După o investigație care a durat patru ani, Consiliul Concurenţei a ajuns la concluzia că cele 10 bănci participante la stabilirea ROBOR şi-au coordonat comportamentul printr-un schimb de informaţii
După o investigație care a durat patru ani, Consiliul Concurenţei a ajuns la concluzia că cele 10 bănci participante la stabilirea ROBOR şi-au coordonat comportamentul printr-un schimb de informaţii
Reşiţa este cel mai accesibil oraş pentru achiziţia unui apartament, fiind singurul municipiu reşedinţă de judeţ în care preţul mediu solicitat pentru o locuinţă (952 euro/mp în luna mai) se menţine sub
Desemnat joia trecută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, Eugen Tomac a început consultări cu partidele parlamentare, în vederea obţinerii unei majorități în Parlament, scrie
Pentru ca litoralul să fie în siguranţă, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne vor intensifica, pe perioada verii, misiunile de cercetare şi recunoaştere a eventualelor pericole, a
Inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea recomandă autorităţilor locale să verifice calitatea apei din fântânile publice după precipitaţiile din ultimele săptămâni şi să facă
„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Elevii de gimnaziu şi liceu mai pot interacţiona astăzi şi mâine cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Târgului Ed
Politehnica București organizează, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, în perioada 4-6 iunie 2026, cea de-a 3-a ediție a MedFest, „un eveniment
Universitatea din București (UB) lansează, prin Laboratorul de Testare la Scară Largă al Facultății de Psihologie și Științele Educației, prima infrastructură națională de cercetare longitudinală
Mii de elevi se află în faţa celor mai importante examene din viaţa lor: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. Luni, 8 iunie 2026, vor debuta, pentru absolvenţii de liceu, probele de evaluare a competenţelor
Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La cea de-a 4-a ediție a Târgului de artă contemporană MoBu, care a reunit peste 50 de artiști şi s-a desfășurat în perioada 3-7 iunie, au fost expuse lucrări de pictură, sculptură, desen, grafică,
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) găzduiește, în 11 iunie 2026, de la ora 14:00, avanpremiera spectacolului radiofonic „Luna sângerie şi vocea care aşteaptă”, de Oana Maria Cajal, în regia lui Ga
Concursul Internațional „George Enescu” marchează, anul acesta, un nou record absolut în istoria competiției: 645 de tineri muzicieni din 55 de țări s-au înscris la secțiunile instrumentale: vioară,
Eroii căzuţi la datorie în cele două războaie mondiale vor putea fi descoperiţi de către public printr-un proiect care îşi propune amplasarea unor plăcuţe digitale cu cod QR în proximitatea monumentelor lor
Stilul de viață are o influență enormă asupra sănătății noastre, atât fizice, cât și mentale. Rezultatele ştiinţifice ne arată cum factorii de risc alimentari, dar și obiceiuri ce țin de stilul de
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, însă progresele tehnologice din ultimii ani au schimbat profund modul în care sunt diagnosticate și tratate. Astăzi, medicina poate
Pancreasul este un organ situat în abdomenul superior, în spatele stomacului, cu roluri esențiale în digestie și reglarea glicemiei. Prevenția afecțiunilor pancreatice se concentrează în principal pe reducerea
Hernia inghinală este una dintre cele mai frecvente afecțiuni chirurgicale, dar și una dintre problemele pe care mulți oameni le amână, fie din teamă, fie pentru că simptomele inițiale sunt minime. De cele mai
Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina,
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Familia este locul în care omul învață încă din copilărie iubirea, iertarea, răbdarea și încrederea. Dar într-o societate grăbită, marcată de tensiuni, nesiguranță și oboseală sufletească, tot mai
În Anul Brâncuși, pentru a-l înțelege cât mai bine, ne-am adresat Roxanei Marcoci, curator-șef la Departamentul de Fotografie de la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, unul dintre cele mai prestigioase muz
Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Femeile Mironosițe au rămas în tradiția creștină simboluri ale credinței statornice, ale curajului și ale iubirii jertfelnice față de Hristos, iar Sfintele Femei Românce au dus peste veacuri aceeași lumină
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Pentru mulți copii, de cele mai diferite vârste, Valea Plopului a fost și este un loc al regăsirii, un tărâm liniștit, pe care Domnul l-a dăruit și l-a destinat tocmai acestei regăsiri: a sinelui, dar și a cel
Iluzia câştigului rapid se strecoară insidios în mintea jucătorilor asemenea unei promisiuni iminente şi atrăgătoare, care însă, pe măsură ce timpul trece, se destramă, făcând loc disperării şi
Biserica `Sfânta Treime” din Sighişoara, ridicată cu multe sacrificii după Marea Unire a românilor de la 1918, este în prezent lăcaş de cult pentru parohiile Sighişoara I şi II, din Protopopiatul
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
„Trăim în și prin amintire”, spune Ortega y Gasset, à rebours față de imperativul modernității - a trăi în prezent, a trăi exclusiv prezentul. A trăi doar prezentul înseamnă a exclude istoria,
Am avut prilejul să-l întâlnesc, în aprilie 2026, la Mănăstirea Recea, din județul Vrancea, acolo unde slujește de ani buni, pe protosinghelul Gamaliel Sima, care mi-a dăruit trei dintre cărțile sale, între
Identitate Cine sunt eu? Floare purtată de vânt... Cine sunt eu? Inimă în formă de țară... Dacă ți-aș spune adevărul, Navele s-ar opri în strâmtoare... Viața e mai mare decât cântecul
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
Sfințenia nu este rezervată unei anumite categorii de oameni, ci cu toții suntem invitați și chemați de Dumnezeu la desăvârșirea vieții lăuntrice. În societatea de astăzi, dincolo de oamenii a căror vocație arată în mod clar și constant implicare în cele duhovnicești, fiecare după rostul și ascultarea pe care le are în lume, este invitat la sfințenie.
