Luni, 23 martie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Deniei Canonului Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea
Luni, 23 martie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Deniei Canonului Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea
În după amiaza zilei de 23 martie, începând cu ora 16:00, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman credincioșii au participat la slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei
Marți, 24 martie 2026, Muzeul Mitropolitan Iași a găzduit vernisajul expoziției temporare „Doamnele Moldovei”, un eveniment cultural deosebit, organizat în parteneriat cu Complexul Muzeal Național
În Duminica a 4‑a din Postul Mare, închinată Sfântului Ioan Scărarul, 22 martie, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în filia Perii Vadului, aparținătoare Parohiei Răstoci,
În Duminica a patra din Postul Mare - a Sfântului Ioan Scărarul, 22 martie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Buna
România, la fel ca restul statelor membre ale Uniunii Europene, va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28/29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, de la 3:00 la 4:00,
Măsurile Guvernului de limitare a adaosului comercial practicat de producătorii, importatorii, distribuitorii și comercianții de benzină sau motorină nu vor putea compensa integral efectele perturbărilor generate
Ratele creditelor ipotecare s-au majorat semnificativ raportat la salariul mediu net pe parcursul anului trecut, iar 2026 a debutat cu un raport rată/salariu în creştere, potrivit indicelui Ipotecare.ro al
România a intrat într-o etapă de contracţie a consumului, cu vânzări din retail în scădere cu 6,5% în ianuarie 2026 faţă de aceeaşi lună din 2025, cea mai mare diminuare de după pandemie, pe fondul
IMM-urile ar trebui reincluse în Programul Rabla 2026, deoarece excluderea lor din ediţia anterioară a generat amânarea investiţiilor, creşterea costurilor operaţionale şi presiuni asupra pieţei auto, a
În fiecare generație există momente în care comunitățile înțeleg că viitorul nu se construiește doar prin proiecte sau investiții materiale, ci mai ales prin investiția în sufletele copiilor, aşa cum
Discursul lui Yuval Noah Harari de la Davos din acest an amintește unele previziuni, de acum aproape treizeci de ani, privind evoluția tehnologică și impactul ei asupra omului. Ele se găsesc în cartea „La apusul libertății”, a ieromonahului Hristodul Aghioritul, considerată pe alocuri exagerată la vremea ei. Toate presupusele beneficii enumerate în ambele texte, izbitor de asemănătoare, deși din perspective diferite, sunt argumente menite să aburească mintea omului pentru a-l determina să renunțe de bunăvoie la libertate. Ideea că o societate mai controlată ar putea fi mai lipsită de rău este falsă, pentru că răul este de altă natură.
Maratonul cultural „Teatru pentru Bac” a început luni, 16 martie 2026, cu spectacolul „Luceafărul”, după Mihai Eminescu, studenţii de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică
Din cele 122 de unităţi de învăţământ liceal din Capitală, 22 au anunţat că vor boicota organizarea simulării Bacalaureatului, care se va desfăşura săptămâna viitoare în zilele de luni, marţi şi
Prima etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani debutează în 31 martie 2026 şi se încheie la 31 august 2026, inclusiv. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în
La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va avea loc mâine, 26 martie 2026, vernisajul expoziției de grafică românească „Brâncuși 150”, în cadrul căreia expun 29 de artiști contemporani, într-un
În Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași va avea loc, în 30 martie 2026, vernisajul expoziției foto-documentare „Loisir în Iașul interbelic”, organizată de Departamentul
În prelungirea Zilei Mondiale a Poeziei, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală s-a desfășurat duminică, 22 martie, evenimentul „Poezie și rugăciune. Recital de poezie religioasă”, organizat în
La Muzeul Național Peleș din Sinaia a fost vernisată pe 20 martie expoziția „De la Dürer la Goya - Capodopere ale graficii europene”, care va rămâne deschisă până la 10 mai 2026. Organizată de Muzeul
Teatrul Național Radiofonic (TNR) prezintă în seara aceasta, 24 martie, premiera absolută a piesei „Alexandru Baltaga - Sfântul Mucenic al Basarabiei”, de la ora 19:00, pe Radio România Cultural. Aceasta este
Adesea, starea de dispoziție pe care o avem ne influențează alegerile alimentare. Însă și alimentele pe care le consumăm sau, mai bine zis, dieta generală pe care o avem ne influențează dispoziția. Toate funcțiile corpului nostru sunt controlate de sistemul nervos, având sediul central localizat în encefal, adică în creier, și în măduva spinării. Prin intermediul impulsurilor nervoase și al neurotransmițătorilor, mușchii și glandele primesc comenzi care determină toate mișcările pe care le realizăm, de la clipit la ridicat greutăți, și eliberarea compușilor de secreție, precum lacrimile, sucurile digestive, hormonii ș.a.
Odată cu venirea primăverii, apar și alergiile sezoniere, declanșate de polenul din aer provenit de la copacii înfloriți, flori și alte plante. Din cauza simptomelor pe care le provoacă, alergiile de primăvară
Temperatura din camera în care dormim este importantă nu doar pentru confort în timpul somnului. Un studiu publicat în revista BMC Medicine asociază somnul în încăperi încălzite excesiv cu probleme de
Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene frecvent utilizate pentru ameliorarea durerii, precum ibuprofenul, naproxenul și diclofenacul, pot avea efecte nocive asupra rinichilor, iar specialiștii recomandă
Deși în general nu afectează viața normală, daltonismul poate fi un obstacol în dezvoltarea școlară a copilului dacă nu este diagnosticat la timp încât să i se ofere modalități de adaptare și prevenirea
A lăsat Dumnezeu pe pământ ca anumite profesii să aparțină mai cu seamă femeilor, mă refer la cele privitoare la educație și domeniul sanitar. De ce? Pentru că aici este nevoie de empatie, de apropiere mai delicată și atentă față de cei cu care lucrezi, copii sau bolnavi. Medicul stomatolog Irina Șerban ne vorbește în interviul de mai jos despre modul în care a ales această profesie, despre empatia necesară pentru a obține maximul de eficiență în vindecarea pacienților.
În contextul provocărilor spirituale și psihologice ale lumii contemporane, părintele lect. univ. dr. Paul Siladi evidențiază importanța dialogului dintre duhovnicie și psihologie în formarea și slujirea
„Viața îmi dăruise ceea ce își dorea o tânără, dar m-am întrebat ce îmi va cere Dumnezeu la judecată. Știam că pentru munca mea primeam un salariu, că pot da milostenie, dar mi se părea că nu fac
Păstrarea în bănci specializate a seminţelor diferitor plante, fructe şi legume, care să rămână nealterate de încrucişarea cu soiuri hibride, este o muncă deosebit de importantă, vitală, ce necesită un efo
Activitatea Departamentului Pro Vita Iași din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor se concentrează pe sprijinirea femeilor însărcinate aflate în situații de criză și a familiilor cu resurse limitate. Prin intervenții
Închinată Bunei Vestiri, vechea biserică din localitatea Cristian, judeţul Sibiu, este una dintre operele reprezentative de artă bisericească transilvăneană din secolul al XVIII-lea. În jurul lăcaşului de cult s-a format, păstrat şi dinamizat întreaga viaţă duhovnicească, culturală şi socială a comunităţii româneşti din satul sibian. Chiar dacă satul a devenit preponderent săsesc în timp, comunitatea românească a continuat să existe de-a lungul istoriei, iar acest lucru se datorează în mare parte vieţii bisericeşti.
Și în 2025, Biserica Ortodoxă Română a fost cel mai mare filantrop din țară, prin activitățile sociale pe care le-a desfășurat. Anul 2026 se anunță dificil, așa că trebuie reînnoite eforturile în
Biserica ortodoxă „Sfinții 40 de Mucenici” din Cisnădioara îi aduce împreună pe localnicii din toate categoriile sociale și de toate vârstele, dar și din toate zonele țării. Într-o localitate unde nu există școală sau grădiniță, comunitatea se regăsește în rugăciune și în comuniune în lăcașul de cult ridicat recent, ca rod al necesităților spirituale. Slujbele religioase de aici sunt pentru comunitate un prilej de înălțare sufletească, dar și un mijloc de a-și cunoaște mai bine vecinii și pe ceilalți nou-sosiți în această oază de linişte și frumusețe, la 12-15 kilometri de Sibiu.
Mărturisesc: când am intrat în Sala Atelier a Teatrului Mic, la spectacolul cu „Victimele datoriei”, de Eugen Ionescu, și am văzut că decorul constă din două scaune, am oftat interior și m-am consolat că
Când vocea suavă a Celui-Ce-Este ne cheamă pe toți să venim, Uniți în iubire și plini de speranță pe drumul vieții pornim. În minte lumină, în inimi iubire, sub cerul senin, luminos Mugurii
DORINŢE Să mă urmezi i-a spus copilul soarelui şi soarele l-a urmat. Să mă ridici i-a spus tânărul muntelui şi muntele l-a ridicat neîncetat. Să mă odihneşti i-a spus omul nopţii c
Georgiana Bujor este poetă, creatoare de conținut și specialist în marketing. Este preocupată mereu de explorarea sensibilă a experiențelor interioare și a temelor legate de credință, vulnerabilitate și
Dumnezeu creează lumea și apoi o guvernează, Iar când răul o lovește, vine și o re-creează. El voiește ca în cosmos să fie doar armonie, Iar mișcarea cea astrală, ca o Sfântă Liturghie. Dacă
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul observa că soții sunt în zilele noastre ca „petardele” sau ca „artificiile”. Nici nu intră bine în casă, obosiți de la serviciile lor, din care luptă să își plătească ratele acumulate ca urmare a dorințelor și poftelor pe care le au, unele dintre ele iraționale și fără valoare în plan spiritual, că imediat „li se aprinde fitilul”. De aici, cuvinte grele, injurii, critici, acuzații, separare, divorț și partaj.
Buna Vestire este ziua Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos, când s-a împlinit aşteptarea mesianică a neamului omenesc: „Taina cea din veac se descoperă astăzi şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului Se
Probabil că cea mai frumoasă și, în același timp, surprinzătoare definiție a blândeții o găsim la Sfântul Ioan Scărarul, în „Scara”. „Blândețea este starea nemișcată a sufletului, care rămâne aceeași în necinstiri ca și în laude. Începutul nemânierii este tăcerea buzelor în vremea tulburării inimii. Mijlocul este tăcerea gândurilor în vremea tulburării subțiri a sufletului. Iar sfârșitul este seninătatea împlântată în suflarea vânturilor necurate.”
În ianuarie 2026, chiar de ziua Eminescului, pe 15, la Vorona, mănăstirea pe unde poetul își purtase pașii în copilăria sa mitică, exclamând, poate, „Fiind băiet păduri cutreieram/ Și mă culcam ades
După Canonul Mare, citit sau ascultat cu întreaga noastră ființă, cu inima plecată și sufletul însetat de lumină, nu se mai poate adăuga nimic la frumusețea, profunzimea și sinceritatea cuvintelor Sfântului
În bisericile din Răsărit, astăzi se săvârșește slujba Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, moment de maximă trăire duhovnicească înaintea marelui prag al Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Climax al stărilor spirituale trăite până acum în Postul Păresimilor, Canonul de pocăință este cea mai sigură și directă cale de introspecție, de cercetare a cugetului, de curățire a inimii. Nimic nu se compară cu ceea ce vom trăi în această seară, în biserica noastră parohială, la poalele catapetesmei.
Nu de azi, de ieri, ci deja de câțiva ani, pe baza tehnologiei de recunoaștere facială, softuri specializate și sofisticate încearcă să identifice, în aeroporturi și alte puncte sensibile, persoanele pe care „se vede” că au sentimente de vinovăție, deci pun la cale ceva; s-a pus la punct de asemenea o aplicație care susține că poate „citi” pe fețele elevilor dintr-o clasă dacă sunt sau nu atenți la lecție (mă rog, aici nu cred că era nevoie de vreo aplicație), iar în unele spitale, acești algoritmi încep să fie implementați pentru a determina nivelurile „adevărate” de durere ale pacienților cu afecțiuni cronice și să se decidă astfel dacă au cu adevărat nevoie de medicamente. Această din urmă aplicație pare cam cinică, dar nu asta e prima problemă, ci faptul că toate aceste utilizări ale tehnologiei de vârf se bazează pe un foarte contestabil set de standarde privind felul în care emoțiile și sentimentele se afișează pe fețele noastre.
Cine se apropie, fie și pentru o clipă, de scrierile Sfântului Ioan Scărarul rămâne copleșit de adâncimea trăirilor sale și de limpezimea unei cunoașteri dobândite nu din cărți multe, ci din focul
Putna e un nume din toată România. Doar că îmbracă chipuri diferite. De mănăstire, în Bucovina. De râu, în țara Vrancei. De stradă, în orașul Breaza, de pe Valea Prahovei. Spre deosebire de alte străzi
Misiune pe urmele lui Hristos nu este doar un titlu, ci o poartă deschisă spre taina scrierilor inspirate ale vrednicului de pomenire Arhiepiscop Anastasie Iannulatos, care a păstorit cu înțelepciune Tirana,
Perioada Sfântului și Marelui Post al Paștilor ne apropie, an de an, de luminoasa viețuire filocalică a Sfântului Ioan Scărarul, desfășurată cu aproape o mie trei sute de ani în urmă, într-unul dintre cele
Vremurile în care omul putea petrece timp gândindu-se pe îndelete își trăiesc asfințitul. Așa cum multe dintre exterioare au fost înlocuite de procese tehnologice, menite să asigure o eficientizare și, în
Este vorba de lucrarea Proniei, totuși: în îndepărata Suedie, în mijlocul unor păduri și lacuri, lângă un oraș modest ca întindere și locuitori, să poți avea propria biserică ortodoxă! Cumpărată, achitată, restaurată integral, împodobită, chiar cochetă. Acea cochetărie care amintește de fecioarele înțelepte ieșite în calea Mirelui, gătite, primenite, cu candelele pline de untdelemn. Căci așa se cuvine să-L întâmpinăm pe Împăratul: cu tot ce avem mai bun („ale Tale dintru ale Tale”), mai proaspăt, mai curat, mai de preț. Minimalismul sau precaritatea nu-și au locul aici; la fel, necurăția, amestecul nepotrivit, fracția...
Astăzi este ziua în care am ajuns la jumătatea postului de 40 de zile, Postul Mare ce ne pregăteşte pentru Săptămâna Mare a Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. Postul Mare şi Săptămâna
În viaţa duhovnicească ne întâlnim necontenit cu Sfânta și de viață făcătoarea Cruce, semn al mântuirii care luminează întreaga istorie a creștinătății. Ea se află în rugăciunile pe care le rostim,
An de an, pe 21 martie este celebrată Ziua Internațională a Poeziei, iar la finalul primei luni de primăvară, pe 31 martie, se împlinesc 135 de ani de la nașterea poetului Ion Pillat. Având în vedere aceste
Dorința omului de a-și depăși în mod constant propria condiție este una naturală, înscrisă chiar de Dumnezeu în om prin actul creator. Tensiunea produsă de primirea chipului lui Dumnezeu și chemarea spre
În 1948 (!), psihologul american Bertram Forer a făcut un experiment extrem de simpatic. El a împărțit unui număr de 39 de studenți un formular de completat, conținând un set de întrebări despre interesele,
Cândva, prin anii 1990, am fost surprinși că numele lui Iancu (de Hunedoara) a fost contestat, ca fiind un produs sau, dacă nu, o augmentare greșită, dispusă de regimul comunist și de anumiți istorici
Cuvintele de cinstire închinate Sfintei Cruci, pe care le auzim în slujbele Bisericii, sunt asemenea unor izvoare adânci de teologie și rugăciune. Ele deschid înaintea sufletului o lume de sensuri și imagini
„Taina suferinței o înțelegem de-abia mai târziu, la început o primim ca pe o condiție a creșterii noastre în Dumnezeu”, spune Sfântul Cuvios Sofronie Saharov (1896-1993) cu privire la nevoința
Paginile literaturii creștine, asemenea unor ferestre deschise către lumina veacurilor trecute, oferă exemple strălucitoare de mame care și‑au crescut copiii în frumusețea credinței în Hristos, în rânduiala
Peste trecerea implacabilă a timpului, cuvintele Sfintei Scripturi rămân un izvor nesecat de învățătură autentică, păstrându-și nealterată mireasma duhovnicească. Nu sunt simple slove pe un pergament, ci an
Pentru părinții ascetici judecarea aproapelui este un păcat ce are consecințe imediate în propria viață. În colecția sistematică a Patericului egiptean găsim această istorisire: „Fost-a un bătrân
Duminica a 5-a din post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) Marcu 10, 32-45 În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Iată, ne suim
„În zilele acelea Elisabeta, soția lui Zaharia, a zămislit și s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a
Fraților, Cel ce sfințește și cei ce se sfințesc dintr-Unul sunt toți; de aceea, nu se rușinează să-i numească pe ei frați, zicând: «Spune-voi fraților mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi Buna Vestire „a Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioară Maria”. Buna Vestire este ziua Întrupării Fiului lui Dumnezeu, Domnul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 551-552 „(...) La Mănăstirea Horezu. Acolo și-a continuat nevoința maica Matrona (Domnaru), în
În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, în această Duminică a 5-a a Postului Mare se cuvine să ne îndreptăm gândul și inima spre sfintele cuvioase care au fost odrăslite de pustiul cel mult roditor al virtuții. Departe de zgomotul lumii, în tăcerea și asprimea pustiei, ele au rodit țarina inimii, prin rugăciune, smerenie și nevoință, devenind pilde vii de credință și dăruire pentru toți cei care caută apropierea de Dumnezeu. Viețile lor ne arată că adevărata rodire nu vine din belșugul celor materiale, ci din adâncul unei inimi curate și din lucrarea virtuților.
Am arătat adesea că bună parte dintre membrii Rugului Aprins erau pasionați de aprofundarea tradiției românești, iar aceasta s-a manifestat în literatură, arhitectură, muzică, antropologie ș.a. Iată mai jos
„Şi i s-a spus lui Saul: «Iată David este la Naiotul Ramei!». Şi a trimis Saul slujitori să prindă pe David; dar când au văzut aceştia ceata prorocilor prorocind şi pe Samuel povăţuindu-i, S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu peste slujitorii lui Saul şi au început şi ei a proroci. Spunându-se acestea lui Saul, el a trimis alţi slujitori, dar şi aceştia au început a proroci. Apoi Saul a trimis al treilea rând de slujitori şi începură şi aceştia să prorocească. Mâniindu-se, în sfârşit, Saul a plecat el însuşi la Rama şi a mers până la izvorul cel mare din Soco. Acolo a întrebat şi a zis: «Unde sunt Samuel şi David?». Şi i s-a spus: «Iată aici în Naiotul Ramei». Şi a plecat el acolo, la Naiotul Ramei. Dar pe cale S-a pogorât peste el Duhul lui Dumnezeu, iar el a mers prorocind până a ajuns la Naiotul Ramei. Acolo s-a dezbrăcat de haine şi a prorocit înaintea lui Samuel şi toată ziua aceea şi toată noaptea a şezut dezbrăcat. De aceea se zice: «Au doară şi Saul este printre proroci?»” (I Regi 19, 19-24).
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea
Tăcerea arată măreția, puterea și iubirea lui Dumnezeu, Care mereu ne iubește și lucrează în tăcere, spre binele nostru. El până acum lucrează, zice Mântuitorul (Ioan 5, 17), vindecă, mângâie, alină și tămăduiește rănile păcatelor și orgoliilor noastre, ascunzându-Se tainic în lucrările Sale, izvorâte din iubire, lucrare cu putere, învăluite în smerenie, delicatețe și multă gingășie.


