Cu o zi înainte de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în Duminica a 4‑a după Rusalii, 28 iunie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a
Cu o zi înainte de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în Duminica a 4‑a după Rusalii, 28 iunie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 4‑a după Rusalii, la Sfânta Liturghie. Slujba religioasă a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Lau
În Duminica a 4‑a după Rusalii, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal. După citirea
Ierarhi, clerici și popor dreptcredincios din Arhiepiscopia Aradului s-au unit în rugăciune la Catedrala Veche din municipiu, în zilele de 27 și 28 iunie 2026, pentru a aduce un ultim și pios omagiu Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, trecut la Domnul vineri, 26 iunie. Soboare de ierarhi, preoți și diaconi au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului său și au fost rostite cuvinte de mângâiere și evocare a slujirii jertfelnice a acestuia. La finalul acestor momente, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat spre Mănăstirea Neamț, locul unde va fi săvârșită slujba Înmormântării.
În Duminica a 4-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Pornind de la textul evanghelic în care este relatată vindecarea slugii sutașului (Matei 8, 5-13), Preafericirea Sa a evidențiat virtuțile sutașului roman și a subliniat responsabilitatea pe care o avem de a rosti cuvinte care să zidească, să mângâie și să aducă alinare semenilor noștri.
Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară, conform mitropolia-ro.de. Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de profesoara Adriana Mitu. La eveniment a participat şi ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 21 iunie, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana” din Castro Urdiales, Spania, care și-a sărbătorit hramul și 10 ani de existență. Alături de ierarh au slujit părintele Mădălin Șelaru, parohul comunității, şi arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat: „Evanghelia de astăzi ne arată că «luminătorul trupului este ochiul», adică prin ceea ce privim ne putem lumina sau întuneca sufletul. De aceea, Hristos ne avertizează asupra grijilor lumești și asupra împărțirii inimii între Dumnezeu și lucrurile materiale: «Nu puteți sluji la doi domni». Nu suntem chemați la lene, ci la priorități drepte: să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Restul vieții se așază în ordine atunci când Dumnezeu este pe primul loc”.
În Duminica a 3-a după Rusalii, 21 iunie, credincioșii Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului” din localitatea Lunghezza, Protopopiatul Lazio II, s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.
La invitația Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat de curând mai multe parohii româneşti din Italia, continuând apoi slujirile arhierești în Regatul Suediei, la Centrul eparhial din Stockholm.
În zilele de 11‑13 iunie 2026, la Seminarul „Sfântul Vladimir” din Yonkers - New York, s‑a desfășurat conferința „Sinodul din Creta după 10 ani”. Timp de trei zile, teologi ortodocși de pe două
În data de 25 iunie 2026, la Cantina socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației Diaconia, filiala Sector 4, a avut loc un nou atelier în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, dedicat
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în cursul lunii iunie 2026, în Parohia „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu, județul Buzău, s-a desfășurat a doua acțiune de donare de sânge din acest an, intitulată „Donează! Gestul tău contează!”, care se înscrie în campania națională „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române.
Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 16 iunie, în Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, judeţul Ialomiţa, a continuat campania umanitară de donare de
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Enciclopedia online Wikipedia se opune folosirii inteligenţei artificiale (AI) în procesul de editare a articolelor prezentate pe platforma sa, a anunţat coordonatorul acesteia, Jimmy Wales, pentru că „nu are
Preşedintele american Donald Trump a dat startul săptămâna trecută festivităţilor care marchează împlinirea a 250 de ani de la proclamarea independenţei Statelor Unite. Manifestările, care îl au în
Valul de căldură excepțional de săptămâna trecută este cel mai sever înregistrat vreodată în Europa Occidentală și nu ar fi putut avea loc fără încălzirea globală produsă de activitatea umană, spun
Țări și organizații din întreaga lume oferă ajutor Venezuelei, victimă a două cutremure care au provocat sute de morţi şi mii de răniţi, informează AFP. Au fost mobilizate echipe de salvatori, personal
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat NATO de „complicitate” în „războiul de agresiune ilegală” lansat împotriva Iranului de SUA şi Israel, ca reacție la declaraţiile se
Credincioșii Parohiei Mărțișor, Protoieria Sector 4 Capitală, au trăit momente de sărbătoare în Duminica a 3-a după Rusalii, cu prilejul Zilei Universale a Iei, pe care au serbat-o anticipat în 21 iunie 2026.
