Artiști de renume ai folclorului românesc și iubitori de muzică populară din Eparhia Sucevei și Rădăuților s‑au reunit în seara zilei luni, 27 aprilie, la Sărbătoarea faptelor bune, pentru a fi alături de
Artiști de renume ai folclorului românesc și iubitori de muzică populară din Eparhia Sucevei și Rădăuților s‑au reunit în seara zilei luni, 27 aprilie, la Sărbătoarea faptelor bune, pentru a fi alături de
Marți, 28 aprilie, la Centrul eparhial Iași, a avut loc evaluarea și premierea celor mai bune proiecte catehetice din Arhiepiscopia Iașilor, înscrise în cadrul Concursului național catehetic „Familia -
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent, marţi, 28 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, unde a participat la slujba de Te Deum săvârşită cu prilejul
Adunarea Generală anuală a Asociației „Societatea Femeilor Ortodoxe” din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a avut loc luni, 27 aprilie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,
În Duminica Mironosițelor a avut loc prima ediție a întrunirii Grupului de preotese „Sfânta Filotimia” din Arhiepiscopia Alba Iuliei, la Căminul bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, sub genericul
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din
În Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica românilor din Chambésy-Geneva, Elveția. Această parohie, cea mai veche din Țara Cantoanelor, a împlinit anul trecut o jumătate de secol de la înființare, iar biserica are hramul „Învierea Domnului”.
Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” și „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din Meudon, Franța, a fost sfințită sâmbătă, 18 aprilie, de către un sobor de patru ierarhi ai Bisericii noastre, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. Lăcașul de cult, care aparține Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Clichy, datează încă din secolul al XVIII-lea și a fost achiziționat, restaurat și pictat integral prin osteneala și contribuția financiară a părintelui paroh Aurel Grigoraș, în memoria fiicei sale, trecută la Domnul în urma unei grele suferințe.
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în zilele de 13 și 14 aprilie, au avut loc la Viena manifestările
În perioada pascală, Centrul socio-medical și rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja, județul Bacău, a beneficiat de sprijinul generos al unor comunități de credincioși, prin implicarea parohiilor și organizațiilor care au ales să fie alături de beneficiari prin donații.
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social-filantropic, a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, o nouă activitate de ajutorare a persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități aflate în situații de risc social.
Cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, Episcopia Sălajului a reînnoit tradiția proiectului social-filantropic „Lumini spre Înviere”, derulat prin Asociația eparhială Filantropia Porolissum. Anul acesta,
În Arhiepiscopia Târgoviștei, în zilele pascale s-au desfășurat mai multe activități filantropice menite să aducă bucurie și sprijin material celor aflați în nevoi. Prin implicarea parohiilor, a
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat înainte de Paști o nouă acțiune filantropică dedicată sprijinirii persoanelor aflate în dificultate, oferind ajutor și mângâiere sufletească în
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
În Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va avea loc, în 8 mai, conferința „Descoperă spațiul Celibidache”, susținută de istoricul
Aula Academiei Române va găzdui, în 11 mai 2026, simpozionul omagial „Horia Colan - 100 de ani de la naștere”, în cadrul căruia acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, va rosti cuvântul de
În Aula Academiei Române se va desfășura, în 5 mai 2026, Simpozionul omagial Zoe Dumitrescu-Bușuleanga, eveniment care include și proiecția documentarului „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cununa devenirii”,
Sub temelia Bisericii „Buna Vestire” din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, într-o zonă în care istoricii presupun că ar fi fost şi curte domnească, a fost descoperită fundaţia unui lăcaș mai vechi
Bienala de Artă de la Veneția, ediţia a 61-a, cu tema „În tonuri minore”, se va deschide publicului larg în 9 mai. România este reprezentată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefan, cu proiectul „Marea
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
Bunica mea spunea așa: „Bolile există la toate cuvântătoarele și necuvântătoarele de când a lăsat Dumnezeu viața pe Pământ”. Şi tot ea adăuga că, „dacă nu ar exista boli, nu ar fi nici doctori care
Cancerul mamar este frecvent asociat cu genul feminin, însă și bărbații pot dezvolta această patologie. Deși rar (aproximativ 1% din totalul cazurilor de cancer mamar), afecțiunea apare la nivelul țesutului
Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a cel
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) solicită, în raportul „Oamenii şi natura în siturile UNESCO: contribuţii globale şi locale”, o protecţie mai bună a siturilor
România mai are de accesat prin PNRR încă circa 10 miliarde de euro, bani pentru care, până în august, trebuie să finalizeze câteva zeci de jaloane, cele mai importante fiind Autostrada Moldovei și reformele pri
După ce Guvernul a introdus, la sfârşitul lunii februarie, obligaţia pentru operatorii licenţiaţi în desfășurarea de jocuri de noroc de a obţine şi avizul autorităților locale în raza cărora îşi
Parcul Natural Vânători-Neamţ a achiziţionat patru elani, în cadrul unui program de repopulare cu acest ierbivor, a declarat, pentru Agerpres, directorul parcului, Sebastian Cătănoiu. Aduși din Germania,
Confederaţia Sindicală Naţională Meridian a organizat, ieri, un miting naţional în Piaţa Victoriei, la care au participat membri de la toate marile federaţii sindicale, de la asociaţii profesionale, ale
Procesul de reorganizare al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a demarat şi va însemna desfiinţarea a numeroase sedii fiscale fizice, municipale, orăşeneşti şi comunale, a anunţat ministrul
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor
Programul „Noua Casă” va continua și va avea, ca și anul trecut, un plafon de garantare de 500 de milioane de lei, în condiţiile creşterii constante a cererii pentru locuinţe, corelată cu oferta limitată,
Un incendiu cu consecințe deosebit de grave a avut loc duminică, 26 aprilie, în satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea. Focul a izbucnit la ora 9:00 într-o casă în care o persoană în vârstă a vrut
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, sâmbătă, demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari transmise de către Guvern. Astfel, Dragoş Pîslaru (ministrul proiectelor europene) va prelua
Campania „Onor Veteranilor de Război”, ediţia a şasea, a început ieri la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti, cu pregătirea cadourilor destinate veteranilor din România şi Republica Moldova. În
Cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, în perioada 30 aprilie/1 mai - 3/4 mai, CFR Călători introduce trenuri directe suplimentare către Constanţa, Mangalia şi staţiunile de la Marea Neagră, din Bucureşti Nord şi Su
Acum 40 de ani, la 26 aprilie 1986, la unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl s-a produs o explozie, în urma căreia s-au degajat în atmosferă nori de material radioactiv. Efectele au fost
Războiul din Iran produce în țările europene al treilea şoc economic din ultimii şase ani, după pandemie şi criza energetică declanşată de invazia Rusiei în Ucraina. Deși slăbite din cauza acestor crize
Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul final pentru ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei şi pentru cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, după ce conducta petrolieră Dr
Autorităţile belgiene au cerut populaţiei să fie „pregătită pentru un şoc” şi să aibă acasă o „trusă de urgenţă”, care să conţină apă îmbuteliată, medicamente şi alte articole esenţiale ca
Noi măsuri de ajutorare pentru persoanele vulnerabile financiar au fost anunţate de prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, relatează AFP. Un ajutor excepţional de 150 de euro per copil acordat familiilor cu copii
Înscrierea în programul Tomata, schema de ajutor de minimis pentru cultivatorii de tomate şi alte legume în spaţii protejate, începută în februarie, s-a încheiat la 15 aprilie. În Olt, fermierii înscriși
Suprafaţa afectată de secetă în Uniunea Europeană a crescut în 2024 la 156.703 kmp, de la 155.432 kmp în 2023, iar România, Italia şi Bulgaria au înregistrat cele mai mari extinderi ale zonelor afectate,
Fermierii interesați de schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite” pot transmite cereri de plată în perioada 20 aprilie - 15 iulie, a anunţat Agenţia de
Ministerul Agriculturii, cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, a deschis ieri în curtea instituției Târgul de Sfântul Gheorghe, un eveniment dedicat produselor locale de calitate care se va
Beneficiarii plăţilor gestionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sunt sfătuiți să manifeste maximă prudenţă în privinţa mesajelor suspecte primite pe telefon sau online, să nu
Departamentul naţional de turism din Elveţia, SwissTourism, a lansat o campanie adresată vizitatorilor străini prin care îi informează, cu ajutorul unor afişe şi videoclipuri, despre regulile de comportare de
Azomureș, cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice din România, aflat de mai mulți ani într-o situație dificilă din cauza prețurilor ridicate ale gazelor, ar putea fi preluat de compania Romgaz.
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-ați și văzut și nu
În zilele acelea, Simon, văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, zicând: Dați-mi și mie puterea aceasta, ca acela, pe care eu voi pune mâinile, să primească Duhul
Sfinţii 9 Mucenici din Cizic au suferit martiriul pentru Hristos la sfârșitul secolului al III-lea. Cizicul era o cetate din Asia Mică, de lângă strâmtoarea Bosfor, la hotarul cu localitatea Troa, după cum
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 197-198 „Între Muntele Scaunele și Poiana lui Eufrosin este o mică poiană cu arbori bătrâni și
Mănăstirea Hurezi din Arhiepiscopia Râmnicului este un loc cu un har special. Cu o vechime de mai bine de 300 de ani, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi se pregătește
Anul trecut, decidenţii politici din ţara noastră au anunțat măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Deși intenția era de a stabiliza finanțele publice, o analiză aprofundată arată că aceste decizii au
Sfinţenia este atributul prin excelenţă al lui Dumnezeu. El împrumută din ceea ce are şi fiinţelor pe care le-a creat, atunci când acestea încearcă să se ridice la chemarea lor, aceea de a fi asemenea Lui. Sfi
Aproape în toate comunitățile parohiale urbane ori rurale există anumite persoane „fără de care nu se poate”. Se remarcă prin generozitate, atașament constant, fidelitate și disponibilitate în lucrarea lor


