Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor
Programul „Noua Casă” va continua și va avea, ca și anul trecut, un plafon de garantare de 500 de milioane de lei, în condiţiile creşterii constante a cererii pentru locuinţe, corelată cu oferta limitată,
Un incendiu cu consecințe deosebit de grave a avut loc duminică, 26 aprilie, în satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea. Focul a izbucnit la ora 9:00 într-o casă în care o persoană în vârstă a vrut
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, sâmbătă, demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari transmise de către Guvern. Astfel, Dragoş Pîslaru (ministrul proiectelor europene) va prelua
Campania „Onor Veteranilor de Război”, ediţia a şasea, a început ieri la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti, cu pregătirea cadourilor destinate veteranilor din România şi Republica Moldova. În
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
În Aula Academiei Române se va desfășura, în 5 mai 2026, Simpozionul omagial Zoe Dumitrescu-Bușuleanga, eveniment care include și proiecția documentarului „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cununa devenirii”,
Sub temelia Bisericii „Buna Vestire” din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, într-o zonă în care istoricii presupun că ar fi fost şi curte domnească, a fost descoperită fundaţia unui lăcaș mai vechi
Bienala de Artă de la Veneția, ediţia a 61-a, cu tema „În tonuri minore”, se va deschide publicului larg în 9 mai. România este reprezentată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefan, cu proiectul „Marea
Au început oficial demersurile pentru reabilitarea Palatului Dacia-România din inima Centrului Vechi al Capitalei, acolo unde se dorește amenajarea Pinacotecii Municipiului București. În cadrul conferinței „Un pr
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, cu un concert la Basilica San Petrinio din Bologna, a încheiat în 26 aprilie cel de-al 23-lea turneu în Italia, în cadrul
Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a cel
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
În fiecare zi, în fața monitorului, analizez imagini care poartă în ele povești de viață, speranțe și temeri. Sunt medic radiolog, iar misiunea mea este să traduc aceste lumini și umbre din examinările CT ș
Sănătatea este unul dintre cele mai de preț daruri pe care le avem, iar grija față de ea ține în mare măsură de alegerile noastre de zi cu zi. Cancerele digestive, deși o realitate statistică, pot fi
Suntem în a doua săptămână de prăznuire a Învierii Domnului, iar până la Pogorârea Duhului Sfânt, în toate zilele de miercuri și vineri este dezlegare la pește. Nu-i de mirare că răsfăţul culinar din
Printre mănăstirile reprezentative din salba de aşezăminte monahale ale Arhiepiscopiei Vâlcii se numără la loc de frunte Hurezi. Hurezi înseamnă tradiţie, cultură românească şi artă bisericească
De multe ori, pericolele din mediul online nu apar acolo unde ne așteptăm, ci în momentele în care suntem grăbiți sau obosiți. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în psihologie și științele educației, explică mo
Un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare spune că „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu
Dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme pentru care încă nu găsim răspuns: cum va arăta lumea de mâine? Dacă vom mai avea nevoie de profesori într-o școală a viitorului dominată de AI am încercat să aflăm de la Anca Velicu, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, Laboratorul Sociologia comunicării şi a spaţiului public, specializată în sociologia media.
Violența în rândul minorilor nu apare brusc și nu poate fi explicată printr-o singură cauză. În spatele unui comportament agresiv se află adesea fragilități emoționale, lipsa unor repere stabile, tensiuni fam
Suntem în perioada Penticostarului, când Biserica ne îngăduie să consumăm pește în zilele de miercuri și vineri, ca o binecuvântare după nevoința din post, încheiat recent. Dorind să găsim o sursă de
Ştefana Frăţilă este olimpică la religie ortodoxă, iar în acest an este clasată pe locul al doilea în judeţul Sibiu. Pasionată de religie, ea este elevă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, în
Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova, judeţul MehedinţiMănăstirea Samurcăşeşti, judeţul IlfovMănăstirea Ghighiu, judeţul PrahovaMănăstirea Cetăţuia din IaşiMănăstirea Cernica, judeţul
Asistenţa socială nu este doar o profesie, ci şi o formă de slujire a aproapelui, în care se pune mult suflet, răbdare şi dăruire. După acest crez se ghidează şi echipa Aşezământului Social „Sf.
Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, unde se află Icoana Maicii Domnului „Siriaca”:
Ca toți să fie una Dacă dau timpul înapoi, Îmi amintesc că-n sat la noi, În anii grei, după război, Pe când eram păstor la oi, Deși erau multe nevoi, Toți consătenii erau una, Precum au fost
Primăvară frumoasă Stoluri după stoluri din aripi grele bătând, Păsările se-ntorc iarăși la noi acasă. Priveliști din alte țări în ochi aducând, Doamne Iisuse Hristoase, primăvară
Rãsfrângeri Te-am aşteptat, pânã la capãt, Nãdãjduind cã ai rãspunsuri La întrebãri și la neliniști, Ce nu îşi au pe lume leacul. Şi, deodatã, eşti cu mine: Mã iei acasã, de pe drumuri, O
simt cum Te apropii după sunetul ierbii care sărută urmele paşilor nevăzuţi după liniştea sălciilor neputincioase cerul ca o pâine se frânge de prea multă lumină în mijlocul
Încă o Noapte de Înviere Doamne! Ce frumos a fost la Înviere! Din turla bisericii curgea miere, Pe cerul de albastru velin, Pe frunzele înguste de măslin. Pescărușii dădeau alb ocol, Alunecau subțiri
În duminica afierosită în Biserica Ortodoxă celor dintâi mărturisitoare ale Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfintele Femei Mironosițe și, prin extensie, tuturor femeilor creștine,
În 2001, în Duminica Mironosițelor, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea slujirii de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a reactivat Mănăstirea Copou din municipiul Iași, așezământ monahal întemeiat în secolul al XVII-lea și desființat în urma aplicării Legii secularizării averilor bisericești din 1863. Duminică, cu prilejul celui de-al doilea hram, obștea monahală a marcat împlinirea unui sfert de veac de la acest moment prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Elisabeta, vineri, 24 aprilie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din municipiul Cluj-Napoca, cu ocazia hramului așezământului monahal.
Credincioșii Parohiei Aradul Nou, județul Arad, au trăit duminică, 26 aprilie, momente de aleasă bucurie duhovnicească prilejuite de vizita arhierească a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul
În Duminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, 26 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, oficiată de pr. Timotei Anișorac, vicar eparhial, împreună cu preoții și diaconii lăcașului. Frumusețea slujbei a fost sporită de cântările corului Catedralei Mitropolitane, condus de teologul Bogdan Mureșan. Spre finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Ioan a sfințit cele 16 icoane ale sfintelor femei de neam românesc (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).
Mănăstirea Poiana Mărului din comuna buzoiană Bisoca și-a cinstit sâmbătă, 25 aprilie, ctitorul, pe Sfântul Cuvios Vasile. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de opt clerici, în biserica aflată sub ocrotirea tuturor sfinților.
Credincioși teleormăneni și pelerini din toată țara au participat duminică, 26 aprilie, la hramul de primăvară al Mănăstirii Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, închinat Sfintelor Femei Mironosițe. La Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania, din Biserica Ortodoxă a Greciei, împreună cu mai mulți ierarhi români, au luat parte mii de credincioși.
Biserica închinată Sfintelor Femei Mironosiţe din municipiul Piteşti, județul Argeș, şi-a sărbătorit duminică, 26 aprilie, hramul. În mijlocul credincioşilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, conform arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. În cuvântul de învățătură, chiriarhul a subliniat că Sfintele Femei Mironosițe au fost și rămân un model de credință și curaj, asemenea mamelor care păstrează vie dragostea și armonia în familie, prin răbdare, jertfelnicie și nădejde în Dumnezeu. Cu această ocazie, a fost săvârșită și slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la Domnul.
În prezența a numeroși credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a săvârșit duminică, 26 aprilie, slujba de punere a pietrei de temelie pentru noua biserică a Parohiei Românești, comuna Potlogi, județul Dâmbovița. Noul lăcaș din Protoieria Titu va avea hramurile „Sfânta Treime” și „Acoperământul Maicii Domnului”, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
De la începutul lunii aprilie, ASCOR București are un nou președinte, pe Elena Țuțuianu, studentă la Facultatea de Litere a Universității din București și membră activă a asociației de mai mult timp. Alegerea noului președinte al Consiliului Director al Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) și a celorlalți membri din conducere a avut loc la sediul Protoieriei Sector 3 Capitală. Alegerile au avut loc în cadrul Adunării Generale ASCOR, la care au participat arhid. lect. univ. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Gabriel Negescu, inspector responsabil cu activitățile de tineret din cadrul aceluiași sector, părintele dr. Vasile Gavrilă, îndrumător ASCOR, Anastasia Ciupitu, fost președinte, precum și membrii asociației.
Tineri din Parohia Cocorăștii Grind, județul Prahova, au marcat finalul lunii aprilie printr-o tabără destinată participării la Campionatul național de tenis de masă în București, perioada 24-26 aprilie, în parteneriat cu Fundația ASSA, dar și cu sprijinul unor binefăcători de-ai parohiei. „Micii sportivi au pornit într-o experiență care, pentru mulți dintre ei, a însemnat mai mult decât o plecare de acasă, o șansă de a descoperi lumea cea mare, cu toate provocările și frumusețile ei. Sunt copii cu pasiuni frumoase, iubesc Biserica, muzica, dansul, sportul, natura și animalele. Sub coordonarea învățătoarei Ramona Vrăjitoru, cadru didactic în comunitate, copiii au trăit amintiri de neuitat. Pe lângă febra campionatului de tenis de masă, au vizitat mai multe obiective din cetatea Bucureștilor, precum: Catedrala Patriarhală, Muzeul Mina Imersive, Muzeul Simțurilor, Destiny Park, dar și obiective duhovnicești”, ne-a transmis pr. paroh Ioan Vrăjitoru.
La Palatul Copiilor din Tulcea a avut loc vineri, 24 aprilie, festivitatea de premiere a elevilor care s-au remarcat prin rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Religie, destinată seminariilor și liceelor teologice. La eveniment a participat Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, ai Comisiei Centrale de Organizare și Evaluare, precum și ai Patriarhiei Române.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i‑a vizitat duminică, 26 aprilie, pe credincioșii Parohiei Sacu din Protopopiatul Caransebeș, județul Caraș-Severin. Ierarhul a pecetluit Sfânta Masă,
Prima prăznuire a Soborului Sfintelor Femei Române în Duminica a treia după Paști, a Mironosițelor, a unit simbolic în Arhiepiscopia Dunării de Jos premierea elevilor olimpici și cinstirea jertfelniciei femeilor creștine. Vineri, 24 aprilie, la Biserica româno-elenă „Buna Vestire” din Brăila a avut loc, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, premierea elevilor care au participat la Olimpiada Națională de Religie pentru clasele de gimnaziu, iar duminică, 26 aprilie, chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie la biserica din municipiul Galați ocrotită de Sfintele Femei Mironosițe.
Arhiepiscopia Râmnicului și-a cinstit în mod deosebit ocrotitorul și ctitorul Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu Vâlcea, duminică, 26 aprilie, la sărbătoarea Aducerii în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, informează arhiepiscopiaramnicului.ro.
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), în care se face pomenirea Sfintelor Mironosițe și a Soborului Sfintelor Femei Românce, 26 aprilie 2026, va rămâne în memoria credincioșilor Parohiei „Buna Vestire” din orașul Ploiești ca o zi cu totul specială. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat slujba de târnosire a bisericii, urmată de Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a 3‑a după Paşti, 26 aprilie 2026, cunoscută şi sub denumirea de „Duminica Sfintelor Femei Mironosițe”, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit de la Marcu 15, 43‑47; 16,1‑8, ce ne arată în esență că Femeile Mironosițe sunt modele de curaj, credință și evlavie în Biserică.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a poposit în Duminica a treia după Paști, 26 aprilie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași”- Foișorul de Foc, din Protoieria Sector 2 Capitală, unde a săvârșit slujba de târnosire a bisericii și de binecuvântare a ansamblului parohial. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la finalul căreia a acordat, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mai multe distincții unor clerici și oficialități care au sprijinit lucrările de restaurare și înfrumusețare a sfântului lăcaș.
În Duminica a 3-a după Paşti, comunitatea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul sibian Valea Aurie a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. După Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi l-au omagiat pe preotul Simion Săsăujan, ctitorul lăcaşului de cult, la împlinirea celor 87 de ani de viaţă.
În Duminica Femeilor Mironosițe, 26 aprilie, credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală istorică din București. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Pă
Darurile de carte și alimentele din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au ajuns la monahii de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, informează TRINITAS TV. Pentru întărirea vieții
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Prisaca din Craiova a îmbrăcat joi, 23 aprilie, haină de sărbătoare cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual, Sfântul Gheorghe, Marele Mucenic purtător de biruință. În mijlocul obștii monahale și al numeroșilor credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și părintele protoiereu Emilian Cimpoeru de la Protoieria Craiova Nord.
Credincioșii Parohiei Beceni din județul Buzău au sărbătorit joi, 23 aprilie, hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, răspunsurile la strană fiind date de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit la Schitul „Înălţarea Domnului” din localitatea Veştem, judeţul Sibiu.
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El
În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberților și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din
Sfântul Iason era din aceeaşi cetate cu Sfântul Apostol Pavel, din Tars, iar Sosipatru era din Ahaia Greciei. Cei doi erau rude cu Sfântul Apostol Pavel. Iason a fost episcop în Tars, iar Sosipatru în Iconia. Au me
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 690 „Pentru creșterea copiilor (Episcopul Chesarie Păunescu) învăța pe credincioși: – De la
Anul trecut, decidenţii politici din ţara noastră au anunțat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși intenția era de a stabiliza finanțele publice, o analiză aprofundată arată că aceste decizii au
Învierea Mântuitorului constituie nu doar evenimentul central al Creștinismului, ci faptul cel mai anevoie de înțeles de mintea omenească, mai exact spus, cu neputință de cuprins pe deplin de nici o minte a v
În fiecare an din timpul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod propune, în mod absolut inspirat, spre analiză, meditație și identificare a celor