Dacă în prima parte a acestui demers interdisciplinar dedicat familiei creștine am analizat, din perspectivă teologică și juridică, provocările legate de avort și eutanasie, în rândurile care urmează ne vom
În contextul în care Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2026 drept Anul omagial al pastorației familiei creștine, reflecția asupra familiei depășește dimensiunea strict pastorală și devine o
Activităţile pentru copii găzduite de Parohia Lisa, judeţul Braşov, au adus cunoaştere, comuniune şi prietenie în rândul celor mici şi în familiile lor. Preotul Sergiu Dudan, împreună cu presbitera Cristina Dudan, profesoară cu o deosebită vocaţie, cultivă în sufletele tinerilor dragostea faţă de cunoaştere şi faţă de valorile sfinte.
Programul misionar al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a cuprins şi tipărirea unor valoroase lucrări adresate preoţilor, teologilor şi nu numai, cărţi în care sunt abordate, între
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
Mănăstirea Hurezi din Arhiepiscopia Râmnicului este un loc cu un har special. Cu o vechime de mai bine de 300 de ani, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi se pregătește
Acum trei decenii aflam că pe muntele Ceahlău în urmă cu peste trei veacuri s-a nevoit Cuvioasa Mavra. Eram familiarizat cu acest munte şi mai ales cu condiţiile grele de a trăi acolo, de aceea m-am întrebat cum o monahie a reuşit să se nevoiască în acele locuri în urmă cu trei secole? Răspunsul vine de la sine dacă ne aplecăm asupra Istoriei monahismului românesc şi aflăm că pe Ceahlău au trăit timp de veacuri în asceză şi rugăciune monahii îmbunătăţiţi ai Moldovei, ceea ce a determinat pe mulţi să considere acest munte ca fiind Athosul românesc. În rândurile următoare o să încerc să creionez, pe baza Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, portretul anahoretic al Cuvioasei Mavra, sărbătorită la 4 mai, despre care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că a fost o „mare povăţuitoare isihastă”.
Marele scriitor român Marin Preda nota în romanul său Cel mai iubit dintre pământeni că „tinerețea este o trufie, rareori o valoare” (Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, vol. I, București, Ed. Lite
Praznicul Învierii Domnului reprezintă centrul vieții creștine, izvorul neîntrerupt al bucuriei, al păcii și al nădejdii pentru întreaga lume. În lumina acestei biruințe asupra morții, familia creștină
Pentru credința sa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru dragostea sa față de neamul românesc, tânăra Aspazia, una dintre studentele favorite ale poetului și profesorului universitar Lucian Blaga, avea să pătimească 14 ani în temnițe. Plini de înjosiri, tortură, foame, ger - o continuă dezumanizare orchestrată de comuniști. Avea să ne lase moștenire, spre neuitarea acelor cumplite vremi, una dintre cele mai literare, mai frumos scrise cărți de memorii: „Strigat-am către Tine, Doamne...”.
Dan Negru este un cunoscut şi apreciat om de televiziune din România. Nu are nevoie de vreo prezentare, fiindcă emisiunile sale bat topurile audienţelor TV de mulţi ani. Toate acestea te-ar face să crezi că Dan Negru e o persoană inaccesibilă. Şi, totuşi, nu e deloc aşa. Ci un om cald, amabil, tonic şi lângă care ai loc. Interviul pentru ediţia de Paşti a Luminii de Duminică o să v-o dovedească din plin. E despre familie, credinţă, bun-simţ şi respect faţă de profesie şi semeni.
