Grija pentru buna rânduială a parohiilor și susținerea activă a comunităților istorice românești din Serbia au constituit luni, 2 martie, prioritățile agendei chiriarhale a Preasfințitului Părinte Ieronim,
Grija pentru buna rânduială a parohiilor și susținerea activă a comunităților istorice românești din Serbia au constituit luni, 2 martie, prioritățile agendei chiriarhale a Preasfințitului Părinte Ieronim,
În prima duminică a Postului Mare, închinată triumfului Ortodoxiei, 1 martie, comunitatea Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Toracul Mare, Republica Serbia, s‑a bucurat de prezența Preasfințitului
Prima zi a primăverii, 1 martie, a fost marcată și la Parohia „Buna Vestire”-Giulești din București cu bucurie și emoție, datorită copiilor care au pregătit o surpriză specială pentru femeile din comunitate. Cu mult entuziasm, cei mici au dăruit mărțișoare realizate manual, din lut și hârtie colorată, oferind astfel un dar simbolic. În zilele premergătoare sărbătorii, copiii au participat la ateliere creative organizate în cadrul parohiei, în fiecare duminică. Au realizat obiecte considerate simboluri ale primăverii. Fiecare mărțișor a fost lucrat cu atenție și grijă, purtând amprenta personală a micului creator. Prin gestul lor, copiii au reamintit tuturor că primăvara începe nu doar în natură, ci și în suflet. După Sfânta Liturghie, aceștia au oferit mărțișoarele mamelor, bunicilor și tuturor femeilor prezente în biserică, primind în schimb zâmbete și cuvinte de încurajare. Această inițiativă a fost o lecție despre dăruire, implicare și iubire față de aproapele. Copiii au învățat că valoarea unui dar nu stă în materialul din care este făcut, ci în dragostea și sinceritatea cu care este oferit. Parohia „Buna Vestire”-Giulesti oferă săptămânal cursuri gratuite de franceză, germană, engleză, șah, teatru și atelier de creație art craft/pictură pentru 100 de copii.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, racla ce adăpostește un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aflată în patrimoniul sacru al Paraclisului istoric din Reședința Patriarhală, a fost adusă luni, 2 martie, la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor și purtată în saloanele pacienților de un grup de preoți de caritate.
Patriarhia Română vine în sprijinul turiștilor și pelerinilor români aflați în Israel, pentru a-i ajuta să părăsească zona de criză și să revină în siguranță în țară. Demersurile se desfășoară în colaborare cu Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și cu autoritățile guvernamentale competente. Singura rută posibilă pentru evacuarea turiștilor a fost prin Egipt. Până în prezent, mai multe grupuri de pelerini și turiști români au fost sprijinite să traverseze frontiera în condiții de siguranță.
