În Duminica a 5‑a după Rusalii, obştea şi credincioşii Mănăstirii Cernica din judeţul Ilfov au trăit momente de binecuvântare. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Biserica „Sfântul Ierarh
În Duminica a 5‑a după Rusalii, obştea şi credincioşii Mănăstirii Cernica din judeţul Ilfov au trăit momente de binecuvântare. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Biserica „Sfântul Ierarh
În Duminica a 5‑a după Rusalii, 5 iulie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Iachint de Pac
În Duminica a 5-a după Rusalii, 5 iulie, în care se citește textul evanghelic ce relatează vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei (Matei 8, 28-34; 9, 1), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a explicat că „lucrarea de vindecare a sufletului de păcate și patimi robitoare cuprinde în ea o luptă duhovnicească între Duhul lui Hristos primit de creștini la Botez și duhurile rele care-l urăsc pe omul credincios, rugător și smerit”.
Comuna nemțeană Farcașa a trăit astăzi, 4 iulie, un moment istoric, odată cu rânduiala liturgică specială a proclamării locale a canonizării Sfintei Olimpiada Tănase, fiică a satului și mamă a Sfântului
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu alți patru ierarhi membri ai Sfântului Sinod, l‑a hirotonit întru arhiereu astăzi, 4 iulie 2026, pe părintele arhimandrit Iachint Vardianu, în demnitatea de Episcop‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, cu titulatura „de Pacific”. Rânduiala hirotoniei a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Patriarhală din București, în prezența ierarhilor, a oficialităților și a numeroșilor credincioși bucureșteni.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară, conform mitropolia-ro.de. Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de profesoara Adriana Mitu. La eveniment a participat şi ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 21 iunie, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana” din Castro Urdiales, Spania, care și-a sărbătorit hramul și 10 ani de existență. Alături de ierarh au slujit părintele Mădălin Șelaru, parohul comunității, şi arhidiaconul Spiridon Burlacu, consilier eparhial. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat: „Evanghelia de astăzi ne arată că «luminătorul trupului este ochiul», adică prin ceea ce privim ne putem lumina sau întuneca sufletul. De aceea, Hristos ne avertizează asupra grijilor lumești și asupra împărțirii inimii între Dumnezeu și lucrurile materiale: «Nu puteți sluji la doi domni». Nu suntem chemați la lene, ci la priorități drepte: să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Restul vieții se așază în ordine atunci când Dumnezeu este pe primul loc”.
În Duminica a 3-a după Rusalii, 21 iunie, credincioșii Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului” din localitatea Lunghezza, Protopopiatul Lazio II, s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.
La invitația Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat de curând mai multe parohii româneşti din Italia, continuând apoi slujirile arhierești în Regatul Suediei, la Centrul eparhial din Stockholm.
O nouă acțiune în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate” s-a desfășurat sâmbătă, 27 iunie, la școala gimnazială din localitatea Poienarii Burchii, județul Prahova. Medici voluntari, specialiști în cardiologie, diabet, nutriție și boli metabolice, chirurgie generală, pediatrie, gastroenterologie, psihiatrie, ortopedie și ginecologie au oferit consultații gratuite locuitorilor.
În data de 25 iunie 2026, la Cantina socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației Diaconia, filiala Sector 4, a avut loc un nou atelier în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, dedicat
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în cursul lunii iunie 2026, în Parohia „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu, județul Buzău, s-a desfășurat a doua acțiune de donare de sânge din acest an, intitulată „Donează! Gestul tău contează!”, care se înscrie în campania națională „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române.
Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 16 iunie, în Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, judeţul Ialomiţa, a continuat campania umanitară de donare de
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Câteva gesturi recente ale autorităților ucrainene au tensionat relațiile cu Polonia vecină, unul din cei mai puternici susţinători ai săi de la începutul invaziei ruse în 2022, care i-a oferit ajutor militar
Măsuri drastice de securitate vor fi în vigoare în capitala Turciei, Ankara, în timpul summitului NATO care are loc marți și miercuri, inclusiv cu participarea preşedintelui american Donald Trump, relatează
Irlanda a preluat miercuri, de la Cipru, preşedinţia semestrială prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, pe care o va deţine până la sfârşitul anului, scrie dpa. O prioritate esenţială a
Începând de la 1 iulie, tinerii părinţi din Franţa au dreptul la un nou concediu de naştere, de două luni, plătit cu 70% din salariul net în prima lună şi 60% în a doua, informează AFP. Noul concediu poate
Finlanda şi-a deconectat marţea trecută reţeaua de telefonie fixă, care funcționa din 1880, alăturându-se astfel Estoniei, Ţărilor de Jos, Norvegiei şi Spaniei care au trecut deplin la infrastructura
Chiar dacă pentru noi, creştinii ortodocşi, perioada de post s-a încheiat (ţinând post, desigur, în zilele rânduite din săptămână), este indicat să urmăm recomandările specialiștilor în nutriție și să
Există în medicină dorințe care par prea îndrăznețe ca să fie reale. Una dintre ele este să poți opri un cancer înainte să se nască. Pentru cancerul de col uterin, această dorință a devenit, în bună măsură, realitate, printr-un vaccin.
