Absolvenţii promoției 2012‑2016 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu s‑au revăzut marţi, 2 iunie, la 10 de ani de la absolvirea cursurilor de licență. Cu
Absolvenţii promoției 2012‑2016 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu s‑au revăzut marţi, 2 iunie, la 10 de ani de la absolvirea cursurilor de licență. Cu
În ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh, 31 mai, la ceas de seară, credincioșii parohiei Liebling, judeţul Timiş, au avut marea bucurie duhovnicească de a‑l primi în mijlocul lor pe IPS Părinte Ioan,
La Centrul eparhial din Deva s‑au desfășurat, în 28 mai, sub președinția Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, lucrările ședinței de constituire a Adunării eparhiale. Ședința a fo
La Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea s‑a desfășurat vineri, 29 mai, Simpozionul național „Roman Ciorogariu - spirit european”, ediție aniversară, organizat de Inspectoratul Școlar
La Parohia Chițorani, judeţul Prahova, din cadrul Protopopiatului Ploiești Nord, s‑a desfășurat marţi, 2 iunie, întâlnirea preoților din cadrul Cercului pastoral nr. 3, eveniment care a debutat cu
Kyoto din Japonia oferă lumii întregi un exemplu impresionant despre modul în care tiparul poate câştiga teren în faţa inteligenţei artificiale. Autopublicarea și revistele artizanale, cunoscute sub numele de „fanzine” sau „zine”, câștigă popularitate în rândul cititorilor, în special al celor tineri, potrivit Asociației japoneze a editorilor și redactorilor de ziare, citată de Le Figaro.
Meta a lansat, în 28 mai 2026, abonamente cu plată destinate utilizatorilor de Facebook, Instagram și Whatsapp care vor să aibă acces la instrumente personalizate, scrie AFP. Denumite Instagram Plus şi Facebook
Peste două treimi (68%) dintre români susţin că principala lor temere pentru următorul an este creşterea costului vieţii, ceea ce îi determină să reducă cheltuielile, dar şi să caute soluţii pentru a evita
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit luni seară, la New York, la solicitarea României, pe tema încălcării spaţiului aerian românesc de Federaţia Rusă, prilej cu care ministrul interimar al afacerilor
Rezervările pentru anul 2026 sunt în scădere față de 2025, pentru că lipsesc multe din voucherele de vacanţă care erau pe piaţă anul trecut, dar şi pentru că puterea de cumpărare a scăzut, a declarat
Examenul de bacalaureat va fi diferit începând cu anul 2030, având în vedere propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, „în corelație cu noua arhitectură curriculară a învățământului liceal
În perioada 29-30 mai, pe platoul din faţa Muzeului de Artă Populară din Constanţa, se va desfăşura „Târgul copiilor”, o manifestare educaţională menită să îi familiarizeze pe copii cu meşteşugurile
Marea finală a Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială a reunit aproximativ 200 de liceeni din întreaga ţară, care au concurat pentru premii în valoare totală de 40.000 de euro, după cum a transmis
Autoritatea locală a sectorului 3 din Capitală asigură finanţarea programelor „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” pentru mai mult de 9.200 de locuri. Înscrierile se fac online pe platforma
Ca un ecou parcă îmi vin în minte cântecele patriotice „Pui de lei”, „Imnul eroilor” sau „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”. Sunt cântece dragi care nu s-au stins vreodată în inima mea. Le-am
Muzeul Județean Botoșani găzduieşte astăzi, 3 iunie 2026, conferința „Din istoria Botoșanilor: oameni și instituții”. Evenimentul este inclus în programul manifestărilor dedicate Zilelor Nicolae
Cel mai tradus și apreciat scriitor bulgar contemporan, Gheorghi Gospodinov, va participa la Salonul Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo, în perioada 3-7 iunie 2026. Vor fi prezenți la
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) organizează, în parteneriat cu Fundația Bonte, în perioada 19 mai - 30 iulie 2026, un nou concurs pentru acordarea Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic
Amelia Papazissu, Tezaur uman viu, a primit recent titlul de cetățean de onoare al municipiului Buzău, pentru realizările deosebite și contribuția sa la prestigiul orașului în țară, dar și în
Muzeul de Arhitectură din România - MuzA, un proiect strategic al Ordinului Arhitecților din România (OAR), este primul „muzeu călător” din ţară, care se va lansa în perioada 11-14 iunie 2026 şi care, timp
Hernia inghinală este una dintre cele mai frecvente afecțiuni chirurgicale, dar și una dintre problemele pe care mulți oameni le amână, fie din teamă, fie pentru că simptomele inițiale sunt minime. De cele mai
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, însă progresele tehnologice din ultimii ani au schimbat profund modul în care sunt diagnosticate și tratate. Astăzi, medicina poate
Pancreasul este un organ situat în abdomenul superior, în spatele stomacului, cu roluri esențiale în digestie și reglarea glicemiei. Prevenția afecțiunilor pancreatice se concentrează în principal pe reducerea
Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina,
Uitarea este una dintre cele mai frecvente temeri ale vârstei înaintate. Mulți oameni se îngrijorează când nu își amintesc imediat un nume, când caută un obiect prin casă sau când au nevoie de mai mult timp
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Familia este locul în care omul învață încă din copilărie iubirea, iertarea, răbdarea și încrederea. Dar într-o societate grăbită, marcată de tensiuni, nesiguranță și oboseală sufletească, tot mai
În Anul Brâncuși, pentru a-l înțelege cât mai bine, ne-am adresat Roxanei Marcoci, curator-șef la Departamentul de Fotografie de la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, unul dintre cele mai prestigioase muz
Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Femeile Mironosițe au rămas în tradiția creștină simboluri ale credinței statornice, ale curajului și ale iubirii jertfelnice față de Hristos, iar Sfintele Femei Românce au dus peste veacuri aceeași lumină
Pentru mulți copii, de cele mai diferite vârste, Valea Plopului a fost și este un loc al regăsirii, un tărâm liniștit, pe care Domnul l-a dăruit și l-a destinat tocmai acestei regăsiri: a sinelui, dar și a cel
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
Biserica `Sfânta Treime” din Sighişoara, ridicată cu multe sacrificii după Marea Unire a românilor de la 1918, este în prezent lăcaş de cult pentru parohiile Sighişoara I şi II, din Protopopiatul
Biserica „Sfântul Ioan Rusul” din cartierul bucureştean Brâncuşi.
Într-o lume secularizată, aflată în permanentă schimbare, copiii și tinerii au nevoie să simtă iubirea lui Dumnezeu. De aceea, Biserica este chemată la înnoire şi prin noile generaţii de tineri care cultivă cele trei mari virtuți creştine: credința, nădejdea și dragostea. „Scopul educației este transferul de flacără”, spune un aforism al scriitorului Vasile Ghica. În acest adevăr se integrează și activitatea Centrului local de cercetășie „Sfinții Martiri Brâncoveni”, din Parohia Ghermănești, Protopopiatul Ilfov Nord, Arhiepiscopia Bucureștilor, coordonat de părintele coslujitor Marian Dan Ștefan.
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
Identitate Cine sunt eu? Floare purtată de vânt... Cine sunt eu? Inimă în formă de țară... Dacă ți-aș spune adevărul, Navele s-ar opri în strâmtoare... Viața e mai mare decât cântecul
Am avut prilejul să-l întâlnesc, în aprilie 2026, la Mănăstirea Recea, din județul Vrancea, acolo unde slujește de ani buni, pe protosinghelul Gamaliel Sima, care mi-a dăruit trei dintre cărțile sale, între
„Trăim în și prin amintire”, spune Ortega y Gasset, à rebours față de imperativul modernității - a trăi în prezent, a trăi exclusiv prezentul. A trăi doar prezentul înseamnă a exclude istoria,
La Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli și peste toți cei care stăruiau în rugăciune s-au revărsat harul și puterea Duhului, împărtășindu-le, după măsura fiecăruia, viața dumnezeiască și
Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă BASILICA au transmis, cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române, mesaje despre misiunea jurnalistului creștin.
„Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei”
Încercarea de a vorbi despre taina Preasfintei Treimi seamănă cu urcușul spre culmea celui mai înalt munte pe care l‑a cunoscut vreodată sufletul omenesc. Dacă Everestul este pentru iubitorii de înălțimi
„Și Eu voi ruga pe Tatăl, și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să‑L primească, pentru că nu‑L vede, nici nu‑L cunoaște; voi Îl
De Ziua Copilului ne bucurăm de copii, așa cum este firesc. Îi sărbătorim acasă, la școală, în biserică și în comunitățile în care prezența lor schimbă, pentru o clipă, ritmul obișnuit al
Am înțeles subiectul propus să vorbesc doar în clipa când am ajuns în această parohie binecuvântată. Sunt cuvinte care nu se lămuresc în minte, ci în inimă, și sunt locuri care, prin însăși tăcerea
Seria amplă și bine receptată Logos a părintelui arhimandrit dr. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și părinte de suflet al lavrei Niculei, a fost
PANIHIDĂ (gr. panihis, termen format din: pan - tot; nix - noapte și verbul ado - a
Am primit cu bucurie de la părintele profesor dr. Daniel Benga cea mai nouă lucrare a sa, Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie. M‑a mișcat faptul că autorul a așezat pe pagina dintâi câteva cuvinte
Sărbătoarea Rusaliilor ocupă un loc central atât în tradiția poporului iudeu, cât și în viața și conștiința Bisericii creștine. Cincizecimea unește tainic istoria Vechiului Legământ cu împlinirea
În Crez mărturisim credinţa noastră în Sfântul Duh, „Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin proroci”. Ac
În viața Bisericii, cuvântul și imaginea au un statut privilegiat. Tradiția liturgică ortodoxă a dezvoltat, de-a lungul a două milenii, un corpus artistic coerent teologic, structurat în jurul acestor două mo
De peste trei decenii, odată cu schimbarea la față a României, ne bucurăm de darul cel de preț al libertății nezăgăzuite a umbletului prin lume. Și românii pornit-au, de cum și-au câștigat acest drept
Perioada interbelică a reprezentat pentru România un timp al nobleței și speranței, epocă în care mulți își așezau viața sub semnul muncii, al credinței și al încrederii într‑un viitor mai de folos.
În multe situații în care ridicolul amenință să ne sufoce, modestia este o calitate care ne poate salva, fără a atrage prea mult atenția asupra ei. Oamenii modești strălucesc prin seriozitate și puterea
Două realități, două atitudini care se opun cu înverșunare una alteia și care produc dezechilibre atunci când se manifestă cu putere, sau când au câștig de cauză, pe rând. Căci nici rigorismul, nici
Între praznicul Înălțării Domnului la cer și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, am prăznuit şi Duminica a 7-a după Sfintele Paști, cunoscută drept Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic,
De mai bine de un secol în România se cinstește Ziua Eroilor, ca o veritabilă sărbătoare națională menită să onoreze memoria acelor români care și-au dat viața pentru țară. Instituită prin
Sinodul - în însăși rădăcina cuvântului său grecesc sin‑odos - înseamnă o călătorie comună, o înaintare pe același drum, o împreună‑lucrare a inimilor și a minților sub același cer al credinței.
Colecționam laude. Îmi plăceau tare mult. Cum să nu-mi placă? Erau toate despre mine: Oho, ce frumos scrii!; Ești un mare scriitor!; Celor de la Academie ar trebui să le fie rușine că nu te-au primit până
Era vremea când pietrele au început să vorbească... Nu este o metaforă născută din imaginație și nici o poveste împodobită după trecerea anilor, ci mărturia unui martor ocular, păstrată în inimă ca o
Nu am citit până acum ceva din condeiul şi pana delicată și meditativă a Lilianei Ursu. Întâlnirea cu aceste cuvinte mi‑a trezit dorința de a mă apropia de pagini luminoase, în care sensibilitatea se
Istoria mântuirii neamului omenesc începe cu Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos la Buna Vestire, este continuată cu Naşterea Sa, prăznuită de Crăciun, apoi prin activitatea Lui mesianică, culminând cu
Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) Matei, 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30 „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu
Fraților, mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor care țin nedreptatea drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este
Sfântul Mucenic Luchilian a fost contemporan cu împăratul Aurelian (270-275). El a fost preot păgân, locuind în Nicomedia. A venit la credinţa creştină şi a părăsit închinarea la idoli din păgânism.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 407; 412 „Blândețea inimii sale și iscusința în Sfintele Scripturi au făcut din arhimandritul Neonil
Dacă în prima parte a acestui demers interdisciplinar dedicat familiei creștine am analizat, din perspectivă teologică și juridică, provocările legate de avort și eutanasie, în rândurile care urmează ne vom
În prima duminică după prăznuirea Pogorârii Sfântului Duh, se face pomenirea tuturor sfinţilor pentru a ne arăta că rostul trimiterii şi venirii Duhului Sfânt în lume îl constituie naşterea Bisericii şi sf
În chip firesc, o națiune, cât va dăinui ea în istorie, este datoare să își manifeste recunoștința față de Dumnezeu și de cei care au apărat-o în trecut cu prețul vieții lor, dăruindu-i unitatea și
Profesor savant, predicator de renume și ierarh cărturar, fiul cel vrednic al Abrudului și-a înscris numele în galeria de aur a vieții bisericești sibiene din secolul trecut. Chipul său a rămas o rază de
Organizația Mondială a Sănătății a lansat, în urmă cu mai bine de doi ani, avertismentul potrivit căruia depresia a căpătat incidență de epidemie, devenind a doua boală pe planetă. Studii tot mai