Instagram va notifica părinţii care au activat supravegherea contului pentru adolescentul lor, dacă acesta caută în mod repetat informaţii despre sinucidere sau automutilare, a anunţat reţeaua de socializare
Senatul a stabilit, luni, ca bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, cei spitalizaţi şi femeile în concedii de maternitate să primească integral plata concediilor medicale. Senatorii au adoptat,
Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, și-a prezentat ieri scrisorile de acreditare președintelui Nicușor Dan, la Cotroceni. Darryl Nirenberg a fost confirmat în funcţie la
Consiliul Concurenţei monitorizează sectorul distribuţiei de carburanţi, pentru a se asigura că modificările de preţ sunt determinate de factori obiectivi. „Nu am vrea să vedem comercianţi care profită de
Asociaţia Forestierilor din România propune „1 MW la sat” şi „Rabla pentru sobe”, două programe pentru valorificarea biomasei forestiere şi modernizarea celor peste un milion de gospodării rurale care
Prin lumina amurgului, boabele arămii par vitralii împodobite cu rouă. O, cât de frumos Cerul își păstrează acolo Taina Cuminecării ca pe-un sfânt grăuncior de mană lăsat în zori, pe pragul casei bunilor
Decizia Guvernului de a micşora sporul de doctorat a amplificat nemulţumirile din învăţământul preuniversitar şi universitar. De această dată, federaţiile sindicale solicită preşedintelui Nicuşor Dan să
În Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române (BAR) a avut loc marţi, 24 februarie, o sesiune omagială dedicată reformatorului învăţământului românesc, Spiru Haret, al cărei
Ministerul Educației și Cercetării a publicat în transparență decizională un nou set de 330 de programe școlare pentru învățământul liceal, care acoperă 60 de discipline pentru filierele
Şcolile cu predare în limba română din Ucraina se confruntă cu o criză de personal didactic, susţine Aurica Bojescu, secretarul responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”,
LA SALA Cavalerilor din Muzeul Castelului Vianden din Luxemburg va avea loc, la sfârșitul lunii martie, vernisajul expoziției „Arta ouălor încondeiate în România”, organizată de Muzeul Satului
La sediul Liceului „Nicolae Steinhardt” din București va avea loc, în 13 martie 2026, lansarea spectacolului radiofonic „Jurnalul fericirii”, adaptare după opera literară cu același
Prima parte a expunerii se referă la izvoarele inspirației brâncușiene, și anume: arta populară românească și credința
În Aula Academia Română are loc astăzi, 3 martie 2026, începând cu ora 18:00, conferința intitulată „Despre conceptul de cunoaștere științifică”, susținută de Mircea Flonta, membru titular al Secției
Un eveniment important i-a fost dedicat lui Ion Creangă la Iași, în ziua nașterii sale, 1 martie, prin lansarea ediției de Scrieri integrale „Ion Creangă”, ediție conform manuscriselor, îngrijită de Con
Într-o scrisoare frumoasă a Sfântului Ignatie Teoforul adresată Sfântului Policarp, acesta îl îndemna, printre altele, să aibă „o grijă desăvârșită pentru trup și pentru suflet”. Postul Mare este un
Aproape 10% dintre persoanele aflate sub tratament cu statine, pentru scăderea colesterolului, se confruntă cu dureri musculare. Lucrul acesta îi determină pe mulți să întrerupă administrarea medicamentelor
Riscul cardiovascular la femei începe să crească la un procent mai mic de îngustare a arterelor prin depuneri de grăsime decât la bărbaţi, respectiv de la o încărcare a arterelor de 20%, comparativ cu 28% la b
Dacă observați că spațiile dintre dinți încep să se mărească în timp, ar putea fi primul semn că aveți parodontoză, a explicat dr. Lorelei Nassar, medic stomatolog specialist în chirurgie
Mulți sunt tentați să pună lucrul acesta pe seama înaintării în vârstă, însă această percepție este ferm combătută de un medic specialist din rețeaua clinicilor Mayo, din Statele Unite. El vine și cu o s
În perioadele de pregătire pentru marile praznice, postul, rugăciunea şi nevoinţele duhovniceşti însoţesc viaţa de zi cu zi a credincioşilor şi mai ales a monahilor. Despre nevoinţele monahilor în timpul Pos
De şase ani, aduce la aceeași masă teologi și specialiști în sănătate mintală. Sociologul Diana Parizianu, jurnalist la Radio TRINITAS, realizator al emisiunii „Viața de familie” și moderator al „Cursurilor duhovnicești pentru specialiștii în sănătate mintală” din cadrul proiectului Hristocentric ne-a vorbit despre dialogul dintre teologie şi psihologie.
Ziua Mondială a Cercetășiei este sărbătorită, anual, la 22 februarie, marcând astfel ziua de naștere a iniţiatorului mișcării „Scout”, britanicul Robert Baden Powell. Dincolo de educaţia prin aventură,
Un actor nu face şuruburi, nu plantează flori în parcuri, nu pune produse pe rafturi în supermarket, nu stă la ghişeu sau la birou 8 ore ca un funcţionar. Nu, menirea lui e să-i ajute pe oameni
Constantin Brâncuși s-a născut în 19 februarie 1876, în satul Hobița, județul Gorj, al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși și al Mariei Brâncuși. A fugit de acasă la 6, la 9 și la 11 ani,
Pe rafturile bibliotecii Liceului Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii, o localitate din apropierea Iașiului, cărțile sunt înșiruite într-o ordine tăcută, ca niște promisiuni rămase nerostite în fața zecilor de ochi iscoditori care pătrund în fiecare zi în acest spațiu cald și primitor. Rând pe rând, lumile milioanelor de cuvinte se deschid și se întrepătrund cu lumea copiilor și tinerilor care descoperă că ideile vin și pleacă, însă lasă în urma lor curaj, înțelegere, empatie și vindecare. „O carte este și o cale de vindecare. Contează să fie citită în momentul potrivit”, este convinsă Andreea Pîrlea, profesoară de limba și literatura română, inițiatoarea clubului „Lecturiada - liceenii citesc”.
În 1898, regina Elisabeta († 2 martie 1916) a elaborat un plan pentru ajutorarea orbilor. În acest scop Casa Regală a cumpărat o suprafață de peste 26 de hectare, în estul Bucureștiului, pe strada Mărcuța între Vii nr. 20, iar la 1 august 1906 s-a constituit Societatea Orbilor Vatra Luminoasă, care a înființat azilul cu același nume și Școala primară „Regina Elisabeta”. Numele care a botezat un întreg cartier era simbolic, căci nevăzătorii aveau nevoie de o vatră de lumină. Astfel, poeta Carmen Sylva nu a tradus mecanic, ci a adaptat poetic numele „Lighthouse” („Far”), consacrat în spațiul anglofon ca denumire dată instituțiilor pentru orbi.
Viața Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea (1970-2014), recent canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a petrecut în rugăciune, post și nevoință, numeroase mărturii vorbind despre
DIES ILLA Ca vântul pătrunde în încăperile regale Prevestitorul icneşte. vrea să vorbească. înţepenit în gâtlej îi rămâne cuvântul ca osul de peşte. la ferestre mulţimea aclamă.
Dumnezeu creează lumea și apoi o guvernează, Iar când răul o lovește, vine și o re-creează. El voiește ca în cosmos să fie doar armonie, Iar mișcarea cea astrală, ca o Sfântă Liturghie. Dacă
În 2020, Eugen Barz publica Fântâna lui Iacob, volum în care poezia și rugăciunea se întâlneau, într-o scriitură care, înfiorată de starea de revelație, răsfrângea dorul de infinit, de dumnezeire. Poezia
Dă-mi, Doamne! Dă-mi, Doamne, inimă precum a Ta Să am doar dragoste în ea, Ca să nu fiu aramă sunătoare, Cât voi trăi în lumea asta mare. Dă-mi hărnicia ce-o are o albină Ce zboară ziua-ntreagă
Precum cornul inorogului (după Psalmul 91- În Casa Dreptății și cea mai mică flacără primește binecuvântarea arderii) Cu zece coarde cântă-mi, ba chiar cu alăuta, Când jertfa băuturii cu Mielul
Câteva cuvinte despre viața credinței după modelul pe care ni-l oferă Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, unul dintre sfinții canonizați recent, a cărui viață și lucrare sunt
După căderea Constantinopolului și ocuparea întregului Orient Apropiat și a Europei balcanice de către turci, această zonă culturală ortodoxă a intrat în criză. Era rezultatul asupririi otomane și al
Iain McGilchrist numește gestica „un fel de limbaj de o subtilitate și spontaneitate care depășesc cu mult explicitatea cuvintelor”. Tema verbalului și a nonverbalului este recurentă în cartea sa