Deși uneori acordăm atenție pielii mai ales atunci când apar afecțiuni medicale, la menținerea sănătății pielii pot contribui gesturi simple, care alcătuiesc o rutină zilnică. În dermatologie, prevenția este una dintre cele mai eficiente modalități de a reduce riscul unor afecțiuni, de la infecții și reacții alergice, până la cancerul de piele. În cele ce urmează sunt subliniate câteva dintre măsurile recomandate cu precădere în sezonul estival.
Diagnosticul de cancer de sân nu aduce cu sine doar teama de boală, ci și neliniștea legată de operație și de felul în care aceasta ar putea schimba corpul pacientei. În trecut, multe femei credeau că îndepărtarea sânului era singura opțiune sigură. Astăzi, tratamentul este mai personalizat, iar în anumite cazuri sânul poate fi păstrat fără a compromite controlul cancerului.
Vara și-a intrat deplin în drepturi și ne arată acest lucru inclusiv termometrele. Temperaturile ridicate vin odată cu creșterea intensității radiațiilor ultraviolete. Transpirăm mai mult și ne bronzăm, pro
În satul prahovean Mălăiești, aproape de Mănăstirea Zamfira, spre Slănic, un indicator îți arată spre dreapta drumul ce coboară în pantă domoală, printr-un tunel de clorofilă, care te duce la Mănăstirea
Racla cu moaştele Sfinţilor Apostoli din Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”-Dristor, Bucureşti Paraclisul Mănăstirii Sitaru din judeţul Ilfov, cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi
Una dintre cele mai frumoase lecții ale slujirii aproapelui este atunci când, încercând să fii sprijin pentru o mamă, un copil, o familie sau un bolnav, descoperi că binele se întoarce tainic și asupra ta. O ast
Înainte să devină marele centru petrolifer pe care îl știm cu toții, cu mult înainte de ivirea lui I. L. Caragiale și a lui Nichita Stănescu, înainte chiar și de efemera Republică de la Ploiești, însuși
Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ Mănăstirea Bistriţa Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin
Muzeul Național Cotroceni (MNC) organizează, în perioada 21 iulie - 14 august 2026, cea de-a șaptea ediție a „Cotroceni Summer School”, în cadrul căreia vor avea loc ateliere de artă și muzeologie adresate
Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia a intrat oficial în competiția pentru obținerea unuia dintre cele mai importante premii europene dedicate muzeelor de istorie - Luigi Micheletti Award -
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca va fi vernisată, în 15 iulie 2026, expoziția „Reintegrări. Fragmente de port tradițional în moda contemporană”. Prin intervenții minimale sau radicale, de
În holul Muzeului Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, situat pe strada Bogdan Vodă nr. 1 din Sighetu Marmației, este deschisă, în perioada 3-5 iulie 2026, o expoziție de minerale și pietre
Cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că, în 2025, existau 7.957 biblioteci, în scădere cu 226 unităţi faţă de 2024, acestea dispunând de circa 152 de milioane de vo
La Casa Academiei din București va avea loc azi, 1 iulie, de la ora 12:00, conferința intitulată „Imaginea de export a României, reflectată în operele de artă expuse la New York World’s Fair (1939-1940). Analize, identificări, descoperiri”, susținută de Eduard Andrei, cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.
Muzeul Naţional al Hărților și Cărţii Vechi, împreună cu Asociaţia Artelier D, invită copiii cu vârste între 6 şi 12 ani la noile ateliere ale Clubului de vară - Exploratori și inventatori, care vor avea
Institutul Cultural Român (ICR) de la Beijing a organizat, la sediul său, în perioada 24-29 iunie 2026, un amplu program dedicat patrimoniului brâncovenesc, cuprinzând o expoziție de fotografii de arhivă, două
Galeria de Artă Sacră „Maria Brâncoveanu” din incinta Bisericii Albe - Catul de Jos a Mănăstirii Turnu din Prahova a găzduit duminică, 28 iunie, după Sfânta Liturghie, vernisajul expoziției de pictură
Sub genericul „Străzi deschise/ Atelier: povestea unei străzi și a unei case: Calea Victoriei și Casa Mavrocordat”, iubitorii de arhitectură și povești ale Bucureștilor vor putea participa, în 5 iulie 2026,
Expoziția de artă textilă „Dincolo de timp”, găzduită de Centrul Muzeal „I.C. Brătianu” din municipiul Buzău, va reuni lucrări semnate de Margareta Sterian, Ecaterina Teodorescu Humă, Daniela
La sediul Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) din București va avea loc, în 3 iulie 2026, vernisajul expoziției „Mircia Dumitrescu. Autoportret 85”. Vor lua cuvântul, alături de artist, acad.