Programa pentru opţionalul „Ora de GIS”, care se adresează elevilor de liceu, filiera teoretică, profilurile real şi umanist, a fost aprobată şi publicată în Monitorul Oficial, a anunţat Ministerul
Viaţa albinelor, principalii polenizatori ai plantelor, este subiectul a două serii de ateliere educative organizate, în perioada 7-10 iulie 2026, pentru elevii orădeni de către Muzeul Ţării
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a anunţat oferta de 13.661 de locuri pentru admiterea din iulie 2026, dintre care 8.322 la studii de licenţă (cu 4.342 de locuri fără taxă), 5.093 la masterat şi
Ministerul Educaţiei a anunţat că încă 11 licee se alătură celor 32 deja selectate pentru a pilota planuri-cadru alternative, în cadrul „Programului Naţional pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în
La Palatul Culturii din Iași, în Sala „Tezaur” a Muzeului de Artă, va fi deschisă, în perioada 3-12 iulie 2026, expoziţia „Picasso la Palat!”, al cărei vernisaj va avea loc în 3 iulie. Vizitatorii vor
La Muzeul de Istorie din Suceava, în Sala Media, va avea loc, în 8 iulie 2026, vernisajul expoziției „Moda la Porțile Levantului”, care aduce în prim plan piese vestimentare și accesorii reprezentative pentru
Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 24 iunie 2026, a decis, prin vot secret, alegerea a patru noi membri corespondenți. Potrivit unui comunicat de presă al Academiei Române, au fost al
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită copiii, ca în fiecare an, la tabăra „Vara pe uliţă”, care va avea loc în perioada 6-31 iulie 2026 şi care oferă o paletă largă de activități de
În incinta Casei Pătrate și a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va avea loc, în perioada 29 iunie - 29 iulie 2026, simpozionul de creație „Casa Porților Deschise”, eveniment dedicat artei
Vara și-a intrat deplin în drepturi și ne arată acest lucru inclusiv termometrele. Temperaturile ridicate vin odată cu creșterea intensității radiațiilor ultraviolete. Transpirăm mai mult și ne bronzăm, pro
Digitalizarea sănătății nu mai aparține viitorului, ci face deja parte din viața de zi cu zi. Programările online, consultațiile la distanță, aplicațiile pentru monitorizarea stării de sănătate, dosarele me
Îmbătrânirea este un proces biologic natural care începe încă din a doua decadă de viață. Odată cu înaintarea în vârstă apare o inflamație cronică de intensitate redusă, care accelerează degradarea
Cancerul tiroidian este cea mai frecventă formă de cancer endocrin. Acesta se dezvoltă la nivelul glandei tiroide, situată la baza gâtului, responsabilă de producerea hormonilor care reglează metabolismul și creșterea. Deși incidența sa a crescut în ultimii ani, majoritatea cazurilor au un prognostic favorabil atunci când sunt diagnosticate precoce și tratate corespunzător.
Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea modernă, mai ales la persoanele cu vârsta peste 40 de ani.
Vara și-a intrat deplin în drepturi și ne arată acest lucru inclusiv termometrele. Temperaturile ridicate vin odată cu creșterea intensității radiațiilor ultraviolete. Transpirăm mai mult și ne bronzăm, pro
Enciclopedia online Wikipedia se opune folosirii inteligenţei artificiale (AI) în procesul de editare a articolelor prezentate pe platforma sa, a anunţat coordonatorul acesteia, Jimmy Wales, pentru că „nu are
Preşedintele american Donald Trump a dat startul săptămâna trecută festivităţilor care marchează împlinirea a 250 de ani de la proclamarea independenţei Statelor Unite. Manifestările, care îl au în
Valul de căldură excepțional de săptămâna trecută este cel mai sever înregistrat vreodată în Europa Occidentală și nu ar fi putut avea loc fără încălzirea globală produsă de activitatea umană, spun
Țări și organizații din întreaga lume oferă ajutor Venezuelei, victimă a două cutremure care au provocat sute de morţi şi mii de răniţi, informează AFP. Au fost mobilizate echipe de salvatori, personal
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat NATO de „complicitate” în „războiul de agresiune ilegală” lansat împotriva Iranului de SUA şi Israel, ca reacție la declaraţiile se
Enciclopedia online Wikipedia se opune folosirii inteligenţei artificiale (AI) în procesul de editare a articolelor prezentate pe platforma sa, a anunţat coordonatorul acesteia, Jimmy Wales, pentru că „nu are
Preşedintele american Donald Trump a dat startul săptămâna trecută festivităţilor care marchează împlinirea a 250 de ani de la proclamarea independenţei Statelor Unite. Manifestările, care îl au în
Valul de căldură excepțional de săptămâna trecută este cel mai sever înregistrat vreodată în Europa Occidentală și nu ar fi putut avea loc fără încălzirea globală produsă de activitatea umană, spun
Țări și organizații din întreaga lume oferă ajutor Venezuelei, victimă a două cutremure care au provocat sute de morţi şi mii de răniţi, informează AFP. Au fost mobilizate echipe de salvatori, personal
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat NATO de „complicitate” în „războiul de agresiune ilegală” lansat împotriva Iranului de SUA şi Israel, ca reacție la declaraţiile se
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a demisionat din funcţiile de lider al Partidului Laburist şi de şef al guvernului, după mai puțin de doi ani în funcție. Viitorul premier va fi noul lider al laburiștilor, al
Vara și-a intrat deplin în drepturi și ne arată acest lucru inclusiv termometrele. Temperaturile ridicate vin odată cu creșterea intensității radiațiilor ultraviolete. Transpirăm mai mult și ne bronzăm, pro
Digitalizarea sănătății nu mai aparține viitorului, ci face deja parte din viața de zi cu zi. Programările online, consultațiile la distanță, aplicațiile pentru monitorizarea stării de sănătate, dosarele me
Îmbătrânirea este un proces biologic natural care începe încă din a doua decadă de viață. Odată cu înaintarea în vârstă apare o inflamație cronică de intensitate redusă, care accelerează degradarea
Cancerul tiroidian este cea mai frecventă formă de cancer endocrin. Acesta se dezvoltă la nivelul glandei tiroide, situată la baza gâtului, responsabilă de producerea hormonilor care reglează metabolismul și creșterea. Deși incidența sa a crescut în ultimii ani, majoritatea cazurilor au un prognostic favorabil atunci când sunt diagnosticate precoce și tratate corespunzător.