Sub acest titlu cuprinzător și luminos, ca o candelă aprinsă în pridvorul sufletului, se deschide o pagină de sinteză și mărturisire a vieții bisericești, în care anul 2025 apare ca un timp de har, de rodir
Dintre aparițiile editoriale semnificative pentru începutul de an semnalez cititorilor publicarea la Editura Basilica a volumului Centenarul Patriarhiei Române, noi sfinţi români şi sfinţirea picturii Catedralei
E-abia după prima săptămână din post începem să resimțim efectele „depresurizării”, adică ale evadării duhovnicești din zbuciumul lumii. O adiere isihastă ne pătrunde discret viața, îndeletnicirile,
Cât de întunecat și predispus la depresie era George Bacovia, până și pe el l-a fermecat și l-a umplut de energie primăvara, anotimp fascinant, marcat de renaștere, schimbări astronomice și fenomene naturale
Duminica Ortodoxiei, Κυριακή της Ορθοδοξίας, se așază în viața liturgică a Bisericii ca o cunună luminoasă peste celelalte duminici ale anului bisericesc, strălucind în chip aparte, greu de
Prima săptămână a Postului Mare este strigătul de dor al Tatălui către pruncii Săi. Obștea cea mare a umanității este chemată la venirea în sine (Lc 15, 17), asemenea fiului risipitor, și la
Monahia Eufimia - un nume care ar putea fi așezat cu smerită îndrăzneală într‑un pomelnic al veșniciei, cu adierea filelor de sinaxar. Evocarea acestui nume ne poartă în vremuri de cumpănă, pe care
Într-o epocă în care teologia academică tinde, nu de puține ori, să se cantoneze într-un discurs istoricist arid, alienat de pulsația vie a experienței ecleziale, iar spațiul secular se zbate în coordonatele
„Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și vei să te tulburi; deșteaptă‑te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni și toate le plinește.”
Într-o zi cu rezonanță pentru sufletul românesc - împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși -, gândul meu s-a aşezat între piatră și rugăciune, între istorie și veșnicie. Un popas al recunoștinței, în care chipul artistului se deslușește nu doar în oglinda artei universale, ci mai ales în lumina credinței care l-a plămădit ca om și ca ziditor de simboluri.
Folosim adesea, din pură obișnuință, diverse cuvinte fără să mai fim cu luare-aminte la semnificația lor, de-acum fiind una de la sine înțeleasă. Faptul că aceste cuvinte au ajuns să constituie expresii consacrate în limbajul cotidian devine un motiv implicit al folosirii lor pentru a descrie anumite situații și stări. Așa se întâmplă spre pildă și cu termenul „patimă”. Afirmăm bunăoară că „vorbim cu patimă” sau „ne împătimim de vreun lucru”, ba chiar „iubim cu patimă”, însă fără să ne propunem să intrăm mai adânc în înțelesul cuvântului; aceasta până într-o zi când realizăm că ne adresăm în comunicarea noastră mai mult mecanic decât conștient. Intuiam desigur că termenul „patimă” posedă mai multe semnificații, mai ales în funcție de contextul în care îl folosim. De asemenea, am observat la o primă vedere că „patimă” are o anumită conotație în limbajul cotidian și o alta în limbajul filocalic sau liturgic unde termenul ajunge să fie oarecum specializat. Însă ceea ce m-a făcut să abordez tema aceasta este unul dintre capetele Sfântului Antonie cel Mare din Filocalia românească, vol. 1, care, într-o primă fază, pur și simplu m-a bulversat: „Omul rațional este războit de simțurile trupului său, prin patimile sufletului. Iar simțurile trupului sunt cinci: văzul, auzul, gustul, mirosul şi pipăitul. Prin aceste cinci simțuri, căzând ticălosul suflet în cele patru patimi ale sale, se face rob. Iar cele patru patimi ale sufletului sunt: slava deşartă, bucuria, mânia şi frica”, Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, în 170 de capete (79).