La Palatul Culturii din Iași, în Sala „Tezaur” a Muzeului de Artă, va fi deschisă, în perioada 3-12 iulie 2026, expoziţia „Picasso la Palat!”, al cărei vernisaj va avea loc în 3 iulie. Vizitatorii vor
La Muzeul de Istorie din Suceava, în Sala Media, va avea loc, în 8 iulie 2026, vernisajul expoziției „Moda la Porțile Levantului”, care aduce în prim plan piese vestimentare și accesorii reprezentative pentru
Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 24 iunie 2026, a decis, prin vot secret, alegerea a patru noi membri corespondenți. Potrivit unui comunicat de presă al Academiei Române, au fost al
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” invită copiii, ca în fiecare an, la tabăra „Vara pe uliţă”, care va avea loc în perioada 6-31 iulie 2026 şi care oferă o paletă largă de activități de
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) a redeschis etajul Expoziţiei permanente, după un deceniu de lucrări de consolidare şi după ce, anul trecut, a fost redeschis parterul, prin expoziția „Legea
În incinta Casei Pătrate și a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va avea loc, în perioada 29 iunie - 29 iulie 2026, simpozionul de creație „Casa Porților Deschise”, eveniment dedicat artei
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti deschide, pentru prima dată, publicului Pinacoteca instituţiei şi noua Bibliotecă, care reunesc lucrări de patrimoniu, documente istorice, piese asociate lui
Muzeul de Istorie din Suceava va găzdui, în perioada 2 iulie - 4 octombrie 2026, expoziția „Patrimonii Culturale Vizibile: Costume Tradiționale din România și Japonia”, în cadrul căreia publicul va putea ad
În spațiul muzeal al Vilei Catena, clădire cunoscută drept „Casa cu geamuri bombate”, din strada Radu Calomfirescu nr. 15 din București, iubitorii de pictură pot admira, până în octombrie 2026, expoziția
Expoziția „Transilvania/ Extravaganza”, cuprinzând picturi de Ștefan Câlția, a fost vernisată în 19 iunie la Sibiu și poate fi vizionată până la 16 august 2026. Evenimentul este corelat cu manifestările
Editura Vremea a lansat, în 18 iunie, la Hanul lui Manuc, volumul colectiv de istorie recentă „Copilăria și adolescența în comunism. Anii 1940-1960” (I). „Autorii acestor două volume au între 75 și 80 de
Muzeul Național al Literaturii Române va găzdui expoziția „Micul Paris”, la sediul său din Calea Griviței 64-66, în perioada 23 iunie - 3 iulie 2026. Organizată de Asociația Artiștilor Plastici din
Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8 În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog
„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, ucenicii I-au zis: De ce le vorbești lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, pe când ac
Fraților, vă îndemn să vă păziți de cei ce fac dezbinări și sminteli împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei, căci unii ca aceștia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci
Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeţ (†1975) s-a născut la 13 octombrie 1924, în comuna Bălăneşti, judeţul Buzău. A primit la botez numele Stelian, fiind cel de-al patrulea copil din cei
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 134 „După săvârșirea (Sf. Cuv. Daniil Sihastrul), văzând ucenicii și credincioșii că se fac oarecare
Cuvântul „femeie” ne trimite multora gândul spre Eva, acea primă dătătoare de viață, care însă și-a împiedicat înveșnicirea prin păcat. Cuvântul „maică” ne călăuzește însă spre Cea care ne
Unul dintre paradoxurile lumii în care trăim este dat de tehnologie, care oferă acces nelimitat la cunoaştere - ca acţiune de a şti, de a afla -, însă viteza pe care o imprimă fluxului de informaţii
Sfântul Paisie Aghioritul este un mare sfânt contemporan al Ortodoxiei universale și cel mai iubit sfânt cuvios din Sfântul Munte Athos. Iubit și căutat - atât în viață, cât și după mutarea la cer, ascultat, citit, admirat, cinstit și slăvit -, este o lumină a credinței și a înțelepciunii duhovnicești din vremurile de astăzi. Împreună viețuitor și prieten al multor sfinți contemporani - să ne amintim doar de Sfântul Cuvios Tihon Rusul, recent canonizat, Sfântul Paisie a trăit nevoințe duhovnicești înalte cu firescul și naturalețea lucrurilor de rând. Făcea privegheri de toată noaptea; înălța rugăciuni cu lacrimi pentru toată lumea; se ruga pentru cei care nu se roagă; se ruga pentru cei care petrec noaptea în cluburi, consumând narcotice. Din milă și iubire, se ruga pentru toate categoriile sociale de oameni. Descriem în continuare prima parte a vieţii Cuviosului Paisie, până când a devenit rasofor în Sfântul Munte Athos.
În zilele noastre, chiar dacă mucenicia prin sânge nu mai este atât de prezentă ca în primele secole de după Hristos, creștinul este chemat la o mucenicie prin lacrimi, una chiar mai de preț decât cea prin
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