Formarea unei familii fericite și împlinite este o dorință vie a multor tineri și un țel important al vieții noastre pământești. Cu toate acestea, numărul din ce în ce mai mare al divorțurilor,
Învăţătura de credinţă ortodoxă prezintă Taina Sfântului Botez ca „poartă” de intrare în Biserică, „îmbrăcare în omul cel nou şi în Hristos” a celui ce o primeşte, început și temelie a
În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, în această Duminică a 5-a a Postului Mare se cuvine să ne îndreptăm gândul și inima spre sfintele cuvioase care au fost odrăslite de pustiul cel mult roditor al virtuții. Departe de zgomotul lumii, în tăcerea și asprimea pustiei, ele au rodit țarina inimii, prin rugăciune, smerenie și nevoință, devenind pilde vii de credință și dăruire pentru toți cei care caută apropierea de Dumnezeu. Viețile lor ne arată că adevărata rodire nu vine din belșugul celor materiale, ci din adâncul unei inimi curate și din lucrarea virtuților.
În societatea contemporană, marcată de accelerarea ritmurilor de viață, de fragmentarea timpului și de multiplicarea responsabilităților profesionale și sociale, familia se confruntă cu o presiune structurală care afectează profund capacitatea ei de a exercita în mod constant și sistematic funcția educativă, inclusiv pe cea religioasă. Părinții, adeseori suprasolicitați de exigențele economice, de instabilitatea profesională și de complexitatea rolurilor sociale pe care le asumă, ajung să dispună de un timp redus pentru transmiterea explicită și coerentă a conținuturilor credinței în familie. Această realitate nu exprimă neapărat o diminuare a interesului religios, ci mai curând o reconfigurare a condițiilor concrete în care se realizează împrietenirea copilului cu termenii, discursul, mesajul și acțiunea mistagogică a Bisericii.
Gălăţeanca Nastasia Iamandi este între puținii pământeni care au depășit suta de ani. A împlinit 104 ani în februarie 2026, în Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al
Comunitatea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” și „Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul sibian Turnișor adună multe familii tinere dornice să participe activ la viața liturgică și duhovnicească începută cu ani în urmă în această parte a orașului. Lăcașul este loc de binecuvântare pentru familiile tinere, pentru vârstnici și pentru copii, deopotrivă.
După crearea lui Adam, Dumnezeu a spus: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facerea 2, 18). Prin crearea Evei, a apărut practic prima familie din istorie, care a trăit în
Într-o epocă în care instituția familiei este pusă sub o presiune fără precedent, teologia ortodoxă ne reamintește un adevăr fundamental: familia nu este doar o convenție socială, ci o icoană vie a iubirii
În toamna anului 1960, în închisoarea Uranus, care se afla pe locul unde astăzi este Casa Poporului, era anchetată o tânără de 27 de ani. Fusese arestată direct din dispensarul unde lucra. Pentru ce? Pentru că
Slujirea preoțească este cea mai înaltă demnitate pe care o poate primi un om în viața sa, ca urmare a eforturilor sale morale și spirituale, intelectuale și duhovnicești și a chemării din partea lui
Așezământul de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, devenit necropolă domnească, iar apoi sanctuar de sfinte moaște, își relevă noi semnificații pentru istoria națională și devenirea spirituală românească. Desăvârșit la rugămintea și cu îndemnul Sfintei Doamne Maria (Marica) Brâncoveanu ca lucrare începută de bunicul său Antonie Vodă, ansamblul mănăstiresc avea să cuprindă, așa cum o caracteriza ctitorul ei, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, „cea mai încăpătoare, mai înaltă și mai frumoasă din toate bisericile și mănăstirile din Țara Românească”.
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23 În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, ca
„Zis-a Domnul: Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Oare culeg oamenii struguri din spini sau
Fraților, celui care face fapte, nu i se socotește plata după har, ci după datorie; iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credința lui i se socotește cu dreptate. Precum
Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei (†444), s-a născut în Egipt, pe la anul 378. A fost nepotul lui Teofil, Arhiepiscopul Alexandriei (385-412). A studiat la Şcoala Catehetică din Alexandria.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 572-574 „Zicea uneori (protosinghelul Ioanichie Moroi) către ucenicii săi: – Fraților, aceste două l
Începând cu anul 1992, avem înscrisă în calendar, la două săptămâni după Rusalii, Duminica Sfinților Români, în care îi sărbătorim pe sfinții noștri, cunoscuți sau necunoscuți de oameni, dar
La 9 iunie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Chiril al Alexandriei (†444), unul dintre cei mai mari Părinți și învățători ai Bisericii. Patriarh al Alexandriei timp de peste trei decenii, el a
Organizația Mondială a Sănătății a lansat, în urmă cu mai bine de doi ani, avertismentul potrivit căruia depresia a căpătat incidență de epidemie, devenind a doua boală pe planetă. Studii tot mai


