În Duminica Femeilor Mironosițe, 26 aprilie, credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală istorică din București. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Pă

În Duminica a 3‑a după Paşti, comunitatea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul sibian Valea Aurie a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), în care se face pomenirea Sfintelor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, 26 aprilie 2026, va rămâne în memoria credincioșilor Parohiei „Buna Vestire” din orașul Ploiești ca o zi cu totul specială. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat slujba de târnosire a bisericii, urmată de Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a poposit în Duminica a treia după Paști, 26 aprilie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași”- Foișorul de Foc, din Protoieria Sector 2 Capitală, unde a săvârșit slujba de târnosire a bisericii și de binecuvântare a ansamblului parohial. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la finalul căreia a acordat, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mai multe distincții unor clerici și oficialități care au sprijinit lucrările de restaurare și înfrumusețare a sfântului lăcaș.
În Duminica a 3‑a după Paşti, 26 aprilie 2026, cunoscută şi sub denumirea de „Duminica Sfintelor Femei Mironosițe”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit de la Marcu 15, 43‑47; 16,1‑8, ce ne arată în esență că Femeile Mironosițe sunt modele de curaj, credință și evlavie în Biserică.
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
În Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica românilor din Chambésy-Geneva, Elveția. Această parohie, cea mai veche din Țara Cantoanelor, a împlinit anul trecut o jumătate de secol de la înființare, iar biserica are hramul „Învierea Domnului”.
Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din Meudon, Franța, a fost sfințită sâmbătă, 18 aprilie, de către un sobor de patru ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. Lăcașul de cult, care aparține Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Clichy, datează încă din secolul al XVIII-lea și a fost achiziționat, restaurat și pictat integral prin osteneala și contribuția financiară a părintelui paroh Aurel Grigoraș, în memoria fiicei sale, trecută la Domnul în urma unei grele suferințe.
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în zilele de 13 și 14 aprilie, au avut loc la Viena manifestările
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a slujit în noaptea de Înviere la Catedrala Episcopală din Leeson Park, Dublin, împreună cu un sobor de preoți și diaconi ai epa
În perioada pascală, Centrul socio-medical și rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja, județul Bacău, a beneficiat de sprijinul generos al unor comunități de credincioși, prin implicarea parohiilor și organizațiilor care au ales să fie alături de beneficiari prin donații.
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social-filantropic, a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, o nouă activitate de ajutorare a persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități aflate în situații de risc social.
Cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, Episcopia Sălajului a reînnoit tradiția proiectului social-filantropic „Lumini spre Înviere”, derulat prin Asociația eparhială Filantropia Porolissum. Anul acesta,
În Arhiepiscopia Târgoviștei, în zilele pascale s-au desfășurat mai multe activități filantropice menite să aducă bucurie și sprijin material celor aflați în nevoi. Prin implicarea parohiilor, a
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat înainte de Paști o nouă acțiune filantropică dedicată sprijinirii persoanelor aflate în dificultate, oferind ajutor și mângâiere sufletească în
Acum 40 de ani, la 26 aprilie 1986, la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl s-a produs o explozie, în urma căreia s-au degajat în atmosferă nori de material radioactiv. Efectele au fost
Războiul din Iran produce în țările europene al treilea şoc economic din ultimii şase ani, după pandemie şi criza energetică declanşată de invazia Rusiei în Ucraina. Deși slăbite din cauza acestor crize
Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul final pentru ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei şi pentru cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, după ce conducta petrolieră Dr
Autorităţile belgiene au cerut populaţiei să fie „pregătită pentru un şoc” şi să aibă acasă o „trusă de urgenţă”, care să conţină apă îmbuteliată, medicamente şi alte articole esenţiale ca
Noi măsuri de ajutorare pentru persoanele vulnerabile financiar au fost anunţate de prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, relatează AFP. Un ajutor excepţional de 150 de euro per copil acordat familiilor cu copii
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
De Ziua Internațională a Cărții și Bibliotecarului, 23 aprilie, Biblioteca Națională a României a organizat dezbaterea „Bibliotecile româneşti din diaspora”, la care au participat invitați din țară și
Lăcașul ansamblului mănăstiresc Seaca Mușetești din comuna Poboru, județul Olt, monument istoric de importanță națională, vechi de peste 500 de ani, va fi consolidat și restaurat cu fonduri europene.
Două genii ale sculpturii occidentale, Michelangelo Buonarroti (1475–1564) și Auguste Rodin (1840–1917), sunt reuniți la Muzeul Luvru din Paris, în cadrul expoziției „Michelangelo și Rodin. Corpuri vii”.
La Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” din cadrul Muzeului Municipiului București (MMB) are loc azi, 24 aprilie 2026, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Afișele Ligiei Macovei – mijloc de
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va organiza, la 24 aprilie 2026, o nouă ediție a „Săptămânii Naționale a Bibliotecilor”. Programul include dezbaterile intitulate
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
În fiecare zi, în fața monitorului, analizez imagini care poartă în ele povești de viață, speranțe și temeri. Sunt medic radiolog, iar misiunea mea este să traduc aceste lumini și umbre din examinările CT ș
Sănătatea este unul dintre cele mai de preț daruri pe care le avem, iar grija față de ea ține în mare măsură de alegerile noastre de zi cu zi. Cancerele digestive, deși o realitate statistică, pot fi
Suntem în a doua săptămână de prăznuire a Învierii Domnului, iar până la Pogorârea Duhului Sfânt, în toate zilele de miercuri și vineri este dezlegare la pește. Nu-i de mirare că răsfăţul culinar din
Grija față de copii este una dintre cele mai profunde expresii ale iubirii și responsabilității umane. În această grijă se regăsește nu doar atenția pentru nevoile zilnice, ci și preocuparea pentru
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Acum 40 de ani, la 26 aprilie 1986, la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl s-a produs o explozie, în urma căreia s-au degajat în atmosferă nori de material radioactiv. Efectele au fost
Războiul din Iran produce în țările europene al treilea şoc economic din ultimii şase ani, după pandemie şi criza energetică declanşată de invazia Rusiei în Ucraina. Deși slăbite din cauza acestor crize
Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul final pentru ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei şi pentru cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, după ce conducta petrolieră Dr
Autorităţile belgiene au cerut populaţiei să fie „pregătită pentru un şoc” şi să aibă acasă o „trusă de urgenţă”, care să conţină apă îmbuteliată, medicamente şi alte articole esenţiale ca
Noi măsuri de ajutorare pentru persoanele vulnerabile financiar au fost anunţate de prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, relatează AFP. Un ajutor excepţional de 150 de euro per copil acordat familiilor cu copii
Acum 40 de ani, la 26 aprilie 1986, la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl s-a produs o explozie, în urma căreia s-au degajat în atmosferă nori de material radioactiv. Efectele au fost
Războiul din Iran produce în țările europene al treilea şoc economic din ultimii şase ani, după pandemie şi criza energetică declanşată de invazia Rusiei în Ucraina. Deși slăbite din cauza acestor crize
Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul final pentru ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei şi pentru cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, după ce conducta petrolieră Dr
Autorităţile belgiene au cerut populaţiei să fie „pregătită pentru un şoc” şi să aibă acasă o „trusă de urgenţă”, care să conţină apă îmbuteliată, medicamente şi alte articole esenţiale ca
Noi măsuri de ajutorare pentru persoanele vulnerabile financiar au fost anunţate de prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, relatează AFP. Un ajutor excepţional de 150 de euro per copil acordat familiilor cu copii
Înscrierea în programul Tomata, schema de ajutor de minimis pentru cultivatorii de tomate şi alte legume în spaţii protejate, începută în februarie, s-a încheiat la 15 aprilie. În Olt, fermierii înscriși
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
În fiecare zi, în fața monitorului, analizez imagini care poartă în ele povești de viață, speranțe și temeri. Sunt medic radiolog, iar misiunea mea este să traduc aceste lumini și umbre din examinările CT ș
Sănătatea este unul dintre cele mai de preț daruri pe care le avem, iar grija față de ea ține în mare măsură de alegerile noastre de zi cu zi. Cancerele digestive, deși o realitate statistică, pot fi
Suntem în a doua săptămână de prăznuire a Învierii Domnului, iar până la Pogorârea Duhului Sfânt, în toate zilele de miercuri și vineri este dezlegare la pește. Nu-i de mirare că răsfăţul culinar din
Grija față de copii este una dintre cele mai profunde expresii ale iubirii și responsabilității umane. În această grijă se regăsește nu doar atenția pentru nevoile zilnice, ci și preocuparea pentru
În activitatea medicală de zi cu zi, fiecare pacient lasă în urmă mai mult decât un diagnostic sau un tratament. Analizele, investigațiile imagistice, evoluția bolii și răspunsul la tratament sunt informații
În fiecare an din timpul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod propune, în mod absolut inspirat, spre analiză, meditație și identificare a celor
Arătările Mântuitorului Hristos după Înviere au lăsat nu doar nenumărate pagini de comentarii patristice și nu numai, ci au dat naștere și la rugăciuni, învățături prin cântarea bisericească cu o
Fără repere, orice itinerar este neîmplinit. Ne raportăm astăzi formal la norme şi reguli, căutând să dobândim virtuţi. Rămânem însă departe de simţirea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră ş
Adesea m-am întrebat care a fost păcatul lui Pilat. Și da, Pilat a fost politic corect. După visul tulburător al soției sale, se teme să-L condamne pe Hristos. Nu pentru că ar fi înțeles taina dumnezeirii Lui,
Cicero, în celebra sa cuvântare ținută în apărarea lui Gaius Rabirius, cel acuzat de Iulius Cesar de crimă și trădare, spunea că moartea pe cruce era cea mai cumplită pedeapsă care putea fi aplicată cuiva,
Îmbătrânirea demografică a Europei, proces care a început acum câteva decenii, are un ritm tot mai accelerat, punând presiune pe mecanismele sociale ale statelor. Unul dintre indicatorii care generează
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Asistenţa socială nu este doar o profesie, ci şi o formă de slujire a aproapelui, în care se pune mult suflet, răbdare şi dăruire. După acest crez se ghidează şi echipa Aşezământului Social „Sf.
Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, unde se află Icoana Maicii Domnului „Siriaca”:
Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire.
Traumele din copilărie nu dispar odată cu trecerea timpului. Chiar și atunci când nu sunt recunoscute ca atare, ele pot continua să influențeze viața de adult prin reacții emoționale intense, tipare
Folosirea frecventă a telefonului poate deveni, în timp, pentru unele persoane un mod de a evita disconfortul emoțional. Verificarea repetată a notificărilor oferă o scurtă senzație de liniștire, dar
Primii ani din viața unui copil sunt plini de descoperiri: sunete noi, texturi diferite, mirosuri, gusturi și mișcări care îi modelează treptat felul în care înțelege lumea. Uneori însă, această varietate de
Iubirea este adesea percepută ca forța principală care apropie doi oameni, însă, din perspectivă psihologică, ea reprezintă doar nucleul afectiv care stă la baza constituirii unei familii. Aceasta necesită susținerea în timp printr-o serie de procese, precum reglarea emoțională, comunicarea conștientă și capacitatea de a gestiona conflictele. În același timp, tradiția teologică vede legătura conjugală ca pe o lucrare continuă a inimii, o chemare la jertfă, răbdare și creștere lăuntrică. Menținerea comuniunii într-o familie presupune un exercițiu zilnic de responsabilitate, discernământ și orientare reciprocă spre bine.
În viața de familie, supărarea apare adesea acolo unde există apropiere, așteptări și dorința profundă de a fi înțeles și iubit. Ea nu este doar o emoție trecătoare, ci un semnal interior care indică
Violența dintre adolescenți, atunci când ajunge la forme extreme, ridică întrebări profunde despre mediul în care cresc copiii, relațiile care îi modelează și emoțiile pe care nu reușesc încă să le
Una dintre cele trei pagini lipsă din „Palimpsestul lui Arhimede”, un manuscris din sec. X care conţine mai multe copii ale tratatelor antice aparţinând savantului, a fost descoperită la Blois, în centrul
Academia Română va celebra, în 6 aprilie 2026, împlinirea a 160 de ani de la fondare printr-o serie de evenimente. În cadrul şedinței festive, care va avea loc în Aula instituției, vor susține
Prima convorbire telefonică din istorie a avut loc la 10 martie 1876, când inventatorul Alexander Graham Bell i-a cerut asistentului său, Thomas Watson, să vină din camera în care se afla, aminteşte
Unirea Principatelor a fost un act deopotrivă intern și internațional, ea realizându-se prin voința românilor, aprobată și recunoscută treptat de marile puteri. Ea nu vine de nicăieri ca să meargă spre
Astăzi se împlinesc 58 de ani de la începutul mișcării reformiste din Cehoslovacia, cunoscută sub numele de „Primăvara de la Praga”, considerată o importantă fisură în blocul comunist aflat sub sfera de in
În urmă cu 36 de ani, la 22 decembrie, revolta anticomunistă care izbucnise la Timișoara cu cinci zile înainte s-a extins în întreaga țară. În timpul unui uriaș miting, în cadrul căruia Ceaușescu a fost
Careul de cuvinte încrucişate cu tema „La centenarul Patriarhiei Române” a avut ca termen-limită de trimitere a scrisorilor sau mesajelor de răspuns ziua de 10 ianuarie 2026. Vă adresăm calde mulţumiri
La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. ORIZONTAL: 1) Primul
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El
În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberților și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din
Sfântul Apostol Simeon (†106) este „socotit frate al Domnului nostru Iisus Hristos”, după cum menţionează Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul VIII, pe luna aprilie. Sfântul Simeon era
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 690 „Pentru creșterea copiilor (Episcopul Chesarie Păunescu) învăța pe credincioși: – De la
Mănăstirea Hurezi din Arhiepiscopia Râmnicului este un loc cu un har special. Cu o vechime de mai bine de 300 de ani, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi se pregătește
Anul trecut, decidenţii politici din ţara noastră au anunțat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși intenția era de a stabiliza finanțele publice, o analiză aprofundată arată că aceste decizii au
Sfinţenia este atributul prin excelenţă al lui Dumnezeu. El împrumută din ceea ce are şi fiinţelor pe care le-a creat, atunci când acestea încearcă să se ridice la chemarea lor, aceea de a fi asemenea Lui. Sfi
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor