Peste 300 de elevi de la școlile și liceele din județul Sibiu care au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a Olimpiadei de Religie și la alte două concursuri au primit premii din partea
Peste 300 de elevi de la școlile și liceele din județul Sibiu care au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a Olimpiadei de Religie și la alte două concursuri au primit premii din partea
În Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc marţi, 16 iunie, o nouă sesiune a examenului de selecționare în vederea transferului clericilor la parohiile din mediul urban. Evaluarea s‑a desfășurat la Centrul
Proiectul „Inimă de părinte”, derulat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, continuă să aducă bucurie
Duminica Sfinților Români, 14 iunie, a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”‑Giulești din Bucureşti, unde a fost marcată încheierea unui atelier de
La Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea s‑a desfășurat sâmbătă, 13 iunie, cea de‑a 9‑a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Bihoreni, la care au participat peste 350 de copii şi tineri din
În perioada 10-14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă vizită pastoral‑misionară în Slovenia și Danemarca, slujind în comunități
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a poposit duminică, 14 iunie, în Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Sines, Portugalia, care și‑a sărbătorit
În perioada 12‑14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan” din
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, 14 iunie, a avut loc sfințirea uneia dintre cele două biserici ale Parohiei Ortodoxe Române din Offenbach pe Main, Germania. Parohia, înființată în urmă cu 51 de ani, reprezintă astăzi una dintre cele mai puternice și dinamice comunități ortodoxe românești din această parte a Germaniei.
În perioada 5‑7 iunie 2026, Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei a găzduit, la Dublin și Kildare, cea de‑a 5‑a ediție a Întâlnirii internaționale a Grupului de preotese „Sfânta Nona”, ev
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor spre viitor”.
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică
Copiii și tinerii din localitatea Bâra, județul Prahova, au participat la o serie de activități educative și recreative prilejuite de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Manifestările s‑au desfășurat în cadrul celei de‑a treia ediții a evenimentului „Bâra Fest”, organizat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti, unde au fost incluse ateliere de creație, jocuri interactive și concursuri. „Noi, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, venim cu mare drag la astfel de activități dedicate copiilor și comunității. Ne bucurăm că aici, la Bâra, am ajuns deja la a treia ediție și că de fiecare dată suntem primiți cu căldură, cu deschidere și cu multă bucurie din partea oamenilor. Astăzi am văzut multă veselie, jocuri, râsete de copii și o atmosferă frumoasă în care toată lumea s‑a simțit bine împreună. Pentru noi, astfel de momente nu sunt doar evenimente, ci ocazii în care ne apropiem unii de alții și în care arătăm că se pot face lucruri bune atunci când există implicare și dorință sinceră de a ajuta”, a declarat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.
Când elevul de gimnaziu află că Decalogul a fost dat lui Moise acum 3.500 de ani, e convins că nu mai poate fi actual… Dar valabilitatea lui stă în dovada că Biblia cuprinde Cuvântul Celui Veșnic! Copiilor tre
Aproape 150 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Emil Gârleanu” din Galaţi au participat, în 10 iunie, la evenimentul „Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri”, organizat de
Noutățile privind admiterea din luna iulie, transmise zilele acestea de universități din țară, pun accentul pe specializări în limbi străine sau în meserii ale viitorului. Universitatea Transilvania din
Ministerul Educaţiei are în vedere realizarea unui cadru instituţional coerent care să reglementeze utilizarea inteligenţei artificiale în învăţământ, a declarat, recent, ministrul Mihai Dimian, la o
Un joc de cuvinte într-o pauză, o discuţie cu colegii într-un loc de relaxare protejat cu umbrele colorate, participarea la o piesă de teatru, la un atelier de prăjituri sau la un club de robotică sunt câteva
Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane” al Academiei Române - Filiala Iași, în parteneriat cu Asociația Rural Development Research Platform, organizează, în 19 iunie 2026, cea de-a treia
Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizează expoziția „A fost odată ca niciodată…! Scurtă istorie a copilăriei în primele patru
Monica Pillat a lansat recent noua sa carte de poezie „Chilia fără ziduri”, în cadrul Librăriei Humanitas de la Cișmigiu, unde au acompaniat-o în fața publicului Liliana Ursu, Cristian Pătrășconiu, George
Noul muzeu deschis în București, în 11 iunie 2026, se numește MuzA - Muzeul de Arhitectură din România, la inițiativa Ordinului Arhitecților din România. Muzeul este itinerant și, în București,
Vernisajul expoziției „Societatea de Salvare din București. O misiune pentru viață, 120 de ani de la înființare” va avea loc, în 26 iunie, la Palatul Suțu. Expoziția reprezintă o incursiune în istoria
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Corpul uman este o creație complexă a cărei cunoaștere este greu de realizat pe deplin. Între timp, medicina se dezvoltă și devine mult prea complexă pentru a putea fi cuprinsă de mintea unei singure persoane.
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
Considerată una dintre cele mai rare şi mai spectaculoase orhidee sălbatice din Europa, papucul-doamnei a înflorit recent în Harghita. Biologul Demeter László, de la Direcţia Judeţeană de Mediu Harghita,
România ar putea înregistra, într-un orizont de timp mediu, o populaţie rezidentă sub pragul de 19 milioane şi mai îmbătrânită decât în prezent. Declinul demografic este un fenomen de fond care nu poate fi
Veniturile reale ale românilor au fost cu 160% mai mari în 2025 față de 2010, cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană în ultimii 15 ani, însă țara noastră rămâne sub media europeană şi cu
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a deschis oficial, luni, Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanţa, marcând debutul campaniei de supraveghere şi control
La nivel național, în primele patru luni din 2026, 30.670 de firme au fost radiate, cu 6,27% mai multe comparativ cu perioada similară din 2025, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, citat de
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a prelungit, până la 30 iunie, perioada de înscriere la concursul dedicat siguranţei rutiere pentru elevi, în urma interesului mare din partea elevilor
Emisiunea de mărci poştale „Campionatul Mondial de Fotbal 2026”, compusă din două mărci poştale şi un plic „prima zi”, a fost introdusă în circulaţie, la 11 iunie 2026, ziua începerii competiției,
Inflaţia rămâne principala problemă a economiei şi factorul care o menţine într-o zonă de stagflaţie, caracterizată prin creştere aproape de zero şi majorări persistente de preţuri, potrivit analiștilor.
Numărul adolescenților care își doresc să se angajeze este în creștere în România, arată o analiză a aplicărilor înregistrate de o platformă de recrutare online. Astfel, de la începutul anului, circa
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, duminică, decretul privind desemnarea lui Adrian-Ioan Veştea drept candidat la funcţia de prim-ministru, a informat Administraţia Prezidenţială. „Domnul Eugen Tomac şi-a de
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 1,72 milioane de lei pentru 397 de familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate
Numărul locuinţelor date în folosinţă a crescut, în primele trei luni ale anului, până la 11.876, faţă de 10.962 în aceeaşi perioadă din 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică. În
Aproximativ 30 de companii media europene şi americane s-au alăturat coaliţiei Standards for Publisher Usage Rights (SPUR), cofondate de BBC, Financial Times, Guardian Media Group, Sky News, Telegraph Media şi
Aplicarea pactului Uniunii Europene privind migraţia şi azilul a devenit obligatorie vinerea trecută, după o perioadă de tranziţie de 12 luni în care statele membre au putut să implementeze infrastructura şi leg
Compania aerospaţială americană SpaceX, condusă de Elon Musk, a demarat vineri cea mai mare listare la bursă din istorie, transmite EFE. Oferta publică inițială (IPO - Initial public offering) a SpaceX a fost de
Pentru a asigura stabilizarea inflaţiei la 2%, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să majoreze cu 0,25% dobânda de politică monetară aflată la 2% de la mijlocul lui 2025, arată un comunicat al instituţiei,
Revolte antiimigranţi, considerate „şocante” de către prim-ministrul britanic Keir Starmer, au avut loc săptămâna trecută în Irlanda de Nord, după un atac cu cuţitul comis de un refugiat sudanez,
Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, deţinută acum de Cipru, a pregătit o versiune de compromis a bugetului 2028-2034 înaintea a două reuniuni importante, cea de mâine a miniştrilor afacerilor europene
Producătorii de varză se confruntă cu o supraproducţie care a condus la scăderea preţului de vânzare de la poarta fermei sub costul de producţie. De aceea, în Olt, mulţi legumicultori au decis fie să doneze
Fermierii au depus 671.334 de cereri de plată pentru subvenții, mai puține cu 37.018 față de anul trecut, pentru o suprafaţă totală de 9,76 milioane ha (+38.029 ha față de 2025), în cadrul campaniei 2026
Sprijinul pentru producătorii de cartofi ar putea fi majorat de la 200 la 800 euro/ha, potrivit unui proiect de Hotărâre aflat pe masa Guvernului, întrucât, în continuare, la cartof deficitul de balanţă
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunţat că a prelungit până la finele acestei luni valabilitatea tuturor actelor emise anul trecut pentru desfăşurarea activităţii de pescuit
Cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul
Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău,
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți, deci, înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Feriți-vă de oameni, fiindcă vă vor da pe
Fraților, legea duhului vieții în Hristos Iisus m-a eliberat de Legea păcatului și a morții, pentru că ceea ce era cu neputință Legii – fiind slabă prin trup – a săvârșit Dumnezeu, trimițând pe Fiul S
Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail (†362) erau fraţi din Persia, fiind creştini din pruncie. Ei au fost soldaţi în armata împăratului Persiei. Au fost trimişi de Alamundar, împăratul Persiei, la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 20 „Fericitul Sava a fost crescut de mic în dragoste de Dumnezeu, în post, în rugăciune și feciorie,
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
Monahismul bizantin își are originile în mișcarea ascetică orientală din secolele III-IV, inspirată de modele precum pustnicii amintiți mai sus. Aceste modele au fost preluate și dezvoltate într-un sistem bine
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român


