreagă, și anume începutul unei alte vieți, viața veșnică din Împărăția cerurilor. De aceea, se cântă în noaptea de Sfintele Paști: „prăznuim omorârea morții [...] și începătura altei vieți, veșnice”[3].
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor
Fără repere, orice itinerar este neîmplinit. Ne raportăm astăzi formal la norme şi reguli, căutând să dobândim virtuţi. Rămânem însă departe de simţirea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră ş