În ajunul începutului Sfântului și Marelui Post, în Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania, s‑a desfășurat un moment de recunoștință și adâncă memorie: lansarea volumului omagial închinat arhimandritului Pantelimon Corfiotachis, cel care, împreună cu Mitropolitul Veriei, Pantelimon, a ridicat din nou la viață Mănăstirea Panaghia Dovra, așezată ca o strajă de rugăciune deasupra pământului sfințit de pașii Sfântului Apostol Pavel.
Definitoriu pentru timpul spiritual al Postului Mare este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care se citeşte pe fragmente în primele patru zile din acest post, iar în săptămâna a cincea, integral,
Avva Dorotei este unul dintre bătrânii filocalici din ale căror învățături izvorăște multă căldură, blândețe și echilibru. Tradus de Părintele Dumitru Stăniloae și inclus în volumul 9 al Filocaliei
La sfârșit de veac XVI, în 1587, domnul Moldovei, Petru Șchiopul, răsplătea, după rânduiala vremii, pe un credincios și viteaz supus al său, Ilie Crimcovici, viitorul Mitropolit Anastasie Crimca, pentru
Născut în anul 1938, în binecuvântatul sat Lardos din insula Rodos, a primit la botez numele Adamantios, purtând încă din pruncie o chemare tainică spre slujirea lui Dumnezeu. Rădăcinile sale, înfipte în
Marți, 24 februarie, este prăznuirea unui sfânt român pe care l-am cunoscut: Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu. Nevoitor vreme de 33 de ani în Muntele Athos, acest călugăr român a reprezentat chintesența
Am intrat în Postul Mare. Este cea mai lungă perioadă de post din creștinism, 7 săptămâni, pregătind credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Durata face trimitere la cele 40 de zile de post ale
Trăim într-o vreme a ierarhiilor de tot felul, poate de aici și ispita de a clasifica lecturile după impactul pe care l-au adus în propriile căutări existențiale, iar, din acest punct de vedere, cartea
Duminica dinaintea începutului Sfântului și Marelui Post al Paștilor se deschide înaintea sufletului ca o poartă a înnoirii, o chemare lină și stăruitoare către schimbare și luminare lăuntrică. Această
Era o zi de primăvară, deși nu se terminase încă luna februarie. Se apropia 1 martie și în satul meu nu se găseau pe nicăieri mărțișoare pentru doamnele noastre profesoare. Ar fi trebuit să mă gândesc,
Duminica a 2-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
Umanismul, așa cum ni‑l prezintă istoria ultimelor secole, a pus în centrul atenției omul, uitând de raportarea lui la Creator. Însă „emanciparea” realizată nu a condus la împlinirea omului, la fericirea
Fraților, prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a
Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan († 475) era de neam din părţile Lichiei. Încă din tinereţe a primit cinstitul chip monahicesc. Mai întâi merge în pustia Tebaidei din Egipt. De aici se întoarce în
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 294-295 (Scrisoarea Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului către ucenicul său, Alexie) „Descoperirea de
În toamna anului 1960, în închisoarea Uranus, care se afla pe locul unde astăzi este Casa Poporului, era anchetată o tânără de 27 de ani. Fusese arestată direct din dispensarul unde lucra. Pentru ce? Pentru că
Corespondența brută, concretă, a personalităților Rugului Aprins reflectă într-o notă aparte lecturile acestora, încercările, meditațiile zilnice. Acest profil distinct mai înseamnă un plus de
Suntem în săptămâna care desparte primele două duminici din Postul Mare, când sărbătorim triumful Ortodoxiei din secolul al 9-lea și dreapta teologhisire a Sfântului Grigorie Palama din secolul al 14-lea. De
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea
Cuvintele Sfântului Proroc Isaia despre postul care-i place lui Dumnezeu reprezintă, la fel ca acum două milenii şi jumătate, un semnal de alarmă pentru omul care alege să se mintă pe el însuşi şi pe alţii