Caracterizată de apariția unor „buzunărașe” la nivelul colonului, diverticuloza este o afecțiune a tractului digestiv tot mai frecventă în lumea modernă, mai ales la persoanele cu vârsta peste 40 de ani.
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile și dispozitive inteligente) reprezintă una dintre cele mai importante schimbări din medicina ultimelor decenii. Cu toate acestea, adoptarea acestor tehnologii nu este uniformă. Numeroase studii sugerează că rezistența la schimbare este, în mod surprinzător, în mai multe situații, mai mare în rândul profesioniștilor din sănătate decât în rândul pacienților. Principala explicație este faptul că medicii sunt cei care trebuie să își modifice fluxurile de lucru, să învețe sisteme noi și să își asume responsabilitatea utilizării unor tehnologii care pot influența actul medical.
Contribuția Sfinților Apostoli Petru și Pavel la dezvoltarea și consolidarea misiunii creștine reprezintă una dintre temele fundamentale ale teologiei Noului Testament și ale eclesiologiei apostolice. Activitatea
A sta, precum corintenii, în Evanghelie înseamnă a sta între coperțile Sfintei și dumnezeieștii Cărţi; a atârna pe toate filele și paginile Sfinților Evangheliști, a umbla printre capitole și a
Sfântul Apostol Pavel, în cartea Faptele Apostolilor 20, 35, îndemna primii creștini la fapte bune, constatând că „mai fericit este a da decât a lua”. Biserica lui Hristos a înțeles filantropia sau
Organizația Mondială a Sănătății a lansat, în urmă cu mai bine de doi ani, avertismentul potrivit căruia depresia a căpătat incidență de epidemie, devenind a doua boală pe planetă. Studii tot mai
În tradiția europeană, construcția unei catedrale a însemnat un moment crucial, cu o semnificație aparte, hotărâtoare pentru grupul de oameni care acceptau o asemenea provocare spirituală. Construcția unei
Așa numește Sfântul Ioan Gură de Aur minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvârșite față de natură, față de oameni și față de Sine Însuși. „O negrăită mare de minuni” ar putea fi
Înainte să devină marele centru petrolifer pe care îl știm cu toții, cu mult înainte de ivirea lui I. L. Caragiale și a lui Nichita Stănescu, înainte chiar și de efemera Republică de la Ploiești, însuși
Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ Mănăstirea Bistriţa Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin
Biserica situată pe strada Calea Poplăcii din Sibiu, închinată Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este unul dintre lăcaşurile ridicate după decembrie 1989.
Parcul Carol I, fost Libertății, fost Filaret, acoperă 45 de hectare la 2 kilometri sud-vest de centrul Capitalei. În latura sa vestică se află Castelul Țepeș, cunoscut sub acest nume deoarece intenția a fost să fie o reconstituire a Cetății Poenari, dar seamănă mai degrabă cu Turnul Chindiei din Târgoviște, ambele ridicate de domnitor. Azi, castelul bucureștean e sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE). Nu are statut muzeistic, fiind o unitate militară, dar își deschide porțile pentru public cel puțin o dată pe an, când există aici o adevărată sărbătoare şi un spectacol cuceritor.
Ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe o colină ce domină orizonturile până departe, spre Lungani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este și astăzi un fel de centru al lumii
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu
Traumele din copilărie nu dispar odată cu trecerea timpului. Chiar și atunci când nu sunt recunoscute ca atare, ele pot continua să influențeze viața de adult prin reacții emoționale intense, tipare
Folosirea frecventă a telefonului poate deveni, în timp, pentru unele persoane un mod de a evita disconfortul emoțional. Verificarea repetată a notificărilor oferă o scurtă senzație de liniștire, dar
Primii ani din viața unui copil sunt plini de descoperiri: sunete noi, texturi diferite, mirosuri, gusturi și mișcări care îi modelează treptat felul în care înțelege lumea. Uneori însă, această varietate de
Iubirea este adesea percepută ca forța principală care apropie doi oameni, însă, din perspectivă psihologică, ea reprezintă doar nucleul afectiv care stă la baza constituirii unei familii. Aceasta necesită susținerea în timp printr-o serie de procese, precum reglarea emoțională, comunicarea conștientă și capacitatea de a gestiona conflictele. În același timp, tradiția teologică vede legătura conjugală ca pe o lucrare continuă a inimii, o chemare la jertfă, răbdare și creștere lăuntrică. Menținerea comuniunii într-o familie presupune un exercițiu zilnic de responsabilitate, discernământ și orientare reciprocă spre bine.
În viața de familie, supărarea apare adesea acolo unde există apropiere, așteptări și dorința profundă de a fi înțeles și iubit. Ea nu este doar o emoție trecătoare, ci un semnal interior care indică
Între sfinții români îi regăsim canonizați, până în momentul de față, pe domnitorii Ștefan cel Mare (1457-1504), Neagoe Basarab (1512-1521) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714), respectiv pe sfetnicul
Institutul Cultural Român (ICR) a organizat, recent, prin reprezentanţele de la Beijing, Chişinău, Lisabona, Londra, Veneţia şi Varşovia, o serie de manifestări dedicate Zilei Tratatului de la Trianon, marcată
Nu voi înțelege niciodată de ce trebuie ca unele legi să se lupte cu istoria, cu personalități care au trăit demult, au biruit, au și greșit, dar au lăsat opere viabile. Octavian Goga (1881-1938) nu a trăit,
Una dintre cele trei pagini lipsă din „Palimpsestul lui Arhimede”, un manuscris din sec. X care conţine mai multe copii ale tratatelor antice aparţinând savantului, a fost descoperită la Blois, în centrul
Academia Română va celebra, în 6 aprilie 2026, împlinirea a 160 de ani de la fondare printr-o serie de evenimente. În cadrul şedinței festive, care va avea loc în Aula instituției, vor susține
Prima convorbire telefonică din istorie a avut loc la 10 martie 1876, când inventatorul Alexander Graham Bell i-a cerut asistentului său, Thomas Watson, să vină din camera în care se afla, aminteşte
Careul de cuvinte încrucişate cu tema „La centenarul Patriarhiei Române” a avut ca termen-limită de trimitere a scrisorilor sau mesajelor de răspuns ziua de 10 ianuarie 2026. Vă adresăm calde mulţumiri
La final de an, vă invităm la tradiţionalul nostru concurs de enigmistică ortodoxă, dotat cu premii şi felicitări. Vă propunem un careu de cuvinte încrucişate. ORIZONTAL: 1) Primul
Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9, 1 În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care
„În vremea aceea, venind Iisus în părțile Cezareei lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții, Il
Fraţilor, în orice ar cuteza cineva – întru neînţelepţie zic – cutez şi eu! Sunt ei evrei? Evreu sunt şi eu. Sunt ei israeliţi? Israelit sunt şi eu. Sunt ei sămânţa lui Avraam? Sunt şi eu. Sunt ei
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (sec. I) sunt sărbătoriţi, astăzi, în Biserica Ortodoxă, pentru că sfârşitul lor martiric a avut loc la Roma, la 29 iunie, în anul 67, în timpul persecuţiei împăratului
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, pp. 116-117 „Lucrarea mântuitoare a lui Hristos se îndreaptă spre
Despre Sfânta Olimpiada Tănase s-au păstrat relativ puține informații, deoarece a dus o viață simplă, retrasă și smerită, specifică oamenilor de la țară. Totuși, documentele de arhivă, mărturiile contemporanilor și mai ales amintirile fiului său, Părintele Petroniu Tănase din Muntele Athos, permit reconstituirea unei biografii și a unui profil spiritual relevante pentru înțelegerea personalității sale.
Suntem obişnuiţi să auzim încă de mici tot felul de presupoziţii despre întâmplările din viaţă şi rostul acestora. Pentru că se pare că uneori nu poţi înţelege logica celor petrecute în viaţă şi de
Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1974), îndrăgit sfânt grec contemporan, făcând o radiografie a lumii contemporane și a sufletului uman, observa înmulțirea suferințelor umane, trupești, dar mai ales a
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român


